Împovărată de propria culoare (III)

Un nou episod din eseul lui Şerban Codrin cu încă un poem desfăcut şi refăcut pentru a fi îmbunătăţit.

*

Să continuăm cu următorul citat (5-7-5):

Coboară berze
de culoare polară.
Bietele broaşte!

Principalul defect, de unde decurg celelalte: este orice în afară de haiku. Un text oarecare, fără alte pretenţii, asta da. Observăm prezenţa a două cuvinte sezonale: la plural berze si broaşte. E cam mult într-un text deocamdată în durerile facerii. Găsim un epitet rar, în versul al doilea, la care nu trebuie să renunţăm, dar să nu ne grăbim. O variantă, cu eliminări si adăugiri, ar fi:

Coborând barza
de culoare polară –
liniştea bălţii

A fost introdus un element de nesiguranţă, metafizic: liniştea bălţii sugerează atât prezenta broaştelor cât şi teama. Să propunem altceva:

Coborând barza
de culoare polară –
liniştea apei

În acest caz, referirea la celebra meditaţie zen cu broasca plonjând în neant şi stârnind zgomotul apei devine evidentă prin procedeul honkadori, variaţiune aluzivă. Culoarea polară, de ce? După toate aparenţele este un haiku de primăvară. Însuşi poetul îl consideră ca atare. Dar dacă surprinde cu totul altceva, un moment al revenirii berzei din regiunile de la nord în migraţia spre sud? Prea familiarizaţi cu barza simbol al primăverii nu observăm că barza de culoare polară este în context, simbol al toamnei.

Aşadar, acest haiku de toamnă îşi poate întrerupe durerile facerii nu înainte de a medita la posibilitatea de a-l fi construit cu totul altfel, dar oprim aici exerciţiul.