(Eduard Țară mi-a precizat că „în familie” înseamnă în comunitatea iubitorilor de haiku și deci a cititorilor ROMANIAN KUKAI.)
Trei
haikuuri
sau despre un poem care merită titlul de haiku al anului
2013
(un mic comentariu "în familie"...)
Eduard
Țară
Dulceaţă de fragi -
prea puţin din
mireasma
pădurii în zori
pădurii în zori
(Şerban Codrin)
Parfum sălbatic -
crizanteme galbene
în vaza de lut
(Laura Văceanu)
Lăcrămioarele
-
tot parfumul
pădurii
în cana de lut
(Virginia Popescu)
Personal,
cred că poemul Virginiei are acea gingăşie şi simpatie pentru lucrurile simple
(uneori umile) din jurul nostru aşa cum numai maestrului Şerban Codrin i-a
reuşit cu un firesc şi cu o uşurinţă greu de egalat. Citiţi primul poem şi apoi
pe al treilea şi veţi constata că sunt pe aceeaşi lungime de undă, au vibraţii
din acelaşi registru. Cel puţin din acest punct de vedere poemul
al treilea este un câştig evident faţă de al doilea. Poemul Laurei e de
apreciat prin austeritatea exprimării şi obiectivitate dar nu trezeşte în
cititor acea gingăşie pe care o menţionam mai sus. Recitiţi
cu atenţie de câteva ori ultimele două poeme şi veţi sesiza diferenţa de
nuanţe, registrele diferite.
Eu nu cred că poemul Virginiei putea fi "meşterit" atât de
bine.
Văd, mai degrabă, o clipă de inspiraţie care trece dincolo de istovitoarea
povară a potrivirii cu orice preţ a cuvintelor cu ideea. Poate fi adevărat că
foloseşte cuvinte, sintagme care duc la poeme asemănătoare, dar... Dar, înainte
de a bănui pe cineva de însuşirea intenţionată a unor sintagme sau idei în
redarea acelui fior autentic al momentului "evrika", să nu uităm că
poetul are variante limitate de exprimare în vorbe.
Să nu dăm în cineva cu piatra atunci când reuşeşte să scrie atât de bine
chiar dacă altcineva înaintea lui a folosit aceleaşi cuvinte, a avut aceleaşi
trăiri. Ghinionul (care poate fi şi al nostru, al celorlaţi) e că toate
cuvintele sunt luate din acelaşi dicţionar şi că o trăire anumită i se poate
întâmpla şi altuia la fel de bine, nu numai nouă.
