iubitorilor
poeziei
japoneze,
la mullţi ani!
locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai
Dacă e să remarcăm şi alte realizări literare deosebite prezentate pe site mă gândesc la toate poemele premiate în intervalul aprilie – decembrie, din care voi evidenţia, din lipsă de spaţiu dar şi din necesitatea de a nu exagera, numai pe cele de nivei I.
Aprilie :
Casă în ruină - / creanga de liliac / sprijină zidul
(Dan Florică)
Comentariu Cornel Atanasiu: “Poanta poemului, cuvântul sprijină, este ceea ce izbucneşte din spiritul ingemănat al lucrurilor surprinse aşa, într-o clipă privilegiată, şi al contemplării lor în sufletul celor ce au răbdare să mediteze în preajma lor. Există aici un temei ascuns, misterios, care, în ciuda celor ce dispar iremediabil, dau o anume încredere privitorului şi un tonus existenţial fragil precum creanga de liliac, dar profund ca revenirea intempestivă aprimăverii.”
Mai:
O adiere - / toate păpădiile / se mută la cer
(Mărţişor)
Comentariu Cornel Atanasiu: “Reuşita este aceea a propunerii unei lumi diafane pe deplin legitime, care într-o clipă fericită devine un univers suficient sieşi. O singură adiere, când totul este copt pentru revelaţie, face ca roadele să se desprindă şi, asemenea unui desant aerian, să invadeze cerul către care simt o irepresabilă chemare. Lumea nu mai este decât acest dans exuberant al seminţelor ce fecundează cerul.”
Iunie :
Fantă de lumină/ printre două cireşe/ răsărit de soare-
(Cristina Rusu)
Comentariu Dan Florică: “Să vezi o astfel de imagine nu este la îndemâna oricui. Bănuiesc că nu este un produs al imaginaţiei autoarei, ci pur şi simplu o fulgerare trăită a unei anume realităţi, observată la momentul oportun. Trebuie să fi locuit la ţară sau cel puţin la periferia oraşului pentru a putea avea în zestrea de imagini a vieţii, aşa ceva. În cireşul în pârg sau foarte aproape de el se poate observa acea fantă de lumină, provenită de la un răsărit de soare. Şi nu lumina albă a zilei cred că este ceea ce vede autoarea ci roşul aprins al soarelui care face saltul în abia începutul zilei de cireşar.”
Iulie:
Câmp ars de soare / în ochii ţăranului / câtă tristeţe...
(Jules Cohn Botea)
Comentariu Dan Florică: “Evitând un contrast fulgerător, autorul a marşat în acest poem pe accentuarea stării de negativitate în cadrul imaginii dezolante pe care o surprinde, pe tot întinsul câmpiilor noastre, în acest an nespus de secetos, până în luna iulie inclusiv. Câmpul ars de soare are o continuare firească , pe plan uman, în tristeţea pe care o surprinde în ochii ţăranului român, cândva, tare demult, aflat la originile agriculturii în Europa in perimetrul localităţii Schela Cladovei din Oltenia. Nu departe de Dunăre, leagănul civilizaţiei europene. În felul acesta se induce ideea că totul e compromis, că nu mai e nimic de făcut. El pare pedepsit de Dumnezeu. Dar realitatea mai este de completat cu faptul că a fost lăsat singur în faţa calamităţilor naturale de cei îndrituiţi să-l ajute, cărora vrând, nevrând, se străduieşte să le asigure hrana zilnică, spre a putea supravieţui el însuşi.“
August:
Lotus în amurg/ în sacul pescarului/ doar deznădejde
(Simona Dobrescu)
Comentariu Cornel Atanasiu: “Lotusul ivit în amurg este motivul deznădejdii de care dintr-o dată s-a umplut sacul pescarului. O fi sacul plin cu peşte, dar recolta zilei este acum fără nici o însemnătate. Doar deznădejdea contează, numai ea s-a cuibărit acolo şi face ca sacul să fie pustiu şi în acelaşi timp extrem de greu.”
Comentariu Dan Florică: “Deznădejdea pe care o menţionează autorul vine să dea un alt nume, de trăire umană, unui final trist de care are parte un pescar nepescar. O privelişte remarcabilă conţinând un lotus înflorit în plin amurg, tocmai la momentul când se combină culorile acestuia cu cele ale spectacolului mereu repetabil al naturii, din preambulul nopţii. O imagine de neuitat pentru cel care o priveşte pentru prima oară. Acestei imagini frumoase, amplificate de spirit, i se opune desnădejdea pescarului care pare să nu fie motivată de ghinionul acestuia în ale pescuitului, ci de faptul că imaginea aceasta splendidă se va ascunde curând în întunericul nopţii.”
Septembrie:
Agăţând în cui / plasa de prins fluturi... / din nou la şcoală
(Vasile Moldovan)
Comentariu Dan Florică: “Este surprins momentul când vacanţa se termină şi cu ea şi joaca de a prinde fluturii, joacă încheiată, până la viitoarea vacanţă, cu agăţatul în cui al plasei în cauză. Observăm un prim contrast între joaca încheiată şi şcoala care abia începe. Cele două activităţi, prin modul cum sunt prezentate, nu se suprapun, ele existând în timp, separate. De vină poate fi fermitatea cu care elevul încheie o activitate pentru a începe alta, cu toată silinţa şi cu toată hotărârea. Cuiul, prin ceea ce el reprezintă cu adevărat, ţine de eternitate, pe când plasa, fluturii, şcoala reprezintă efemerităţi de durate diferite.”
Octombrie:
Firul de iarbă - / o libelulă indoaie / uşor lumina
(Eduard Ţară)
Comentariu Dan Florică: “Stăalucirea poemului e evidentă şi la propriu, şi la figurat. Primele două versuri pot fi la îndemâna oricui. Al treilea e mult mai greu de conceput... Autorul, atunci când observă firul de iarbă îndoindu-se sub greutatea, totusi semnificativă a frumoasei insecte, nu mai are în faţa ochilor săi fascinaţi decât firul de lumină pe trupul ierbii, aflat în bătaia soarelui. Este adevărat că se îndoaie lumina? E adevărat! Dar se exprimă un anumit etaj al realitătii pe care poetul preferă să îl păstreze în faţa ochilor săi uimţti de miracolul naturii... Negativitatea poemului este rezultatul acţiunii de îndoire a luminii. Categoria estetică reliefată este hosomi.”
Octombrie:
În vals cu vântul / prin câmpia săracă / o libelulă
( Loredana Florentina Danilă)
Comentariu: Dan Florică: “Ideea valsului în care sunt antrenaţi, în nesfârşirea timpului, libelula şi vântul este una inedită. Dar nu ea dă greutate poemului. Versul doi, pe câmpia săracă, vine ca o contrapondere şi adaugă negativitate poemului (tocmai ceea ce avea nevoie), ne trezeşte la realitate şi ne dezmeticeşte, insistând că ne aflăm în faţa unui haiku. Autoarea ne sugerează astfel că nici măcar pe un fundal sărăcacios, valsul celor doi parteneri, pe valuri de timp, nu este unul de ignorat, de refuzat. Puterea poemului e concentrată în primele două versuri, cel de-al treilea eliberând semnificaţia lor. Valsul, vântul, libelula sunt entităţi efemere. Eterna câmpie, săracă de astă dată, e capabilă să descătuşeze resortul din care ţâşneşte acest haiku neaşteptat, într-o formă destul de estompată.”
Octombrie:
O libelulă / pe băţul pescarului -/ singurul zâmbet
(Horia Ivăşcan)
Comentariu Dan Florică: “Negativitatea poemului este evidentă, într-o atmosferă de wabi/sabi. Ea implică şi acel băţ, care ţine loc de undiţă, dar mai ales sugestia că bietul nostru pescar, aidoma ca într-un haiku ce a avut ca temă lotusul, nu a avut parte de peşte în acul undiţei, ci, ca recompensă, de o frumoasă libelula care să se aşeze mângâietoare şi răsplătitoare pe ceva cu menire de undiţă. Pescarul nu pare unul profesionist, ci unul de ocazie care vine să-şi omoare timpul, sau pur şi simplu să scape de atmosfera apăsătoare de acasă sau de la serviciu. Eternul nu are nici un corespondent în acest haiku, acţiunea derulată implicând numai efemerităţi, rezultatul fiind cel de faţă.”
Noiembrie:
Prima brumă-/ pe haina orfanului/ încă un petec
(Valeria Tamaş)
Comentariu Dan Florică: “Ne întâmpină multă negativitate în acest poem, exprimată din plin prin cuvintele: brumă, orfan, petec. De aceea cred că autoarea nu a putut cuprinde şi un contrast ci doar o simultaneitate: brumă–petec. Raportul etern–efemer nu i-a stat în atenţie, desfăşurarea de forţe înfăţişând sumar numai efemeriăţi: brumă, orfan, haină, petec. Atmosfera poemului este de wabi sabi.”
Noiembrie:
Noapte cu brumă - / copaci fără nume / străjuiesc luna
(Flavia Munteanu)
Comentariu Dan Florică: “Remarcăm de la bun început negativitatea exprimată de versurile unu şi doi şi personificarea din versul trei. Noaptea cu brumă nu este clar definită fapt pentru care şi este lipsită de un contrast. În atmosfera de wabi/ sabi, în locul unor figuri umane luăm cunoştinţă de copaci fără nume (accentuează atmosfera de negativitate din primul vers). Deşi versul trei este interesant, neaşteptat, el păcătuieşte prin faptul că luna este străjuită de copaci despre care mai mult nu ni se spune. Contextul în care are loc fapta copacilor absolvă autoarea de o vină apăsătoare. Regăsim perechea etern–efemer sub forma: lună – brumă, copaci.
Decembrie:
S-aud colinde - / lângă pomul de Crăciun / bunica tristă
(Henriette Berge)
Comentariu: Dan Florică: “Poemul surprinde o situaţie inedită (contrastantă), în preajma bradului de sărbători, când în anumite case, bătrânii nu mai au nici măcar bucuria pe care o pot inspira colindele noastre tradiţionale ce vin din adâncuri de istorie cunoscută sau chiar necunoscută, pentru mulţi dintre noi. Apatia vârstnicului, reliefând multe neputinţe şi temeri, la început în faţa porţiei de mâncare, o vedem acum extinsă asupra unui moment ce ar trebui să fie plin de bucurie şi nu de tristeţe iremediabilă. Surprindem un substantiv la plural, sub forma colinde, urmat de altele două la singular: pomul şi bunica. Pe de altă parte, colindele (dar şi bradul), le putem lega de un nou început, ciclu al tradiţiei locale, pe când bunica cu probemele ei, cu neliniştile ei, cu starea ei, anunţă un sfârşit nedorit, dar totuşi un sfârşit. De astă dată nota de negativitate din final, ce dă savoare specific niponă haiku-ului în cauză, succede unei stări generale de euforie, determinată de splendorile specifice sarbătorilor de iarnă româneşti. Valoarea estetică pregnantă e de sabi.”
*
În felul acesta am trecut în revistă pe cei mai buni dintre noi, în ale haiku-ului românesc. Dar nu numai ei sunt reale valori în domeniu ci şi ceilalţi de pe nivelele II şi III ale concursului, oricând gata să facă saltul spre prima treaptă sau spre starea de iluminare, de satori.
Iată, în continuare numele acelora care au obţinut un premiu de nivel II într-una din lunile aprilie-decembrie: Maria Tirenescu, Vasile Moldovan, Florinel, Anghel Pop, Valeria Tamaş, Petre Flueraşu, Henriette Berge, Anişoara Iordache, Simona Dobrescu, Ion Untaru, Gabriela Marcian, Ivăşcan Horia. Şi un premiu de nivel III: Vasile Moldovan, Gabriela Marcian, Florică Dan, Florinel, Ion Untaru, Dragoş Tsuku, Valeria Tamaş, Florinel, Eduard Ţară, Adriana C.Iacob, Elia David, Ana Ruse, Magdalena Dale, Vali Iancu, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Dan Norea.
O scurtă privire aruncată pe lista laureaţilor ne evidenţiază faptul că peste 20 de nume s-au perindat pe parcursul celor 9 luni de concurs pe scena premierii site-ului. E mult, e puţin, vom vedea abia atunci când premiile internaţioanale ale acestui an dar şi ale anilor viitori ne vor indica numele României în ierarhia ţărilor care se luptă în arena literaturii internaţionale pentru un loc fruntaş. Oricum este şi va fi este un mare câştig , dacă nu pentru întreaga literatură română, măcar pentru cea de sorginte niponă, puternic revigorată, alimentată cu noi şi puternice talente, de nedesconsiderat.
Printre cei enumeraţi întâlnim nume de prim rang în implicarea cu toată puterea şi talentul în mişcarea de haiku din România: Vasile Moldovan, preşedinte executiv al SRH Bucureşti, Eduard Ţară, cel mai blindat poet român cu premii internaţioanale, Jules Cohn Botea, un veteran al haiku-ului românesc, autor al câtorva cărţi valoroase de sorginte niponă, Vali Iancu, o talentată poetă a SRH, deţinătoare a mai multor premii obţinute la concursuri interne, Dale Magdalena, una din cele mai bune poete de tanka din România, cunoscută pe plan internaţional, Maria Tirenescu o pasionată poetă de literatură nipona, etc. Mai putem observa şi altceva: sunt laureaţi care aproape lună de lună s-au abonat la câte un premiu I, II, III sau cât mai aproape de podium. Acest lucru dovedeşte constanţa talentului pus în mişcare, pasiunea puternică pentru micropoemul japonez, atingerea repetată a stării de performanţă în concurenţa interindividuală care s-a declanşat. A fost prin urmare un concurs al valorilor care nu poate să rămână fără urmări în literatura românească a acestui deceniu, dacă va continua în acest fel. Alt lucru important: au apărut nume noi extrem de talentate, cu mari promisiuni de viitor: Valeria Tamaş, Horia Ivăşcan, Simona Dobrescu, Anişoara Iodache, Gabriela Marcian, Petre Flueraşu, Florinel, Cristina Rusu, Henriette Berge, Dan Norea, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Elia David, Adriana C. Iacob, Dragoş Tsuku etc
Am enumerat atâtea nume pentru că le consider adevărate valori confirmate sau în curs de confirmare, în mişcarea de haiku din ţară, dar şi pentru a-mi ispăşi greşeala de a nu fi precizat nume suficiente, complete, pe parcursul comentariilor mele din aprilie încoace.
Îmi cer scuze, pe această cale, faţă de colegii care nu m-au putut aborda, în special pe messinger. Răspund foarte rar, din necesitatea de a-mi proteja timpul pentru activităţile realmente esenţiale pe care le mai am de dus la bun sfârşit.
Mi-a făcut o deosebită plăcere să vă fiu alături în acest context concurenţial pe teme de haiku, încercându-mi puterile, cu stângăcie, pentru prima oară într-un asemenea mod, dezvăluindu-mi, chiar mie, lucruri pe care nici eu nu le ştiam despre mine, în a vă aprecia poemele cele mai bune, de pe poziţia unei critici apreciative de întâmpinare, cât mai corecte, cât mai obiective. De aceea, mi-am permis, ca, alături de poemele pe care cu toţii le-am sortit a fi câştigătoare, în virtutea unei anume relativităţi şi nesiguranţe în ale începutului, să punctez tot ce am considerat că este valoros. Sper totuşi să nu fi supărat pe unii din dvs. Nu asta am intenţionat. Şi acum, la sfârşit de an, să ne simţim buni colegi, buni prieteni.
Sunt dispus ca toate comentariile pe care le-aţi parcurs pe tot timpul concursului să le cuprind într-o carte, la început de 2008. Aş fi bucuros dacă domnul Şerban Codrin, doamna Clelia Ifrim, domnul Cornel Atanasiu ar fi de acord ca ale lor comentarii, nu neapărat adresate poemelor în concurs, să apară în această carte, ca o încununare anuală a acestei activităti literar-solidare, în ordinea în care s-au derulat pe site. Aştept acordul dumnealor. Alte amănunte le vom rezolva ulterior. Unele exemplare vor putea fi procurate de dvs., dacă veţi dori, ca o amintire, dintr-un an în care am visat împreuna în culorile haiku-ului.
Şi pentru că încheiem un an pentru a începe un altul mai bun, dragi colegi, primiţi urările mele de succes nediscriminatoriu şi meritoriu în tranşeele literaturii române, pe toată durata anilor ce vi se înfăţişează cu splendoare în faţă, cu toată forţa pe care aţi acumulat-o de la începuturi până azi.
Al Dvs. îndatorat,
Florică Dan
Pentru noi, împătimiţii de literatură de sorginte niponă, concursul de haiku online demarat în aprilie a.c. a fost o adevarată binecuvântare în direcţia desluşirii în continuare a ceea de iniţiaţii niponi, şi nu numai ei, au turnat în realizările lor literar–artistice de secole, dacă nu de peste un mileniu de tradiţie si înnoire literară. El a permis în subsidiar obţinerea de informaţie strict necesară pentru a îndrăzni avântarea în acest perimetru literar exotic dar şi aprofundarea în scurt timp, graţie a numeroase eseuri, privind domeniul literar în cauză , pe care ni le oferă cu generozitate internetul. Dar şi progresul rapid, neaşteptat, pentru o parte din noi, cât alţii în mai mulţi ani. A intervenit apoi dorinţa fiecăruia de a căuta, de a găsi, de a aprofunda diversele surse de informaţie descoperite, consolidând munca de autodidact a fiecăruia. Consider că în acest demers SRH Bucureşti prin câteva personalităţi marcante ale sale (menţionate ceva mai jos, alături de care se află însuşi iniţiatorul site-ului, poetul Cornel Atanasiu), a fost de un real folos în reuşita acţiunii. Dar şi alte cîteva personalităţi aparţinând tuturor societăţilor literare de profil din ţară: Laura Văceanu, Radu Patrichi, Ioan Găbudean etc. şi-au adus o contribuţie meritorie.
Site-ul a fost administrat cu competenţă, răbdare şi pasiune de grupul Atanasiu, Tirenescu, Dale, Tamaş, Rusu şi a devenit, iată, astăzi, la nici un an de la demararea concursului, deja impresionant. Le datorăm mulţumiri, le oferim felicitări sincere celor menţionaţi mai sus, iar cine mai dispune şi de timp, e necesar să pună umărul la nevoie sau să răspundă la solicitări, căci satisfacţiile nu vor întârzia să apară, din belşug. Iniţiativele personale, colaterale sunt şi ele bine venite. Au apărut doar şi alte site-uri înrudite şi îngemănate de mare folos celor pasionaţi.
Sper ca acest efort literar care a strâns laolaltă tineri şi vârstici, români şi străini să clintească inerţiile de la anumite nivele de decizie literară spre a privi cu atenţie şi receptivitate si a aprecia sincer beneficiile reale pe care literatura română le poate obţine ca urmare a roadelor nesperate ale acestui altoi literar pe trunchiul său milenar. Oricum, în reviste şi pe internet literatura de inspiraţie niponă e tot mai prezentă şi mai agreată. E neapărat necesar să publicăm în afara site-ului ceea ce este cu adevărat valoros, pentru că numai ceea ce este scris cu înaltă exigenţă să ajungă la publicul larg, neinformat, să nu altereze în continuare percepţia acestuia despre mişcarea haiku şi să nu îngreuneze recunoaşterea ei şi de acum încolo. Nu trebuie însă să uităm ceea ce suntem şi ce literatură trebuie să slujim.
Rezultă în acest fel o ramură a literaturii române cu valenţe real ecologice, care se răsfrâng indirect nu numai asupra naturii care ne suportă încă cu generozitate, ci şi asupra societăţii, îndreptând-o pe făgaşul pe care păşesc alături înţelepciunea, credinţa milenară, tradiţia sănătoasă, hărnicia, geniul, fericirea, bunătatea, iubirea şi speranţa spre beneficiul întregii umanităţi aflată acum în cel mai mare moment de cumpănă, pe care l-a întîmpinat în ultimii 5-6000 de ani.
Acum când rezultatele la nivelul întregului an se cunosc (mă refer doar la concursurile lunare) e interesant să ştim prin autoevaluare, ce valori s-au evidenţiat, ce am câştigat literar şi spiritual prin acest kukai.
Dacă e să mă opresc la un singur poem care a întrunit sufragii la înalte nivele de competenţă mă voi referi la poemul lui Eduard Ţară pe care poetul Şerban Codrin l-a tranformat într-o legendă, în ceva ce nu-i mai aparţine şi circulă INCOGNITO pe internet şi prin reviste, şi îl declară o capodoperă, şi anume:
Vară toridă - / la telefon doar ploaia / pare aproape
Pe o pagină a site-ului nostru poetul Şerban Codrin se destăinuie: “ Am dat pe internet de un haiku fără autor, de o colosală forţă interioră, un poem cu totul memorabil. La un prim contact, senzaţionalul poem nu îşi dezvăluie virtuţile. Autorul textului ori este un mare poet, ori e vorba de o inspiraţie unică, astrală, care a dat naştere, întâmplător, unei capodopere. Unde se ascunde secretul? În orice caz, nu în antiteza vară toridă/secetă şi ploaie/rod. Poemul este un paradox creat de un maestru sau pur şi simplu un accident fericit care îndreptăţeşte spusa din titlu. Ce virtute budhistă tăinuieşte în interior, sub o mască, repet, paradoxală? Probabil mai multe începând cu umilinţa, dar în primul rând, iluminarea şi de aici încolo mai stăm de vorbă, pentru că sensurile sugerate de micul, modestul poem încep să se multiplice la infinit. Fericit creatorul unui astfel de univers concentrat în opt cuvinte din dicţionarul limbii române.”
Domnul Cornel Atanasiu adaugă: “Cred că ori aţi reţinut poemul din discuţiile anterioare, ori vi se pare cunoscută deja această atitudine – e aceea despe care ne-a vorbit Eduard Ţară.”
Dar să facem un pic cunostinţă cu poetul Eduard Ţară, prin intermediul unui interviu al său postat pe site, edificator asupra modului său intim de a gândi, desprins din mrejele orgoliului şi prejudecăţilor, al alienărilor de tot felul.
Eduard Ţară – fragmente semnificative “Pentru mine, abilitatea de a scrie haiku ţine de revelaţie. Ca şi adevărul, ca şi profunzimea lucrurilor. Am ajuns, ocolind prin yoga, baha’i, scientologie, la mine acasă, adică la ortodoxia sfinţilor şi părinţilor mei. Implinirea mea e aici, în această stare de fericită întristare.
Dumnezeu m-a smerit arătându-mi că nu e cum vreau eu, ci cum mi se oferă. Trebuie cumva să înveţi să primeşti ceea ce ţi se dăruieşte. Haiku-uri pe care le ignorăm şi le considerăm de mâna a doua au fost apreciate mai mult de juriile respective, decât unele pe care abia aşteptam să le văd premiate. O lecţie care trebuie trăită pe propria piele de fiecare autor. Te face să înţelegi ceva fundamental: că nici poezia nu ne aparţine în întregime, ci doar suntem împreună lucrători la ea. E conlucrare cu Cel Ce Este şi care ne face părtaşi la acea inspiraţie. Din păcate, prea slabi în deosebirea duhurilor, ne mai lăsăm pacăliţi de entităţile căzute. De aceea cred că participarea la un cenaclu, la un kukai, e benefică pentru oricine, chiar dacă i se atribuie un nume mare. Participarea are rolul de a fi ca sub ascultarea unui duhovnic, de care avem cu toţii nevoie.
Lectura unor haiku-uri superbe m-a condus şi pe mine la reuşita altora. E ca şi cum ai încerca de numeroase ori; când îl părăseşti, rămâne ceva cu tine, devii purtătorul aceluiaşi har, oriunde mergi şi tu.
Concursul e ca şi o terapie pentru mine. Nu am ce pierde, nici când am un punctaj mic, dimpotrivă. Mă trezeşte la realitate, mă ţine în stare de veghe, de trezvie cum îi spun sfinţii. Unora le e frică să se privească în oglindă. E omeneşte. Să-i aşteptăm să-şi revină şi să îndrăznească să accepte că nimeni nu e geniu sau că şi geniile au dreptul să mai greşească.
Să ne bucurăm cu adevărat de succesele celorlaţi în loc să arătăm că suntem talentaţi fiecare în grupul nostru. Ar fi extraordinar dacă am putea să ignorăm invidia, orgoliul, răutatea. Succesul unuia e de fapt succesul tuturor.
Am îndrăgit ideea domnului Şerban Codrin de a-şi perfecţiona continuu poemele. Am citit creaţii care, după ce au primit o formă, au fost reluate, reaşezate, găsindu-le o formă potrivită. O lecţie despre faptul că si cei mai buni pot deveni şi mai buni.
Mi-aş dori mai multă sinceritate şi înţelegere între noi, mai mutlă omenie. Nu cred că mai avem timp şi pentru răutăţi, pentru aroganţă. Trebuie să avem permanent curajul să ne cerem iertare unii altora, dacă e cazul. Personal, regret multe lucruri.
Dumnezeu a lăsat fiecarei stele un loc pe cer. Doar împreună plămădesc noapte de noapte cerul de care ne minunăm de fiecare dată. Niciuna nu este de prisos.”
Dar mai sunt si alte cateva haiku-uri care au plăcut în mod deosebit, lucru desluşit din comentariul aflat pe site.
Unul ar fi al poetului Ion Untaru:
Prin gardul rupt / o casă părăsită / şi cireşul uscat
Comentariu Cornel Atanasiu: “Mi se pare cel mai reuşit în a surprinde o stare de fermecătoare dezolare. Este în formularea sa nepretenţioasă o invitaţie familiară, necăutată, de a pătrunde cu privirea, fără nici o efracţie, prin gardul rupt, în universul trist al lucrurilor abandonate. In locul de unde oamenii şi viata s-au retras şi unde doar pustiul se instalează treptat. Spunerea este austeră, abia articulată, incapabilă să se ridice la nivelul unei frazări. E mai mult un mod de a arăta către ceva, de a ispiti căutătura cititorului să încadreze în ruptura gardului toată jalea unei lumi. Acolo unde au fost rosturi şi viaţă, este acum numai o casa nelocuită şi aproape sigur năruită, surpată, povârnită. Cuvântul părăsită îi spovedeşte tot destinul, nimeni nu o mai are în grijă şi nimănui nu-i mai e de folos. Din ce a fost a mai rămas ruina. Cu o ştiinţă remarcabilă a dozării, firescul degradării e plasat la sfârşit ca o încununare a prăpădului. Absenţa omului, deteriorarea si sălbăticirea locului nu-si găsesec apogeul decât contaminând natura. Unde te-ai fi aşteptat la o invazie glorioasă a ierburilor şi a bălăriilor, la obişnuita revanşă a naturii care escaladează ruinele şi le ascunde, privirea se opreşte la eşecul absolut, pe capitularea necondiţionată a vieţii: şi cireşul uscat. Dar, la urma urmei, cireşul făcea parte şi el din universul antropic şi era normal să sucombe laolaltă cu rosturile omului. Totuşi acest şi, care poate fi citit neutru, ca o simplă juxtapunere modestă şi resemnată, lipsită de accent, mi se pare că ascunde o anume sugestie de tensiune surdinizată – până şi ...”
Un alt haiku care a incitat la comentariu aparţine Simonei Dobrescu şi sună aşa:
O libelulă / în piatra de chihlimbar - / talisman în sân
Comentariu Cornel Atanasiu: “Ceea ce a atras la acest poem este imaginea reală, extrem de rară altfel, a libelulei prinsă, şi salvată în chihlimbar. Transpare de asemenea o dublă relaţie de ascunziş şi protecţie: libelula este apărată de distrugerea timpului în învelişul de ambră, iar piatra preţioasă, ţinută protector în sân, îl apără pe purtător de cele rele şi îi asigură norocul. Există aici un frumos contrast între libelula moartă salvată – ascunsă - , ca şi cum ar fi încă vie, în piatra şi făptura vie ce o poartă la gât în speranţa că ea se află sub protecţia unei forţe magice izvorând ca un fum invizibil din fragilul talisman. Un joc subtil între efemer şi etern, între ascunderi şi revelaţii, tutelat de calităţile odorate ale unei răşini aprinse în închipuirea unui ritual. Făptura umană însăşi este prinsă şi ocrotită de spiritul libelulei încremenite în veşnicia chihlimbarului.”
Comentatorul, insă, propune înlocuirea versului 3 cu un altul - cer plin de stele, spre a adăuga noi semnificaţii majore poemului: “Astfel, bolta înstelată devine şi ea un ascunziş ocrotitor pentru tot ce se întâmplă în sfera sublunară, întregul poem căpătând o structură de păpuşă rusească în care ascunderea-ocrotirea pare fără frontiere. Şi efemerul vieţii omeneşti îşi găseşte fragilitatea ocrotită într-o reţea de forţe magice ţesută din interferenţa luminii siderale cu iradierea unui minuscul talisman.”
La acest nivel de apreciere voi incheia cu un alt poem haiku al poetului Eduard Ţară:
Lotus înflorit - / pescarul contemplându-şi / locul inimii.
Comentariu Dan Florică: “Pare bizar conţinutul poemului dar poate fi totuşi descifrat. Să vedeţi până unde merge rafinamentul autorului! Cum să-si contemple pescarul locul inimii? Privindu-se pe sine? Da. Dar în oglinda lacului... Numai aşa are sens şi devine crediblă fapta pescarului. Locul inimii este de fapt locul în care este lotusul pe suprafaţa lacului şi se află tocmai acolo unde-i locul inimii umbrei pescarului. Umbra pescarului răsfrântă pe lac este cheia deslegării haiku-lui. Pot declara cu mâna pe inimă ca acesta este unul din cele mai izbutite haiku-uri, scrise anul acesta în starea de satori. La noi, bineînţeles.”
În rol de Moş Crăciun, Dan Florică şi-a golit sacul de comentarii sub pomul nostru, căci iată ce ne spune în misiva însoţitoare:
„As dori să îl consideraţi un fel de cadou de sărbători oferit atât fericiţilor câştigători cât şi tuturor celorlalţi participanţi la concurs care urmăresc cu interes şi plăcere aprecierile mele dezinteresate, făcute din spirit de solidaritate literară de grup. Vă asigur că va mai urma ceva atunci când va fi gata, de dorit cât mai rapid pentru a nu mă învălui alte obligaţii. Alătur acestor spuse tuturor urarea de La Mulţi Ani cu Sănătate, Fericire şi de Toate!”
*
Acum, la sfârşit de an, patru sunt poemele haiku care au acumulat cele mai multe puncte (între 12 şi 15), la tema atât de generoasă a «bradului de Crăciun». Fericiţii câştigători sunt : Henriette Berge, Ivăşcan Horia, Dan Norea şi Tincuţa Horonceanu Bernevic. Cu puţin noroc şi alte 8 poeme (1, 5, 7, 8, 16, 21, 26, 28), puteau permite urcarea acolo sus pe podium, valoarea multora fiind foarte apropiată, semn bun pentru un concurs care se respectă. Nici sclipirile de talent formidabile nu lipsesc şi ele se pot identifica în poemele : 1 , 5, 25, 26. De astă dată concurenţii experimentaţi nu au obţinut sufragiile necesare pentru a urca pe scena site-ului. Sper să nu se simtă nedreptăţiţi şi după alte eşecuri nemeritate să bată în retragere. Premejdia ca veteranii să câştige totul a trecut, a apărut în schimb primejdia de a nu câştiga nimic. Dar lucrurile neplăcute şi nedorite, periculoase, cu atenţie sporită din partea tuturor se pot corecta în viitorul apropiat.
1.Cu poemul : S-aud colinde - / lângă pomul de Crăciun / bunica tristă, poeta Henriette Berge, a obţinut 15 puncte şi singurul premiu I. Departajarea de premiul al II-lea este de numai 2 puncte. Nu este primul său premiu, din câte îmi amintesc, dovadă că acumulările anterioare dau în continuare roade meritorii. Poemul surprinde o situaţie inedită (contrastantă), în preajma bradului de sărbători, când în anumite case, bătrânii nu mai au nici măcar bucuria pe care o pot inspira colindele noastre tradiţionale, ce vin din adâncuri de istorie cunoscută, sau chiar nebănuit de necunoscută, pentru mulţi dintre noi. Apatia vârstnicului, reliefând multe neputinţe şi temeri, la început în faţa porţiei de mâncare, o vedem in exemplul de faţă extinsă asupra unui moment ce ar trebui să fie plin de bucurie şi nu de tristeţe iremediabilă. Surprindem un substantiv la plural, sub forma colinde urmat de altele două la singular: pomul şi bunica. Pe de altă parte, colindele (dar şi bradul) le putem lega de un nou început, ciclu al tradiţiei locale, pe când bunica cu problemele ei, cu neliniştile ei, cu starea ei, anunţă un sfârşit nedorit. dar totuşi un sfârşit. La fel de pământesc. De astă dată nota de negativitate din final, ce dă savoare specific niponă haiku-ului în cauză, succede unei stări generale de euforie, determinată de splendorile specifice sarbătorilor de iarnă româneşti. Valoarea estetică pregnantă este de sabi.
2.Poemul colegului nostru Ivăşcan Horia, sub forma: Luminiţe-n pom / micuţul meu clipeşte / imitându-l, este pe de-a dreptul neaşteptat în acest moment. El este un haiku modern (demn de premiul al II-lea) şi deja este o aplicare a teoriei haiku-ului prezentată pe site-ul nostru de către Eduard Weiss. El te determină, după ce îl aprofundezi, să pronunţi cu uimire acel “aha” prin care recunoşti că poemul are calităţi remarcabile, graţie celui care l-a scris, şi că înţelegi pe deplin subtilităţile acestuia. Până la jumătate poemul (Luminiţe-n pom - /, micuţul meu), e destul de obişnuit, după aceea însă prin continuarea: clipeşte / imitându-le, devine covârşitor de frumos, surprinzându-ne brusc prin ingeniozitatea observaţiei autorului. Poemul debutează cu un plural, luminiţe, ce dă măreţie şi splendoare unui singular, pom, nu oricare însă, cel de Crăciun, cu revers la fel de pozitiv pe plan uman, chiar dacă e vorba de un micuţ, chiar la nivelul trăitor al unei puţinătăţi de timp, comunicată vizual în primul rând, prin reproducerea lor (în simultaneitate , nu in contrarietate), prin cea mai întâlnită manifestare umană, imitaţia. Numai că imitaţia aceasta, am putea zice ieşită din comun, este neaşteptată la o vârstă fragedă. Valoarea estetică ar putea fi karumi, hosomi... dar ceva mă indeamnă să cred ca este vorba de shiori (simpatie).
3.Poetul Dan Norea mai proaspăt în apariţiile pe site, aduce în concursul lunii decembrie un haiku interesant sub forma: Pomul de Crăciun - / aşteptând darurile / copil adormit. Posibil să se fi întâmplat cu noi toţi, în copilărie, o astfel de neîntâmplare. Şi nu ştiu cum se face că eu adormeam mereu înainte de sosirea Moşului cu darurile sale nepreţuite. De unde să bănuim noi că Moşul aştepta mereu să tot adormim... Un plural – darurile – se află între două singulare fireşti: pomul care se lasă împodobit cu ele şi copilul care le tot râvneşte, cu toată naivitatea şi bucuria lui. Poemul se face remarcat şi prin două verbe (unul în gerunziu şi altul în participiu, care cred ca nu îl împovărează). Atmosferă de sabi, trădată de acel participiu în care se află copilul din poem. Patina timpului îmbracă forma pomului de Crăciun, care însă nu anunţă ruină şi dezolare, ci împlinire şi bucurie.
4.Ultimul poem premiat, pe pozitia a III-a aparţine unui nume nou intrat în concurs: Tincuţa Horonceanu Bernevic, care pare la prima vedere să ne fi trimis un poem insignifiant, dar nu este aşa: Pomul de Crăciun - / colindă la fereastră / şoapte de înger. Intre trei substantive la singular (pomul, colinda, înger), un al patrulea la plural (şoapte). Prezentă patina timpului, atât în primul vers, cât şi în al doilea. Nu acelaşi lucru putem spune despre îngerii (cu valoare de eternitate), din versul trei . Deşi nu se ştie... Rostul lor însă este altul, acela de a suprapune, contrapune lumii noastre în sărbătoare lumea divină, chiar dacă numai sub formă de şoapte ale îngerilor, auzibile doar pentru unii dintre noi, deosebit de înzestraţi spiritual.
Poemele cu numarul 5 şi 21 aparţinînd poeţilor Vasile Moldovan şi Vali Iancu din cadrul SRH Bucureşti şi au apărut pe nivelul de apreciere IV şi respectiv IX. Punctele obţinute, 11 şi respectiv 6, deşi poemele au nivel valoric egal cu al laureaţilor, nu au permis atingerea satisfacţiei de câştigător. Cel de pe locul IV era foarte aproape de poziţia de succes, dar cel de pe locul IX, obţinând doar 6 puncte, a fost coborât mult în ierarhia valorică reală.
Am să vi le prezint:
5. Seara de Ajun - / o lună de tinichea / luminând bradul. Puterea acestui poem este concentrată în versurile 2 şi 3. Luna de tinichea, ca expresie literară este aş putea spune, complet inedită. Ea dă negativitatea de care are nevoie poemul şi conţine totodată un contrast între ceea ce este de fapt luna de pe cer (altfel am avea parte de o metafora ce nu şi-ar găsi locul aici) şi ceea ce este în fapt imitaţia ei (o jucărie), prezentă în brad (confecţionată dintr-o tinichea bine lustruită, capabilă să dea măcar iluzia că este luminoasă). Substantivele utilizate sunt toate la singular, două dintre ele, extremele, sunt două efemerităţi, cel de-al treilea reprezentând luna, ţine de eternitate. Adevărata lună la care ne gândim cu toţii, dă putere copiei ei atârnate în brad, cu ceva meşteşug uman , să lumineze bradul din seara de Ajun. Luna aceasta de tinichea cu toată capacitatea ei sugerată de a lumina bradul (numai) nu poate ascunde o negativitate sporită provocată de prea simplitatea bradului de Crăciun. Şi totuşi, cu toată această lipsă de bogăţie sărbătorească, autorul sugereaă atmosfera unei seri de Ajun plăcute, mulţumitoare pentru un suflet care de unde nu este nici nu cere. Poemul e construit pe modelul clasic de 5- 7 -5 silabe. Răspunde la intrebarile: Cine? Unde ? Când? Atmosfera este de wabi/sabi. Patina timpului, amprenta lui specifică e reliefată de cuvântul ce ne pare curios în acest context, acela de tinichea. Pare simplu acest haiku însă necesită mână de maestru.
6. Ce noapte lungă / A rămas de veghe / Bradul de Crăciun, gândeşte autoarea în poemul său în locul copilului care îl aşteaptă pe Moş Crăciunul ce nu se arată cu nici un chip. Nopţile de iarnă la solstiţiu sunt foarte lungi, cele mai lungi... Însă atunci când aştepţi ceva ce nu mai apare cu nici un chip, ţi se par nemărginit de lungi. Aşa se face că micuţii neastâmpăraţi, îndreptăţiţi să aştepte marea bucurie din noaptea de Ajun, fiind peste puterile lor, adorm, şi în cele din urmă bradul pe care îl însufleţim cu gândurile noastre rămâne să aştepte singur pe nemaipomenitul MOŞ ce vine şi din adâncurile de timp şi spaţiu românesc. Negativitatea poemului se face simţită prin mijlocirea adjectivului lungă, ce o amplifică suplimentar, în contextul creat. Veghea bradului nu este nici ea una obişnuită şi capătă şi ea negativitate de moment. Deşi bradul de Crăciun imprumută însuşiri umane, starea lui rămâne aceeaşi, în realitate el face tot ceea ce noi ştim bine, în continuare. Însuşirea pe care i-o atribuim vine doar să-l înfrumuseţeze, nu să-l facă apt de ceva uman. Poemul are 16 silabe ( 5 – 6 – 5 ) şi nu-i nici o problemă, el tot pe filiera clasică se înfăţişează. Răspunde la întrebările fundamentale într-o atmosferă de wabi/sabi. Acel a rămas de veghe are darul să dea o anumită nuanţă patinei timpului din seara aceea...
Sclipirile formidabile de care pomeneamn la începutul acestui comentariu de final de lună şi de an literar dedicat haiku-ului autohton sunt suprinse în poemele : 1, 5 , 25 şi 26. Două dintre ele se află printre cele comentate deja. Au rămas două: 1 şi 26. S-o luam în ordine crescătoare:
7. Ţurţuri de gheaţă / la geam, colorând în alb / bradul de Crăciun. Poemul aparţine Monicăi Trif. Haiku-ul de faţă izbeşte pe oricine îl citeşte cu atenţie cu acel colorând în alb bradul de Crăciun. Ţurţurii de gheaţă aduc un prim val de negativitate şi singurul în spaţiul literar al poemului. Deşi ei se află la locul lor predestinat (la streaşina din faţa geamului prin care se vede bradul...), în lipsa zăpezii închipuite de pe purtătorul de daruri şi frumuseţi, ei ţurţurii îi dăruiesc, din întâmplare, albul podoabei atât de necesare la locul şi momentul potrivit. Conţine 17 silabe perfect amplasate în spaţiul poemului, răspunde la întrebările de rigoare. E rodul iluminat al unui rarisim spirit de observaţie ce poate sesiza insesizabilul. Pe un fundal de atmosreră de wabi/sabi se înalţă o construcţie literară în manieră karumi.
8. Ultimul haiku de care mă voi ocupa aparţine unei proaspete cunoştinţe a noastre poetul Soriu Nakata, căruia i-am remarcat un poem extrem de frumos şi luna trecută. Poemul său: Răcoare în zori - / oglinda se tulbură / de o suflare. Nimic despre brad dar nu e cazul să ne îngrijorăm. Răcoarea însă pe care o reliefează autorul e neîndoios prezentă în vecinătatea bradului şi de care nu pomeneşte nimic. Poemul evocă o atmosferă de Crăciun proprie autorului, având în minte un kigo de sezon. Ne oferă foarte puţină informaţie, trimiţându-ne acolo unde nu ne aşteptăm, fără să pomenească nimic de frumuseţea pe care o are în faţa ochilor, în oglindă. Importantă este, desigur, această răcoare care proiectează ceva greu de definit intr-o oglindă din preajmă, oglinda în care consider că se reflectă un brad de Crăciun pe care suflarea sa proiectează o podoabă de sezon – nea, chiciură - suplimentară. Poemul a primit 8 puncte semn că a fost remarcat de către partenerii de concurs. Negativitatea o regăsim îmbrăcâand forma: răcoare, ca substantiv dar şi sub forma expresiei se tulbură, ca verb. Tulburarea oglinzii se petrece într-un mod inedit având ca subiect vector, propria suflare. Personificarea are aici un rol benefic şi edificator de imagine cunoscută, plasată într-un moment de îmbogăţire spirituală. Şi acest poem îl percep ca pe un rezultat al unui moment satori. Haiku perfect clasic, întrebări cu răspuns promt : Cine? Când? Ce?.
La mulţi Ani , tuturor,
Florică Dan
Continuăm seria lecţiilor de haiku ale lui Edward Weiss publicate pe
Este bine să cunoaştem şi părerile şi practica haiku-ului în ţările de limbă engleză.
Edward Weiss este poet, autor şi publicist la Wisteria Press. Cele două volume ale sale "Bird Haiku" and "Seashore Haiku" sînt publicate şi disponibile şi el lucrează deja la un al treilea volum. Vizitaţi http://wisteriapress.com pentru a afla mai multe.
Doriţi, deci, să învăţaţi haiku. Nu-i nimic surprinzător. Mulţi sînt atraşi de această formă de poezie economică şi elegantă. Doar în cîteva cuvinte, este surprinsă o întreagă scenă.
Ca să înveţi haiku, trebuie să uiţi tot cea ai auzit în legătură cu scrierea lui. Reputata regulă 5-7-5 silabe nu se mai aplică în haiku-ul modern. Asta-e bine pentru a te elibera şi focaliza pe propria exprimare fără să-ţi pese dacă silabele se potrivesc unui model predefinit.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l cunoşti despre scrierea haiku-ului este că el este un foarte scurt poem decurgînd dintr-un moment de experienţă personală. În acest punct începătorii în această artă sînt descumpăniţi. Ei bine, ei vor să scrie un lucru pentru care occidentalul nu găseşte cele cel mai bun cuvînt. Ei folosesc procedee poetice occidentale ca metafora şi altele la fel, în timp ce umilul haiku le refuză. Priviţi, de pildă, acest haiku al autorului:
Clar de lună în august –
pe o creangă subţire
vrabia îşi freacă ciocul
Observaţi că, deşi regula celor 5-7-5 silabe nu se aplică aici, “sensibilitatea” se păstrează. De ce? Pentru că acesta e un poem scurt despre clipa de faţă. În cazul nostru, momentul are de a face chiar cu ceea ce face vrabia. Nu este ceva sofisticat şi nici nu “încearcă” să fie prozaic sau poetic. Din contră, este simplu şi absolut elementar, deşi contine toate elementele necesare pentru crearea unui haiku.
După ce învăţaţi să creaţi expresii care să descrie prezentul, trebuie să cercetaţi metoda prin care cei mai mulţi poeţi moderni o folosesc pentru a-şi compune poemele lor. Şi asta are de a face întru totul cu ceea ce se numeşte teoria fragmentului şi expresiei. Nu e chiar o teorie, dar este un mod de a descrie cum sînt compuse 99% din haiku-urile moderne. În cel de deasupra, fragmentul este versul “Clar de lună în august”. Expresia contă în versurile doi şi trei.
Autorii moderni de haiku consideră expresia cea mai importantă parte a poemului. Aceasta este acea parte care surprinde “clipa”, în timp ce scopul fragmentului este doar să configureze dispoziţia sau locul. Combinate, fragmentul şi expresia crează ceva numit juxtapunere. Ea este cea care face ca haiku-ul să fie haiku. Pentru a învăţa să faci haiku, nu-ţi face griji cu numărarea silabelor. Concentrează-te, în schimb, pe a scrie expresii semnificative despre momentul prezent. Fă asta şi abilitatea ta de a scrie haiku va face progrese nebănuite.
REZULTATELE
ROMANIAN KUKAI DECEMBRIE 2007
Dragi prieteni ai haiku-ului,
Iată rezultatele concursului din luna DECEMBRIE 2007,
pentru care tema propusă a fost pomul/bradul de Crăciun.
Poemele sînt listate în ordinea punctajului acumulat din voturile pe care le-aţi trimis.
Fiecare poem este însoţit de numele autorului şi formula de votare în paranteze.
Exemplu de voturi obţinute: (0,2,7 = 11)
Asta înseamnă: niciun vot de 3 puncte, 2 voturi de 2 puncte, 7 voturi de 1 punct = pentru un total de 11 puncte.
FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:
Henriette Berge
Şi tuturor participanţilor!
Dar mai ales celor ce ne-au fost cei mai fideli şi au participat
la toate cele nouă concursuri:
Chiţoveanu Victoria, Enăchescu Adina, Florică Dan,
Iordache Anişoara, Pop Anghel, Tamaş Valeria,
Tănase Mariana, Tirenescu Maria,
Bogdan Wurm Doina.
Locul I – 15 puncte
4.
S-aud colinde -
lângă bradul de crăciun
bunica tristă.
Henriette Berge (128 = 15)
Locul II – 13 puncte
25.
luminiţe-n pom -
micuţul meu clipeşte
imitându-le
Ivăşcan Horia (037 = 13)
Locul III – 12 puncte
9.
Pomul de Crăciun
Colindă la fereastră
Şoaptă de înger
Tincuţa Horonceanu Bernevic (036 = 12)
14.
pomul de Crăciun -
aşteptând darurile
copil adormit
Locul IV – 11 puncte
5.
Seara de Ajun -
o lună de tinichea
luminând bradul
Vasile Moldovan (205 = 11)
16.
multe cadouri
langa bradul de Craciun –
bunicul lipsa
Maria Tirenescu (124 = 11)
Locul V – 10 puncte
15.
Pădurea ninsă -
tatăl, fiul şi-un topor
îşi aleg bradul
Jules Cohn Botea (026 = 10)
21.
Ce noapte lungă!
A rămas de veghe
Bradul de Crăciun.
Locul VI – 9 puncte
31.
bradu-n fereastra -
prin nametii cat casa
colindatorii...
Locul VII – 8 puncte
7.
Bradul de Crăciun
așteptându-și zăpada
de altădată
Loredana Florentina Dănilă (024 = 8)
17.
zurgălăi pe drum –
sub brad căprioarele-şi
ciulesc urechile
Soriu Nakata (121 = 8)
Locul VIII – 7 puncte
1.
turturi de gheata
la geam, colorand in alb
bradul de craciun
10.
Tainica vraja
sub bradul de Craciun -
Bat clopotele !
Roşu Dumitru (015 = 7)
12.
ce bogat este –
strâns ţine la piept poza
bradului de Crãciun ;
Mircea Teculescu (112 = 7)
28.
Început de an –
Atât de multe globuri
În bradul uscat
Elia David (023 = 7)
Locul IX – 6 puncte
20.
Visul unei nopţi
Cu îngeri şi cu stele -
Pomul de Crăciun
Locul X – 5 puncte
2.
Cu paşi nesiguri
în jurul bradului ornat -
bãieţel uimit
Locul XI – 3 puncte
13.
Triste Crăciunuri
copilărie fără brad –
doar Moş Gerilă!
Locul XII – 2 puncte
3.
Din cerul vietii
Mari fulgi de zapada si -
Un pom de Craciun.
mishu Popescu (010 = 2)
19.
Copilarie ---
brad de Craciun incarcat;
mangaierea mamei.
27.
Intră-n sărbători
Un brăduţ singuratic…
Cu vârful furat
Florică Dan (002 = 2)
Locul XIII – 1 punct
6.
Buni sau rai anii
oamenilor glob pe ram -
bradul de Craciun .
Mariana Tănase
8.
primii fulgi de nea ;
lângă candidul cuibar :
stele pe cetini.
Anişoara Iordache
11.
Copii străzii
stând sub brad împodobit -
nopţi fericite
Ana Ruse
18.
În toţi brãduţii
Singur în amintire-
Darul Moşului.
Victoria Chiţoveanu
23.
o stea printre oameni
magii pornesc la drum:
S-a nascut Domnul!
Ion Untaru
24.
Alt an cu cerul,
Peste bradul de Crăciun –
Copilul străzii
Doina Wurm
29.
într-un singur brad
milioane de becuri -
un poem ratat!...
Petruţ Pârvescu
Niciun punct
22.
Copii ai străzii
Singur, bradul de Crăciun
Aripi de îngeri.
gabriela marcian
26.
pe străzi nu e nea –
toţi duc câte un brăduţ
la subsuoară
Anghel Pop
30.
Apus de soare,
bradul de Craciun si tu;
fara cel Delavrancea.
Mihaela Băbuşanu Amalanci