Ciulinul este o plantă erbacee de stepă
cu tulpina şi frunzele ţepoase. Creşte pe locurile necultivate, la marginea
drumurilor, în locuri uscate. Florile mari, roşii-violacee sînt polenizate de
insecte. Fructele, scaieţii, sînt
îmbrăcate într-un înveliş ţepos şi se agaţă uşor de blana animalelor
care le transportă la mari distanţe. Vîntul bărăganelor îi pune toamna în
mişcare.
cătun părăsit -
ciulinii cât crucile
înţeapă cerul
Iuliana Linte
Asocierea cu pustietatea este firească
pentru ciulin, e vorba însă de o pustietate aparte care implică absenţa omului
şi invazia plantelor pe care omul reuşea să le stîrpească, ţinîndu-le la
respect. Este totdeauna impresionant asaltul şi cotropirea rapidă a terenurilor
de către plantele pe care omul le ţinea în frîu. Şi ciulinul este unul din
simbolurile cele mai pregnante ale efectelor imediat ale părăsirii. Şi nu doar
prin puzderia plantelor invadatoare ci şi prin statura lor şi prin apsectul
ostil, parcă războinic al ţepilor.
Este exact ce surprinde şi poemul
Iulianei: nici lemnul crucilor nu mai face faţă, iar ciulinii, stăpînii
pămîntului, se războiesc deja cu cerul.
schit părăginit -
pe cununa lui
Iisus
tot
mai mulți ciulini
Cezar Florin Ciobîcă
Poemul lui Cezar continuă
ideea celui de dinainte. Spaţiul se restrînge şi interesul focalizează pe schit,
locul unde credinţa ar trebui să fie biruitoare. Dar schitul este în paragină
şi nimeni nu mai are grijă de crucea pe care-i răstignit Isus. Cununa de spini
se îngreunează de tot mai mulţi scaieţi. Tristeţea are totuşi o notă de candoare ironică.
intimitate -
pe ciulinii înfloriți
nuntă de fluturi
Annya May
Aspectul dizgraţios al plantei este
recuperat însă de florile care atrag insectele. Cuvîntul intimitate, evident unul abstract, prohibit pentru haiku, lucrează
totuşi la sensul poemului ca şi metafora nunţii.
Ambele împreună sugerează că prin această nuntire intimă (erotică, sexuală)
ciulinii (înfloriţi) ne devin şi ei familiari. Ostilitatea se topeşte în
empatie faţă de fecunditatea fabuloasă a naturii. Nu o să punem un paravan
pudic în faţa scenei, dar vom călca pe vîrfuri.
ciulini duşi de vânt –
în horă se prinde şi
vălul miresei
Tincuța Horonceanu Bernevic
Nu mi-a trecut prin cap
pînă acum, dar îmi vine să cred că ciuleandra
este un nume care ar putea să fie originat de dansul îndrăcit al ciulinilor. Şi
mă simt îndreptăţit să spun că poemul de mai sus este o hiperbolă a dansului
miresei devenit un fel de horă cosmică.
ciulini la poartă -
în barba nerasă se
înnoadă lacrimi
Bea Hurmuz
Avem de a face cu o elipsă
care ne prezintă imaginile pentru simbolistica pe care o conţin. Lacrimile din barba nerasă, aşezate la
sfîrşitul ultimului vers, vorbesc despre o suferinţă. Dar doliul se strecoară
treptat prin semnalele anterioare: neîngrijirea şi delăsarea se văd din ciulinii pripăşiţi chiar la poartă şi barba nerasă. Ciulinii şi barba – o vegetaţie
tipică a dezolării.
vântul de seară –
doi ciulini uscaţi se pierd
unul de altul
Eduard Țară
Seară, vînt, uscăciune, ciulini –
atmosfera unei tristeţi metafizice răzbate din toată recuzita poemului.
Evenimentul, în alt climat banal sau insignifiant, poate de-a dreptul ridicol, devine
deodată capital. Şi pierderea
aureolează întregul poem. „Jalea
rătăcirilor, / mohorul mîhnirilor, // ale cui sînt, ale cui? / Parc-ar fi a
nimănui.” (Blaga)
cerul purpuriu –
în oglinda lacului
ciulinii aprinşi
Virginia Popescu
Deşi pare un poem decorativ şi metaforic, sensul este salvat de aluzia la tufa
de spini care arde şi nu se mistuie. Cerul purpuriu aprinde tufa de ciulini şi vorbeşte cu glas dumnezeiesc în oglinda
lacului.