*Nume autor: Mihaela
Băbuşanu
* din Bacău
* n.
12 martie în Băbuşa/Băceşti, Vaslui
* Licenţiată
în istorie şi muzeologie
* Expert bunuri
cu valoare memorialistică
* Conservator bunuri culturale
* Redactor
revista de cultură „Plumb
* Redactor ziarul „Meridianul
Iaşi-Bacău-Vaslui”
*Membru Uniunea Ziariştilor
Profesionişti din România
- Volume publicate, în ediţie bilingvă::
- Adevărata
fericire/True Happiness
- Stejarul cu flori de cireş/The cherry
blossom oak tree”
- și
- Femeia bonsai
- Cu Mercur în exil
Cum
te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii haiku?
Am luat contact cu
poemele haiku la îndemnul colegei mele, scriitoarea Tincuţa
Horonceanu-Bernevic, care cocheta şi ea la acea vreme cu acest gen de scriere,
apoi a regretatului Dumitru Radu. Mai apoi am recurs la documentarea
online cu ajutorul căreia am citit regulile de scriere, despre forma clasică a
haiku-ului, să înţeleg ce este kigo-ul, să mă fascineze forma fixa 5-7-5 şi am
început să particip la concurs. Uneori scrierea unui haiku vine
spontan, alteori poate fi un proces lent de gândire, scriere, rescriere,
ajustare etc Deci am început să scriu haiku de prin 2006 cred.
Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine
regulile?
Cred că îi
datorez mulţumiri pentru informaţiile, lămuririle vis-à-vis de ceea înseamnă
haiku / senryu domnului Corneliu Traian
Atanasiu, atât din postări, răspunsuri, cât și prin scrierile și comentariile
dumnealui.În acelaşi sens, o foarte mare contribuție o are existența
Romanian Kukai, al cărui iniţiator este tot dumnealui.Apoi lecturile personale,
documentarea, citirea autorilor experimentaţi etc
Nu pot uita emoţia începutului, primul premiu, primul
haiku reuşit, cum aşteptam cu emoţie rezultatele şi momentul votului pentru a
citi ce au scris ceilalţi autori etc
De asemenea, lectura
poemelor şi a materialelor despre haiku m-au făcut să înţeleg mai bine ce este
un haiku, dar şi ce nu este un haiku. De un real folos mi-au fost, îmi sunt şi
cu certitudine îmi vor fi, comentariile
pertinente ale lui Corneliu Traian Atanasiu sau ale celorlalţi haijini.
Ai
urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?
Aş
menţiona aici “Abecedarul” lui Henri Brunel “Haiku înțelepciune
sau nebunie?” o carte deosebită din punctul meu de vedere. Mai pot aminti şi faptul că am
citit haiku-uri ale multor autori, am urmărit autorii care s-au remarcat în
concursurile româneşti şi internaţionale, le-am apreciat reuşita şi, firesc
mi-am dorit şi îmi doresc să pot să scriu şi eu haiku-uri cât mai bune.
Ce alt gen de poezie mai
abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?
Am început să scriu cam prin clasa a III-a- a IV-a, un
fel de poeme în care mama şi tata erau principalele teme de inspiraţie, apoi
Ştefan cel Mare şi Moldova, natura, viteaz au fost primele surse de insipraţie.
Asta pentru că provin dintr-un sătuc
răzeşesc, familia Băbuşanu fiind una dintre cele 4 familii de
răzeşi întemeietoare ale satului BĂBUŞA în a II-a jumatate a sec XV
şi tata fiind si vânător iscusit îl
percepeam a fi cel mai mândru, mai frumos şi mai viteaz dintre toţi. .În gimnaziu, dna profesoară de română mi-a descoprit
talentul pentru compuneri, scurte povestiri şi poveşti .În liceu am schimbat
stilul, am început să scriu poezie în vers alb, de multe ori la prima
vedere/prima inspiraţie, şi unele erau considerate chiar reuşite. În facultate când am scris tot poezie, când nu,
în orice caz, sursa de inspiraţie erau propriile-mi trăiri, experienţe.Din 1997
până prin 2004 sau 2005 deci vreo 7-8 ani am făcut o pauză în ale scrisului, o
pauză la poezie. Scriam doar anumite sloganuri pentru tipografii sau alte firme
(pentru care nu primea decât mulţumiri dar ce este drept nici nu ştiam să cer),
am venit cu idei de titlu, idei de titlu pentru ziare etc.De fapt, în acea
perioadă, viaţa mea a avut o turnură pe care o credeam finală şi poate corectă.
Dar nu a fost aşa. Viaţa fără poezie este tristă. Şi prin poezie eu înţeleg
mult mai mult de atât.Din 2005 am început să mai particip ocazional la unele
concursuri, m-am reapucat de scris, am apărut în primul volum colectiv odată cu
participarea la un concurs la Iaşi. Local am debutat în anul 2006 în „Ateneu”
cu Adrian Jicu, apoi în „Forma” cu Ovidiu Bufnilă, apoi am apărut în mai multe
volume olective si reviste literare. În 2011 am debutat cu primul volum, „Adevărata
fericire/True happiness”, volum biligv, tradus de o amică, iubitoare de
literatură şi bună cunoascătoare a limbii engleze. Prin 2006 m-am apucat de scris
haiku, de prin 2016 cred că şi senryu. Poate ar fi timpul să încerc să scriu
proză.Nu am încercat, nu ştiu dacă aş putea sau nu. Spun, poate....Am
două cărţi publicate cu poezie contemporană, “Adevarata fericire/True happiness”
şi “cu Mercur in exil” si una în curs de
editare. Este o poezie liberă, eliberată de constrângerile în care
este inregimentat haiku-ul. Eu scriu la prima mână, ceea ce simt sau mă
inspiră, cee ace mă doare sau mă fericeşte,
fără să ajustez textul pentru “a da bine”. Ori libertatea asta mie îmi
face bine.
Despre haiku, este
evident că a devenit universal. Se scrie haiku în întreaga lume, pe toate meridianele şi
continentele, în toate limbile. Este un mod de comunicare a culturilor şi nu
este nimic rău în acest lucru atât timp cât fiecare îşi păstrează specificul
ţării, al poporului respectiv. Importat de alte popoare, haiku-ul original
nipon eu spun că îşi sporeşte strălucirea, împrumutând din patina limbii în
care este scris şi a culturii neamului căruia îi aparţine autorul. Dn punctul
meu de vedere, kaiku-ul scris în limba română, are o frumuseţe şi o
expresivitate aparte.
Ai obținut
premiul cu
poemele de mai jos.Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat?
Aş
numi 2 senryu-uri mai întâi:
masa
rotunda-
se
mânâncă între ei
câţiva
cavaleri
(premiul III,
august 2016)
şi:
artă modernă-
singurii rămaşi tablou
vizitatorii
(premiul
I, ianuarie 2017)
Apoi
printre primele mele premii la concursul organizat de Romanian Kukai. Pentru că
sunt din perioada de început, îmi sunt cele mai dragi:
de
mână în parc-
singurul
nostru martor
luna
de gheaţă
(premiul II, februarie 2009)
și
promoroacă-n
vii-
amintirea
vacanţei
dulce
ca mustul
(premiul
III, septembrie 2008)
Apoi
haiku-uri la fotografie:
mama-n potecă
anevoie coborând -
azi poză-n album
poem scris pentru expozitia foto-haiku, “Declic
in silabe” sau:
testul pozitiv-
în sfârşit în grădină
primul ghiocel
tot haiku la fotografie:
sfârșit de toamnă
eternizând pe pânză
ultimul apus
şi haiku-ul de sine stătător din volumul
“Stejarul cu flori de cireş/The chhery
blssom oak tree”:
ziua Învierii -
în livada cu vișini
cucul cântă din nou
Am
şi eu câteva premii obţinute, pentru haiku şi senryu….A fost o perioadă când am
scris intens, apoi am făcut o pauză, acum de ceva vreme m-am reapucat de scris
în acest gen, deși m-am apropiat mai mult de senryu, îl simt mai aproape de
starea mea din acest moment.
Eu am plecat de mică de acasă la liceu, apoi facultate, tot timpul
m-am aflat (şi mă aflu şi acum) departe de locurile
natale. Pe de altă parte, părinţii mei s-au stins amândoi lăsând în sufletul meu
un gol imens. Cele mai multe îşi au rădăcinile acolo, îşi au seva
inspiraţională în pământul Băbuşii, cu gândul la Băbuşa, la mama şi tata, la
dealurile şi pădurile de acolo, la cimitirul unde îmi sunt părinţii, bunicii,
moşii şi strămoşii.Sub acele cruci mi-am îngropat o bună parte din mine care
iese uneori la suprafaţă sub forma poeziei (poezie contemporană), haiku, pagini
de jurnal sau schiţe ale unor povestiri. Odată cu aducerea pe lume a fiului meu
Mihail-Dacian, trăirile pozitive au început să se dezmorţească, să împingă
stratul gros, şi să iasă la suprafaţă asemeni unui ghiocel iubit de îngeri.
Ce valoare au pentru tine
premiile obținute în acest domeniu, aparițiile în diverse publicații de
specialitate?
Premiile normal că sunt motive de bucurie dar sunt şi ca nişte încurajări,
motivări viitoate.Totuşi, de amintit şi faptul ca nu sunt în joc interese
majore care să compromită calitatea jurizării (deşi au mai fost
unele cazuri, stiu că s-a făcut repede lumină şi curăţenie) ştiu că fiecare
participant votează anonim lucrările din concurs fără să le cunoască autorul. Aşadar,
bucuria pe care mi-o produc aprecierile celorlalţi participanţi este
importantă. Pe de altă parte, este frumos şi interesant concursul în sine. Îmi plac
concursurile, înfruntările culturale corecte. Normal că este frumos
să câştigi dar este frumos şi să îi cunoşti şi să îi apreciezi pe
cei mai buni decât tine sau mai buni la un moment dat.
Ce reprezintă pentru tine
participarea la concursurile de haiku internaționale sau de pe Romanian
Kukai?
Pentru mine a fost ca o școală, un curs de pregătire
de neînlocuit.
Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta
personală, activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?
Nu ştiu ce să
zic. Cred
că ar fi prea mult să spun că "mă încurcă" sau că, dimpotrivă, mă ajută în vreun fel.Să spunem că ar fi un liant care uneori funcţionează foarte
bine între muncă și timpul liber sau timpul liber de peste zi (vorbesc oricum din amintiri pentru ca acum arareori
mai pot spune că am un pic de timp liber, ba chiar aş putea spune că îl smulg
cu forţa de unde este, de unde nu este)….Oricum, au existat perioade în care am
avut timp liber însă nu am reușit să scriu nici măcar un haiku (deși am
încercat) dar şi momente de respiro foarte creative.Uneori am reuşit chiar să
îmbin utilul cu plăcutul ca să zic aşa (adică serviciul cu scrisul). Am iniţiat
şi organizat la muzeul unde lucrez
câteva ediţii ale evenimentului “Japonia departe-aproape de Bacău” şi
sper să urmeze (la reîntoarcerea mea în activitate din concediul de creştere a
copilului ) şi altele.
A fost un eveniment apreciat ca fiind de success, atractiv
atât pentru cunoscători cât şi pentru publicul larg. În cadrul acestuia au avut
loc dansuri japoneze, jocuri, expoziţii de foto-haiku (“Declic în silabe”
organizată împreună cu haijinul Oana Gheorghe şi fotograful Broşu Constantin), concurs
de haiku realizat cu acelasi prilej, lansări de carte, întâlniri îintre
haijini, etc.
Poți numi trei poeme haiku
de-ale autorilor români și/sau străini care îți plac în mod deosebit și
pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți/ însăți?
Foarte greu, pentru că sunt multe pe care
mi-aş fi dorit să le fi putut scrie eu însumi…am mulţi autori care îmi plac şi
sper să nu se supere nimeni însă, pentru că se cere, o să numesc câteva dintre
ele, care îmi vin acum în minte:
vechea
troiţă –
vântul i-aşează
pe răni
petale de
prun
(Cezar Florin Ciobîcă)
Amurg de toamnă-
În pânza de păianjen
Se zbate o frunză
(Dumitru Radu)
Deschizând o hartă
Petalele de cireş leagă
Europa şi Japonia.
(Eduard Ţară)
Precum şi:
O, nemilos, destin!
Sub coifu-acesta plin de
glorie
Acuma cântă-un greier
(Coiful lui
Sanemori/Laudă poetului Rika-Matsuo Basho)
Ce feţe mult schimbate!
Am văzut în ele bătrâneţea
mea
Ca zemoşii iarna-toate
(Din nou în
satul natal-Matsuo Basho)
Un poem de-al tău la care ții cel mai mult.
Nu
este cel mai bun însă, este printre primele scrise pentru care am luat şi
premiu şi, din acest motive, îmi este drag:
promoroacă-n
vii-
amintirea
vacanţei
dulce
ca mustul
(premiul 3, septembrie 2008)
Ai publicat vreo carte de
haiku?/ Ce proiecte ai pe viitor?
Da,
până acum am publicat două cărţi de haiku: Stejarul cu flori de cires/The cherry blossom
oak tree” si “Femeia bonsai” şi am apărut în
câteva antologii de gen.
Pe lângă acestea, aşa cum spuneam, am
publicat două cărţi cu poezie contemporantă. Acum lucrez la al treilea volum de
același fel.
Odată
cu revenirea mea în activitate, după concediul de creştere a copilului,
intenţionez să reiau( printre alte proiecte) demersurile privind organizarea la
Bacău, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” unde lucrez, a evenimentului “Japonia
departe-aproape de Bacău”.
