„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 3 septembrie 2007

Împovărată de propria culoare (II)

Continuăm cu episoadele următoare ale eseului lui Şerban Codrin în care se realizează un adevărat workshop, un antrenament de îmbunătăţire a unui poem.

*

Ceea ce vom prezenta este un antrenament, pentru că vrem să fim un sfetnic bun pentru poet, ba poate un sfetnic bun pentru poeţi. Iată un prim text propus analizei, deocamdată formulă, semnificaţiile vor izvorî pe parcurs.

Praf peste tot...
Pe-acoperişul casei
creşte o plantă.

Dacă acceptăm formula fixă, 5-7-5- silabe, primul vers este mai scurt. Modificând punctuaţia si rezumând-o la esenţial, o primă variantă ar fi:

Praf pretutindeni
pe-acoperişul casei
creşte o plantă

Textul este alterat de mai multe defecte: două complemente circumstanţiale de loc (pretutindeni/ pe-acoperişul). Apoi: o plantă, ceva prea ambiguu, nu este precizat cuvântul sezonal (kigo). Să mai facem o încercare:

Praf pretutindeni –
pe-acoperişul de lemn
creşte volbură

Apare cuvântul sezonal, volbură, indicând vara. La fel de bine putem alege alt kigo: mac (primăvara) si aşa mai departe. Elementul redundant din acoperişul casei, a fost înlăturat, devenind acoperişul de lemn cu o uşoară nuanţă de sabi. Să analizăm primul si ultimul simbol din text: praf/ volbură. În poziţii extreme, foarte importante în crearea unui astfel de poem, întâlnim de două ori referiri la conceptul estetic de efemer (ryuko). Sugerăm varianta:

Soare coborând –
pe-acoperişul de lemn
creşte-o volbură

A fost eliminat unul din cele două complemente identice, supărătoare în context. Apar în antiteză conceptele estetice etern (fueky), soare si efemer (ryuko), volbură. Încă o antiteză: coborând/ creşte. Versul “soare coborând” precizează timpul: amurgul. Să renunţăm la un verb si să propunem varianta:

Soare-n cădere –
pe-acoperişul de lemn
creşte-o volbură

Se mai pot aduce unele schimbări (în cădere/ în scăzământ, creste/ urcă), dar totul depinde de preferinţele poetului.

Ajuns în acest stadiu al alcătuirii, textul sugerează un joc al eternităţii si al efemerului, al coborârii si al înălţării. Centrul este acoperişul de lemn, în context un simbol al umanului, al universului familial, intim, supus eroziunii, între două extreme, soarele si volbura, la fel, în context, simboluri cu multiple subînţelesuri sugerate.

Niciun comentariu: