Dragi iubitori de haiku,
Astăzi vă invităm să participaţi la al 56-lea concurs RK, concursul lunii NOIEMBRIE 2011. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şi Regulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Dacă participaţi pentru prima oară, este bine să citiţi în prealabil regulamentul concursului.
Luna aceasta, trebuie să trimiteţi un poem în care să includeţi
cuvîntul BUFNIŢĂ în oricare din formele sale gramaticale.
Cuvîntul fiind kigo de TOAMNĂ, poemul vostru trebuie să se încadreze în atmosfera acestui anotimp.
Fiecare participant va trimite un singur haiku, respectînd în compunerea lui tematica anunţată, numai pe adresa concursului – soimana@yahoo.com. Deoarece se votează poeme anonime, este indicat să nu trimiteţi poeme care au fost afişate sau publicate sub numele vostru anterior, oriunde în altă parte. Şi nici să nu-l postaţi în altă parte pînă la sfîrşitul etapei de concurs.
Lista tuturor poemelor va fi trimisă pentru votare tuturor partcipanţilor.
Termenele concursului sînt:
· primirea poemelor pînă la 14 NOIEMBRIE ora 24 (a României),
· votarea pînă la 21 NOIEMBRIE aceeaşi oră,
· anunţarea rezultatelor pînă la 27 NOIEMBRIE.
Singura adresă la care trebuie să trimiteţi corespondenţa pentru concurs este:
Tot ce trimiteţi la alte adrese nu e luat în consideraţie pentru concurs.
Pentru ca textul dv. să nu fie alterat datorită modului diferit de a vedea diacriticele la destinaţie, e bine să-l trimiteţi în ataşament, aşa cum trimitem şi noi această invitaţie. Poemele odată trimise nu mai pot fi corectate.
Nu uitaţi să semnaţi sub poem şi ulterior sub vot cu acelaşi nume pe care îl doriţi afişat (care poate fi altul decît cel afişat de email). Numele votantului trebuie confruntat cu al participantului pentru că nu vă puteţi vota propriul poem.
Vă rugăm să încercaţi să vă ortografiaţi poemele în acord cu obişnuinţa deja încetăţenită de a evita pe cît se poate alte semne de punctuaţie decît linioara de despărţire care marchează kireji-ul, precum şi majusculele (în afară de începutul poemului şi de substantivele proprii cuprinse în el).
Poemele fără semnătură sub ele (şi nu în adresa email sau oriunde în altă parte) vă vor fi înapoiate pentru a le corecta.
Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.