locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai
marți, 30 decembrie 2008
POEŢI AI SOCIETĂŢII ROMÂNE DE HAIKU (III)
O altă secţiune din revista Haiku oferă cititorilor poeme într-un vers. Având la bază antiteze eminesciene, poezia lui Bogdan I.Pascu dezvoltă motive romantice, care ies mai bine în relief, atunci când sunt prezentate în opoziţie. El şi-a intitulat secvenţa lirică, ''Oglinda'' şi a înfăţişat o lume răsturnată sub aspectul spaţio-temporal. O dată cu inversarea poziţiei obiectelor în univers, acestea împrumută timpului caracteristicile lor, care ţin de efemeritate: ''O lume răsturnată cu timpul plin de riduri''. Imaginea fantomelor (chipuri fără suflet) este asociată cu ''amintirile''; opoziţia lumină / întuneric evidenţiază echilibru cosmic, trimiţând la geneză, într-o exprimare metaforică'' În ape de lumină atâta întuneric''.
Elia David găseşte câte un titlu pentru fiecare vers, în care concentrează substanţă şi expresivitate. În spaţiul sacru deplasează un element al lumii profane, pentru purificare: ''Zugravul de biserici...la Cina cea de taină''(Împărtăşire).Satisfacţia orfică e mai presus de orice finalitate atunci când vine vorba despre răsfăţatul greieraş: ''Măcar el se va stinge cântând pe săturate''(Greierul).Ne-a atras atenţia motivul literar al ''absenţei'', într-un vers în care nu sufletul se risipeşte în cosmos, ci acesta din urmă întreţine existenţa muribundului: ''O pasăre pe moarte se umple de văzduh''(Dispariţie).
Octavian Mareş exersează în liniile paradoxului, de la notaţia strategică la portretul caricatural. Călătorul pare copleşit de singurătate, atât timp cât exclude comuniunea cu natura din jur: ''Singur pe cărare cu atâţia pomi în jur''(Paradox). Un altul are preocupări topometrice de ocazie, iar sugestia este evidentă: ''Măsoară trotuarul în buzunar cu-o sticlă goală''(Chefliu).
Ştefan Theodoru pare atras de o estetică a efectelor, urmărind finalitatea într-un univers miniatural, dar şi în unul obişnuit, existenţial, în exprimări simple cât şi metaforice. Imaginea unui măr, simbol al cunoaşterii, este pusă în pericol de fragilitatea vegetală: ''Pe-o ramură subţire a mai rămas un măr''( După cules).O căprioară, simbol al graţiei şi inocenţei, îşi priveşte ucigaşul, dojenitor, chiar şi după moarte: ''Ucisă, căprioara, încă-l privea în ochi''(La vânătoare).Câteva note argheziene se desluşesc în spaţiul oniric, în timpul unei convorbiri cu divinitatea: ''În visul de azi noapte, vorbii cu Dumnezeu''(În spital).Un vers atrage atenţia prin structura semantico-lingvistică, asociind două sintagme'' cu coada-ntre picioare'' şi ''un câine-al nimănui'', care permit două coduri de lectură: condiţia maidanezului, dar şi condiţia omului care duce viaţă de câine(Zi de iarnă). Imaginea fantomatică a unei hore fascinează prin colorit şi încremenire, într-un pastel de iarnă: ''Mărăcinii în horă pe lacul îngheţat''(Tablou de iarnă).
Vali Iancu experimentează arta poetică miniaturală, de factură clasică. Poetul are calităţi magice în sensul că poate să-i redea sufletului atributele de altădată: ''Prin câteva cuvinte să despietreşti un suflet''(Crezul poetic)sau, într-un alt text, creaţia este asemănată cu exorcizarea suferinţei prin magia verbului: ''Mă chinui în cuvinte să scot din mine chinul''(Exorcizare).
Dumitru Radu are nostalgia plecărilor şi o viziune colosală a infinitului, pe care le schiţează într-o marină de natură simbolistă:''Pânze de corăbii se pierd în largul mării''(Marină).Altădată se opreşte la poemul de notaţie şi surprinde în bruma care tocmai căzuse, imaginea senectuţii: ''Azi dimineaţă bruma a încărunţit cărarea''(Octombrie).
Într-un poem, Paula Romanescu apelează la alchimia cuvântului, oscilând între metafora abstractă ''roiul de gânduri'' şi oximoronul clasic ''mierea amară'', pentru a sugera singurătatea. Simbolul central este reprezentat de ''fagure'', succedaneu al inimii, al sufletului, unde se adună suferinţa: ''Roiul de gânduri umple faguri de miere amară''(Singurătate).
Ultimele poeme într-un vers, din acest număr al revistei Haiku sunt semnate de Constantin Stroe. Furtuna dezlănţuită învăluie un pescăruş graţios, trist, solitar şi-l poartă spre spaţiul terestru. Poate fi aici şi un simbol al poetului, într-o lume intangibilă, iar drumul spre realitate este unul incert: ''Nesigur vântul poartă un pescăruş spre mal''(Incertitudine).Poetul, un vizual, îşi exprimă suferinţa, imaginând un manuscris concret: ''În manuscrisul meu atâtea lacrimi strânse''(Trudă).
O altă secţiune cuprinde câteva secvenţe haiku, secvenţe care se completează în linia unei tematici comune. Cornelia Atanasiu, atrasă de pictural şi ritualul rustic schiţează câteva elemente de pastel în ''Culorile toamnei''. Alternanţa geografică deal /vale oferă două manifestări climatice: o răbufnire a vântului pe deal şi o stare de acalmie în vale, unde sperietoarea meditează în compania ciorilor. E un avertisment surprins de ochiul iscoditor: ''Vântul val-vârtej- /sperietoarea-n vale /doar cu ciorile''. Într-un alt micropoem, poeta reliefează fenomenul transhumanţei, fixat temporal pe coordonate biblice, când are loc răvăşitul oilor: ''Se-ntorc ciobanii- /răvăşitul oilor/ de Ziua Crucii''. Toamna, culesul viilor se desfăşoară după un adevărat ritual. În timp ce în spaţiu uranic pleacă şiruri de cocori, în spaţiu terestru vin şiruri de culegători ca să restabilească un echilibru cosmic, iar dinamismul se amplifică la cramă: ''De pe coline / şiruri de culegători- /zarvă la cramă''. În final, o notă de melancolie este sugerată de ''mierla răvăşită'', într-un spaţiu al degradării vegetale , care a provocat modificări melodice: ''Mierla răvăşită /prin frunzişul tot mai rar / şi cântu-i schimbat.''
Vasile Moldovan îşi intitulează secvenţa haiku: „Vilnius-2009 Capitală europeană a culturii'' Aceasta cuprinde şapte micropoeme, cifră cu semnificaţii adânci şi cu o coloratură mistică. E un parcurs liric subtil, conceput ca o călătorie în spaţiul nordic, dar şi ca o iniţiere într-un spaţiu intercultural şi în acelaţi timp existenţial. Miraculosul haiku, sinteză a spaţiului liric nipon şi a celui european, înlesneşte întâlniri imaginare: ''Mergând la Vilnius /pe drumul haiku-ului /să-l întâlnesc pe Basho''. Într-un alt micropoem este valorificat motivul cocorilor în calitate de vehicul cosmic, marcat de o dominantă coloristică: ''Pe aripi de cocori/ până în sudul Europei/ albastru de Vilnius''. O asociere neaşteptată - ''curcubeu-haiku'' îmbină arta cu supranaturalul şi în frumuseţea policromă intuim o mare revelaţie: ''Curcubeu dublu /pe cerul Lituaniei: /Haiku pentru Vilnius''. Următoarele trei haiku-uri dezvoltă teme biblice, motive sacre, între care şi motivul crucii. În primul micropoem apare statura impresionantă a unui Dumnezeu matinal, într-un cadru dominat de sfinţenie: ''Pe Dealul Crucilor /spălându-şi faţa-n rouă /însuşi Dumnezeu''. Cel de-al doilea text aduce în prim- plan inocenţa unui copil, care încearcă să ia legătura cu divinitatea, într-un spaţiu sacralizat de prezenţa crucii: 'Lângă crucea veche /mâinile unui copil /încheie ruga.'' Dacă în micropoemul de mai sus, fascina magia cuvântului, acum domină vizualul, tăcerea se aşterne în jur, panorama individuală este înlocuită de una colectivă, anonimă, tulburătoare, reprezentată de ''morminte de eroi. Totul se rezumă la o notaţie plină de tristeţe: ''Pe morminte de eroi /numai cununi şi jerbe /de nu-mă-uita.” În finalul secvenţei, nota citadină oferită de semafor avertizează nu numai trecătorul ci şi provocatorul de tensiuni mondiale: ''Culoarea roşie / a semaforului- /sens interzis războiului''.
Trei voci lirice reunite într-un tanrenga scot în evidenţă trei profesionişti ai speciei: Valentin Nicoliţov, Radu Patrichi, Dan Doman. Expresivitatea şi maturitatea imaginii poetice lasă impresia unor bijuterii în formă definitivă. Un sfârşit de toamnă, sfâşietor de trist, este semnalat doar de un ciripit...ba şi de un fluture negru(simbol al morţii apropiate) adaugă o altă voce:'' Amurg de toamnă- /doar un singur ciripit / sub copacii goi.../şi un fluture negru / care-a uitat să plece''( Un singur ciripit). Altădată vocile se intersectează în legătură cu rezultatele unei excursii: ciulini uscaţi(natura materială) şi amintiri(natura spirituală):''Din excursie /am adus pe haine /doi ciulini uscaţi- /dar nimeni n-o să ştie /şi câte amintiri''. Ultimul poem din serie înfăţişează lacul in decembrie, pescarul şi câinele. Dar dincolo de nota tristă a spaţiului acvatic, o voce lirică menţionează şi câteva elemente care ţin de terestritate-pietrele din mâl: ''Lacul în decembrie- /pe mal doar pescarul / şi câinele lui. /Pietre ieşite din mâl / cu cea dintâi zăpadă''(Lacul în decembrie).
Într-un scurt articol, Paula Romanescu se referă la volumul Tăceri, semnat de Ioan Găbudean, o antologie de micropoeme în stil haiku, unde textele sunt ilustrate cu desene realizate de elevi. Ilustraţia de pe copertă i-a inspirat Paulei Romanescu, titlul articolului: ''Între sperietoare şi fluture''.
Un adevărat spectacol al liricii miniaturale în aproape 60 de pagini! Dar, orice spectacol aduce în final o vedetă, spectatorii dau semne de nelinişte, se agită mişcând din mâini şi din picioare, privesc spre marginea cortinei, aplaudă furtunos, ovaţionează, fetele suple se urcă pe umerii tinerilor, orchestra intră în delir şi, în sfârşit, în baia de lumini apare artistul aşteptat. Vedeta spectacolului nostru liric se numeşte Eduard Ţară, poetul român care a obţinut cele mai multe diplome la Concursuri internaţionale de haiku. Cele cinci micropoeme, reproduse în revistă, au fost premiate în 2008, la concursuri din Brazilia, Germania,USA, Franţa...Să ascultăm vocea superbă a acestui liric ieşean: ''Cutia de scrisori- /ating din nou zăpada / cu degetele.''
George Bădărău
POEŢI AI SOCIETĂŢII ROMÂNE DE HAIKU (II)
Am recitit o microantologie de poeme tanka, semnată de poeţi români. Într-un poem, motivul trecerii timpului, cu inflexiuni blagiene, este răstălmăcit, interpretat ca un început de poveste, dar obiectivul de filmat se mută alături şi surprinde veşnicia, sugerată de legănarea eternă a valurilor: ''Marea trecere /dinspre viaţă spre moarte /e o poveste.../Marea îşi leagănă lin /neadormitele valuri''. De la veşnicie, poeta trece la secvenţele trecătoare, banale , ale vieţii zilnice, înfăţişând un decor al spaţiului uranic, rece, tăiat de zborul rândunelelor, adăugând un blitz, cu imagini terestre, în care actul creaţiei este surprins în universul intim al căminului:'' Rândunelele / taie aerul rece / al dimineţii. /Eu stau pe balcon scriind /un poem despre tine'' (Adina Enăchescu).
O toamnă cu semnificaţii profunde aduce în prim - plan căderea frunzelor, în lumina aurie care învăluie cuplu. Pe de o parte, frunzele sugerează degradarea vegetală şi prin transfer, înaintarea în vârstă, pe de altă parte, puritatea, nobleţea la care trimite lumina aureolată. Şi, în acest cadru intim, liniştit, apare un mesager(libelula) care impresionează prin alcătuirea miniaturală şi prin culoarea roşie, cu rol de avertizare: Frunzele care cad /în lumina aurie /dintre noi doi; /o libelulă roşie / ne poartă visele''. O fereastră, ca o deschidere spre altă lume, oferă contemplatorului un semn al efemerului( o frunză ofilită) amintind de o comparaţie abstractă din domeniul iluziilor deşarte: ''La fereastră / o frunză ofilită, /trecătoare /ca visele mele / în timpul vieţii'' (Magdalena Dale).
Un alt poet înfăţişează o imagine apocaliptică a lumii de altădată mistuită, purificată,exprimată metaforic, într-o casă în flăcări; o imagine bântuită de spaime care culminează cu ţipătul sfâşietor( de natură expresionistă) a unei păsări: ''Casă în flăcări- /se mistuie trecutul, /o întreagă lume. /Printre râuri de spaime /ţipătul unei păsări.'' În opoziţie cu aceste cadre întunecoase, sunt reliefate în culori plăcute, de pastel primăvăratic, elemente paradisiace: dumbravă, culori, ciripituri, completate cu metafore din aria seraficului( grădina Raiului), întâlnite în colinde: ''Într-o dumbravă, / invazie de culori / şi ciripituri.../În grădina Raiului /când înfrunzeşte cerul'' (Mihai Merticaru).
Un interesant poem tanka evocă florile cunoscute sub numele'' gălbenele'', care sunt amintite abia în final, după un cumul de atribute privitoare la relaţia acestora cu macrocosmosul, cu stihiile, astrele, şi spaţiul acvatic:'' Ferite de vânt, /mângâiate de-un soare / ieşit din ape, /zâmbesc şi-n decembrie / micile gălbenele''. În altă parte, o dezlănţuire stihială a prăbuşit doi plopi, fenomen marcat de indici spaţiali (în satul de vacanţă) şi indici temporali(toamna). Acest eveniment permite o analogie cu oamenii, supuşi unor răsturnări de situaţii: Furtuna toamnei / în satul de vacanţă / a culcat doi plopi- /la fel ca şi oamenii /nu toţi rezistă la greu'' (Radu Patrichi).
Toamna este privită din două perspective. Pe de o parte, este un anotimp fascinant, care oferă o baie de culori ca urmare a reflexelor luminii în fructe, iar pe de altă parte, este vremea melancoliei şi tristeţii exprimată de viţa de vie, cuprinsă de jale, cu o ţinută vestimentară învechită, pătată, ruginie: ''Baia din amiezi / în mijlocul grădinii /pârguiri de fruct; /jalea viţei de vie / cu frunze second-hand''. Cu adevărat miraculoasă, nunta micilor vieţuitoare aduce o notă de optimism, amintind de finalul poemului '' Călin(file din poveste)'' de M. Eminescu. Dar, intonaţiile corului de greieri, la gătitul miresei, vin cu un plus de originalitate. De astă dată, mireasa e o viespe mlădioasă, îmbrăcată cu o rochie din pânză de păianjen: ''Mlădioasă viespe / paingul o îmbracă / în strai de lună / vesel corul de greieri: / să trăiască mireasa'' (Paula Romanescu).
Luna priveşte prin copaci, în stil arghezian, într-un poem alcătuit dintr-un pastel al înserării şi o schiţă de portret - femeia care meditează în singurătate, la fereastră, amintind de fata de împărat, din poemul ''Luceafărul'' de M. Eminescu: ''Seară de toamnă. /Luna priveşte / prin arţar. /Singură la fereastră / îmi amintesc chipul tău'' (Maria Tirenescu).
Altădată, notele picturale se degradează, albul dispare o dată cu metamorfoza intemperiilor şi în spaţiul închis, de sub pod, animaţia este asigurată de o căţea cu pui. Poeta surprinde opoziţia dintre iarna care se sfârşeşte şi apariţia căţeilor în peisaj, vegheaţi de vânt şi protejaţi de noapte. Această comuniune între stihii şi lumea animală, în spaţiul profan, trimite, indirect, la semnificaţii mitice: ''Neaua s-a topit. /În culcuşul de sub pod / o căţea cu pui. /Doar vântul stă de veghe /şi noaptea îi ascunde''(Ana Udrea).
Valentin Nicoliţov semnează o recenzie la cartea lui Ban’ya Natsuishi, intitulată ''Pelerinaj terestru'', Editura Albalibri din Milano, Italia, 2007. În numeroase poeme, în stil haiku, poetul transfigurează secvenţe din călătoriile sale, fără a mai respecta caracteristicile poemelor tradiţionale. Aceste mici poeme moderne reprezintă un voiaj liric, în diferite ţări, un amestec de sensibilitate, hiperrealism, sugestie discretă având menirea să descrie o emoţie de moment, o viziune, concepte despre viaţă şi lume, un mozaic de impresii, cu trimitere la natură, spre realitatea cosmică, spre Dumnezeu, cum afirmă Julius Franzot, autorul prefeţei. Un grupaj de poeme senryu evidenţiază sensibilitatea, tehnica şi viziunea unui grup de poeţi, atraşi de aspectul enigmatic, constatativ, filmic, naturist, de comuniunea om-natură, metamorfoze, teatralitate, sacru-profan, mitologie românească etc. Printr-un condiţional-optativ, declarativ, poetul îşi exprimă o dorinţă, pe care tot el o anulează, printr-o precizare suspendată, intenţionat confuză(vârsta sau comoditatea?): ''Aş merge la schi- /dar mi-e greu să mă aplec / să-mi leg bocancii''.
Într-un alt micropoem, întâlnim un motiv cultural livresc, îndrăgit de melomani, care înfăţişează o acţiune repetitivă a artistului de operă, acţiune cu un final interogativ exprimând nedumerirea, dar în care desluşim o atenţionare: ''Ieri la operă / Tosca a ucis din nou. / Cum e posibil?''(Jules Cohn Botea).
Unele texte mizează pe o poantă cu rol justificativ, care intersectează două planuri: unul al inocenţei şi altul al iniţierii, cu preţul maturizării. Copilul plăpând iese din universul lui, din motive nutriţionale, cunoaşte o ascensiune, în urma unei iniţieri în arta ceaiului, o satisfacţie culminând cu maturizarea: '' Neavând lapte, /băieţelul învaţă / arta ceaiului''. O idilă plasată în mediul rustic are ca protagonişti doi cărăbuşi, iar ca spaţiul de manifestare, o balegă uscată, element al esteticii urâtului. În opoziţie cu acest cadru, observăm o desfăşurare dinamică a sentimentului, o explozie de bucurie, dar intuim şi ironia subtilă: ''Pe balega uscată / doi cărăbuşi- /iubirea n-are margini!'' (Iulian Dămăcuş).
Trecerea timpului este subliniată de punctele de suspensie. Într-o primă secvenţă, poeta surprinde aspectul ludic, inocenţa copilului care se imaginează un cal din poveste, zburând ca vântul şi ca gândul. Cea de a doua secvenţă înfăţişează un personaj maturizat excesiv, purtând semnele şcolarizării, dar alunecând într-o inevitabilă degringoladă, cu mişcări lente, obositoare:'' Trap de nepot.../Abia trăgându-şi sufletul / bunic cu ghiozdan''. O idee asemănătoare exprimă poeta într-un alt micropoem, în care vede omul în devenire ca urmare a comprimării timpului. Este evidenţiată feminitatea în portretul fizic. La fel ca în filmele SF, în prospeţimea fetei se ascunde o bătrână, cu mască de pudră: ''Obraji de jună- /Sub stratul de pudră /aceeaşi bătrână''(Florica Iacob).
Un alt micropoem are ca temă viaţa cotidiană, sufocată de informaţia necesară, banală, repetitivă. Din acest lanţ al comunicării nu lipsesc vrăbiile gureşe care, într-un anume fel, reprezintă comentatorii improvizaţi ai evenimentelor zilnice. Neavând conştiinţa timpului modern, păsările guralive, optimiste, simbolizează natura autentică, armonia, liniştea exterioară:'' Ştirile la zi- /pe antena colectivă / vrăbii gureşe''. Dar , iată şi un interior cu aspect cărturăresc, unde cărţi foarte scumpe rămân necitite, iar casa pare a se afla sub zodia unui blestem, fiind o casă cu fiţe. De astă dată, ironia vizează simpli arlechini ai culturii moderne: ''Casă cu fiţe- /nerăsfoitele cărţi/ legate-n piele''(Vali Iancu).
Uneori, satira are ca obiect universul domestic. Modificarea vremii atrage după sine şi modificări de natură umană: pe de o parte răceala sexuală a soţiei, pe de altă parte apetitul exagerat al soacrei care, prin analogie cu rasa canină, se află în călduri. Aici, ironia iese în evidenţă prin folosirea unui limbaj argotic: ''Se schimbă vremea: /soţia tot mai rece, / soacra în călduri''. În altă parte, surâsul este provocat de jocul de cuvinte, de sensul secundar al unor sintagme, menite să reliefeze constituţia unor părţi anatomice. Prin extensie, mărul lui Adam, de pildă, amplifică ironia, fiind plasat într-un context neadecvat, în lumea vegetalului, deşi originea sa a fost una mitică: ''În luna recoltei /un singur fruct necules: /Mărul lui Adam''( Vasile Moldovan).
Anul Nou, personificat, îşi anunţă, indirect, venirea. În locul ţinutei de sărbătoare, ai casei vor îmbrăca pijamale, ceea ce semnifică cel puţin patru situaţii: familism, singurătate, lipsuri, sfidare. Oricum evenimentul va fi marcat de şampanie: ''Vine Anul Nou.../de-acum bem şampania/ în pijamale'' (Valentin Nicoliţov).
Unele poeme senryu valorifică motive folclorice, între care şi cel referitor la rolul berzei în ritualul maternităţii. Pasărea este dezorientată, dar înţelege în cele din urmă, condiţia emigrantului: 'Nedumerită / barza cu pruncul în cioc.../mama în Spania''. Cărţile de joc, în urma unor întâmplări banale, sunt golite de sens şi resemantizate, în limbajul lui Don Juan, într-un spaţiu profan, rustic, limitat la condiţia unei uliţi patriarhale: ''Carte căzută /în praful din uliţă /dama de pică''(Dan Norea).
Într-o locuinţă degradată, singurul proprietar este şoarecele, care manifestă repulsie faţă de intruşi. Mai întâi o simplă constatare, după care tensiunea creşte treptat, pe coordonate interogative. Enunţul încărcat de revoltă, rămâne suspendat, având ca ţintă musafirii nepoftiţi: ''Şoarecele stăpân- / musafirii nepoftiţi /chiar nu mai pleacă?''( Paula Romanescu). Un motiv biblic trimite la pomul cunoaşterii, la ispită, la refacerea traseului iniţiatic, prin întoarcerea la origini, simbolizate de sâmburi, amintind de'' Mirabila sămânţă'' a lui Blaga.
Renaşterea lumii, în forma ei pură, din aceste elemente miraculoase, ar însemna salvarea omenirii şi reinvestirea ei cu funcţie sacră: ''Din mărul Evei / doar sâmburii au rămas- /să-i însămânţăm?''. Într-un alt text, dominanta este reprezentată de răceala străzii moderne, unde se evaluează condiţia umană, în asociere cu viaţa de câine, prin reducerea la animalitate. Obiectivul de filmat trece repede de la grupul cenuşiu: boschetar - câine, la magazinul de lux, ademenitor, tipic american, de peste drum: 'În frigul străzii /un boschetar şi-un câine- /peste drum Fast-Food''(Dumitru Roşu).
Ironia vizează, uneori, aspecte etice şi un simplu fapt banal este tălmăcit în termeni juridici iar reacţia fiziologică pare a fi plasată la nivel cosmic. Interdicţia va fi interpretată ca o vină universală: ''În flagrant: /o viespe înţeapă /mâna hoţului''. Tipul încornoratului este schiţat caricatural, cu amănunte care amplifică situaţia de adulter. Este subliniată naivitatea unui detectiv, victimă în triunghiul conjugal: ''Deşi detectiv, /nu ştie că nevasta /îl înşeală''(Ana Ruse).
În cămin , informaţia nu are auditoriu, totul se rezumă la un monolog surd, pe fondul unui sforăit. Desigur, această reacţie poate fi interpretată ca un fenomen fiziologic, caracteristic celor atinşi de senectute, dar şi ca o atitudine ostilă, faţă de adevărul trunchiat: ''La televizor / ştirile de seară- /bunicul sforăie''. Altădată, bătrânii sunt identificaţi cu vişinii şi în două enunţuri eliptice de predicat, intuim finalităţi diferite, după sex: ''Vişinii s-au copt- / bunicul vişinată /bunica dulceţi'' (Ştefan G. Theodoru).
Câteva secvenţe înfăţişează o toamnă liniştită, exuberantă, cu beţii dionisiace, sugerate de punctele de suspensie, dar şi plină de rivalităţi, simbolizate de scaieţii ridicoli: ''Mă întorc /din grădina cu struguri.../plin de scaieţi''. Într-o altă secvenţă, este prezentat ţăranul modern, care face apel la tehnologia de ultimă oră, în imperiul bălegarului. Contrastul alimentează ironia, umorul sănătos, caracteristic mediului rustic: ''Ţăranul modern / cară bălegar la câmp / vorbind la mobil''( Ion Untaru).
George Bădărău
COMENTARIUL MULTIMEDIA
Am mai amintit anterior despre Power Point Show. Este vorba despre fişiere complexe care pot face prezentarea unor lucruri mai agreabilă, mai sugestivă, mai seducătoare. În cadrul lor sînt folosite imagini, text, mişcare şi, eventual, fond muzical. Ideea este mai veche şi a fost folosită în ceea ce se numea înainte de apariţia computerului prezentare de diapozitive. Într-o formă mai complexă şi mai elegantă, sub numele de slide show, ideea a fost dezvoltată integrînd tehnici din domenii diverse pentru a realiza o aplicaţie, Power Point, cu care se pot crea şi viziona pe comp astfel de prezentări.
În cadrul acestei aplicaţii, în afara succesiunii diferitelor imagini care se poate face automat la un anume interval de timp, în fiecare slide (unitate de conţinut) pot fi manipulate mai multe elemente (imagini, texte, sunete) care apar, dispar sau se modifică într-o anume succesiune minuţios pusă la punct. Slide-ul nu mai este doar o simplă ilustraţie statică, ci implică un anume scenariu şi devine o scurtă secvenţă animată (o scenă) dintr-o poveste pe care o spune întreaga prezentare.
Cei care folosesc internetul zilnic, mai ales dacă o fac şi la slujbă, au ocazia să primească frecvent asemenea prezentări (format pps), de obicei simple succesiuni de imagini frumoase însoţite de muzică, uneori făcute cu destulă stîngăcie, alteori cu multă măiestrie tehnică şi estetică. În afara dorinţei de încînta pe cei care le primesc, de multe ori prezentările respective o iau pe căi cvasi-mistice, sugerînd primitorilor că trebuie să le trimită cît mai multor cunoscuţi nu doar pentru a le face o bucurie, ci şi pentru a participa la o campanie de binefacere, uneori existînd şi ameninţarea unor posibile sancţiuni (ca pe vremuri scrisorile către sf. Anton).
Abia în primăvara trecută am îndrăznit să lucrez în Power Point. Mi s-a părut că aplicaţia oferă o modalitate interesantă, utilă şi seducătoare pentru a prezenta un haiku. Haiku-ul în sine este un poem care apelează la sugestie, la imagine, la simbol şi, astfel, la provocarea imaginaţiei cititorului. Haiku-ul nu este un poem al cuvîntului, sintagmele folosite nu ţin să atragă atenţia asupra strălucitelor formulări folosite, expresia este mai curînd doar un simplu vehicul, un mod discret de a trimite la altceva care se adresează simţurilor. Forţa sa constă în capacitatea de a evoca, printr-o anume lapidaritate eliptică, un fapt şi o întreagă atmosferă în care evenimentul se încadrează şi care, la rîndul lor, sînt apte să simbolizeze lucuri mai profunde.
Mi s-a părut că prezentările concepute în Power Point pot constitui un mod de a înţelege mai uşor ce vor să spună haiku-urile prin sugestia suplimentară pe care o adaugă poemelor. Că ele pot media contactul cu un poem atît de arid pentru spiritul occidental făcînd apel tocmai la ceea ce se adresează nemijlocit sensibilităţii pe cale vizuală şi auditivă. Într-un anume fel, ele pot fi considerate un gen de comentarii multimedia ale sau în marginea unui haiku. Modul în care e folosită ilustraţia nu trebuie să dubleze ceea ce spune textul, poate să sugereze doar atmosfera în care va fi descifrată mai lesne simbolistica sa sau poate intra în dialog cu textul pentru a lărgi posibilităţile de înţelegere a sensurilor adînci ale poemului.
Indiferent dacă acest gen de comentariu va însemna pentru cei care îl accesează o cale mai lesnicioasă de a pătrunde înţelesul unui haiku, un mod mai plăcut şi în ton cu tehnica modernă de a savura micul poem sau doar un simplu divertisment, el rămîne extrem de util pentru seducţia lui şi capacitatea de a atrage către haiku pe cei care altfel nu-i simt valoarea şi nu-l gustă. Cele realizate pînă acum sînt:
· Angela Baciu Moise - STĂNCUŢA NEAGRĂ
· Corneliu Traian Atanasiu - COCOR RĂTĂCIT
· Eduard Ţară - UMBRA GUTUII
· Flavia Muntean - PRUNUL USCAT
· Iulian Dămăcuş - PÂNZA DE PĂIANJEN
· Loredana Florentina Dănilă - ÎN PAS CU VÎNTUL
· Marian Nicolae Tomi - ZBURÎND AIUREA
· Mărţişor - NOAPTE DE VARĂ
· Sonia Cristina Coman - DE NICĂIERI
Pentru a testa cît de cît ceea ce am comis am trimis în ataşament, pe lista LAPNO, cîte unul, cîte unul toate aceste comentarii. Am avut unele ecouri, chiar şi pozitive. Dar cel mai mult m-a bucurat cînd Doru Emanuel Iconar, luînd totul ca o provocare, mi-a trimis primele sale realizări de acelaşi fel. Drept care, am continuat provocarea şi l-am rugat pe Doru să facem fiecare cîte un comentariu la acelaşi poem al lui Marian Nicolae Tomi. Iată şi titlurile celor făcute de Doru:
· Poeme pe retină I
· Poeme pe retină II
· Marian Nicolae Tomi - Din pensula scribului
· Zambete
· hai-ku colindul
M-am gîndit că n-ar fi rău să extind promoţional ceea ce am început şi am continuat făcînd şi o prezentare a site-ului nostru şi a constelaţiei din jurul său, de fapt o prezentare a activităţii pe care o întreprindem de aproape doi ani. Acum, de sărbători, tot pornind de la un haiku, am făcut împreună cu Doru cîte un comentariu-urare (la un poem de Utta Siegried König) şi, altul, pornind de la un haiku al Manuelei Miga.
· ROMANIAN KUKAI
· urări în stil haiku
· peştisorul de aur vă spune bună dimineaţa la Moş Ajun
La colocviul de la Constanţa am încercat şi o proiectare a pps-urilor pe un ecran mai mare, dar aparatura nu ne-a ajutat şi a trebuit să ne rezumăm la a le vedea doar pe un laptop. Cu mai multă noroc şi cu o audienţă mai mare am reuşit proiectarea la deschiderea festivă a Festivalului Origami (OPT) de la Iaşi, unde am beneficiat de un ecran uriaş în aula Universităţii A. I. Cuza. E adevărat, şi acolo, din cauza faptului că nu s-a făcut o probă anterior, n-am avut amplificare pentru sunet, deşi sala avea tot ce trebuie pentru asta. Dar aşa înveţi cum să procedezi în condiţiile mai precare de la noi. La Iaşi am prezentat rezultatele primului concurs de haiku online, în limba engleză, desfăşurat în România şi organizat de Eduard Ţară. În urma concursului, tot promoţional, m-am hotărît să fac cînte un comentariu multimedia pentru fiecare poem cîştigător. Am făcut deja 9 şi mai am încă trei de făcut.
· Ferris Gilli - A BIT OF MILKWEED FLOSS
· Frans Terryn - A WHITE CANE
· Jim Kacian - RAINY SEASON
· Rosa Clement - RECYCLED PAPER
· Scott Mason - GLINT OF A STAR
· Simona Dobrescu-Crăciun - MORNING PRAYER
· Vasile Moldovan - MILKY WAY (CALEA ROBILOR)
· Vasile Moldovan - ONE THOUSAND CRANES
· William J. Higginson - HOPING IN THE DUSK
Am încercat să fac acelaşi lucru şi cu ocazia unei festivităţi de ziua Japoniei care a avut loc la Casa Titulescu, dar persoana cu care am luat legătura prin email, n-a înţeles că i-am trimis un ataşament ca să-l deschidă, să-l vizioneze şi să-mi spună dacă se poate sau ba.
Am testat însă capacitatea acestor comentarii multimedia la liceul Grigore Moisil, cu profil de informatică, deci cu dotarea necesară, la două ore de dirigenţie şi elevii au fost interesaţi şi atraşi de acest gen de contact cu o poezie necunoscută de ei pînă atunci. Laura Văceanu m-a rugat să-i trimit şi ei ceea ce am făcut şi a realizat acelaşi lucru la o şcoală din Constanţa. După Anul Nou, am în plan să ajung şi la cele două şcoli cu clase de japoneză din Bucureşti. Cred că sînt mijloace extrem de adecvate şi în ton cu ce aşteaptă copiii de azi pentru a promova haiku-ul printre elevi.
luni, 29 decembrie 2008
OGLINDIRILE ÎN EXPANSIUNE
În BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI, avînd posibilitatea de publica şi fişiere în format word cu conţinut mai greu sau imposibil de afişat pe blog, am înfiinţat secţiunea TABELE, GRAFICE CONCURS. Aici, am plasat cîteva fişiere care conţin date despre concursul nostru prezentate sub formă de tabele şi grafice (primul dintre fişiere prezintă rezultatele primului concurs online în limba engleză organizat în România):
· The Results of International Haiku Contest “One Thousand Cranes”, Romania 2008
· PARTICIPANTII LA ROMANIAN KUKAI 2007-2008
· 2007-2008 participare, flucutatie, fidelitate
· PREMIATII CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI 2007-2008
Ultimul fişier, actualizat la sfîrşitul anului, conţine mai multe tabele cu cu participanţii clasaţi pe primele 3 locuri la cele 21 de concursuri lunare de haiku şi cele 4 concursuri de senryu.
Cu această ocazie, observînd că există deja mulţi dintre participanţii la concursurile noastre care au acumulat un număr însemnat de premii, am adăugat pe OGLINDIRI, pentru toţi cei care au măcar trei premii, cîte o pagină personală. Paginile adăugate sînt:
ION UNTARU, BĂNEASA - POEME PREMIATE ÎN 2007-2008
DUMITRU ROŞU, BUCUREŞTI - POEME PREMIATE ÎN 2008
TINCUŢA HORONCEANU-BERNEVIC, BACĂU - POEME PREMIAT...
ANA RUSE, CONSTANŢA - POEME PREMIATE ÎN 2007-2008
IOAN MARINESCU-PUIU, CLUJ - POEME PREMIATE 2008
DUMITRU RADU, BACĂU - POEME PREMIATE ÎN 2007-2008
VALERIA TAMAŞ, TIMIŞOARA - POEME PREMIATE ÎN 2007-...
EDUARD ŢARĂ, IAŞI - POEME PREMIATE LA RK 2007-2008...
DAN NOREA, CONSTANŢA - POEME PREMIATE ÎN 2007-2008...
GABRIELA MARCIAN, CLUJ - POEME PREMIATE ÎN 2007-20...
SIMONA DOBRESCU, CONSTANŢA - POEME PREMIATE ÎN 200...
VALI IANCU, BUCUREŞTI - POEME PREMIATE ÎN 2007-200...
DOINA BOGDAN WURM, TIMIŞOARA - POEME PREMIATE ÎN 2...
LIVIA CIUPAV, ARAD - POEME PREMIATE 2008
HENRIETTE BERGE, EFORIE - POEME PREMIATE ÎN 2007-...
VASILE MOLDOVAN, BUCUREŞTI - POEME PREMIATE ÎN 200...
FLORICĂ DAN, BOLINTIN - POEME PREMIATE ÎN 2007-200...
Vă rugăm pe toţi cei care vă regăsiţi în lista de mai sus să verificaţi dacă nu există greşeli în cele publicate atît pe calaméo, cît şi pe OGLINDIRI. În caz că sesizaţi vreo greşeală, semnalaţi-ne-o pe adresa concursului.
sâmbătă, 27 decembrie 2008
Comentarii la concursul lunii decembrie (II)
Preferatul meu dintre poemele premiate este:
apus de soare –
pe cojocul de omăt
pete sîngerii
Nadja
Formularea verbală, prin ultimul vers, pete sîngerii, se păstrează în ambiguitate şi trimite doar la ceea ce se poate vedea. Nu putem hotărî dacă petele sînt doar reflexele apusului pe zăpadă sau chiar a fost comisă o faptă sîngeroasă (ignat, vînătoare etc.). Iar apusul, cu aluzia sa de sfîrşit, introduce un supliment de angoasă crepusculară. Cele două imagini se amplifică una pe alta într-o atmosferă de indecizie benefică poemului.
Două poeme surprind aceeaşi atmosferă de tristeţe a sălaşului părăsit, lăsat pradă vremii vitrege. În ambele, cojocul este acela pe care se centrează privirea impresionată de pustietatea locului. Poemul Tincuţei Horonceanu Bernevic lasă cojocul la locul lui, într-o lungă şi răbdătoare aşteptare a baciului plecat la vale:
Cojocul în cui –
Viscolul şuieră în
Stîna părăsită
Cu mai mult umor, Loredana Florentina Dalian atribuie cojocului şi un rol paznic pe timp de iarnă sau măcar pe acela de a însufleţi un pic prin prezenţa sa peisajul lipsit de viaţă:
deal fără turme –
cojocul ciobanului
paznic la stînă
Constantin Stroe simte în cojoc un permanent motiv evocator. Prezenţa lui aminteşte mereu absenţa aceleia care-l purta. Iarna nu este decît o sinecdocă pentru încă un an trecut sau doar o reiterare temporală a momentului reîntoarcerii de sărbători în casa bătrînească.
Pe ladă cojocul rupt –
încă o iarnă
fără bunica.
Ioana Geier evocă şi ea un moment din copilărie. Nu ştim dacă bunica a dezbrăcat cojocul ca să încălzească mielul nou născut sau a ieşit să întîmpine colindătorii cu el sub cojoc. Colindul, naşterea Domnului, mielul recent născut formează o reţea de forţe magice în care se simte palpitul sărbătorii.
Seara de colind –
La bunica în cojoc
behăie-un mieluţ
Pentru Doru Emanuel Iconar, oriunde ar fi ieşit sau ar pribegi moşul (să fie oare Moş Crăciun?) e vreme de iarnă şi omătul sticleşte reflectînd praful Căii Robilor. Iar moşul, chiar aşa cu ochii slăbiţi, vede drumul ca-n palmă.
Moşul în cojoc –
luminîndu-i cărarea
praful stelelor
Poemul lui Gabriel Iordan-Dorobanţu asociază imaginea cojocului ponosit cu compasiunea pentru dascălul neajutorat. Peticele de nea scot în evidenţă tocmai precaritatea hainei şi nevoinţa bătrînului.
Bietul meu dascăl ! –
Peste vechiul cojoc rupt,
petice de nea.
În nota cunoscută, cu obişnuita economie a mijloacelor, Eduard Ţară ne aduce în faţa ochilor imaginea cîinelui fără adăpost, ajuns doar o umbră, ghemuit de frig într-un cojoc prăpădit. A cîinelui sau a celui bătut de soartă care-şi trăieşte viaţa sa obişnuită de cîine?
Un câine pribeag –
îşi înghesuie umbra
în cojocul rupt
vineri, 26 decembrie 2008
Comentarii la concursul lunii decembrie (I)
Tema din decembrie a fost un cuvînt kigo. A existat prin urmare obligativitatea de a folosi cuvîntul cojoc în poem şi totodată de a construi poemul în aşa fel încît să sugereze iarna. Dar această împrejurare a scos la iveală una din metehnele frecvente în construcţia poemelor: repetiţia inutilă, pleonastică a cuvintelor care denotă anotimpul. Repetiţie care arată stîngăcie în compunerea poemului, dar şi sărăcie a informaţiei utile pierzînd silabe în plus pentru a spune iar şi iar acelaşi lucru. Iată cîteva poeme care au comis acest abuz:
“Cojoc de iarnă, / Zăpada lin aşterne,” – iarna este numită şi sugerată cu 3 cuvinte,
„Iarna pe uliţi / scuturându-şi cojocul- / prima ninsoare.” – din nou 3 cuvinte sezonale,
“nici cojocul iernii / nu mai e ce-a fost” – 2 cuvinte într-o metaforă,
„Crivaţ şfichiuind- / Sub cojoc de zăpadă” – 2 cuvinte cu aceeaşi metaforă,
„Zapada iernii – / in liniste pamantul / doarme sub cojoc.” – 3 cuvinte,
“Ninge cu fulgi mari... / peste bordeie si pomi / cojocul de nea” – 4 cuvinte.
Despre pleonasmul în haiku găsiţi un eseu în trei părţi al lui Şerban Codrin, Peştele înecat în apă şi spiritul critic (I), (II), (III), pe ROMANIAN KUKAI.
Cuvîntul cojoc a fost folosit cel mai des clişeistic în metafore referitoare la stratul de omăt al iernii. La propriu, în cojocul cald s-au oploşit mieluţi, purici, molii, pui, pisoi, cîini, pisici, orfanul, o buburuză şi moşul, iar la figurat bordeie şi pomi, pămîntul, grîul, sevele, pîinea de mîine. Metehnele cojoacelor au fost peticele şi rupturile. Într-un singur poem şi un ac... de tirbuşon. Alte funcţii, mai rare şi mai valoroase, ale cojoacelor au fost: să sugereze părăsirea şi singurătatea – “cojocul în cui”, să arate nepotrivirea mărimii cu colindătorii copii – “se–mpiedică-n cojoace”, să noteze un moment de tandreţe în care bărbatul – „şi-acopera fruntea / cu cojocul femeii”. Pe scurt, inventivitatea a fost cam limitată.
Dintre poemele nepremiate merită remarcate cîteva pentru calităţi trecute cu vederea de cei mai mulţi votanţi.
Greierul tace -
În cojocul ponosit
Molia moartă
Felicia Les
Remarcabil prin economia de mijloace, prin modul în care schimbă macazul sezonal dinspre înafară înspre înăuntru, dinspre toamnă înspre iarnă, dinspre natura intrată în amorţire înspre universul domestic oricum mai restrîns şi mai prăpădit. Molia moartă pare a fi chiar sufletul nostru lipsit de sevele care-i drenau nu demult umorile încremenite acum sub brume.
Pisoii in cojoc -
pentru prima ninsoare
iau doar paltonul
Ana Ruse
O remarcă simplă şi tandră a unei renunţări fireşti în favoarea vieţii abia ivită pe lume. Notaţia de o naturaleţe lipsită de orice zorzon sau expresie întortocheată.
câmpul viscolit -
sub momâia cu cojoc
doi corbi stau la sfat
Dan Norea
O imagine în alb şi negru surprinsă cu ochiul unei ironii subţiri care consimte la felul în care urgia se domoleşte de la sine în tabloul contemplat. Cojocul folosit subtil pe muchia subţire dintre propriu şi figurat.
nămeţi cât gardul;
trecând în fugă cu un
pisoi sub cojoc...
Anişoara Iordache
O scenă surprinsă pe viu vorbind de la sine despre izolarea în care e prins satul şi despre... circulaţia fugară a pisoilor din casă în casă.
linişte pe câmp -
pe sub cojoace grâul
sună-nfrăţirea
Ion Corina
O frumoasă paralelă şi opoziţie între planuri, între cîmpul îngheţat şi tăcut şi vegetaţia mocnind sub nea. Sună-nfrăţirea bine găsit pentru jocul subtil de cuvinte.
noapte senina –
pisica se piteste
in cojocul vechi
Maria Tirenescu
O legătură nespusă, ingenios mascată, între noaptea senină şi gestul autoprotector al pisicii – noaptea cu cît e mai senină, e mai geroasă. Tot sub surdină este şi jocul de cuvinte dintre abandonat (ca uzat) şi intim, familiar pentru că e folosit de multă vreme de pisică – perspective diferite asupra aceleiaşi vechimi a cojocului. Poemul spune puţine. Sugerează însă mult.
(va urma partea a doua cu comentarea poemelor premiate)