Despre imitație

Mihai Mateiciuc, participant la concursurile ROMANIAN KUKAI și HAIKU CLUB, mi-a trimis mesajul de mai jos cu rugămintea de a-l folosi pentru amorsarea unei discuții despre imitație la care vă provoacă atît pe cei care participați la concursul HC, cît și pe cei care participați doar la RK sau RH. Vă puteți spune părerea în comentarii la această postare. Nu vă impacientați dacă textul comentariului nu apare imediat, comentariile sînt moderate și trebuie să le validez, ceea ce poate lua ceva timp.

*

 „Tema va fi imitaţia poemului de mai jos pe cât e posibil”.

Cu acest îndemn duios - de regulă - debutează invitaţia dv. către membrii concursului Haiku Club. Însă, observ de o vreme că verbul a imita are de suferit mult, prin maniera în care este înţeles şi folosit în contextul acestui concurs ce se adresează, tocmai, unor practicanţi avansaţi. Nu cred că sunt singurul care crede în fidelitatea esenţială a unei bune reuşite poetice, potrivit regulei concursului. Asta rămâne ţinta.

Acest adevăr e departe de a fi atât de lesnicios pe cât pare. Nu "echivalenţele" [şi acelea aproximative, subiective] ar trebui - părea mea - avute în vedere, ci supunerea simpateică [nu totală ca-n cazul unei veritabile traduceri] faţă de mesajul estetic integral al poemului-model propus. În primul rând supunerea la sens; sensul poetic nu este semnificaţia cuvântului izolat ci, mai ales, rezultanta dintre spectrul său conotativ şi înţelesul [original] contextual: percepţia simultană a întregii reţele de relaţii ce leagă [elementul] de întreg.

Ei bine, pentru ca "naturalizarea" unui haiku străin să fie organică, atât faţă de valoarea intrinsecă creatoare a acestuia, cât şi faţă de literatură în cadrul căreia încercăm să-i cucerim o "cetăţenie"  proprie, trebuie să decidem - şi-aici dv. veţi decide - câteva reguli de respectat. E regretabil că unii "încetăţenesc", sub propria lor semnătură, un vers şi - uneori ceva peste - din cuvintele de dicţionar ale modelului de imitat. Imitaţia astfel înţeleasă [de unii] frizează facilul. O studiere retroactivă poate scoate în evidenţă această tendinţă, care, măcar de-ar fi soră geamănă cu fidelitatea unei intenţii de a "traduce", ar mai avea nevoie, pe lângă [şi poate chiar înainte de] talent, de o penetrabilă conştiinţă critică.

În concluzie, concursul HC este, fără doar şi poate, unul de TALENT, chiar şi pentru cazul când, lună de lună, ni se propune să mânuim un instrument lingvistic care este şi nu este numai al nostru, dacă e să ne raportăm la "arta imitaţiei".

Rog ca acest amendament, nemaliţios, să fie adus la cunoştinţă într-o rubrică pusă la dispoziţia membrilor celor două grupări de membri partipanţi la concursurile noastre.

Dan Norea spunea...

Domnule Mateiciuc, intervenția dvs este cât se poate de oportună. La etapa precedentă a concursului Haiku Club, 5 poeme au reluat versul "sporind liniștea", alte câteva poeme "sporind" și ele câte ceva. Cum poemele de pe locurile I și II se încadrează în acest tipic, există pericolul ca, în goana după puncte, această tendință să se generalizeze și concursul Haiku Club să devină unul de pastișe.

Nu vreau să intru într-o polemică de tipul plagiat-similitudine-hokandori, dar cred că interesul nostru, al tuturora, este să creem poeme originale, nu să câștigăm puncte cu orice preț.

calota.rodica spunea...

Cred ca viteza de adaptare a implantului este cea care determina productia de variatiuni pe aceeasi tema.Intocmai cum balegarul are nevoie de timp, in care diversitatea factorilor externi il transforma in mranita, sau in acel pamant de flori atat de cautat, tot astfel, acest gen de poezie are nevoie de distilare: haiku-ul este singurul gen care nu poate fi scris cand esti irascibil, nici cand esti suspicios, razvratit sau egoist, este genul care cere trairi aristocratice; mai rar veti gasi aici buni epigramisti sau pamfletari, pentru ca acestia din urma au nevoie de o epiderma mai groasa, pentru a rezista la stresul criticilor, pentru a lansa atacuri si a fi atacat. Haijinul are o piele fina, translucida, agitatia epigramistica pprodusa de cafea este inlocuita cu meditatia produsa de un ceai din plante aromate. Eu inca mai cochetez cu epigrama si cu epifenomenele cafelei, dar tot mai sper sa-mi decantez pornirile gregare si sa devin "cel mai rafinat haijin"(daca nu cumva este tautologica formularea!)

Ana spunea...

Mie mi se pare ca oricum sunt altfel haiku-urile si daca repeta acelasi vers - sensul vine din imbinarea tuturor versurilor.

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Imitația care ne interesează aici este soră geamănă cu acel mimetism inexplicabil și miraculos pe care-l realizează unele specii pentru a se identifica cu mediul. Hai să zicem, felul în care aripile deschise ale unui fluture ajung să semene la perfecție cu ochii unei bufnițe. Important aici este faptul că mecanismele prin care se realizează aceste lucruri sînt involuntare și par de-a dreptul magice.

Se întîmplă însă un lucru asemănător și în ce privește comportamentul uman în grupuri. Se copiază un pattern, un model, un tipar de a fi care face ca membrii grupului să semene între ei. E vorba de asemănări fizionomice, de gesturi, mimică și chiar de accent al vorbirii. Și lucrurile nu se întîmplă decît parțial voluntar. Există o mimare involuntară care seamănă pur și simplu cu molipsirea. Un exemplu este aici foarte bun. Copil fiind, stăteam trei luni, în vacanța de vară, la bunici la țară. Altfel eram bucureștean. Cînd mă-ntorceam de-acolo vorbeam cu accent (local) și colegii rîdeau de se prăpădeau de mine. Evident nu aveam nicio intenție să dobîndesc accentul respectiv. Se lipea însă de mine fără să-mi dau seama cum. Și nu scăpam de el decît după cîteva săptămîni. Redobîndindu-l pe cel vechi în anturajul reluat.

Există ceea ce se numește a face școală. Înțelesul fiind că o personalitate științifică sau spirituală înrîurește pe cei care-i stau în preajmă, indiferent dacă are sau nu vreo intenție pedagogică. Școala aceasta este mult mai temeinică și mai ales mai subtilă decît a instituțiilor unde învățătura se face sistematic. O carte a lui George Gamow, fizician rus, emigrat în SUA, autor al multor cărți de popularizare despre fizica nucleară, povestește despre miracolul de a face școală pe lîngă Niels Bohr. Nu cu, ci pe lîngă. În preajma, în grupul pe care-l coagula fizicianul în jurul său. Prin contaminare.

Cam asta aș vrea să înțeleg cînd propun imitarea unor haiku-uri bune. În preajma lor, încercînd să le imiți, se poate învăța mai mult decît pe alte căi. Printr-un efect de cîmp. Care te pătrunde și te iradiază. Mai ales dacă acest exercițiu îl face într-un grup afin care încearcă același lucru.

*

         Există evident mai multe înțelesuri ale lui a imita. Pentru ceea ce ne interesează la imitarea propusă în concursul HC, sensul ar fi: a lua ca model un haiku bun. Desigur nu poate fi vorba de o reproducere, de o copie servilă a poemului dat. Și nici de una facilă. Produsul trebuie să fie, pe cît posibil, un alt poem original. Dacă se poate spune așa, este vorba de o imitație originală.

         În cazul cel mai bun e vorba de ceea ce remarcă Mihai Mateiciuc: „supunerea simpatetică faţă de mesajul estetic integral al poemului-model propus […], (la) rezultanta dintre spectrul său conotativ şi înţelesul contextual: percepţia simultană a întregii reţele de relaţii ce leagă […] întregul”. Cred că o conștientizare limpede a ceea ce se spune mai sus, pentru a găsi cum să faci lucrul respectiv, este aproape imposibilă. Tocmai de aceea, a-ți propune să imiți ceva este realmente o chestiune de talent histrionic. Ceva care se face din surse și resurse pe care nu le cunoști și nu le poți dirija așa cum ai vrea. Dar, deși nu știi prea bine cum și ce faci, între maimuțăreală și reușită norocoasă, îți iese.

         Ca la toate concursurile-școală (asta este orice kukai, unde clasamentul se face prin votul participanților), important este jocul, întrecerea, nu ierarhia, care oricum se schimbă de la etapă la etapă. Faptul că prin concurs găsim o stimulare a contactului dintre cei care iubesc haiku-ul și un mod de a ne cultiva gustul și a progresa în scrierea lui.  

         Înțeleg că supărarea a venit de la repetarea unui vers – sporind liniștea. Eu nu cred că asta micșorează calitatea poemelor care au procedat astfel. Sigur că pare mai comod și că o exigență sporită însemna să folosești calapodul și să lucrezi cu alt material verbal. Dar riscul era să nu reușești totuși să faci un lucru de calitate.

         Chiar dacă n-au folosit sporind liniștea, 11 din cele 19 poeme au recurs la sporind, cuvîntul care realiza transfigurarea, alte două înlocuindu-l cu cuvinte cam cu aceeași valoare stilistică – adîncind și răspîndind.

         M-aș bucura dacă, în virtutea opțiunii pentru o înțelegere mai exigentă a imitației, a-ți menționa poemele care vi s-a părut că au făcut acest lucru cu brio (sau cu talent) și care vi se pare că au ratat pentru că au uzat de o imitație facilă. Discutăm altfel la concret. Eu mi-am spus părerea în comentariul etapei. Dar pot reveni în discuție.

Maria Doina Leonte spunea...

Ce-am înțeles eu din verbul „a imita” în contextul concursurilor HC este a împrumuta, pentru început, parfumul trandafirului, nu petalele, frunzele sau spinii. Stând lângă un trandafir, „fiind în școala lui”, ne umplem de parfum, apoi descoperim care îi sunt o parte din secretele producerii acelui parfum, ce sevă are, cu structură interioară, ce îmbinare a elementelor... În acest joc ne vom descoperi propriul parfum, propria formă, propria culoare ce îi vor face pe alții să ridice sprânceana a mirare și să arcuiască un zâmbet complice.

Eu, în temele care propun imitarea unui poem, încerc să imit forța din spatele lui, cea care îl face irezistibil. Doar că, uneori, mi se pare că forța aceea nu se poate desprinde de un cuvânt (cum a fost cazul verbului „sporind”), iar aceasta o consider, în ceea ce mă privește, o neputință. Am căutat altceva... am fost ispitită să înlocuiesc cu un sinonim, dar mi se părea că nu e fair play. Poate că am fost influențați de comentariul în care se arăta valoarea extraordinară a verbului „sporind”... Poate!. Comentariul atașat poemului care trebuie imitat este deosebit de util fiindcă ne arată clar valențele artistice și modul de realizare a acestora, însă, uneori poate constitui un fel de glob de cristal în care intrăm și nu mai putem ieși. Ce-ar fi să alternăm „resursele”: într-o lună să avem comentariu atașat poemului de imitat, iar în următoarea lună nu. Să fim puși în situația de a-i descoperi singuri strălucirile și umbrele. E doar o părere.
Profit de ocazie și mulțumesc public „școlii” domnului Cornel Traian Atanasiu și tuturor colegilor de concursuri :)

Un concurs cu secţiune pentru haiku

Concursul Naţional de Creaţie Literară "NELINIŞTILE MĂRII"- 2012
(Termen înscriere: 15 august 2012)

Din anunţ, am spicuit:

"Tema impusă a concursului – "Marea şi oamenii ei !"
• La fiecare secţiune alături de tema impusă, autorul dispune de o temă liberă.
• Concursul este deschis tuturor creatorilor de gen de pretutindeni, profesionişti sau neprofesionişti, dar care, musai trebuie transmită fascinaţia mării, prin cuvânt şi/sau imagine."


"Structura concursului:

• poezie - maximum 15 poezii (10 - tema impusă / 5 - tema liberă);
• poezie umoristică - maximum 10 poezii (5 + 5);
• proză scurtă - la ambele teme câte 3 schiţe - (max. 2 pagini fiecare);
• proză umoristică - idem;
• epigramă - tema impusă: 5 epigrame / tema liberă: 5 epigrame;
• Haiku - tema impusă: 5 haiku / tema liberă: 5 haiku;
• fabulă - tema impusă: 3 fabule / tema liberă: 3 fabule;
• caricatură, grafică - tema impusă: 5 lucrări / tema liberă: 5 lucrări;
• fotografie - tema impusă: 5 fotografii (peisaj, portret) / tema liberă: 5 fotografii (peisaj, portret) - format 20/30 cm (A 4);
• pictură – câte o lucrare reprezentativă pentru fiecare temă.

Etapele desfăşurării concursului:

• primirea lucrărilor – până la data de 15.08.2012
• jurizarea şi stabilirea câştigătorilor – 15.08 - 15.09.2012;
• festivitatea de premiere şi gala laureaţilor – joi, 20 septembrie 2012, orele 17.00, la Cercul Militar Constanţa.

• Participanţii se pot înscrie la una sau mai multe secţiuni.
• Textele vor fi redactate în Word, format New Times Roman 14, A4 la 1,5 rânduri, obligatoriu cu diacritice.
• Lucrările vor fi însoţite de un CV care va cuprinde, obligatoriu adresele de corespondenţă (domiciliul, e-mail, nr. de telefon) şi o fotografie (format carte poştală) în JPEG şi eventualul palmares literar.
• Toate creaţiile trimise pentru concurs trebuie să fie inedite, nepublicate şi să nu fi fost premiate la alte concursuri de gen.
• Trimiterea va conţine lucrările în 3 exemplare (pentru secţiunile de creaţie literară) şi 1 exemplar (pentru secţiunile pictură, caricatură şi fotografie), precum şi un plic sigilat, care va conţine, la rândul lui, datele de identificare ale concurentului.
• Fiecare lucrare va fi însoţită de un motto de identificare, motto ce se va regăsi şi pe plicul sigilat.
• Creatorii care participă la mai multe secţiuni vor trimite lucrările separat, pentru fiecare secţiune, cu motto-uri diferite, pe secţiune.

• Vom confirma primirea textelor imediat ce acestea ne-au parvenit.
• Lucrările trimise la concurs nu se returnează.

• Lucrările pot fi trimise în format electronic la adresa de e-mail: tase274@yahoo.com , ori pe CD/DVD la adresa: Cercul Militar Constanţa, str. Traian nr. 29, cod poştal 900473, Constanţa - (tel. 0241 611271 sau 0723 323544) .

Premiile ce se vor acorda:

• Premiul I, II, III - la fiecare secţiune
• Marele Premiu al concursului
• Lucrările celor nominalizaţi la premii vor fi prezentate în spectacolul de gală cu ocazia festivităţii de premiere. (Rezultatele finale ale concursului vor fi postate pe blogul cenaclului: http://www.cenaclulliterarmihailsadoveanu.blogspot.ro/).

• Picturile, fotografiile şi caricaturile/grafica premiate - vor face obiectul unei expoziţii organizate la Cercul Militar Constanţa, în cursul lunii august, cu ocazia Zilei Marinei Române 2012."

"• Pentru concurenţii care participă la două sau mai multe secţiuni din concurs şi ale căror creaţii sunt evaluate cu note care îi plasează pe podium, se va acorda un singur premiu, cel mai mare, evident, pentru cea mai bună creaţie.

• Câştigătorii vor fi anunţaţi din timp pentru a participa la festivitatea de premiere, urmând să confirme prezenţa."

Semnează
SEFUL CERCULUI MILITAR CONSTANTA
Mm1
drd. Liviu TANASE

http://www.cenaclulliterarmihailsadoveanu.blogspot.ro/

Oraşul nostru natal, Fukushima

Ana-Maria Trandafir a postat pe Facebook următoarele:

Am tradus, la cererea domnului Taro Aizu, textul pe care l-a scris despre oraşul său natal. El m-a rugat să găsesc un mijloc de a face textul cunoscut publicului român. Dacă ştiţi unde îl putem publica (online sau într-o revistă) vă rog să mă ajutaţi.
Orice sugestie de îmbunătăţire a traducerii este şi ea binevenită.

* * *

Oraşul nostru natal, Fukushima

http://blogs.yahoo.co.jp/lovelyearth_mont/folder/979128.html

Aizu TARO, originar din Fukushima, a scris acest text despre oraşul său natal. În parte narativ, în parte poetic, punctat de scurte poeme, acesta traduce foarte bine sentimentul de durere al japonezilor, navigând între dezordinea cauzată de catastrofa nucleară şi iubirea faţă de ţara lor.

Oraşul nostru natal, Fukushima

1

În fiecare vară, majoritatea japonezilor se întorc în oraşul lor natal pentru a se ruga la mormintele strămoşilor lor. Această tradiţie budistă se numeşte "Obon(お盆)" în japoneză. În spiritul acestei tradiţii, m-am întors vara trecută în oraşul meu natal, Fukushima, pentru a mă ruga pentru părinţii mei decedaţi. Dar de data aceasta, în 2011, am ezitat să revin, din cauza contaminării cauzate de scurgerea de la centrala nucleară de la Fukushima. Oraşul meu natal a devenit prea periculos din 11 martie 2011. Vântul a dispersat cesiumul de la centrală în întreaga prefectură.

Cesiumul se spune că poate cauza în viitor cancer copiilor şi bebeluşilor. După ce am ezitat câteva zile, am decis să revin, în ciuda acestui lucru, pentru că sunt, cred, prea bătrân pentru a dezvolta un cancer din cauza radioactivităţii.

În august am plecat într-acolo cu autobuzul. Când am coborât, câmpiile Fukushimei se întindeau cât vedeai cu ochii.

Nu pot crede
că au fost contaminate,
de vântul cu cesium.
Stau în faţa acestor câmpuri de orez
verzi, verzi, strălucitoare.

2

Stăteam la fratele meu şi, a doua zi, am făcut o plimbare cu nepoţii mei. Unul dintre ei a spus: "O, am uitat să îmi iau dozimetrul!" S-a întors imediat în casă şi l-a adus. Copii din Fukushima îşi pun întotdeauna dozimetrele în jurul gâtului când ies din casă, pentru ca profesorii lor să poată verifica nivelul de radiaţii la care au fost expuşi.

Am făcut o plimbare în parcul de lângă râu.

Copiii îşi atârnă
dozimetrele în jurul gâtului
chiar şi când joacă
leapşa cu mine
în parcul înverzit.

Dar nu mai erau alţi copii care să se joace în parc, în afară de nepoţii mei. Poate că ceilalţi se jucau jocurile lor electronice sau se uitau la televizor, la ei acasă, pentru a evita vântul încărcat de cesium. Profesorii de la şcoală i-au învăţat să se joace cât mai mult timp posibil în case.

3

Într-o după-amiază a început dintr-odată să plouă. Prinsă de ploaie, pisica noastră a fugit în casa fratelui meu şi s-a aşezat sub streaşină.

Pisica noastră
ignoră faptul
că linge
ploaie cu cesium
de pe blana udă.

4

Mulţi dintre locuitorii care aveau casele în apropierea centralei s-au refugiat după scurgerile radioactive. Părinţii tineri, care au copii sau bebeluşi, au căutat refugiu cât mai departe. Au mai rămas doar persoanele în vârstă.

Chiar dacă locuitorii
vor să se refugieze,
nu au unde să meargă,
nici muncă, nici casă
decât în Fukushima.

5

În special ţăranii în vârstă din apropierea centralei, chiar şi cei mai bogaţi, nu au vrut să îşi caute refugiu în altă parte. Ei nu vor nici să înveţe un nou dialect, nici obiceiuri noi, nici să se despartă de vecini si de prieteni. Ei au rămas în oraşul lor natal pentru a-şi trăi ultimii ani în linişte.

Chiar dacă funcţionarii le spun
"Fugiţi din satul vostru! "
bătrânii ţărani refuză
pentru că doresc să rămână, liniştiţi
acolo unde s-au născut, în Fukushima.

Bătrânii ţărani
asemeni copacilor
au rădăcini puternice
înfipte adânc în pământul
Fukushimei.

Peste tot în Fukushima,
bătrânii ţărani
vor să revină
în adevărata lor ţară natală:
Pământul însuşi.

Pământul
este locul de odihnă întunecos
unde ei renasc
în viitor:
următoarele lor etape.

6

Într-o seară stăteam împreună în sufragerie şi ne uitam la un meci de fotbal, la televizor. Şi soţia fratelui meu mi-a curăţat o piersică.

Mănânc
piersica roz.
e delicioasă,
dar o urmă de cesiu
mi-a intrat în corp.

Nu îl pot vedea, cesiumul,
nici auzi,
nici simţi,
este un invizibil
duşman.

Şi totuşi, ca să fiu sincer, nu sunt sigur că această urmă de cesiu este duşmanul meu. Specialiştii spun că el este bun pentru sănătate, atât timp cât este doar o urmă. Alţii spun că este foarte periculos. Eu nu ştiu cine spune adevărul. Ca să fim exacţi, nici specialiştii nu cunosc adevărul. În viitor voi afla dacă cesiumul ne-a făcut bine au rău. Totuşi, acum vreau să ştiu dacă, în viitor, voi face cancer.

Aceasta este neliniştea comună
care erodează spiritul
multor locuitori
de lângă centrala nucleară
de la Fukushima.

Eu nu îmi pot cunoaşte viitorul. Dumnezeu îl cunoaşte. Şi dacă nu ar fi Dumnezeu, nici un om nu îl poate cunoaşte, din universul cel vast.

O urmă de cesium
există tăcută
fără miros,
fără gust,
în tăinuitele celule.

7

Seara târziu am discutat cu fratele meu despre contaminarea radioactivă. Ce mi-a povestit el despre un ţăran lăptar a fost un mare şoc pentru mine. Am examinat detaliile, citind multe articole despre acest om, în reviste şi ziare. Le rezum aici.

Un ţăran lăptar trăia
într-un mic sat în apropierea centralei nucleare
de la Fukushima, împreună cu soţia sa filipineză
şi cu cei doi fii. Familia sa era foarte fericită,
pentru că ei aveau în jur de 40 de vaci şi
el muncea bine împreună cu soţia lui în fiecare zi.
El şi-a construit un nou atelier pentru a câştiga
mai mulţi bani, pentru că fiii lui erau
mici. Ei îi confecţionase un ghiozan nou
fiului său, şi aştepta ceremonia de începere
a anului şcolar la şcoala primară, care se
ţine în aprilie, când florile de cireş
inundă curtea şcolii.
Dar a avut loc o explozie la
centrala nucleară de la Fukushima, în urma
marelui tsunami care a lovit regiunea
la data de 11 marie 2011. Vântul a dispersat cesiumul
de la centrală peste câmpii,
peste munţi şi peste casele din satul lui. Laptele
de la vacile sale conţinea mult cesium,
pentru că ele se hrăneau cu iarba pe care el le-o cosea
în fiecare dimineaţă. A trebuit să arunce tot laptele contaminat
de cesium în fiecare zi.
Îngrijorat de sănătatea celor doi fii, şi-a trimis
familia departe de sat şi apoi i-a trimis
în Filipine, la mijlocul lunii aprilie. Aceasta a fost
înainte de ceremonia de intrare la şcoala primară.
Deci explozia de la centrală l-a împiedicat
să participle la prima zi de şcoală a fiului său.

El a rămas complet singur şi a continuat să muncească
în Fukushima pentru un timp. Dar într-un final
a renunţat să îşi mai mulgă vacile şi a plecat la soţia lui
şi la cei doi fii din Filipine.
Dar aici nu a înţeles limba, nici
nu a putut să îşi găsească de lucru. A revenit la Fukushima
singur, în mai. Şi acum nu mai avea nici
o vacă, nici familia sa în satul lui.

Ţăranul lăptar a lăsat acest mesaj
scris pe un perete al atelierului său cel nou:
"Dacă centrala nu ar fi explodat,
nu m-aş fi sinucis."
Avea 54 de ani.

8

Într-o zi, ne-am dus să vizităm un celebru loc turistic, eu şi familia fratelui meu. Dar erau puţini vizitatori, din cauza fricii de cesium, acolo unde altădată locul era plin de copii în timpul vacanţei de vară.

Revin,
revin,
la Fukushima unde pe vremuri
copiii se puteau juca sub cerul liber
fericiţi, împreună cu părinţii lor.

9

După scurgerea radioactivă, mulţi părinţi şi funcţionari au început să curăţe cesiumul din curţile tuturor grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din Fukushima. Locuitorii şi-au curăţat casele, grădinile şi drumurile. Fermierii au continuat să îşi curăţe câmpurile, pădurile şi munţii, timp de mai multe luni. Cea mai mare parte a locuitorilor au încercat să curăţe întreaga Fukushima.

Pământul şi vântul,
perele şi piersicile,
pisicile şi oamenii,
fie ca toate fiinţele
să renască în Fukushima.
　
10

Mi-am făcut un obicei din a merge la Miharu, în apropiere de centrală, pentru a contempla frumoasele flori de cireş, în fiecare primăvară. Copacul cel mai celebru din regiune este bătrân de în jur de 10 secole. El nu este un copac de rând, ci un cireş foarte mare, iar florile lui se întind spre cerul albastru. Locuitorii îl numesc "Takizakura", pentru că "taki" înseamnă "cascadă", iar "zakura" înseamnă "floare de cireş" în limba japoneză. Florile lui se aseamănă unei cascade roz, care curge din cerul de azur, plutind calm în briza caldă a primăverii. Florile nu sunt doar superbe, ci apar pline de prospeţime pe cerul albastru. Prinvind în sus la ele, aveam obiceiul de a mănânca prăjituri japoneze şi de a bea bere, apoi de a face o siesta de două, trei ore, în compania prietenilor mei. Dar în primăvara aceasta nu m-am întors. Mi-a fost frică de problema cauzată de cesium în apropiere de Miharu. Explozia de la centrală, în 11 martie m-a împiedicat să merg acolo în aprilie.

Şi totuşi, mă voi întoarce acolo. Mă voi întoarce la Miharu pentru a mă încărca de energie de la florile de cireş, în aprilie următor. Mă voi întâlni cu Takizakura, ca de fiecare dată. Aceasta este o promisiune pe care i-am făcut-o an de an.

Vom cânta un cântec
şi vom dansa din nou
în jurul florilor marelui cireş
din oraşul meu natal,
Fukushima.

Cine este Aizu TARO ?

Aizu TARO s-a născut la Fukushima în Japonia în anul 1954. El scrie poeme (waka – poeme în cinci versuri) în limba japoneză de 10 ani şi în engleză şi franceză de 2 ani. A publicat în 2011 trei colecţii de poeme, respective în japoneză, engleză şi franceză. Titlurile acestora sunt The Lovely Earth / La Terre Précieuse. De asemenea, i-au fost acordate două premii pentru haiku "全国現代俳句大会” şi un premiu special pentru poezie în Japonia.

Blog-ul lui Aizu Taro este: http://blogs.yahoo.co.jp/lovelyearth_mont

Blog-ul în limba franceză al lui Aizu este: http://blogs.yahoo.co.jp/lovelyearth_mont/folder/165372.html

O altă versiune a acestui text, în limba franceză, intitulată « Fukushima Renaissance » este publicată pe site-ul Evazine. Anna Jouy propune o lectură pe care o putem asculta online aici: http://evazine.com/Poesie%20lue/poesie_lue.htm

Noutăţi

În aceste zile, am iniţiat un nou blog dedicat concursurilor internaţionale de haiku, tanka şi haibun. Am făcut acest lucru din dorinţa de a-i ajuta pe poeţii care vor să afle mai rapid unde, când şi în ce condiţii pot să participe la concursuri. Pe acest blog, ROMANIANKUKAI, există informaţii, la eticheta "concursuri", dar nu toţi cititorii noştri se descurcă rapid pe blog. În plus, blogul e destul de încărcat.

Noul blog, la care se lucrează încă, se numeşte Concursuri internationale şi puteţi ajunge la el fie de aici, dând click pe acest nume, fie din partea dreaptă, de la Bloguri prietene.

Aşteptăm opinii în legătură cu forma noului blog şi informaţii pe care să le înserăm în el. Le mulţumim celor care ne ajută!

O felicitare sosită tocmai din Japonia

Marian C. Ghilea e în vizită în Japonia. Mi-a scris ca are numeroase fotografii, dar le va prelucra mai încolo...

A trimis o felicitare făcută pe o astfel de fotografie. Felicitarea e şi pe Facebook, dar nu toţi prietenii japonezilor, nu toţi iubitorii de haiku au cont pe Facebook. Aşa că, voi posta aici felicitarea. Mulţumim, Marian!

Nengajyou

Am primit de la Patricia acest anunţ. Sunt convinsă că unii dintre cititorii blogului sunt interesaţi de subiect.

După cum vă povesteam şi în urmă cu un an, japonezii tradiţionalişti îşi trimit felicitări în preajma Anului Nou, felicitări numite Nengajyou (ori nengajo). Oficiile postale japoneze se pregătesc special pentru acest eveniment, astfel încât livrările să se facă exact pe data de 1 ianuarie. Mulţi îşi creează propriile felicitări, cu imagini personalizate, design-ul tipic cuprinzând jyunishi (semnul zodiacal) (2012 este Anul Dragonului) şi undeva pe felicitare fiind scris Akemashite Omedetou Gozaimasu (An Nou Fericit).

Shiki Kukai a pornit, ca şi anul trecut, o astfel de listă cu felicitări în lanţ pentru Anul Nou.

Cei interesaţi sunt invitaţi să îi scrie cat mai curând lui Jennie Townsend un mail, pe formatul:

To: jjtwnsnd@gmail.com

Subject: Nengajyou Postcard Exchange

Pentru a evita costurile enorme de a trimite sute de scrisori prin poştă (la toţi membrii, cu toate că până acum sunt înscrişi doar 26), se pot trimite liste mai scurte, cu vreo 15-20 de nume.

Listele finale cu adresele sunt trimise pe data de 10 decembrie.

La împlinirea a 4 ani ai concursului ROMANIAN KUKAI vă oferim numărul 4 al revistei RO KU

Patru ani de activitate online

Pe 1 aprilie, concursul lunar ROMANIAN KUKAI împlineşte 4 ani de existenţă. Dacă n-am lua în considerare decît faptul că la cele 48 de etape au participat peste 200 de concurenţi diferiţi şi că în ultimele luni au participat cîte 80 de persoane, concursul tot şi-ar fi dovedit calitatea de a promova haiku-ul într-un mod atractiv şi eficient. De fapt însă, acest concurs a fost şi rămîne un focar în care s-au plămădit şi din care au luat naştere o mulţime de alte proiecte menite să stimuleze activitatea celor ce îndrăgesc haiku-ul.

Dintre acestea merită a fi amintite:

· Site-ul ROMANIAN KUKAI pe care se publică documentele concursului lunar dar şi alte materiale, articole, eseuri şi anunţuri despre felurite concursuri internaţionale şi evenimente interne.

· Grupul Romanian Haiku, primul care şi-a dobîndit o veritabilă autonomie în organizarea unui concurs săptămînal ajuns la a 176-a etapă. Organizatorii lui sînt Valeria Tamaş, Dan Norea, Manuela Dragomirescu, Petru-Ioan Gârda şi Livia Ciupav. Grupul a tipărit un volum colectiv în 2008 şi are în curs de tipărire încă două volume pentru anii 2009 şi 2010.

· Site-ul OGLINDIRI unde sînt publicate toate poemele autorilor români premiate la concursuri internaţionale, dar şi premiile concursului lunar ROMANIAN KUKAI.

· Site-ul Prezenţe româneşti, administrat de Manuela Dragomirescu, care publică tot ce aflăm despre românii care sînt prezenţi în concursuri, reviste şi pe site-urile străine.

· Site-ul Raftul cu cărţi, administrat de Ildiko Juverdeanu, care publică evenimentele editoriale, apariţiile de volume, semnalările, lansările de carte şi recenziile.

· BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI în care sînt publicate deja 56 de cărţi online şi care are 16.000 de vizitatori.

Numărul actual al revistei îşi ţine promisiunea şi publică, într-o rubrică nouă Înapoi la surse, părerile autorului care s-a ocupat de „cele trei elemente” ale experienţei haiku. O altă rubrică nouă este Sfaturi pentru cei ce vor să scrie haiku unde veţi găsi îndrumări pentru a scrie un haiku mai aproape de ceea ce credem că este el cu adevărat. O altă rubrică nouă este cea de Haibun, în care vă oferim contribuţiile Florentinei Loredana Dalian, Corinei Ion, Virginiei Popescu şi ale lui Mircea Teculescu şi Cezar Florian Ciobîcă, precum şi o scurtă expunere despre poemul în proză, specie occidentală oarecum apropiată de haibun.

Veţi regăsi de asemenea rubricile cu care v-am obişnuit: Dicţionarul de termeni cu Karumi, valoare estetică lansată de Bashō; Haiku, unde publicăm poeme de Ioana Dinescu, Virginia Popescu, Radu Patrichi, Cezar Florin Ciobîcă, Nino Seghedi, Felicia Otilia Leş, Maria Doina Leonte; Povestiri zen culese de Cezar Florin Ciobîcă şi Ioana Dinescu; Cum se naşte un haiku; Traduceri cu încă o transpunere din Higginson şi una din Inhata Teiko; Poeme comentate de Cornel C. Costea, Cristina-Monica Moldoveanu, Ana Urma şi Corneliu Traian Atanasiu; Cultură şi civilizaţie japoneză cu două sărbători japoneze prezentate de Doru Emanuel Iconar; Eseuri şi articole de Constantin Abăluţă, Nicolae Marian Tomi, Voicu Amalia, Dumitru Radu, Cornel C. Costea şi Corneliu Traian Atanasiu; Haiku Club care prezintă un nou cenaclu de haiku înfiinţat la Cluj; Haiku şi imagine cu ilustraţiile Constanţei Erca la volumele în curs de apariţie Dimineţile cocorilor şi Ţipăt de cocor şi Recenzii de Dumitru Radu şi Corneliu Traian Atanasiu.

Nu ne rămîne decît să vă urăm lectură plăcută şi rodnică şi să vă rugăm să ne trimiteţi contribuţiile voastre pentru numărul de vară care sperăm să apară în iunie.

Linkurile revistei sînt:

Pe calaméo

Nr. Omagial Eduard Ţară – http://tinyurl.com/4chpkdd

Nr. de Anul Nou 2011 - http://tinyurl.com/38jybpc

Nr. 4 - http://tinyurl.com/3mfo6h5

Nr. 3 - http://tinyurl.com/25yjwso

Nr. 2 - http://tinyurl.com/39k5cpf

Nr. 1 - http://tinyurl.com/3agu55w

Pe YU DU Library

Nr. Omagial Eduard Ţară - http://tinyurl.com/4r9vb2k

Nr. de Anul Nou 2011 - http://tinyurl.com/2whh4jk

Nr. 4 - http://tinyurl.com/44tdp89

Nr. 3 - http://tinyurl.com/29d6nz8

Nr. 2 - http://tinyurl.com/3594qwa

Nr. 1 - http://tinyurl.com/3aay65t

Expozitia noastra FOTOHAIKU la Lente Cafe

Expozitia noastra de FOTOHAIKU este expusa din nou, de 2 zile, la Lente Cafe in Bucuresti (unde va mai ramane circa 2 saptamani).  Luni, 28.02., ea va fi cadrul unui concert de vioara al d-nei  Ribon AIDA, castigatoarea Concursului International de Muzica Romania organizat la Tokyo de  d-na Kazuko SHIMADA. Evenimentul este organizat de Asociatia Radacini Culturale, al carui partener este si RoKu. Amanunte puteti citi pe blogul asociatiei: http://arcinst.blogspot.com/.

CALENDAR FOTOHAIKU 2012

Avem deja următorul proiect. Este vorba despre un CALENDAR FOTOHAIKU 2012. 
Vă propun să scoatem împreună, pentru anul 2012, un calendar cu haiku-uri şi imagini. Dacă ne va reuşi o colecţie de poeme foarte bune, precum şi găsirea unor fotografii de înaltă calitate, s-ar putea să convingem o editură mai importantă să scoată acest calendar într-un tiraj mai mare ca să-l putem distribui spre vânzare.

Important ar fi ca până la sfârşitul lui august să avem toate haiku-urile şi fotografiile selectate, urmând ca în septembrie să pot propune „mapa” câtorva edituri. Calendarul ar trebui să intre la tipar în octombrie ca să poată ajunge la un (potenţial) public la începutul lunii decembrie.

Iată cum am gândit, deci, proiectul: avem 6 luni la dispoziţie, pentru a selecta haiku-urile şi, apoi, pentru a găsi pozele corespunzătoare. Vă propun să trimiteţi în fiecare lună a acestui an, începând cu martie, haiku-uri pentru câte două luni din anul următor. Adică: între 1 – 30 martie a.c. aştept haiku-uri corespunzătoare lunilor ianuarie şi februarie din calendarul proiectat. Kigo-ul va fi deci de iarnă. În aprilie a.c. voi primi haiku-uri corespunzătoare lunilor martie şi aprilie din viitorul calendar (kigo de primăvară, deci), şi tot aşa mai departe până în august anul acesta, când se vor trimite haiku-uri pentru lunile noiembrie şi decembrie.

Vorbim aici de haiku-uri de tip „clasic”, cu kigo şi tematică sezonieră, legată de natură.

Se primesc maximum trei haiku-uri pentru fiecare lună (deci în total 6 pentru 2 luni) de la fiecare autor. Cele 12 haiku-uri alese în final, pentru cele 12 pagini ale calendarului 2012, vor fi anunţate în septembrie, după ce s-a făcut întreaga selecţie.

În calendar va apărea pe fiecare pagină haiku-ul respectiv, numele autorului precum şi o fotografie aleasă special pentru acest haiku.

Oricine doreşte să trimită haiku-uri, este binevenit. Haiku-urile pot fi noi sau vechi, compuse cu alte ocazii. Fiecare autor poate să aleagă singur poemele pe care le consideră cele mai reuşite/potrivite pentru scopul de mai sus.

Pentru lunile ianuarie + februarie 2012 aşteptăm propunerile voastre până pe 31 martie 2011, pe adresa: psioana@gmail.com

Tot pe această adresă, sau pe grup, aştept eventuale întrebări, comentarii şi încurajări…J

Ioana

Haiku-Io.blogspot.com