„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 31 iulie 2008

Interviu cu Ioan Marinescu-Puiu

Ioan Marinescu-Puiu, haijin din vechea gardă, dar şi participant convins la concursul nostru, a răspuns la cîteva întrebări în stilul său jovial, deschis şi, totodată, plin de informaţie valoroasă despre haijinii clujeni. Îi mulţumim şi vă invităm să-l ascultaţi.

*

La ultimul meu interviu, Iulian Dămăcuş s-a întrecut în laconism. După convorbirile noastre online, cred însă că n-o să-l concurezi. Am aflat destul de puţine despre cercul de la Cluj. Cine sînt cei care au făcut parte din el? Unde şi cum vă întîlneaţi? Ce autori dintre cei care frecventat cercul au lăsat şi volume în urmă?

Iniţial, a existat un mic grup de membri ai Cenaclului Cadrelor Preuniversitare Octavian Goga, care au început să se intereseze de haiku. Cei câţiva promotori - Cornelia Cocis-Inovan, Olimpia Brendea-Deşliu, Ana Marinoiu, Livia Bucurescu, Radu Creţu, Teofil Amadeus-Voinescu, Maria Pădurean - au decis să înfiinţeze Cercul Haijinilor Clujeni, care să-şi ţină întrunirile separat. La acest grup s-au mai adaugat şi alţii - Iulian Dămăcuş, Genţiana Groza, Nicolae Benea, Persida Rugu, Rodica Spătaru-Milaş, Doina Miclea, Adriana Bucur, Norica Moise, Ioan Pop etc. - cercul devenind astfel, prin anii 1993-1994, o şcoală de creaţie cu individualitate evidentă. Ca preşedinte de onoare a fost ales poetul Aurel Rău, la şedinţele cercului paticipând, în mod sporadic scriitorii Virgil Bulat şi Mircea Petean. Cam prin 1996 cercul a aderat la Societatea Română de Haiku şi totodată membrii săi au început să "iasă în lume", publicând volume de haiku sau fiind prezenţi în paginile revistelor Haiku, Orfeu, Orion, Amurg Sentimental şi Albatros. Ca succese notabile, pe lângă unele premii (simbolice) pe plan naţional, putem aminti cele două premii acordate de către juriul festivalului de la Kusakamoto poeţilor Genţiana Groza şi Iulian Dămăcuş. La Cluj-Napoca, haiku-ul a fost prezent, destul de frecvent, în paginile revistei Steaua şi Tribuna.

Legătura între epigramă şi haiku a fost doar una conjuncturală, faptul că la Cluj Niponica era vecină cu Cenaclul epigramiştilor? Sau există, oricum, afinităţi esenţiale între cele două genuri?

Nu a fost conjucturală legătura dintre cenaclul SATIRICON şi CHC, ci, mai degrabă, unii membri ai cenaclului SATIRICON şi-au putut permite "luxul" de a scrie şi haiku. Aş cita pe Ioan Pop, Iulian Dămăcuş, Genţiana Groza, Ana Marinoiu, Cornelia Cociş şi subsemnatul. Din punct de vedere formal, acest lucru, de a scrie în acelaşi timp şi epigramă, şi haiku, este total contraindicat, deoarece sunt două genuri diametral opuse - de la spiritul satiric, ironic, sarcastic, necesar în epigramă, să treci la necesarul de sensibilitate obligatoriu în haiku. Un scriitor clujean, într-o prefaţă la un volum de haiku, scria despre mine: „Ioan Marinescu îşi permite "luxul" să scrie şi epigramă şi haiku. Asta ar veni, ca şi cum dimineaţa ar cânta cafe-concert într-un local oarecare, iar seara ar cânta Rahmaninov cu o orchestră simfonică". În orice caz, pentru că m-am încăpăţânat să "practic" ambele genuri, am fost pedepsit timp de câţiva ani, interval în care mi-am pierdut apetenţa pentru haiku, ba chiar posibilitatea de a mai scrie un haiku bun. Multumesc lui Basho, care veghează deasupra noastră că am izbutit să mă recuperez. În altă ordine de idei, există şi asemănări dintre cele două genuri: la amândouă îţi trebuie concizie şi spirit de observaţie, ca să nu mai vorbim despre muncă şi talent. Trebuie să remarc faptul că unii colegi epigramişti au venit la cercul de haiku din curiozitate şi au rămas acolo. Aşa a fost cazul meu, care am fost "racolat" de doi colegi epigramişti - Cornelia Cociş şi Ioan Pop - care scriau şi haiku şi cărora le mulţumesc peste ani.

Ce a făcut Florin Vasiliu pentru cercul de la Cluj (Eduard Ţară îl consideră ca promotorul activităţii celor de la Iaşi)? Dar Aurel Rău?

Prin 1998, cred, a poposit la Cluj-Napoca, să-şi lanseze ultimul volum şi Fl.Vasiliu. Ne-a cucerit pe toţi, deşi nu era un seducător de suflete. Nu ne-a ţinut predici "ex cathedra", ci ne-a dat cateva îndrumări preţioase pentru activitatea noastră viitoare, iar în final ne-a "binecuvântat " cercul şi s-a dus. A rămas în memoria noastră, a celor care l-am cunoscut aşa de puţin. Îl vom regăsi în cer, conducând pe haijini de acolo. Şi Doamne, cred că s-au adunat câţiva! Pe alt plan, Aurel Rău, redactorul-şef al revistei Steaua, de departe cel mai titrat haijin clujean (deşi din puncul meu de vedere a scis mai mult micropoeme în stil haiku) a fost ales de către noi preşedinte de onoare al cercului, deoarece deja se închisese în "turnul de fildeş" al consacraţilor, din care rar cobora pe pământ printre noi, muritorii de rând.

Cum şi cînd s-a întrerupt activitatea cercului, ce s-a întîmplat cu cei care făcuseră parte din el?

Activitatea cercului s-a destrămat, oarecum, după anul 2000, unii membri "obosind" să mai scrie haiku, poate nemulţumiti, poate descurajati de faptul că unii dintre colegii lor publicau în reviste, luau premii, tipăreau volume, iar ei nu reuşeau să compună macar câteva haiku-uri de calitate - uitând ce spusese Basho că, dacă "în decursul vieţii tale apuci să scrii 10 haiku-uri bune, atunci poţi muri fericit!" (citat din memorie). Cei care am rămas fideli haiku-ului şi după anul 2000, ne-am continuat activitatea în cadrul cenaclului Octavian Goga, unde citim şi analizăm periodic haiku-uri. Ultima noastră ieşire "pe teren" a fost Word Festival Haiku de la Constanţa (2005).

Crezi că, luînd în consideraţie revistele publicate, volumele editate, concursurile şi întîlnirile dintre iubitorii de haiku, s-ar putea face o periodizare a activităţii celor ce s-au dedicat poeziei nipone din 90 încoace în România? Mie mi se pare că de prin 2000 vechea generaţie n-a mai fost atît de activă, de închegată şi mişcarea haiku a intrat într-o oarecare lîncezeală. Să fie doar o părere pripită?

Această etapizare o consider o impresie falsă şi mă bucură faptul că a venit în haiku un nou val de colegi talentaţi şi, mai ales, motivaţi şi implicaţi, care vin să completeze strălucit rândurile "vechii gărzi".

Din februarie participi mereu la concursul nostru şi o faci cu rezultate notabile. Ai mai participat şi la alte concursuri decît acesta? Cum ţi se pare concursul din punct de vedere organizatoric? Dar ca eficienţă, reuşeşte el să-i ţină în formă pe cei care participă?

Da, particip în fiecare an la festivalul "open" de la Kusakamoto şi pe site-ul american http://www.poetry.com/ (haiku contest), unde am reuşit, din decembrie 2007 încoace, să mă clasez de 7 ori în primii 20 din lume, dintr-un total de cca 350-400 de paticipanţi la tema zilei, iar în 24 februarie am avut bucuria să fiu desemnat "The Winner of the Day". Din punct de vedere personal consider site-ul ROMANIAN KUKAI ca fiind ultrafolositor şi extrem de binevenit pentru mişcarea haiku din Romania pentru că ne "ţine în priză", ne dă posibilitatea să ne cunoaştem între noi (nu în sens biblic, ci literar), deşi unii poeţi din "vechea gardă" cred că e sub demnitatea lor să se amestece cu "gloata" şi nu participă la site-ul pentru care nu am decât cuvinte de laudă.

Scrii şi poeme într-un vers. Este o formă de poezie greu de încadrat. Cel care a lansat-o la noi a fost un pionier aparent fără urmaşi. Cel puţin pînă în anii 90. Crezi că-şi va găsi publicul şi vor apărea creatorii pentru ca să nu rămînă doar o simplă curiozitate?

Da, era şi normal şi firesc să ajung de la haiku la poemul într-un vers, care îmi dă posibilitatea să mă defulez în ceea ce priveste metafora prohibită în haiku. Pe alt plan, m-a determinat să scriu poem într-un vers acuza colegilor din Uniunea Scriitorilor că de ce mă complac în "preţiozităţi niponice", în loc să scriu o poezie neaoş românească. Şi atunci am căutat şi l-am găsit pe Ion Pillat, de care n-am să mă vindec până la mormânt şi care mi-a influenţat într-atât scrisul încât am publicat deja patru volume şi voi continua. La aceasta a contrbuit şi decizia reprobabilă a Comisiei Uniunii Scriitorilor, care examinează şi dă verdictul privind admiterea candidaţilor în Uniune, de a respinge, din start, volumele de haiku şi de epigramă. Cele de poeme într-un vers, nu. Pe această linie, a poemului într-un vers, mi-am permis ca, pentru un bun prieten de-al meu, poetul Bogdan I.Pascu, să "extrag", din poemele lui publicate într-un volum, poemele într-un vers, "ascunse" acolo şi să le reunesc într-un volum, pe care l-am semnat amândoi. De asemenea, mi-am permis să scot un volum de micropoeme "şugubeţe", ceva asemănător cu senryu, dar transpus la nivelul poemului într-un vers. Acest gen literar are deja cititorii lui şi este de datoria autorilor din domeniu să-şi atragă, să-şi formeze şi, mai ales, să-şi înmulţească cititorii.

Cine sînt ceilalţi autori care scriu poeme bune într-un vers?

Florin Vasiliu, Dan Florică, Ana Marinoiu şi alţii ştiuţi sau neştiuţi de mine.

Ce proiecte editoariale ai în plan?

Proiecte? În funcţie de mijloacele mele financiare, pentru 2008, mi-am propus să public un volum de haiku-uri şi unul de poeme într-un vers.

La ce întrebare pe care nu ţi-am pus-o ai vrea să mai răspunzi?

Ce a fost Ion Pillat în trecut şi ce e astăzi? Şi răpunsul: Ion Pillat a fost creatorul poemului într-un vers şi azi e marţi!

luni, 28 iulie 2008

POEMUL HAIKU ÎN ROMÂNIA - Vasile Moldovan (discurs ţinut la Tokyo, Japonia în septembrie 2007 la cea de-a patra conferinţă World Haiku Association)

ÎNCEPUTURI

În România, primele preocupări pentru cunoaşterea poeziei nipone datează din perioada de consolidare a statului naţional român. În anul 1878, la sfârşitul Războiului de Independenţă, domnitorul României, Carol I a primit din partea unui prinţ japonez două documente, unul scris cu litere latine, altul cu ideograme. Ambele conţineau versuri. Calitatea hârtiei şi fineţea caligrafiei au stârnit curiozitatea tânărului suveran. Pentru descifrarea acestor mesaje stranii, el s-a adresat savantului Bogdan Petriceicu Haşdeu, directorul Arhivelor Statului. Haşdeu i-ar fi spus domnitorului Carol: „Sire, din câte îmi dau seama e vorba de mici poeme, pe care însă nu le pot descifra singur. Mă cunosc cu un grădinar chinez. Daţi-mi un răgaz să-l găsesc şi să tălmăcim împreună mesajele.” Savantul român avea să constate cu surprindere că textele respective, deşi scrise cu ideograme chineze, erau poezii nipone, tanka şi haiku.

Doi mari poeţi ai epocii au fost vădit influenţaţi de exotismul poeziei extrem orientale. V. Alecsandri îi mărturisea prietenului său I. Ghica, în mai multe rânduri prim-ministru al României, că intenţionează să călătorească în Japonia, fascinat de pictura şi poezia acesteia. Starea precară a sănătăţii şi sfârşitul prematur l-au împiedicat să ajungă în Ţara Soarelui Răsare. Spre apusul vieţii şi-a dat capodopera carierei sale literare, volumul „Pasteluri”. V. Alecsandri a creat pastelul în literatura română inspirându-se din poezia chineză despre natură şi din haiku-ul japonez. El citise poezie niponă în traducere franceză, în timp ce lucra în capitala Franţei ca diplomat.

Tot la Paris intră în contact cu literatura japoneză un alt clasic al literaturii române, Al. Macedonski, de la care ne-au rămas în manuscris patru haiku-uri în limba română. El a ridicat pe cele mai înalte culmi o formă fixă de poezie, rondelul. Capodopera sa „Poema rondelurilor”, publicată postum în 1925 cuprinde mai multe poeme despre arta şi civilizaţia japoneză: „Rondelul apei din ograda japonezului”, „Rondelul mărei japoneze”, „Rondelul crizantemei”, „Rondelul Ioshiwarei”.

După stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Japonia în anul 1902, au loc numeroase conferinţe despre civilizaţia şi poezia japoneză, se publică numeroase cărţi de călătorie în Japonia. Multe dintre aceste lucrări conţin capitole distincte despre tanka şi haiku. În anul 1904, în revista „Evenimentul literar” din Iaşi apar primele eseuri despre tanka şi haiku. În acelaşi an, poetul Al. Vlahuţă publică în volumul „La gura sobei” eseul „Poezia şi pictura japoneză” presărat cu numeroase poeme tanka şi haiku.

Dacă de la Macedonski ne-au rămas primele haiku-uri în manuscris, Al.T. Stamatiad a publicat primele poeme haiku din limba română, 12 cu totul. Noutatea a fost atât de mare încât volumul „Peisagii sentimentale” a fost distins cu cea mai înaltă distincţie culturală a vremii, Premiul Academiei Române.

O REPLICĂ ROMÂNEASCĂ

Dar au fost ecouri şi de altă natură. Poetul Ion Pillat a reacţionat într-un chip foarte original. Cu ceva vreme în urmă, el scrisese poezia „Din samisen”, inspirată din realităţile nipone:

Munte Fuji, Munte Fuji,
Peste tine zboară norii
Berze albe, berze negre,
Cu aripile întinse

Mi se cerne lin iubirea
Pe cărări de Kumamoto,
La Kitzumo rânduri, rânduri,
Vântu-mi ninge tot trecutul.

Samisen cu două coarde,
Tremurând te-ating de tremuri,
Strună veche, suflet tânăr,
Laolaltă ni se frâng.

Lângă templul vechi din Nikko,
E un loc şi în oglinda-i,
Ca un nufăr peste nuferi,
Chipul de-aur al lui Buddha...

De data asta, s-a gândit să dea o replică românească haiku-ului nipon. Şi a creat o nouă specie, la fel de scurtă şi de concentrată ca şi haiku-ul, dar care să se încadreze esteticii europene. A scris noua sa carte, cea mai originală din toate, „Poeme într-un vers”, în ultima parte a anului 1935 şi a publicat-o la începutul anului următor. Spre deosebire de poemul haiku, poemul într-un vers poartă un titlu. Dacă haiku-ul are 17 silabe, poemul pillatian are 13 sau 14, dar dacă adăugăm silabele din titlu, de regulă foarte scurt, ajungem tot la 17 silabe. Unicul vers al poemului are, pe la jumătate, cezură subînţeleasă, marcată printr-un semn de punctuaţie sau prin spaţiu alb, ceea ce ar corespunde kireji-ului din haiku. În Cuvântul de început, Ion Pillat scrie că poemul într-un vers deşi se aseamănă cu haikaiul se deosebeşte de acesta. Replica românească a haiku-ului, scrie Ion Pillat, reprezintă:

„ Un singur vers, născut, nu făcut, purtat ani de zile adesea inconştient, filtrând ani de patimi, rezumând în el versuri multe, nescrise, şi atâtea feţe şi locuri, să ne poată reda taina călătoare a poeziei redusă la unica ei bogăţie de a fi goală şi eternă...poezia ajunsă la o asemenea despuiere dacă permite cititorului înalte delectări, îi cere în schimb o mai susţinută şi intimă colaborare. Pe cât poetul a scris mai puţin, pe atât cititorul e nevoit să citească mai mult...Un poem lung se poate citi mai repede, căci fiecare vers ajută la pătrunderea şi gustarea celuilalt. Un singur vers se vrea citit mai încet. Scrisorile se parcurg iute, telegramele însă ne opresc...”

Pomul într-un vers, specie creată de Ion Pillat constituie o pagină de istorie literară vie. El este o provocare, în sensul bun al cuvântului. Mulţi poeţi români contemporani se remarcă deopotrivă în ambele genuri: Dan Florică, Dumitru Radu, Bogdan I. Pascu, Utta Siegried-Konig, Ioan Marinescu (România), Ştefan Theodoru şi Florentin Smarandache (SUA).

TRADUCERI ŞI TRADUCĂTORI

Preocupările pentru cultivarea poemului într-un vers se manifestă simultan cu traducerile din literatura japoneză. Prima antologie de haiku a apărut în urmă cu exact 70 de ani la Cernăuţi, oraş aflat azi pe teritoriul Ucrainei. Îngrijitorul ediţiei, poetul Traian Chelariu a intitulat antologia în mod inspirat „Suflet nipon”. Prin selecţie şi calitatea traducerii, lucrarea prezenta publicului românesc în premieră chintesenţa sufletului japonez. Cartea a fost o adevărată revelaţie, astăzi numărându-se printre rarităţile bibliofile. Traian Chelaru a tradus haiku-urile din limba germană. A ţinut să respecte cu sfinţenie şi în limba română poetica haiku-ului, ca şi în japoneza şi în germană. Toate haiku-urile, cu o excepţie au transpuneri în tiparul clasic 5-7-5 silabe. Singurul poem care nu a respectat întru totul acest tipar, (îi lipsea doar o silabă) a fost „exilat” la subsolul paginii cu scuza de rigoare: „Traducerea este exactă, dar neconformă celor 17 silabe ale haikai-ului”. Această rigoare a primului traducător de haiku în limba română i-a influenţat pe poeţii de mai târziu. Majoritatea autorilor români de haiku caută să respecte cu rigurozitate tiparul clasic, adesea în dauna conţinutului.

Şapte ani mai târziu, în 1942, în plin război, Al. T. Stamatiad publică antologia de tanka „Cântecele curtezanelor nipone”. Un an mai târziu, traduce din franceză o amplă antologie de tanka şi haiku, de la începuturi până în acele zile, intitulată „Eşarfe de mătase”. Deşi apărută în vremuri neprielnice pentru literatură, „Eşarfele de mătase” au avut o bună primire din partea publicului cititor şi a criticii literare. Ca urmare a numeroaselor cronici favorabile, lucrarea a fost distinsă cu Premiul Academiei Române.

A urmat apoi un hiatus în receptarea şi scrierea haiku-ului, hiatus impus de conjunctura politică. Abia în anii 70 are loc o nouă deschidere spre lirica niponă. Într-un răstimp de un deceniu apar trei antologii, în şapte volume, de tanka şi haiku. Îngrijitorii acestora, Ion Acsan ,în prezent preşedinte de onoare a Societăţii Române de Haiku, şi Dan Constantinescu traduc, ca şi Traian Chelariu, din limba germană. Apariţia acestor antologii în tiraj de masă, produce o adevărată emulaţie în rândul poeţilor. Printre cei care au abordat haiku-ul înainte de 1989 se numără şi poeţii de recunoaştere internaţională, candidaţi la premiul Nobel, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. Haiku-ul se scria încă sporadic şi cu o anumită nesiguranţă. Poeţii aveau deja modele, dar nu stăpâneau poetica haiku-ului. În pus, autorităţile din aceea vreme nu agreau haiku-ul, considerat o specie literară subversivă. Aluziile, jocurile de cuvinte le provocau oamenilor politici alergie. Aşa se face că primele lucrări în limba română apar înafara graniţelor. Prima carte de poetică a haiku-ului apare în 1963 la Viena, iar primele plachete de haiku în 1982 în Franţa, la Paris şi în 1987 la Novi Sad, în Yugoslavia.


REVISTE ŞI EDITURI, SOCIETĂŢI ŞI CENACLURI

Dar adevărata deschidere pentru promovarea haiku-ului are loc în anul 1989, când regimul totalitar a fost înlăturat. Spre sfârşitul anului Florin Vasiliu, diplomat român care a lucrat un răstimp în Japonia, a publicat lucrarea „Interferenţe lirice. Constelaţia Haiku”, o adevărată piatră de temelie pentru haiku-ul din România. Documentat direct de la izvoarele haiku-ului, eseistul român a dat o lucrare complexă, împletind istoria literară cu poetica genului. Un adevărat ghid pentru descifrarea şi scrierea poemului haiku, ghid ale cărui date esenţiale sunt pe deplin valabile şi astăzi. Unele capitole au fost preluate şi amplificate. Până la sfârşitul vieţii, exegetul român a publicat 12 cărţi de istorie şi poetică a haiku-ului. Se poate spune că poeţii români dispun de o bibliografie bogată, care îi ajută să scrie haiku în cunoştinţă de cauză şi nu „după ureche”.

În martie 1990, Florin Vasiliu fondează revista de interferenţe culturale româno-japoneze HAIKU, una din primele publicaţii de profil din Europa. La început, revista era trimestrială şi avea un tiraj de 8000 de exemplare. De câţiva ani apare semestrial, iar tirajul a scăzut sub 1000 de exemplare. Din colegiul de redacţie al revistei HAIKU au făcut parte scriitori de marcă, printre care Marin Sorescu, în perioada în care era ministru al Culturii. Colegiul de redacţie al revistei HAIKU a constituit nucleul Societăţii Române de Haiku (SRH) care a luat fiinţă un an mai târziu, la 19 martie 1991. Societatea este constituită la nivel naţional şi cuprinde în jur de 200 de membri. La scurt timp după înfiinţare, SRH şi-a constituit cenacluri şi cercuri literare în mai multe localităţi. În anul 1992 a luat fiinţă Editura HAIKU. Preţ de un deceniu această editură şi-a câştigat un bun renume, publicând câteva zeci de plachete cu poeme haiku şi poeme într-un vers, majoritatea tipărite în trei limbi: română, engleză şi franceză. După ce această editură şi-a încetat activitatea, poeta Cornelia Atanasiu pune bazele unei noi edituri specializate pe haiku, ALCOR.

Ulterior s-au constituit societăţi de haiku la nivel zonal. Prima, cronologic, dar şi ca importanţă, este Societatea de Haiku din Constanţa fondată de poetul şi graficianul Ion Codrescu, în anul 1992. În acelaşi an, apare şi revista Societăţii de Haiku din Constanţa, ALBATROS, tipărită bilingv (română/engleză).

În 1995, Şerban Codrin, un foarte bun poet, îndeosebi de tanka şi renku, a fondat Şcoala de Tanka, Renku şi Haiku de la Slobozia. Şcoala a editat timp de câţiva ani două reviste: „Orion” şi „Micul Orion”, cea de a doua fiind destinată exclusiv poemului în lanţ (renku).

La Târgu-Mureş, poetul Jean Găbudean Rivallet a fondat Clubul de Haiku „Bucurii efemere”, întrunind aproape 80 de poeţi, îndeosebi din Transilvania şi a editat două reviste, „Orfeu” şi „Imagini frumoase”, cea de a doua dedicată elevilor. Totodată el îndrumă Colecţia „Orfeu” din cadrul editurii AMBASADOR, editură la care au apărut aproape o sută de plachete de haiku, senryu, tanka şi poeme într-un vers, multe dintre ele şi în engleză sau franceză.

Reviste de haiku au mai apărut în oraşele Piatra-Neamţ şi Târgovişte. Din cele 9 periodice de haiku, trei îşi continuă activitatea şi în prezent, strângând în jurul lor cvasitotalitatea poeţilor români de haiku.


DESCHIDERI

Concomitent cu manifestarea pe plan naţional, poeţii români de haiku au căutat să se afirme şi pe plan internaţional. În numărul 1 al revistei HI, publică haiku un român din... Suedia. La scurt timp de la înfiinţare, Societatea Română de Haiku şi Societatea de Haiku din Constanţa se afiliază la Haiku International Asociation (HIA). În anul 1993, preşedintele HIA, domnul Sono Uchida se întâlneşte cu poeţii cenaclului de haiku din Bucureşti, fiind plăcut impresionat de larga răspândire a haiku-ului în Romania. La rândul lor, poeţii Florin Vasiliu, Ion Codrescu, Marian Nicolae Tomi vizitează Japonia cu scopul de a cunoaşte haiku-ul la izvoare. Vizitele se dovedesc fructuoase. Odată întorşi acasă, cei trei poeţi au împărtăşit din experienţa dobândită în ţara de obârşie a haiku-ului. Marian Nicolae Tomi a vizitat Japonia ca urmare a primirii Marelui Premiu acordat de International „Kusamakura” Haiku Competition in Kumamoto 2004. Experienţa călătoriei sale s-a materializat în cartea de haiku, tanka şi gunsaku „ Zburând spre Kumamoto” apărută la câteva luni de la eveniment. Începând din 1989, poeţii români publică frecvent în reviste japoneze de haiku – HI, Ko, Ginyu, World Haiku - ori în periodice de prestigiu cum sunt Asahi Shimbun şi Mainichi Daily News. De câţiva ani, românii sunt prezenţi şi în publicaţiile japoneze on-line specializate în haiga „See Haiku Here” editată de domnul Kuniharu Shimizu şi „ Photo-Haiku Gallery” editată de Mitty Abe.

Un an de vârf în dezvoltarea relaţiilor româno-japoneze în domeniul poemului haiku a fost 1994. În România tricentenarul Basho a avut o mare amploare. În decursul acestui an, au avut loc două consfătuiri cu participare internaţională, la Bucureşti şi Constanţa, în cadrul cărora a fost celebrat Matsuo Basho. Materialele prezentate în simpozioanele comemorative au apărut în antologia „Ocolind iazul”, editată de preşedintele Societăţii de Haiku din Constanţa, şi într-un număr special al revistei „Haiku”. De asemenea, în anul 1994, Florentin Vasiliu, preşedintele SRH a publicat lucrarea de referinţă: „Matsuo Basho – Sfântul Haiku-ului”. La concursul HIA din acel an, opt haiku-uri scrise de şapte poeţi au fost distinse cu menţiuni şi publicate în numărul special al revistei HI.

În decursul timpului, la Constanţa, oraş înfrăţit cu oraşul japonez Yokohama, au avut loc patru întâlniri internaţionale, în anii 1992, 1994, 2005 şi 2007. La acestea au participat cu totul câteva zeci de poeţi din Japonia, SUA, Australia, Austria, Croaţia, India, Republica Moldova, Noua Zeelandă, Serbia, Suedia. La rândul lor, câţiva poeţi români au participat la activităţi internaţionale în domeniul haiku-ului, în SUA, Franţa, Germania, Bulgaria, Marea Britanie, Irlanda.

La concursurile internaţionale de haiku poeţii români obţin de la un an la altul tot mai multe premii şi menţiuni. Sonia Cristina Coman, la numai 11 ani, a obţinut un prestigios premiu, urmat de altele care au făcut-o cunoscută în lume. Ea a primit titlul onorific de „ambasador al haiku-ului” şi a primit o scrisoare deschisă de felicitare din partea preşedintelui american. În prezent ea are 18 ani şi a obţinut o bursă de studii la o universitate din SUA, unde va studia timp de câţiva ani Civilizaţia japoneză. Dintre alţi concurenţi redutabili doresc să-l amintesc pe Dan Doman, care la un singur concurs internaţional a avut cinci haiku-uri premiate.
Poetul Eduard Ţară e un adevărat fenomen. De ceva vreme, el câştigă în fiecare an câte 10-12 concursuri de haiku şi tanka.

În acest an, la iniţiativa poetului Valentin Nicoliţov, secretar al SRH a fost organizat în România primul concurs internaţional de haiku. Competiţia s-a bucurat de un real succes. Ne-a bucurat faptul că am primit propuneri din Japonia, ţara căreia îi datorăm existenţa haiku-ului. Este o onoare pentru noi şi un gest de încurajare. Din cele şase premii acordate poeţilor din afara României, două au revenit poeţilor japonezi Shinya Ogata şi Ban’ya Natsuishi. E un semn că poetica haiku-ului a pătruns şi în Romania . Are loc în acest domeniu, în continuă extindere o comunicare reciprocă, gen sistemul vaselor comunicante.

Numărul mare de participanţi şi calitatea poemelor i-au determinat pe organizatori să publice o antologie cu cele mai bune haiku-uri primite în concurs, intitulată „Greieri şi crizanteme”/ „Crickets and crysanthemums”. Titlul a fost dat pornind de la două haiku-uri laureate, scrise de un japonez şi de un român.

Ultimul greier
întârzie plecarea
muribundului

Eduard Ţară - Romania


Soţia bolnavă-
cină simplă doar
cu o crizantemă

Shinya Ogata- Japan

Procedeul a fost inspiraţia de moment a traducătoarei Paula Romanescu. El vorbeşte de la sine despre puterea creativă a comunicării.

SIMBOLURI UNIVERSALE ŞI AUTOHTONE

Poeţii români au preluat multe din temele haiku-ului japonez. O probă elocventă o constituie şi titlul amintitei antologii. Dar despre greieri, de pildă, s-a scris încă de la începuturile haiku-ului românesc. Sonia Coman debutează cu placheta „Ascutând greierii”, Dan Florică îşi intitulează o carte de haiku „Greieri până la stele”, iar Şerban Codrin a scris un haiku devenit celebru, „Nopţi fără greieri”. Ioan Găbudean a publicat un amplu studiu despre prezenţa crizantemei, simbol naţional japonez, în haiku-urile poeţilor români. De asemenea uneia din antologiile realizate de cenaclul de haiku pe care îl conduce i-a dat titlul „Surâsul crizantemei”. Luna este o altă temă universală, care se regăseşte în multe dintre creaţiile haijinilor români. Acelaşi Ion Găbudean dă titlul unei antologii de cenaclu „Luna din lac”. Una din cele mai reuşite antologii ale Societăţii Române de Haiku se numeşte „Luna în ţăndări”. Titlul a fost preluat dintr-un poem de Eduard Ţară, premiat la un concurs internaţional din Japonia. Celebra broască a lui Basho a fost motiv de inspiraţie pentru mulţi dintre noi. Acest fapt l-a determinat pe Florin Vasiliu să scrie un vast şi documentat studiu intitulat „Broasca în Haiku-ul poeţilor români”, studiu publicat în volumul de critică literară „Scântei din vatra Haiku-ului”. După ce s-a întors de la Primul congres european de haiku, desfăşurat în Muzeul Trandafirilor din Germania, Laura Văceanu, preşedinta Societăţii de Haiku din Constanţa a organizat un colocviu pe tema „Celebrând trandafirii”. Şi exemplele ar putea continua.

Dar în acelaşi timp, poeţii români sunt în căutarea unor simboluri proprii. În poemele lor apar uneori noţiuni din portul popular. Dacă la poeţii japonezi întâlnim adesea kimono-ul, la cei români regăsim ia ţărănească, o cămaşă de sărbători deosebit de înflorată şi alte obiecte vestimentare tradiţionale româneşti. De asemenea , în locul templelor budiste sau şintoiste, unii poeţi aduc elemente de cult specifice bisericii creştine, îndeosebi celei ortodoxe. Dacă aceste elemente, de folclor şi de cult, sunt greu traductibile sau atunci când sunt traduse cu succes nu găsesc ecoul scontat, ele sunt importante pentru cititorii români. Implantarea simbolurilor autohtone are darul de a adapta haiku-ul la atmosfera locală. Acestea au rolul portaltoiului din grădinărit, pe care se prinde un lăstar adus din altă grădină. Altoiul şi portaltoiul se vor contopi organic, vor alcătui o singură fiinţă. O fiinţă nouă, care va fi cu atât mai viabilă cu cât părţile care o alcătuiesc sunt mai puternice. Haiku-ul e specia generică din care s-au desprins şi se vor mai desprinde zeci de soiuri. Fiecare adaptată la „solul” altei limbi.
Printre elementele care dau culoare locală haiku-ului românesc, la loc de frunte se situează teiul. Acest arbore floricol în lunile mai şi iunie este de o frumuseţe aparte. Florile sale au unul din cele mai delicate parfumuri. Eminescu, poetul naţional al românilor a cântat teiul şi îndeosebi florile sale în versuri nemuritoare. Un tei care i-a adumbrit tinereţea este vizitat în zilele noastre de mii de iubitori ai poeziei, care îl privesc cu veneraţie ca pe un monument naţional. Acest fapt le-a determinat pe poetele Laura Văceanu, Alexandra Flora Munteanu şi Ana Ruse să alcătuiască o antologie de haiku şi tanka dedicată florilor de tei, din care citez un poem de Constantin Severin:

Lui Eminescu

Atingând teiul tău
mâna mea respiră
prin mii de frunze

O surpriză plăcută ne oferă revista Ginyu, numărul 34 în care a apărut un triptic de haiku despre tei, semnat de Magdalena Dale, din care citez:

Un cântec de dor...
flori de tei risipite
în drumul nostru

Convinsă de valenţele poetice ale acestui arbore venerat de români, poeta a avut iniţiativa scrierii unei cărţi de renga al cărui „erou”(personaj, protagonist) este teiul. Cartea se numeşte pur şi simplu „Mireasmă de tei”. În convingerea noastră teiul poate deveni un drum al nostru în haiku. Unul din multele posibile. Deocamdată, în mod cert, el este un termen sezonal pentru sfârşit de primăvară şi vară timpurie.

Un termen cu un puternic specific românesc, în măsură să ne reprezinte şi printre iubitorii de haiku de pe alte meleaguri, în care acest arbore miraculos pentru noi românii este mai puţin cunoscut şi în orice caz, nu se bucură de consideraţia de la noi.

Folosind deopotrivă simbolurile consacrate ale genului (literar) şi pe cele cu specific naţional, poemul românesc de profil poate fi considerat o mică stea în marea constealaţie a haiku-ului internaţional.


marți, 22 iulie 2008

REZULTATELE ROMANIAN KUKAI IULIE 2008

REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI IULIE 2008

Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele concursului din luna IULIE 2008,
pentru care tema propus
ă a fost OGLINDA.
Poemele sînt listate în ordinea punctajului acumulat din voturile pe care le-aţi trimis.
Fiecare poem este însoţit de numele autorului şi formula de votare în paranteze.

Exemplu de voturi obţinute: (0,2,7 = 11)
Asta înseamnă: niciun vot de 3 puncte, 2 voturi de 2 puncte, 7 voturi de 1 punct = pentru un total de 11 puncte.

FELICITĂRI CÎŞTIGĂTORULUI:

Dumitru Radu

Şi tuturor participanţilor!

*




Locul I – 19 puncte

25.

În balta din drum
Câţiva nori se-mprăştie
Sub roata căruţei

Dumitru Radu (148 = 19)


Locul II – 17 puncte


9.

Nopti de arsita –
tot mai putin univers
oglindit in iaz


Eduard Ţară (235 = 17)

10.

Luna priveste ----
caprioara soarbe
stele din izvor .

Adina Enăchescu (049 = 17)

Locul III – 14 puncte

23.

Pe luciul apei
Atinge soarele
O libelulă


Tincuţa Horonceanu Bernevic (135 = 14)


Locul IV – 10 puncte

11.

vechea oglindă –
timpul în linii adînci
pe acelaşi chip

Vali Iancu (026 = 10)

41.

Căldură mare –
A coborât la scaldă
Până şi luna.

Livia Ciupav (107 = 10)


Locul V – 9 puncte

14.

Luciul lacului-
oglinda lunii sparta
sare o broasca.

Mareş Octavian (017 = 9)

Locul VI – 8 puncte

36.

Ploaie de vară-
Despică curcubeul,
Vârful unei bărci.

Doina Bogdan Wurm (008 = 8)


Locul VII – 7 puncte

8.
Capodoperă –
Un haiku în oglindă
Privit pe ascuns

Nicolae Mihai (007 = 7)

18.

Ziua-n oglinda
Ma mai uit cum se stramba
Viata la mine

Ioan Marinescu-Puiu (015 = 7)

Locul VIII – 6 puncte

2.

noaptea in coliba
in fata oglinzii
o lumanare

Ion Untaru (014 = 6)

20.

Raza de soare -
pe marginea oglinzii
buchet de culori

Jules Cohn Botea (006 = 6)

35.

oglinda mamei –
trei fire de busuioc
şi-o „nu-mă-uita”

Loredana Florentina Dănilă (006 = 6)

38.

Ploaie pe lac
În mii de oglinzi mici
Acelaşi chip

Ada Ghika (014 = 6)

Locul IX – 5 puncte

12.

Seară fierbinte-
fântâna dorinţelor
plină de stele

Henriette Berge (013 = 5)

34.

Printre stânjenei,
în oglinda iazului
doi ochi albaştri

Vasile Moldovan
(013 = 5)

43.

Lotca sparta -
Singur prin Ursa Mare
Un crap oglinda...

Valeria Tamaş (021 = 5)

Locul X – 4 puncte

1.

Mi se deschide
o carte cu poezii-
oglinda sufletului

Daniel Lăcătuş (004 = 4)

30.

molcomă vară -
picăturile ploii

oglindesc lumea

Doru Emanuel Iconar (012 = 4)

32.

desfăcând coada,
păunul se priveşte
în copca...lunii.

Anişoara Iordache (012 = 4)


Locul XI – 3 puncte

textul 4, 5, 6, 28, 37


Locul XII – 2 puncte

textul 7, 13, 17, 22, 27, 33, 39, 40


Locul XIII – 1 punct

textul 24, 26, 29

Niciun punct

textele 3, 15, 16, 19, 21, 31, 41

(de la locul XI în jos, pentru confidenţialitate, nu mai dăm şi textele, cine doreşte să le vadă le poate găsi însă în lista textelor)



marți, 15 iulie 2008

Doruleţ şi blogul lui

Mulţi dintre cei care sunt pasionaţi de citirea şi scrierea haiku-ului au auzit de Doru Emanuel Iconar. Poate nu au avut ocazia să-l cunoască bine, dar eu îl ştiu de când i-am descoperit povestirile postate pe internet.

Într-o seară, mi-a scris. Mă întreba dacă ştiu un antivirus bun. L-am trecut în lista de messenger şi, când avem timp, schimbăm idei. Îmi spun părerea în legătură cu poemele lui, iar el îmi sesizează greşelile pe care le fac în limba engleză.

Din vorbă în vorbă, am ajuns să discutăm despre bloguri. I-am spus că ştie mai multe despre calculatoare decât ştiu eu şi e cazul să îşi facă un blog. Din când în când, discutam despre blog. Acum, blogul numit Linişte de mai arată foarte bine, Doruleţ lucrează serios la el şi e timpul să îl facem cunoscut cititorilor.

Puteţi citi Linişte de mai la adresa

http://linistedemai.blogspot.com/2008_07_01_archive.html

Pentru a fi mai uşor de accesat, veţi găsi adresa în lista blogurilor prietene.

Vă invit să comentaţi la subsolul articolului şi, dacă vreţi să vă faceţi un blog personal şi nu reuşiţi singuri, ne puteţi întreba. Vă vom ajuta.

INVITAŢIE LA VOT IULIE 2008

IULIE 2008 – ETAPA VOTĂRII

Pot vota numai cei care au trimis poeme în concurs.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. Această Invitaţie la vot va fi postată şi pe ROMANIAN KUKAI.

INDICAŢII PENTRU VOTARE

Dacă aţi trimis un poem, aveţi dreptul să votaţi exprimîndu-vă preferinţele faţă de poemele trimise.

Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 iulie

ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3.
Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

TO: soimana@yahoo.com
Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Lista poemelor în ordinea rezultatelor, cu indicarea autorilor va fi postată cel mai tîrziu pe 27 iulie. Ea va fi trimisă listei LAPNO.

LISTA POEMELOR

1.

Mi se deschide

o carte cu poezii-

oglinda sufletului

2.

noaptea in coliba

in fata oglinzii

o lumanare

3.

în oglinda rece –

sinucigaşul îşi vede

sângele cald

4.

ploaie de toamnă -

sufletul meu, oglindă

frunzelor căzând

5.

Pe ape luna

in oglinda cu fata -

linistea dubla.

6.

Icoana verii-

în horă cu ciulinii

Fata Morgana.

7.

seara de august
in oglinda apelor-
ochi de cucuvea

8.
Capodoperă –

Un haiku în oglindă

Privit pe ascuns

9.

Nopti de arsita –

tot mai putin univers

oglindit in iaz

10.

Luna priveste ----

caprioara soarbe

stele din izvor .

11.

vechea oglindă –

timpul în linii adînci

pe acelaşi chip

12.

Seară fierbinte-

fântâna dorinţelor

plină de stele

13.

doar la oglindã

înţeleg ce vãd alţii -

…puţin totuşi

14.

Luciul lacului-

oglinda lunii sparta

sare o broasca.

15.

Oglinda din cui -

vulcan de astenie

agabaritic

16.

si pe Horia

l-au prins zapezile pe drum

fara oglinda.

17.

pescarii pe lac -

le desparte umbrele

primele razei

18.

Ziua-n oglinda
Ma mai uit cum se stramba
Viata la mine

19. Retrovizoare

oglindă spartă; -n grâu ars

patru lumânări.

20.

Raza de soare -
pe marginea oglinzii
buchet de culori

21.

Cu ea, al meu chip,

Oglinda sfaramata-

S-a facut cioburi.

22.

Dogoare stinsă-

doar chipul din oglindă

păstrat în ramă.

23.

Pe luciul apei

Atinge soarele

O libelulă

24.

ape în tremur

pe lacul înfrigurat –

abur pe-oglindă

25.

În balta din drum

Câţiva nori se-mprăştie

Sub roata căruţei

26.

din când în când

doar în fata oglinzii -

introspectie

27.

ceaţă de seară -

în oglindă paloarea

feţei bunicii

28.

la apus pe ţărm
o cioară şi-un pescăruş --
oglinda spartă

29.

Fata morgana -
piramidele si sfinxul
oglinditi pe nisip

30.

molcomă vară -

picăturile ploii

oglindesc lumea

31.

Fuior de fum, zori

peste lacul argintiu

plutind împăcat...

32.

desfăcând coada,
păunul se priveşte
în copca...lunii.

33.

Dansul gheişelor

Evantaie argintii

Sclipind în noapte.

34.

Printre stânjenei,

în oglinda iazului

doi ochi albaştri

35.

oglinda mamei –

trei fire de busuioc

și-o „nu-mă-uita”

36.

Ploaie de vară-

Despică curcubeul,

Vârful unei bărci.

37.

Un crap oglinda

tasnind din apa rece –

pescarul singur

38.

Ploaie pe lac

În mii de oglinzi mici

Acelaşi chip

39.

singuratatea,

oglindeşte în suflet

adâncimea ei...

40.

nisip tunisian

în sticla din debara -

oglindind clipa

41.

Căldură mare –

A coborât la scaldă

Până şi luna.

42.

ascultand greieri-

din inaltul cerului

luna prin ierburi

43.

Lotca sparta -

Singur prin Ursa Mare

Un crap oglinda...

luni, 14 iulie 2008

Interviu cu poetul Ioan Găbudean, Preşedintele Clubului Naţional de Haiku „Bucurii efemere”, Târgu-Mureş (III)


„Haiku-ul, înainte de toate!"

Aţi avut şi o intensă activitatea editorială, stimulînd publicarea de volume individuale şi antologii. Aţi înfiinţat Colecţia revistei Orfeu (seria Poezie) în care mulţi poeţi şi-au publicat propriile volume. Cam cîte volume au fost publicate în această în această colecţie?

Din dorinţa de a stimula, de a spijini mişcarea de haiku am înfiinţat colecţia revistei „Orfeu”, colecţie modestă, fără pretenţii, format de buzunar cu 24 şi 48 de pagini, plachetele apărând pe hârtie colorată: galben, roz, verde, mov etc. S-au publicat în seria poezie haiku, tanka, rengay, renku-în total 64 de poeţi din toată ţara care au „riscat” cu mine în această întreprindere lirică neobişnuită. Au debutat în această colecţie: Doina Găbudean, soţia mea(profesoară de limba şi literatura română la aceeaşi şcoală cu mine), Sonia Cristina Coman, Iosif Albu, Ecaterina Dărăban; Mihail Bica, Maria Tirenescu, Anca Ionela Mureşan, dar au publicat şi haijini consacraţi: Dan Doman, Florin Grigoriu, Dumitru D. Ifrim, Clelia Ifrim, Radu Patrichi, Utta Siegrid König, Ioan Marinescu, Ana Marinoiu, Lucia Amarandei, Dumitru Ene-Zărneşti, Constantin Păun, David Alexandru, Vasile Moldovan, Iulian Dămăcuş, Adina Enăchescu, Gheorghe Popescu-Ger etc.

Aţi îngrijit multe antologii. Credeţi că ele sînt mai importante şi mai stimulative pentru cei ce scriu poezie de factură niponă?

Consider că antologiile sunt oglinzi fidele ale fenomenului literar, oglinzi necesare pentru a ne putea vedea faţa lirică. Eu consider că ele sunt benefice;făcute cu profesionalism, cu simţ estetic şi cu intuiţie, pot să reflecte starea fenomenului literar la un moment dat.Ele nu pot fi decât subiective, se înţelege, şi trebuie să facem noi înşine o selecţie din „selecţie”. Căci nu tot ce e antologat e şi valoros, automat, bătut în cuie. Dar dacă apari în vreo 5-6 antologii de haiku, de exemplu, înseamnă că te poţi numi haijin(de fapt, doar japonezii sunt haijini, ceilalţi, nejaponezi, sunt autori de haiku, de micropoeme în stil haiku).

În activitatea mea dedicată haiku-ukui am reuşit să public şi eu câteva antologii, sper, cu folos:

  • Culegătorii de rouă, colectia revistei „Orfeu”,Târgu-Mureş,1999, 24 de pagini, menţionată de Ion Rotaru în a sa „O Istorie a literaturii române”, vol. V., Ed. Niculescu, Bucureşti, 2001;
  • Ore de tăcere, antologie cu haiku-uri comentate, Ed. Brăduţ, Târgu-Mureş, 2002;
  • Aromă de nea, Ed. Ardealul, Târgu-Mureş, 2003;
  • Luna din lac, antologie a Cercului de haiku „Crizantema” de la Gimnaziul „G. Coşbuc”, Târgu-Mureş, Casa de editură ”Mureş, Târgu-Mureş, 2003;
  • Din nou Septembrie, antologie a Cercului de Haiku „Crizantema”, Casa de editură „Mureş”, Târgu-Mureş, 2005.

Acum definitivez o antologie personală de haiku(aproximativ 280 de micropoeme) care o să apară în 2008 sau în 2009. Cred că pentru iubitorii poeziei de origine niponă antologiile sunt o bună sursă de informare şi un stimulent pentru creaţia proprie.

Ce sfaturi aţi putea da celor care sînt la începuturi în apropierea lor de genurile poeziei nipone?

Nu cred că sunt îndreptăţit a da sfaturi. Fiecare scrie în felul său, unic, inconfundabil. Buffon spunea că „Stilul e omul însuşi.” Şi, totuşi(vorba marelui haijin japonez Issa), dacă ar fi să le spun celor care încep acum să scrie haiku le-aş încropi, la repezeală, o mică lecţie de haiku! Iată acest proiect al meu de lecţie în 22 de puncte:

  1. Haiku-ul este o poezie scurtă de origine japoneză. Ea se scrie, deci, cu puţine cuvinte, cu cuvinte simple, cu puţine adjective şi verbe/ele pot lipsi chiar/,fiind dispusă în trei versuri totalizând 17 silabe.
  2. Haiku-ul trebuie să prezinte natura sau să o sugereze. O frunză îngălbenită, uscată, e de ajuns să ne dăm seama că e vorba de anotimpul toamna.
  3. Haiku-ul trebuie să fie construit cu verbe la timpul prezent, el fiind o privire obiectivă asupra naturii. Haiku-ul este poezia unei clipe surprise în starea ei de graţie.
  4. Prezenţa omului în haiku e datorată legăturii strânse a acestuia cu natura şi trebuie să fie discretă.
  5. Haiku-ul trebuie să cuprindă triada: spaţiu-timp-obiect şi să răspundă la întrebările cine?/ce?/, unde?, când?
  6. În haiku se evită folosirea figurilor de stil.
  7. Haiku-ul trebuie să sugereze mult, trebuie să cultive misterul, căci, dacă dăm totul de-a gata, cititorul se va plictisi repede.
  8. Haiku-ul se scrie în urma unor experienţe trăite cu imagini concrete, imaginaţia jucând un rol minor.
  9. Nu trebuie să inventăm nimic în haiku, trebuie doar să privim cu atenţie un moment, care ne “iluminează”, ne face conştienţi de măreţia clipei prezente.
  10. E necesar ca haiku-ul să aibă o pauză/kireji/după primul sau după al doilea vers.
  11. Faceţi plimbări în natură, descrieţi cele văzute: un câmp, o pădure, plante, păsări, flori şi alegeţi un moment în care se întâmplă ceva, un moment capabil să ne uimească şi să ne emoţioneze.
  12. Urmăriţi schimbările pe care le aduc cele patru anotimpuri. Scrieţi cuvinte care să le sugereze, chiar dacă nu le numiţi.
  13. E bine să facem o legătură permanentă între elementele naturii şi simţurile noastre.
  14. Despre ce puteţi scrie în haiku? Despre toate lucrurile:copaci şi flori, vânt, ploaie, ceaţă, râuri, mări, insecte, păsări, soare, lună, stele şi despre multe altele.
  15. Haiku-ul nu are titlu şi nici rimă. Titlul ar explica prea mult conţinutul şi micropoemul ar pierde din “suspans”.
  16. Haiku-ul poate fi chiar amuzant, comic, el numindu-se în acest caz senryu.
  17. Haiku-ul nu povesteşte ceva, el creează imagini concrete, descrie un moment. El e un mic pastel cu reguli mai stricte.
  18. Pentru a scrie haiku obişnuieşte-te să aşterni pe hârtie cât mai multe imagini vizuale, olfactive, tactile. În haiku imaginea contează foarte mult.
  19. Haiku-ul arată o experienţă trăită, un moment interesant capabil să ne emoţioneze.
  20. Să nu repetăm în haiku elementele sezonale/kigo/lucrul acesta ar duce la monotonie.
  21. Atenţie la cuvintele de legătură/prepoziţii, conjuncţii/. Folosirea aceluiaşi element de legătură de mai multe ori strică armonia poemului.
  22. În haiku ne îndreptăm atenţia spre un singur aspect important, nu ne dispersăm gândurile, cu intenţia să spunem cât mai mult. Trebuie să sugerăm cât mai mult...

Ca să fii un bun autor de haiku nu trebuie să citeşti numai poezie, trebuie să cunoşti istorie, geografie, religie, filosofie, să iubeşti natura, să observi cu atenţie tot ce e în jurul tău. Şi dacă ai o minte deschisă, o inimă sensibilă, cu multă muncă şi pasiune vei ajunge să scrii haiku-uri remarcabile. Succes!

În încheiere, stimate domnule Cornel Atanasiu, ţin să vă mulţumesc pentru invitaţia de a dialoga pe Internet, sperând că micile “bucurii efemere” ar putea lumina drumul haijinilor spre marea poezie, spre realizare deplină şi satisfacţii multiple. Tuturor, succese remarcabile şi salutări amicale. SAYONARA!

Târgu-Mureş, 23 iunie 2008 Ioan Găbudean