locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai
vineri, 28 noiembrie 2008
Expoziţie de haiga
De data asta este vorba de haiga autentică, poeme haiku însoţite de desene. O parte din poeme aparţin lui Vali Iancu, cealaltă lui Dumitru Roşu, iar desenele sînt ale lui Dumitru Roşu, artist plastic şi grafician cunoscut.
Puteţi vedea în slide-show-ul de mai jos o mare parte dintre lucrările expuse cu această ocazie.
Cu clic pe pătrăţelul cu săgeţi din dreapta puteţi vedea slide-show-ul pe tot ecranul.
miercuri, 26 noiembrie 2008
Poeţi ai Societăţii Române de Haiku (I)
Răsfoiesc revista şi mă cufund în lectura unei mici antologii de poezie haiku. Vegetaţia se află în impas, acolo la periferie, dar continuă să fie graţioasă prin unele plante încă verzi şi senzuală, purtând melcii mărunţi, simboluri ale sexualităţii: "Scaieţii uscaţi- /pe plantele încă verzi /melcii falezii". Un moment de expansiune este reprezentat de rugul de mure, care se târăşte la frontiera dintre terestru şi acvatic, atras de căderea gălăgioasă a apelor, în timp ce vântul personificat, coborâse în somn: "Rugul de mure / pe marginea cascadei- / vântul adormit"(Cornelia Atanasiu).
Contrastul alb-negru este evident, într-un micropoem care evidenţiază totodată semnele apropierii morţii pe de-o parte corbul cu misiunea lui funerară, pe de altă parte, senectutea pură şi demnă, simbolizată de zăpadă. Dar, în curte, în spaţiul mirific al interiorităţii, nicio mişcare:" Umbra corbului /pe zăpada proaspătă- / curtea pustie". Deşi afară s-au dezlănţuit stihiile iernii, viscolul este necruţător, poeta contemplă cu un calm caracteristic niponilor, desenul japonez din fundul ceştii de ceai. E o cufundare în arta eternă: "Un ger năpraznic-/ pe fundul ceştii de ceai /desen japonez" (Magdalena Dale).
Într-un alt haiku, se imaginează un maraton eolian, prin analogie cu mijloacele de transport feroviare. Pe neaşteptate, vântul se opreşte din călătoria sa, într-o presupusă gară, ca să ia în trafic un călător recalcitrant, simbolizat de ciulin: "Gară pustie-/ vântul face o haltă/ să ia un ciulin". Altădată, vântul dansează cu o libelulă, în cadenţe clasice într-o arenă mai mult goală, închipuită de o câmpie săracă: "În vals cu vântul / prin câmpia săracă / o libelulă"( Florentina Dănilă).
Atmosfera dezolantă a toamnei îşi găseşte corespondenţe în culoarea roşiatică a amurgului şi între mesagerii peisajului sobru. Aici, tristeţea este reliefată nu prin antiteză ci prin continuitate, prin acumulări tensionate care semnifică extremele sentimentului dominant. Poetul lasă deoparte culorile mohorâte şi schiţează câteva elemente dintr-un pastel de iarnă. Tot un amurg şi aici, dar unul cu reflexe luminoase, în picaj, provocate de aripile pescăruşului, care fâlfâie nestingherite, undeva, deasupra zăpezii: "Amurg de iarnă / aripile pescăruşului / luminează neaua"(Dan Doman).
Un cadru rustic îmbină imaginile vizuale cu cele auditive şi motrice. Într-o fotografie de epocă distingem drumul prăfuit pe care se deplasează ,anevoie, căruţele încărcate cu pepeni, spre piaţă, sugerând tendinţa de a evada din viaţa banală şi aspră: "Drum de ţară- / scârţâie căruţele/ pline de pepeni". Şi tot în cadrul rustic ,tinerii se adună într-un posibil ritual în jurul focului, simbol al forţei, purificării şi sexualizării, dar şi al cunoaşterii, prin lumina sa, cu atât mai mult cu cât se apropie începerea noului an şcolar:" Tinerii adunaţi /în jurul focului- / în curând şcoala".(Adina Enăchescu).
O coliziune în lumea modernă are consecinţe grave- un tei scuturat , care ne obişnuise cu atributele lui romantice şi o maşină care se mistuie mocnit, zdrobită, purtând însemnele unei civilizaţii, condamnată la combustii interioare. E un conflict al omului de tip nou cu natura şi cu el însuşi: "Tei scuturat-/ maşina arde mocnit/ zdrobită în el "(Petre Flueraşu).
Dacă altădată, greierul cânta în iarba verde sau în cotloanele întunecoase, poetul modern şi-l imaginează în plan ascensional, limitat, în podul cu fân, unde-l caută zadarnic şi i se adresează plin de amărăciune, cu exclamaţii retorice: "În podul cu fân / caut zadarnic un greier. / Adio, prietene!". Aceeaşi singurătate copleşitoare, într-o gară, în aşteptarea unui tren, în compania unui maidanez care se încadrează perfect în existenţa taciturnă a peronului pustiu: "Aşteptând trenul- / pe peronul pustiu / un câine hoinar"(Ioan Găbudean).
Uneori este evocat universul copilăriei, unde ne emoţionează fiinţa plăpândă, inocentă, dar curioasă, nerăbdătoare să parcurgă cât mai repede un spaţiu al iniţierii, simbolizat aici de abecedar. El întoarce, de fapt, filele destinului şi prima lui carte este una de magie, încărcată cu semne misterioase: "Întorcând fila / mâini micuţe de copil- / pe abecedar". În altă parte, un univers miniatural, cu un prim-plan mohorât. Micile vietăţi se antrenează în lupta pentru supravieţuire şi scena devorării unei libelule graţioase are o justificare până la un punct. Din victimă au rămas doar aripile, semnificând un ideal înfrânt, o ascensiune temerară a nimicului, văzut cu ochii metafizicianului: "Furnică flămândă- / din biata libelulă / doar aripile"( Florica Iacob).
Un alt haiku permite interpretare multiplă, înfăţişând secvenţe de vacanţă cu locuri străine şi oameni necunoscuţi, şi cu un final intenţionat confuz. Aceste fragmente de viaţă sunt plăcute, adevărate crâmpeie de vis, care persistă în memorie sau totul nu a fost decât un vis? :"Film de vacanţă / Cu noi locuri şi oameni- / crâmpeie de vis"( Vali Iancu).
Într-un alt micropoem, marea agitată de furtună tocmai s-a potolit. Personificată în chipul unei femei bârfitoare, aceasta continuă să vocifereze, mânioasă, doar în spaţiul închis al unei cochilii, simbol al feminităţii, la fel ca marea: "A trecut hula-/ mugetul mării a rămas / în cochilie". Altădată, camera de luat vederi se mută în parc pe-o alee, cufundată în amorţire. Dar, iată, că vântul răscoleşte mormanul de frunze, în care s-a stins viaţa de multă vreme şi însufleţeşte acest peisaj supus degradării: "Alee în parc- / briza toamnei animă / frunzele moarte"(Octavian Mareş).
Nostalgia trecerii timpului este surprinsă în două ipostaze, care se completează în mod fericit. Pe de-o parte, cocorii au pornit în voiajul lor meridional, în călătoria de toamnă, încărcaţi de tristeţe, într-un unghi menit să sfâşie văzduhul ca o săgeată, pe de altă parte, timpul marchează destinul uman şi este resimţit de bunicul care trăieşte la temperaturi înalte, aceste metamorfoze. Amplificarea lacrimii dă o notă de mare expresivitate: "Cocorii spre sud- / pe-obrazul bunicului / creşte o lacrimă". Motivul trecerii timpului apare şi într-un alt haiku, în culori sumbre, reprezentat de o bătrână săracă, suferindă, care se întoarce acasă cu câteva vreascuri şi acelea smulse de vânt. Dar, acest jaf la drumul mare, poate fi interpretat şi ca un furt al zilelor omului: "Biata bătrână- / câte un vreasc din spinare / îi fură vântul"( Ioan Marinescu).
Munţii sunt imaginaţi la nivel cosmic, în plină expansiune vegetativă, în singurătatea lor, alinaţi doar de-o pasăre, la fel de solitară. Aceasta pare să fie lipsită de substanţă, mai mult o proiecţie într-un ţinut montan fabulos: "Munţi împăduriţi / mângâiaţi de o umbră- / pasărea în zbor". În altă parte, poetul face transfer de calităţi, asociind delicat zorii-cocoşul-creanga. Astfel, coloritul ultimelor două elemente se răsfrânge asupra celei dintâi, ca în picturile expresioniste. Temporalitatea poate fi dedusă şi din culoarea nefirească a crengii: "Creangă roşie / cântul de cocoş / descuind zorii zilei" (Mihai Merticaru).
Într-o toamnă târzie şi în acelaşi timp pustie, poetul întâlneşte pe alee- simbol al destinului, un melc amorţit şi o clipă de neatenţie i-ar fi fost fatală, micii vietăţi. Dar impactul nu s-a produs, călătorul oftează uşurat şi se cufundă în toamnă. Apariţia melcului obligă poetul să ocolescă, să iasă din ritm, să accepte linia sinuoasă a destinului şi să se mulţumească doar cu o simplă contemplare a anotimpului trist: "Toamnă târzie- / pe aleea umedă/ ocolesc un melc". Dar această secvenţă dispare, fiind înlocuită de un pastel în alb, în tonuri violente cu viscolul care răsuceşte tot ce întâlneşte în cale. Pe strada aproape goală, rătăceşte o bătrână fără o ţintă anume, dar cu o misiune secretă, purtând în braţe o pisică, simbol al magiei, care anticipează desfăşurarea evenimentelor: "Ninge viscolit- / pe stradă o bătrână / c-o pisică-n braţe"( Valentin Nicoliţov).
În prim-plan, averse, o ploaie cu ritm dinamic, sacadat, obositor, iar în fundal, o umbrelă stricată, pe care cineva o aruncase lângă zid. Această opoziţie între intemperii şi atributele lumii civilizate trimite la suprarealism, la reificarea lucrurilor, la omul-mecanism, care se deteriorează la periferia societăţii: "Ploaie repede-/ pe trotuar lângă zid/ umbrela stricată". Pe o stradă periferică, observăm efectele unui fenomen-un fir de sânge se prelinge încet pe sub poartă, după un guiţat sfâşietor. Textul are un înţeles ceva mai adânc, dincolo de sacrificarea porcului. Aici, simbolul central este reprezentat de poarta care semnifică frontiera labilă dintre viaţă şi moarte: "Guiţat pe străduţă-/ pe sub poartă/ un fir de sânge"(Radu Patrichi).
Un motiv pe care l-am mai întâlnit la alţi autori de haiku este cel al iniţierii în tainele cunoaşterii. Pe masa fetiţei, în septembrie, se află cartea încărcată de mistere dar şi nevinovata jucărie de pluş, ca alternativă până la maturizare: "Septembrie- / pe masă abecedarul / şi un ursuleţ de pluş". Atmosfera în paturile de la salonul 9 este dominată de o stare de acalmie. Albul liniştitor sugerează lipsa durerii, cel puţin deocamdată: "Salonul 9/în paturile albe / durerea tace"( Dumitru Radu).
Un alt haiku este construit pe tema instinctelor animalice. Iraţionalul joacă un rol important, în aşa fel încât o prună în cădere agită, pe neaşteptate, simţurile felinelor, dar şi dezamăgirea lor, înţeleasă ca o joacă, în raportul mort-viu:" Cade o prună- / între ierburi pisica / şi-ascute pânda". Aceeaşi temă, într-un alt micropoem, unde adulmecarea se desfăşoară la nivel terestru, pruna este înlocuită de o vrabie şi pisica de un motan care pândeşte atent prada. Şi aici, senzorialul este dominanta cadrului rustic, patriarhal, cu drumuri prăfuite şi linişte odihnitoare: "În praful din drum / vrabia îşi ia baia- / atent motanul"(Paula Romanescu).
După starea alertă a frunzelor, ne imaginăm o toamnă răscolită de vânt, care întinde covorul vegetal. O mişcare suspectă având menirea să provoace stări de nelinişte contemplatorului, o mişcare culminând cu ţipătul de păun, simbol al decorativului, al răcelii şi indiferenţei: "Frunze în mişcare/ acoperind aleea-/ ţipăt de păun". Se pare că aceasta a fost uvertura la concertul care va urma. Toamna se dezlănţuie peste câmpurile largi, ciulinii se rostogolesc într-un spaţiu aproape gol, atmosfera devine angoasantă, inexplicabilă, pentru micul ied, cuprins de panică:" Ciulinii toamnei / rostogolindu-se pe câmp- /un ied speriat"(Ana Ruse).
Tot o zi de toamnă, de astă dată în zori, ne înfăţişează un micropoem, care adaugă decorului roua strălucitoare, asemeni oglinzilor. E un prilej de meditaţie, de reflexie asupra sinelui şi poate de puţin narcisism: "Zori de toamnă- / pe pânza de păianjen / oglinzi de rouă". Dar toamna poate impresiona şi prin atmosfera festivistă din care nu lipseşte covorul roşu...al frunzelor. Ingenios, poetul a reuşit să transforme degradarea bacoviană a vegetalului într-o secvenţă care semnifică ascensiune, bogăţie şi putere: "Covorul roşu /din faţa oglinzilor- /frunzele toamnei"(Constantin Stroe).
Într-o toamnă târzie, cade prima brumă şi efectele ei nu sunt anunţate ci doar sugerate, indirect, de punctele de suspensie. În acest peisaj dezolant, doar o crizantemă domină grădina cu nobleţea ei, ca o mare doamnă: "Prima brumă.../Numai crizantema / nescuturată". În altă parte, o aglomerare de cadouri lângă bradul de Crăciun, care te ademeneşte, prin culoarea veşnic verde. Nimic nu lipseşte şi totuşi cineva observă...lipsa bunicului: "Multe cadouri / lângă bradul de Crăciun- / bunicul lipsă"(Maria Tirenescu).
Un greiere îşi susţine , nestingherit, recitalul, animând natura înconjurătoare. În antiteză cu aceasta, în spaţiul sufocant al unei celule, cineva înalţă cu voce îndurerată, o rugăciune. Antiteza vizează totodată sacrul şi profanul, interioritatea şi exterioritatea: "Greierul cântă.../În celula zăvorâtă/ o rugăciune". Ţârâitul monoton al ploii de toamnă pare să nu aibă sfârşit pe colinele goale. Înfrigurată şi tristă, mierla renunţă la cântec şi se retrage în spaţiul închis, protector, al unui tei cu care se află într-o secretă comuniune. Desigur, retragerea ei este consecinţa dezlănţuirilor stihiale: "Ploaie de toamnă-/ mierla se cuibăreşte/ într-un tei bătrân"(Monica Trif).
Un haiku profund înfăţişează atmosfera sinistră a unui cimitir. Nimeni în jur, doar umbra unei cruci cade pieziş pe un bătrân care se roagă şi efectul contemplatorului este colosal. În intimitatea sa , omul aflat în rugăciune are revelaţia comunicării cu lumea sacră, îşi poartă crucea destinului şi pare acum doborât. Sub semnul divin se configurează triunghiul veşnic: cimitir-cruce-bătrân:" Cimitir pustiu- /umbra crucii pe-un bătrân / în rugăciune" .Într-un alt text, imaginea unui bătrân care aşteaptă pe cineva la poartă se multiplică, aici, la frontiera dintre două lumi, dintre două spaţii existenţiale, timpul se dilată, devine chinuitor, starea de amărăciune se amplifică. Dar, concluzia exprimată pe un ton enunţiativ, hotărât, nu are nimic surprinzător: "Acelaşi bătrân / zile întregi la poartă- /nu vine nimeni"( Ştefan G. Theodoru).
În piaţă, se conturează profilul unui copil al străzii, desculţ, sub un umbrar părăsit. Piaţa pustie se află în concordanţă cu starea sufletească a copilului care, înfulecă flămând, pepene cu pâine. Schiţat la repezeală, din cărbune, portretul acestuia este evidenţiat prin câteva caracteristici-desculţ, umbrar părăsit, pepene cu pâine, surprins în mişcări încete, nesigure, mobilând un spaţiu abandonat, aproape de condiţia unui maidanez: "Desculţ în piaţă /sub un umbrar părăsit.../pepene cu pâine". Imaginea unui drum feroviar trimite la calea destinului, motiv valorificat de mulţi poeţi moderni. Şi, undeva, între şinele de cale ferată, un melc se simte protejat şi moţăie în cochilia sa fragilă. Nu numai spaţiul interior îi asigură liniştea ci şi poziţia sa strategică pe care a ocupat-o în univers, fiind în afara timpului reprezentat de trenul în mare viteză: "Între şinele /de cale ferată, /liniştit melcul"(Ion Untaru).
Imaginea satului cu arhitectură străveche este semnificată de o singură casă izolată păstrând ca element al patriarhalităţii, o funie goală de ceapă. Aşadar, au rămas doar formele, nu şi conţinutul vremurilor de odinioară:" Casă străveche- /la streaşină o funie / goală de ceapă". Aceeaşi obsesie a formelor şi într-un alt haiku, în care se perindă vânturi reci. Nu tufele atrag atenţia, cum ar fi fost firesc, ci proiecţia acestora pe gard, umbrele care amintesc de peştera lui Platon. A căuta consistenţa în lipsa acesteia este una dintre marile aventuri ale poetului modern: "Vântul rece- /umbrele tufelor uscate/ tremură pe gard"( Laura Văceanu).
Această microantologie de haiku-uri emoţionează prin varietate, concizie şi forţă expresivă.
George Bădărău
luni, 24 noiembrie 2008
Şi cîteva tuşe...
Citind analiza lui Dan Norea la concursul abia terminat, am simţit nevoia să spun cîteva vorbe despre unele poeme menţionate de el. O fac în ordinea în care le-am întîlnit acolo.
Seară de iarnă -
Focul din cămin pune
Fantasme pe-un geam
(Dumitru Radu)
De observat cum exploatează tema, lumina este prelucrată cu măiestrie, nu este precizată vreo funcţie a ei – călăuză, ţintă, speranţă etc -, ci este lăsată să evolueze, să danseze, să joace pe suprafaţele care o oglindesc. Şi pentru cel din casă, care priveşte focul sau doar reflexele lui pe geam, şi pentru cel din afară, seducţia este aceea a jocului flăcărilor şi a reveriei pe care ele o provoacă. Fetiţa cu chibrituri la altă vîrstă a trăirii şi a compoziţiei.
Observaţia lui Dan la poemul Victoriei este extrem de fină şi prinde noutatea (ochiul de geam micşorat de viscol l-am mai întîlnit): geamul este transparent în ambele sensuri, ochiul (de geam) vede semne de iarnă, de oriunde-ar privi. Dinlăuntru sau din afară. De data asta virtuţile geamului şi sintagma ochiul de geam, expresie eliptică dar sugestivă pentru un climat de vechi, vetust, sînt potenţate pentru a realiza un poem de excepţie:
Semne de iarnă -
Tot mai mică lumina
Prin ochiul de geam.
(Victoria Chiţoveanu)
Nici poemul Tincuţei nu-i lipsit de vibraţie:
Ninge liniştit -
La fereastră bunica
Albită de ierni
(Tincuţa Horonceanu Bernevic)
E în el o linişte plină de o uriaşă nostalgie, de întunecare eminesciană: „Pierdut e totu-n zarea tineretii / Si muta-i gura dulce-a altor vremuri, / Iar timpul creste-n urma mea... mă-ntunec!”. Liniştea de afară nu e pe aceeaşi lungime de undă cu tristeţea bătrîneţii.
Poemul lui Dan este cum nu se poate mai bine lucrat, totul este surprins doar într-un flash. Totul este eliptic, puţinele cuvinte, greu de adunat într-o frază, sînt simbolice: fulgerul ne arată un chip răvăşit, marea – furtuna, părul alb – teama şi veghea sedimentate, în cadrul ferestrei este surprins tabloul îngrijorării.
fulger pe mare -
părul alb al bunicii
icoană la geam
(Dan Norea)
Magdalena Dale construieşte şi ea cu migală. Lumina din geam pare doar una interioară, punctele de suspensie de după primul vers par să sugereze mai mult o îndelungată rătăcire, o odisee interminabilă prin vîntul tot mai aspru. Şi oricare ar fi răsucirea şi răscrucile, drumul o va ţine tot către casa din suflet.
În drum spre casă...
prin vântul tot mai aspru
lumina din geam
(Magdalene Dale)
Şi-n seara asta poate fi mai mult decît o condamnare repetată, există deja un ritual al însingurării liber consimţite, o însoţire cu fiinţe de altă speţă. Singurătate nu mai este un neajuns şi o suferinţă, este poate deja o cale către sinele profund în care te regăseşti în comuniune cu stihiile:
şi-n seara asta
luna îi gustă ceaiul -
nu mai e singur
(Corina Ion)
Luna din fereastră e un simbol cu multe faţete în poemul Valeriei: austeritatea, cuminecarea din tainele firii, însingurarea. Şi totuşi tabloul este unul în care se simte împlinirea unei vocaţii. Doar luna, dar ea este deja mai presus de toată acrobaţia luminiscenţelor lumeşti.
Călugărul bătrân -
Doar luna din fereastră
Luminând chilia...
(Valeria Tamaş)
Un haiku de o simplitate sobră, lipsită de artificii,
casa din chirpici -
bătrânul la masă
şi luna la geam
(Monica Trif)
creînd o atmosferă despovărată de orice zorzon pare filtrat din versurile de acum consacrate: „am totul dinainte / pe masa goală”. Împlinirea nici nu mai trebuie explicitată, e de ajuns doar să priveşti.
Şi poemul Nadjei este unul adresat contemplaţiei şi reveriei. Actorii, luna şi paingul, îşi dau replică fără să intervină în tainica lor lucrare vreo întruchipare umană. Doar geamul pare să spună ceva despre o fiinţă topită toată doar în transparenţă şi empatie.
lună de toamnă -
la geam paingul ţesând
pânză de raze
(Nadja)
Poemul lui Eduard nu se rezumă la aluzia şi nu comentează doar hăul temporal din La steaua. Există două alte trimiteri la fel de legitime către o anume vechime şi patină a cadrului (unei ferestre de bătrînesc aşezămînt) în care apare steaua şi a genului de simţire, vetustă şi tomnatică, pe care o solicită sau o propune cititorului. E vorba mai mult de o stea virtuală şi de jocul ciudat prin care ea se naşte dintru nostalgia trecerii prin viaţă aproape inversînd înţelesul versurilor: „Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, si nu e.” E, într-adevăr, o stea care nu apare decît pe cerul toamnei vieţii şi a recuperărilor pe care doar în lumina ei le întrezărim.
O stea de toamnă -
lumina din fereastră
din alte veacuri
(Eduard Ţară)
Fulgerul în geam, fără impact pentru bătrînul orb, ne oferă brusc o fereastră către revelaţia concentrării şi a savorii pe care o resimte cel care, privat de vederea exterioară, ştie să asculte cu smerenie sunetul ploii. Îl vedem pe bătrîn doar într-o străfulgerare. Liniştea luminată a ploii este ceea ce rămîne întipărit în memoria noastră la recăderea în întuneric, aşteptînd ecoul de tunet.
Un fulger în geam -
Bătrânul orb ascultă
Sunetul ploii
(Livia Ciupav)
sâmbătă, 22 noiembrie 2008
Câteva gânduri despre etapa Kukai din noiembrie 2008
Lăudînd pe cei care participă la concursul săptămînal pe ROMANIAN HAIKU pentru locurile meritorii ocupate la ultima etapă a celui lunar şi ştiind că este ocupat cu pregătirea volumului aniversar al grupului, nu mă aşteptam ca Dan Norea să procedeze la o analiză atît de promptă şi, cu vorba folosită de el, atît de matură a etapei care abia s-a încheiat. E o revenire în forţă după o perioadă de aparentă resemnare. Se pare că a fost doar de coacere.
Cum să iei puncte la Kukai
- câteva gânduri despre etapa Kukai din noiembrie 2008 -
Dan Norea
Mi se pare că poemele din etapa aceasta reflectă o maturizare a concurenţilor, o mai bună încadrare în rigorile haikuului. N-am găsit decât puţine exemple de metafore explicite - Andreea Neagu, Elena Agiu Neacşu, Maria Fraseniuc. Aş menţiona şi o maturizare a concurenţilor în momentul votului - şi voi încerca să demonstrez mai jos acest lucru.
Ca o observaţie singulară, dar valabilă şi în viitor, sintagma "lumina din geam" nu era obligatorie. Cei care au folosit-o au pierdut un vers, care putea fi util pentru a sugera mai bine o idee legată de temă.
Câteva poeme s-au îndepărtat de enunţ. Există lumină, dar nu există niciun geam - Daniel Bratu, Ion Răşinaru, Marius Surleac. Tot aici aş încadra şi haikuul lui Adrian Grigoriu - enunţul era clar, geamul are sens de fereastră, nu de ciob de sticlă. Culmea, poemele sunt frumoase, dar lipsa de legătură cu tema se taxează - au luat puncte puţine.
Am identificat câteva teme distincte. În prima dintre ele ca frecvenţă, sursa de lumină este o candelă, o lumânare, un opaiţ, focul din vatră. Autori - Mara Paraschiv, Soriu Nakata, Henriette Berge, Dumitru Radu, Camelia Fraseniuc, Maria Tirenescu, Ana Ruse, Dragoş Tsuku, Doina Wurm, Mareş Octavian.
La fel de des folosită e tema legată de natură - lumina din geam e dată de elemente vegetale: crin, cactus, muşcată, grădină, copac, fruct. Ultimele două - copac, fruct - suferă de lipsa particularizării. O floare care luminează e o temă generoasă, dar se pare că lumea doreşte ceva nou. Tema a fost atinsă de Constantin Stroe, Doru Emanuel Iconar, Ioana Geier, Rafila Radu, Radu Kretzudava, Vasile Moldovan, Mircea Teculescu şi iarăşi Mareş Octavian.
O altă temă, este descrierea unui anotimp. Toamna (Gabriel Iordan Dorobanţu) şi iarna (Victoria Chiţoveanu, Mihaela Amalanci Babuşanu, Daniel Lăcătuş, Ana Fraseniuc) sunt indicate fie explicit, fie aproape explicit, prin elementul zăpadă.
Din păcate, la majoritatea poemelor din temele de mai sus, autorii au considerat că descrierea e suficientă, în spatele cuvintelor nu se găseşte nimic altceva. Sau ideea din spate e prea ermetică pentru media votanţilor. La urma urmei, când participi la un concurs, trebuie să te adaptezi la juriu. Drept care au luat puncte destul de puţine. Dintre toţi cei enumeraţi mai sus, singurii cu punctaje ceva mai mari sunt cei cu mesaje mai lizibile - Dumitru Radu - 8 puncte:
Seară de iarnă -
Focul din cămin pune
Fantasme pe-un geam
şi Victoria Chiţoveanu - 10 puncte:
Semne de iarnă -
Tot mai mică lumina
Prin ochiul de geam
În ultimul caz, semnificaţia din spatele cuvintelor poate fi: datorită gheţii de pe geam şi a gheţii din suflet, lumina e tot mai mică. Şi iarna vieţii poate fi un motiv la fel de bun, cititorul poate alege.
O temă abordată de câţiva autori este: lumina din geam e dată de părul alb al bunicii. E vorba de Tincuţa Horonceanu Bernevic, Nicolae Mihai, Dan Norea. Aş face aici o comparaţie interesantă, între poemele Tincuţei Horonceanu Bernevic - 11 puncte:
Ninge liniştit -
La fereastră bunica
Albită de ierni
şi al meu - 13 puncte:
fulger pe mare -
părul alb al bunicii
icoană la geam
După mine, am luat mai multe puncte pentru că neliniştea bunicii, datorată unei furtuni pe mare (unde se presupune că are pe cineva apropiat) este mai apreciată în haiku decât liniştea din primul poem, fie ea adusă de multele ierni trecute. Elementul negativ primează totdeauna.
O temă frumoasă - lumina din geam este călăuză pentru un eventual călător aşteptat de la drum lung: Ioan Marinescu-Puiu (13 puncte), Adina Enăchescu (9 puncte), Magdalena Dale (5 puncte), Jules Cohn Botea (3 puncte). Tema însăşi fiind un mesaj, aduce puncte de la sine. Diferenţele le voi explica acum. La Marinescu-Puiu
Lumina din geam -
obosit călătorul
grăbeşte pasul
juxtapunerea e corectă, există cele două planuri, ideea de călăuză e numai sugerată.
La Adina Enăchescu
pe drum de noapte
doar lumina din geam ---
o călăuză.
şi Magdalena Dale
În drum spre casă...
prin vântul tot mai aspru
lumina din geam
cele două planuri nu sunt atât de distincte. Totuşi Magdalena Dale merita mai multe puncte. Cred că singurul fapt care i-a dăunat a fost folosirea şi nu sugerarea sintagmei "lumina din geam".
În poemul lui Jules Cohn Botea
Ferestre negre
un singur geam luminat.
Toţi dorm eu te-aştept
cu tot respectul, ideea e prea explicită.
Ultima temă care poate fi generalizată - luna şi stelele. Este cea mai bogată în puncte - Corina Ion (19), Valeria Tamaş (16), Nadja (13), Monica Trif (7), Anişoara Iordache (6), Eduard Ţară (6), Florentina Loredana Dănilă (4), Felicia Les (3). Voi comenta câteva din ele.
Corina Ion confirmă - două locuri I obţinute succesiv sunt o dovadă indiscutabilă a talentului său.
Poemul
şi-n seara asta
luna îi gustă ceaiul -
nu mai e singur
exprimă singurătate, resemnare şi ideea de a te mulţumi cu puţin - să bei o ceaşcă de ceai cu luna e mai bine decât fără ea.
Aceeaşi lună îi aduce alinare călugărului din poemul Valeriei Tamaş
Călugărul bătrân -
Doar luna din fereastră
Luminând chilia...
şi bătrânului din haiku-ul Monicăi Trif
casa din chirpici -
bătrânul la masă
şi luna la geam
Nadja m-a derutat puţin, mai întâi am interpretat "lună de toamnă" ca fiind lună calendaristică. La a doua citire mi-am dat seama că e vorba despre lumina lunii, ceea ce îi conferă o valoare sporită poemului faţă de prima variantă.
lună de toamnă -
la geam paingul ţesând
pânză de raze
Poemul Anişoarei Iordache mi se pare uşor lacrimogen. Are aceeaşi metodă de a stoarce lacrimi ca un film indian - prea pe faţă. Se pare că nu mai aduce automat succes, ca altădată.
la orfelinat:
lacrimi prelinse pe geam-
oglindind luna
Poemul lui Eduard Ţară - frumos şi ieşit din comun, ca de obicei. După mine, a luat mai puţine puncte decât merita pentru că aduce a Eminescu "mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă".
O stea de toamnă -
lumina din fereastră
din alte veacuri
Am lăsat la sfârşit câteva haikuuri pe care nu le-am putut încadra în nicio temă. O idee interesantă are Maria Adam - o pereche, iubiţi şi vecini în acelaşi timp, sunt legaţi în mod neaşteptat de o rază de soare care intră în casa ei, reflectată de geamul lui. Iubirea am pus-o de la mine, nu e nici măcar sugerată, deci nu se îndepărtează de haiku. Din păcate, realizarea e deficitară. "Dimineaţa toamna" nu mi se pare o expresie reuşită, iar o structura gen 6-6-7 nu e prea agreată pe kukai.
Dimineaţa toamna -
de la fereastra ta
soarele-mi intră în casă
Am lăsat la sfârşit poemul Liviei Ciupav - 17 puncte.
Un fulger în geam -
Bătrânul orb ascultă
Sunetul ploii
Poemul are o acurateţe deosebită. Senzaţiile sugerate sunt atât vizuale, cât şi auditive. Atmosfera, după dorinţa cititorului, poate fi deprimantă, resemnată sau liniştită. Există antiteză, există un posibil negativism, există aşteptare - după fulger, bătrânul va auzi, cu siguranţă, tunetul.
În final, merită subliniat un fapt fără precedent. Primii 5 clasaţi -Corina Ion (locul I), Livia Ciupav (locul II), Valeria Tamaş (locul III), Ioan Marinescu-Puiu şi Dan Norea (locul IV) - sunt participanţi, etapă de etapă, la concursul săptămânal Romanian Haiku. Lor li se adaugă Victoria Chiţoveanu şi Monica Trif, cu punctaje onorabile. I-aş menţiona şi pe Maria Tirenescu, Henriette Berge, Ion Untaru, Mariana Tănase, Ion Răşinaru, Gabriel Iordan-Dorobanţu (iertare celorlalţi, orice listă nominală suferă de păcatul omiterii) care, deşi etapa aceasta au fost mai puţin norocoşi, în alte etape de Kukai au luat premii. Mi se pare o dovadă clară ca prezenţa săptămânală într-un concurs e o şcoală foarte bună, care te învaţă nu numai să scrii haiku, dar şi să îl apreciezi. Şi în acest context, aş sublinia (încă odată, dacă mai e nevoie) rolul lui Corneliu Traian Atanasiu, creatorul întregului sistem de promovare a haikuului pe internet - Romanian Kukai, Romanian Haiku, LaPortita, Un haiku pe zi, volume online pe Calaméo, clipuri de tip pps, site-uri şi bloguri având ca temă poezia de origine niponă. Mai trebuie menţionat că o parte dintre ele, odată create şi crescute un pic, au devenit autonome. Pe Romanian Haiku, Corneliu Atanasiu se bucură să fie un simplu concurent care, deşi participă şi uneori câştigă, nu are responsabilităţi, nu are stressul organizării şi al îndrumării continue.
În concluzie, tineri şi maturi, dacă vreţi să câştigaţi la Kukai, vă aşteptăm pe Romanian Haiku!
REZULTATELE ROMANIAN KUKAI NOIEMBRIE 2008
REZULTATELE
ROMANIAN KUKAI NOIEMBRIE 2008
Dragi prieteni ai haiku-ului,
Iată rezultatele concursului din luna NOIEMBRIE 2008
pentru care tema propusă a fost LUMINA DIN GEAM.
Poemele sînt listate în ordinea punctajului acumulat din voturile pe care le-aţi trimis.
Fiecare poem este însoţit de numele autorului şi formula de votare în paranteze.
Exemplu de voturi obţinute: (0,2,7 = 11)
Asta înseamnă: niciun vot de 3 puncte, 2 voturi de 2 puncte, 7 voturi de 1 punct = pentru un total de 11 puncte.
FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:
Corina Ion
Şi tuturor participanţilor!
*
Locul I – 19 puncte
8.
şi-n seara asta
luna îi gustă ceaiul-
nu mai e singur
Corina Ion (253= 19)
Locul II – 17 puncte
35.
Un fulger în geam -
Bătrânul orb ascultă
Sunetul ploii.
Livia Ciupav (12 10 = 17)
Locul III – 16 puncte
49.
Calugarul batran -
Doar luna din fereastra
Luminand chilia...
Valeria Tamaş (048= 16)
Locul IV – 13 puncte
19.
Lumina din geam -
obosit calatorul
grabeste pasul
Ioan Marinescu-Puiu (037 = 13)
25.
fulger pe mare -
părul alb al bunicii
icoană la geam
Dan Norea (134 = 13)
41.
lună de toamnă –
la geam paingul ţesând
pânză de raze
Nadja (126 = 13)
Locul V – 11 puncte
6.
Ninge liniştit
La fereastră bunica
Albită de ierni
Tincuţa Horonceanu Bernevic (035 = 11)
Locul VI – 10 puncte
28.
Semne de iarna-
Tot mai mica lumina
Prin ochiul de geam.
Victoria Chiţoveanu (018 = 10)
Locul VII – 9 puncte
3.
pe drum de noapte
doar lumina din geam ---
o calauza .
Adina Enăchescu (009 = 9)
Locul VIII – 8 puncte
27.
Seară de iarnă-
Focul din cămin pune
Fantasme pe-un geam
Dumitru Radu (924 = 8)
Locul IX – 7 puncte
34.
casa din chirpici-
batranul la masa
si luna din geam
Monica Trif (015 = 7)
Locul X – 6 puncte
7.
E miez de noapte -
în odaia bunicii
pâlpâie lampa .
Mara Paraschiv (014 = 6)
12.
la orfelinat:
lacrimi prelinse pe geam-
oglindind luna
Anişoara Iordache (014 = 6)
22.
O stea de toamnă –
lumina din fereastră
din alte veacuri
Eduard Ţară (014 = 6)
Locul XI – 5 puncte
17.
Flăcări in vatră
Prin perdea dantelată
Colind pe prispă
Viorica Băluţă (013 = 5)
18.
Lumină lină-
La geam, chipul bunicii,
mereu de veghe.
Nicolae Mihai (005 = 5)
23.
cactusul pitic –
toatã lumina din geam
ar cuprinde-o
Mircea Teculescu (013 = 5)
26.
In drum spre casa...
prin vantul tot mai aspru
lumina din geam
Magdalena Dale (013 = 5)
Locul XII – 4 puncte
1.
Sfarsit de toamna -
raza de soare prin geam
crinul inflorit.
Constantin Stroe (012= 4)
5.
Copaci şi ploaie -
toamnă numai afară,
la geam, doar culori.
Gabriel IORDAN-DOROBANŢU (012= 4)
16.
Dimineata toamna -
de la fereastra ta
soarele-mi intra-n casa.
Maria Adam (012= 4)
21.
În toiul toamnei
muşcata din fereastră
înfloreşte iar
Vasile Moldovan (012= 4)
24.
o singură stea –
odaia luminată
dincolo de crengi
Florentina Loredana Dalian (004= 4)
32.
groapa cu gunoi-
lumina face să sclipească
bucata de geam
adrian grigoriu (004= 4)
Locul XIII – 3 puncte
textul 2, 4, 15, 20, 29, 30, 37, 39, 40, 45, 46
Locul XIV – 2 puncte
textul 10, 14, 31, 44, 48
Locul XV – 1 punct
textul 9, 33, 36, 38, 43
Niciun punct
textele 11, 13, 42, 47
(de la locul XIII în jos, pentru confidenţialitate, nu mai dăm şi textele, cine doreşte să le vadă le poate găsi însă în lista textelor publicată odată cu invitaţia de participare)