Publicăm, aşa cum am promis, partea a doua din materialul trimis de domnul Ioan Găbudean.
*
Mulţi se vor întreba, şi pe bună dreptate, citind titlul, ce este haiku-ul. Vom încerca să lămurim această chestiune şi să arătăm influenţa benefică a acestuia asupra spiritului uman.
Haiku-ul este o poezie alcătuită din trei versuri, având 17 silabe (5-7-5) şi o sumedenie de reguli, importante fiind cele legate de natură şi de cezură (pauza de după primul sau al doilea vers), poezie care cuprinde triada spaţiu – timp - obiect într-un tot unitar.
Specific japonez, haiku-ul cuprinde o întreagă filozofie de viaţă a japonezului, impregnat fiind de shintoism, daoism, confucianism, zen. O influenţă se simte şi din poezia chineză şi din literatura populară, din ikebana, ceremonia ceaiului etc.
Haiku-ul trebuie să respecte mai multe reguli estetice, cum ar fi: ryuko – vremelnicie, efemeritate, karumi – firescul, uşurinţa exprimării gândului, fueki – eternitate, nesfârşire, makoto – sinceritate, wabi – singurătate, melancolie, sabi – izolare, scurgere a timpului etc.
Haiku-ul este poezia timpului prezent, al unui moment scurt şi semnificativ în care autorul trebuie să fie cât mai neutru cu putinţă, haiku-ul nefiind o poezie sentimentală, ci un mic pastel în care te contopeşti cu natura. Când natura şi omul sunt una, se poate produce revelaţia – iluminarea (starea de uitare de sine ca individ, devenind fiinţă, pur şi simplu).
Momentul haiku apare când sufletul nostru intră în rezonanţă cu clipa de faţă, efemeră, dar trăită intens. Haiku-ul trebuie să cuprindă, aşadar, prezentul, adevărul, natura şi cezura, el trebuie să răspundă la întrebările: cine?, ce?, unde?, când?.
Haiku-ul , prin simplitatea sa şi prin lipsa de ermetism, poate fi o deschidere spre o lume mai puţin agitată, căutând refugiu în natură, în meditaţie, în lucrurile simple de lângă noi, dar pe care, de multe ori, nu le observăm, de preocupaţi ce suntem…
De când am citit şi am scris haiku, parcă ceva s-a schimbat în mine. Sunt mai riguros, cu o putere de concentrare deosebită, înţeleg mai bine lumea umilă, a micilor vietăţi şi a oamenilor simpli, simt că trebuie să privim cu alţi ochi natura, să fim toleranţi.
Reîntoarcerea la natură şi grija pentru sufletul nostru atât de fragil ar fi lucruri foarte înţelepte, căci ce suntem noi pe această planetă, dacă nu nişte „trestii gânditoare”…
Poemul acesta paşnic universal a reuşit să adune la un loc oameni cu profesii diferite şi înzestrări variate, care înţeleg că viaţa trebuie trăită ca un dar al lui Dumnezeu. Sintagma „ Prietenie prin haiku” nu e doar o vorbă-n vânt, e o realitate şi vă pot spune că prin haiku mi-am făcut peste o sută de prieteni din toată ţara şi din străinătate, toţi percepând haiku-ul ca pe o sărbătoare a spiritului, ca pe un îndemn la prietenie, la respectul faţă de natură, faţă de semeni, faţă de tine însuţi. Sunt sigur ca haiku-ul şi prietenia vor exista atâta timp cât mai înfloresc cireşii şi anotimpurile se vor juca în continuare de-a v-aţi ascunselea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu