Bostanul a fost înțeles drept (sau transformat în) cap uman
(luminat sau ba) sau cap al sperietoarei, dovleac copt, dovleac încrustat,
lanternă, candelă, felinar, sursă de semințe, hrana ciorilor, caleașca
cenușăresei.
A fost pus în relație cu sărbătoarea de Halloween,
alimentele de post, luna plină, cioplirea, scobirea, vrăjitoarele, lumina
lunii, aroma ploii, plăcintele, zîmbetul știrb, strigoii, coviltirul brumat, bufnița,
Calea Lactee, soarele cu dinți, iluminarea, spiritele rele.
De multe ori poemele cel mai bine realizate ating cuvîntul
propus ca temă cu discreție, doar tangențial. În poemul lui Mihail Buraga de
mai jos,
viață de paznic -
semințele de bostan
măsoară timpul
bostanul nu este decît sursa
semințelor care-i mai moderează stresul paznicului. Timpul este un pic
îmblînzit prin spartul semințelor, preocupare tacticoasă care pare să dea un
ritm suportabil timpului ce se tîrîie greoi într-o asemenea meserie. Folosind aceeași
recuzită, Carmen Iordan înscenează un spectacol în care semințele de bostan
sînt cu siguranță sămînță de vorbă – nu este pomenit niciun personaj, dar o
umbră de ființă umană, cu chef de taclale, se strecoară în poem. Poate că-i
ține doar de urît lunii livide.
palida lună -
semințele de bostan
o țin la povești
Poate că
aceeași intuiție a bîntuit-o și pe Cristina Oprea în poemul căreia sînt puse în
paralel și, de ce nu, în opoziție puzderia de stele ale Căii Lactee și semințele
împrăștiate ale unui bostan. Să fie Calea Laptelui un șir de semințe împrăștiate cînd a crăpat
bostanul cosmic? Și, dac-ar fi așa, care a fost întîmplarea în care bostanul
vreunui zeu de la începutul lumii și-a revărsat conținutul luminos pe cerul
întunecat?
Calea Lactee -
seminţele de bostan
împrăştiate
Nu știm dacă observatorul din poemul Doinei Bogdan Wurm este surprins de zori după o
noapte de sărbătoare a tuturor sfinților (alias All Hallows' Even sau
Halloween) nedormită sau pur și simplu se trezește și-i vede doar vestigiile.
Oricum, atmosfera este aceea a anotimpului tîrziu în care bostanii cu dantura săracă,
pentru a răzbi printre ei lumina, se confruntă cu lumina unui soare pe cît de
rece pe atît de superb ca dentiție. O ironie subțire și ea precum sarea-n
bucate.
zorii pe prispă -
bostanii surîzînd stirb
soarelui cu dinţi
Tot dinții sînt și motivul prelucrat de Genovel-Florentin Frățilă, care surprinde momentul final
al cioplirii bostanului. Finalizarea este însoțită de satisfacția mărturisită larg, fără rezerve în zîmbetul bunului. Poemul este însă
rezervat, nu explicitează dacă e momentul cînd e dat în vileag și ultimul dinte
al bostanului sau dacă în zîmbetul bunului se bucură singurul dinte rămas.
ultimul dinte -
bunul cioplind bostanul
cu un zâmbet larg
Același motiv,
într-o clasică abordare a aniversării
singuratice, folosește bostanul pe post de oaspete zîmbind malițios, adică
știrb. Cristina Ailoaei nu specifică dacă zîmbetul știrb este reciproc sau
molipsitor.
aniversare -
de pe pervaz îmi zâmbeşte
doar bostanul ştirb
Dantura nu
epuizează însă valențele unui bostan eviscerat. Așezat cum trebuie, golul
bostanului se dovedește o excelentă cutie de rezonanță pentru șuierul vîntului.
Și ce-ar putea interpreta el decît toamna lui Vivaldi. Lavana Kray este gata de audiție.
vântul şuierând
prin bostanul găunos –
ascult Vivaldi...
După afinități mai puțin obișnuite, pentru Ana Urma lucrurile se atrag și
grupează. Forma, paloarea, înălțimea pe cer sînt trăsături suficiente ca,
într-un anume moment al nopții, luna să fie solidară cu destinul bostanilor. Sprijină gardul și... pun țara la cale.
sprijină
gardul
o grămadă de
bostani -
şi luna plină
Dar nu e exclus nici un comportament dizident, separatist,
secesionist. Ion Rășinaru a sesizat momentul cînd luna s-a răznit de ceilalți
bostani și umblă creanga printre vreji. Și-a luat cîmpii.
scârțâind carul –
nestingherită luna
prin vreji de bostan
Poemul Iulianei-Mădălina Dănilă pare să
pregătească ambientul pentru un posibil dialog. O casă pustie nu este niciodată un cadru lipsit de vibrație
pentru haiku. Mai ales dacă, de-o parte și de alta a geamului, se află entități
atît de intim înclinate unele spre altele. Ce și-ar putea mărturisi stînd de
taină?
casă pustie -
în fereastră stelele
și un bostan
Cezar-Florin
Ciobîcă a simțit această atracție irepresibilă. Cu cine ai putea vorbi mai pe
îndelete despre taina luminii decît cu bostanii? N-au crescut ei năzdrăvan sub
spuza stelelor? Și nu-s ei meniți să devină toamnă de toamnă felinare în ziua
tuturor sfinților?
bătrânul ascet -
vorbind cu bostanii despre
iluminare
Gestul prin care bostanul realizează
această uimitoare transformare este unul ritual. Există, remarcă Eduard Țară, o
relație invers proporțională între golirea bostanului scobit și împlinirea
lunii tomnatice. Dar asta numai de Halloween!
scobind un bostan –
din ce în ce mai plină
luna răsărind
