„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 25 ianuarie 2010

Haiku-ul haiducesc


Fragmentul de mai jos face parte dintr-o încercare puţin mai extinsă, Miza pe poezie, în care făceam o scurtă incursiune în biografia eului auctorial al lui Lucian Blaga. L-am adus aici pentru că, pe linia altor cîteva încercări, mi se pare semnificativ pentru apropierea de anumite opţiuni existenţiale la care ar consimţi şi cei care scriu haiku.


*


În degringolada începută cu În marea trecere şi continuată în volumele de pînă la Nebănuitele trepte, unde întreaga lume e într-o perpetuă destrămare, iar eul autorului, tăgăduindu-şi dreptul şi vocaţia existenţială, nu osteneşte să se dezică de o viaţă nedemnă, Haiducul pare să vestească o posibilă soluţie mîntuitoare. Paradoxală în sine, ea este asumată de nevoie doar de cei proscrişi şi osîndiţi la o virilă însingurare şi la un veşnic anonimat.


Conştient sau nu de asumarea ei, poate ezitantă încă, Blaga certifică această îndoială prin vorbirea evocatoare la persoana a treia, evitînd o identificare declarată cu haiducia. Încă tatonează, cochetează cu un destin pe care îl mlădiază totuşi într-atît încît oricine poate recunoaşte în el o soartă marcată de o vocaţie lirică. Deocamdată el prezintă această soartă, o descrie şi o îndreptăţeşte prin transpunere-transfigurare în registrul liric.


Din capul locului, este evidentă o anume fatalitate potrivnică, osînditoare, care-l împinge pe haiduc în codru:


“Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.”

Există însă simultan şi un dor de ducă şi deja o recunoaştere şi o asumare a unei misiuni, devenită fermă şi mărturisită:


“Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cîntă.”

Neîndoielnic acest duh al pădurii este unul al dinamismului spiritual regenerator, iar încrederea în convertirea în cîntec a negrei mîhniri a şipotelor, legate poate de-o vrajă nefastă, este şi ea limpede. Dealtfel, exilul semivoluntar al haiducului este recunoscut ca o descălecare în împărăţie: “Intră în codru, în patria verde”. Codrul, muntele sînt patria noii vieţi dezlegate de povara şi reperele vieţii anterioare: “S-a pierde în munte, s-a pierde, / uitîndu-şi de mumă şi moarte”.


Tonul elegiac, baladesc, accentuînd ruperea tragică de lume (sau doar de o anume lume, de cea profană): “N-o să-l mai vadă nimeni cu anii. / Numai de sus pretutindeni / l-a dovedi cu ţipăt uliul / şi buha cu scurte jelanii”, pune în cumpănă două lumi în cadrul unui ritual iniţiatic. Asumarea haiduciei este moarte pentru lumea veche şi totodată renaştere într-o lume nouă, aceea a poeziei în care singurii martori şi însoţitori ai celui ce a îndrăznit sînt fiinţe la fel de singuratece ca şi el – şerpii, uliul, buha –, de a căror simbolică maiestate şi înţelepciune se simte deja contaminat.


Clipa ezitantă, “cu mîna în barbă” (“Gîndeşte aiurea, la aur, la sînge, / şi-şi face inele din iarbă”), de o nostalgică şi totuşi ironică nehotărîre, pare, la o citire mai atentă, a inversa conotaţiile celor două lumi, lumea profană, socială fiind cea ahtiată de aur şi sînge, în timp ce haiducia se mulţumeşte a agonisi doar delicate şi efemere inele de iarbă. Clipa capătă astfel alura unui meditativ moment de convertire, de îmblînzire, de schimbare a înţelesului norocului.



vineri, 22 ianuarie 2010

REZULTATE IANUARIE 2010


-->

REZULTATELE
ROMANIAN KUKAI IANUARIE 2010

Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele stabilite de juriu pentru concursul lunii IANUARIE 2010
a cărui temă a fost să includă în text cuvîntul CHICIURĂ sau PROMOROACĂ în oricare din formele lor gramaticale.

FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:

Iulia Ralia


Şi tuturor participanţilor!


*

Locul I – 21 puncte

16.
dantelă veche –
doar chiciura-i mai ştie
meşteşugul

Iulia Ralia


Locul II – 16 puncte
24.
Ah ! promoroaca –
cireşii au înflorit
a doua oară ?

Letiţia Iubu
Locul III – 15 puncte

32.
Livezi in floare -
nici zumzet, nici mireasma
doar promoroaca

Vali Iancu


Locul IV – 13 puncte

10.
poartã deschisã –
cu flori de promoroacã
vechea livadã

Mircea Teculescu

31.
chiciura si-n turn –
bataia clopotelor
mai cristalina

Ioana Dinescu

Locul V – 9 puncte 1.
Pe Cetăţuie
brad semeţ în chiciură –
scara lui Iacov

Radu Kretzudava

12.
Ora ceaiului -
promoroacă pe ramuri
jarul în vatră

Tincuţa Horonceanu Berenevic

38.
abisuri limpezi -
înfloreşte chiciura
pe pânza de paing

Doru Emanuel Iconar

39.
strai de chiciură -
dup-o singură noapte
brazii mai bătrâni

Sorin Toma Boc

Locul VI – 8 puncte

21.
Chiciură pe brazi
peste satul adormit
fluierat de tren

Florica Ceapoiu

41.
Aruncat în şanţ
în giulgiu de chiciură
bradul de Crăciun

Gabriela Marcian

(ceilalţi participanţi îşi pot vedea rezultatul în tabelul voturilor trimis pe lista LAPNO, cei care nu l-au primit îl pot solicita la adresa dioica_urtica@yahoo.com)


joi, 21 ianuarie 2010

Comentariile juriului la concursul lunii decembrie 2009


Dan Doman


Ne bucurăm că iarna ne ajută azi, la fel ca în luna decembrie, cînd am avut ca temă de concurs cuvîntul sanie, să ne imaginăm suratele ei de odinioară, mai neîmblînzite, mai aprige. În mod paradoxal, cu toată această asprime, copiii de atunci îşi făceau mai mult de lucru pe-afară decît cei de azi! Dovadă, haiku-urile oamenilor maturi de azi.


Ne-am gîndit să nu comentăm prea mult tehnica de scriere a poemelor; vom spune doar că unele dintre ele au două sau chiar trei cuvinte sezonale (care indică acelaşi anotimp), lucru care ar trebui evitat. Chiar şi unele poeme premiate au dublă referire la iarnă, ceea ce ne cam dezarmează... Totuşi, e bine ca un cuvînt sezonal să iasă în evidenţă, celălalt susţinînd doar atmosfera.


Sania vuind—

Din omul de zăpadă

doar cratiţa gri


Un poem dinamic, surprinzînd jocurile iernii pe o coastă plină de copii. Vuietul ne sugerează viteza saniei, obiectul zburător al iernilor copilăriei. Al doilea simbol al iernii, omul de zăpadă, va trebui refăcut în urma impactului, materie primă fiind din abundenţă: zăpadă, bună-dispoziţie, timp şi mai ales acea unică piesă de vestimentaţie, cratiţa, care a scăpat nevătămată! Nu ni se spune nimic despre copii, dar nici nu e nevoie, fiindcă ştim prea bine cum s-au ridicat de pe jos şi au luat-o de la început.


scaun cu rotile—

un ghiozdan şi-o sanie

lîngă ulucă


Iarna, chiar şi un copil necăjit, cu dizabilităţi motorii cum am zice azi, poate să se bucure de plăcerea unei plimbări cu sania. Autorul ştie mai multe decît noi, aceasta fiind doar o variantă de interpretare.


luptă cu bulgări—

sănii abandonate-n

vîrful dealului


Din nou la joacă în spaţiul dealurilor româneşti (şi eu am avut din acestea în copilărie!). Un poem bine scris, care sugereză cu simplitate bucuriile zăpezii şi, indirect, comunitatea copiilor adunaţi zi de zi la poala derdeluşului; iar temele de casă mai pot să aştepte...


stele tăcute—

pe dealul pustiu

numai urme de sănii


Atmosfera unei seri de iarnă, după o zi plină de veselie, evocată de urmele saniei. Cînd te uiţi în urmă, doar stelele par neschimbate; dealul, copiii, săniile sînt azi altele. Pentru mine iarna e legată de lumina stelelor deasupra zăpezii, aşa ca odinioară, în Munţii Semenic. Acest poem a fost favoritul meu la locul întîi!


sănii uitate—

lîngă vatră bunica

toarce fir de basm


Pe vremea cînd nu aveam televizor şi puloverele se tricotau, nu se cumpărau la Băneasa Shopping Center (dacă ai bani!) sau la un magazin second hand din oraş (dacă nu ţii neapărat la etichetă!); bunica îşi torcea singură lîna şi poveştile ei, spuse tot atunci, încă dăinuie în amintirea nepoţilor de odinioară. Dovadă, acest poem.


Zăpezi prea tîrzii—

bătrîn mîngîind talpa

saniei de lemn


Ne vine greu să ne imaginăm un bătrîn înfrigurat, bucurîndu-se de zăpadă. Şi, totuşi, bătrînul e urmaşul copilului de-odinioară! Aşa că, iată, putem întîlni chiar regretul – probabil regretul săniuşului de pe coasta de deal din copilărie.


Lacul îngheţat -

pe urmele saniei

steaua polară


Poem plin de atmosfera iernii. Sîntem într-o ţară din nord, cu întinse lacuri, acum îngheţate; barca a fost înlocuită de sanie şi, între două sate, scurta zi de iarnă a făcut loc nopţii. Dar nu sîntem singuri, ne veghează steaua polară.


Avalanşă-n munţi—

cu clinchet lin de zurgălăi

trecea sania


Asociere neobişnuită între zgomotul aerului comprimat de înaintarea înspăimîntătoare a zăpezii şi clinchetul lin al zurgălăilor unei sănii. Ni se spune că sania trecea, deci, probabil, a fost măturată de avalanşă (deşi săniile trase de cai nu trec pe coaste de Făgăraş, în zona de declanşare a avalanşelor) Poate că sunetul zurgălăilor a declanşat avalanşa? În haiku ar fi de dorit să se evite asocierea cauză-efect. Un poem cam neverosimil, dar care ar putea să ne sugereze, în felul lui bombastic, ideea de viaţă trecătoare a vechilor haijini japonezi.



Corneliu Traian Atanasiu


Sania vuind -

Din omul de zăpadă

doar cratiţa gri


Este remarcabil modul în care se face decupajul: două fotograme, înainte şi după imapact, din care, verbal, agentul responsabil, care a comis incidentul şi a şi păţit-o, lipseşte. Focalizînd pe omul de zăpadă omisiunea devine elocventă. Se poate vedea mai bine comparînd cu alte două poeme:


Strada in panta

cu sanii si chiote –

fiori la parinti


Copii râzând –

încă o sanie-n

troianul din vale


Totul este aici decorativ, parcă ar fi versuri festiviste ţesute pe un ştergar şi aşezate sfătos deasupra mesei din bucătărie.


*


scaun cu rotile -

un ghiozdan şi-o sanie

lîngă ulucă


Aceeaşi discreţie în ce priveşte factorul uman. Lucrurile spun totul. Ghiozdanul divulgă copilul, scaunul deficienţa, sania iarna şi jindul, uluca localizarea. Nici măcar nu ştim dacă e vorba de lucruri care aparţin aceleiaşi persoane, dar spaţiul care se schiţează între ele poate fi umplut de imaginaţia noastră. Economia recuzitei este pe măsura detaşării emoţionale, autorul nu pronunţă nicio vorbă care să trădeze ce simte. Iată, pentru comparaţie, poeme în care autorii ţin să ne convingă de ce simt:


mi-aminteste o

sanie cu zurgalai -

copilaria


Clopoţei d-argint -
săniile cu vrăjile
adolescenţei !


Sanie pe deal –

departe-s chiotele

copilăriei


Sănii sus pe deal

şi lanterne aprinse

mama c-o nuia


Primul meu sanius -
trei copci proaspete
drept marturie


Amintiri, nostalgii, năzbîtii, toate sînt mărturisite direct, făţiş, dar fără adîncime şi fără ecou.


*


luptă cu bulgări -

sănii abandonate-n

vîrful dealului


Şi în acest poem, actorii sînt deduşi doar din fapte şi din alternanţa lor specifică vîrstei. Nimeni nu vorbeşte de trăirile lor sau ale celor ce contemplă scena pe viu sau în amintire. Convingătoare este scena. Comparaţi cu:


La geam in balcon

copilul pe sanie -

oare azi ninge?


maşini ninse -

dorul de sãniuţã

viu dintrodatã


Bunul mangaie

sania nepotilor -

ce zapezi erau!


Personajele, ca şi trăirea şi simţirea lor sînt prea gros creionate. Cititorul simte că autorul l-a încorsetat cu excesul efuziunii lui sentimentale.


*


stele tăcute -

pe dealul pustiu

numai urme de sănii


Iată o atmosferă stimulativă: stelele clipesc tainic, pustiul este îmbietor, urmele au scris şi acum trebuie citite. Totul grăieşte fără cuvinte. Nu e nevoie să ştim că deja copiii dorm, că s-a sfîrşit vacanţa, că materia umană se reface sforăind. E suficient să simţim realaţia dintre sticlirea stelelor şi urmele de-o noapte ale săniilor. Ce departe sîntem de celebrări ca cele de mai jos:


Sanie pe drum -

vinul fiert aşteaptă

drumeţii la han


Sub clar de lună –

în clinchet de clopoţei

trec săniile


Ger tăios în nări -

între cer alb și pământ

sania fuge


Sania a trecut -

a rămas în urmă doar

zvon de zurgălăi


*


sănii uitate -

lîngă vatră bunica

toarce fir de basm


Microuniversul copilăriei surprins în rotunjimea sa plenară care se articula perfect cu a marelui univers boltit peste sat. Ziua şi noaptea, joaca şi basmul. Rotirea osiei lumii n-avea nevoie de mai mult. Regretul şi nostalgia se aud doar în surdină. Nu ca în poemul manifest de mai jos:


colb peste sănii -

tineret plecat în vest

moşii… la slujbe


sau explicit ca în următoarele:


În podul casei

sania ruginită

aşteaptă neaua


Sania uitată –

la poarta înserării

doar anul trecut


Bunul mangaie

sania nepotilor -

ce zapezi erau!



sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Prima intalnire a cercului de haiku din 2010

Prima intalnire a cercului de haiku din 2010 16 ianuarie, ora 14.00, Cafe Verona – Carturesti


La prima intalnire pe acest an au participat 11 persoane:


Ana Maria Trandafir
Dan Doman
Manuela Dragomirescu cu fiica ei, Delia
Clelia Ifrim
Ecaterina Neagoe
Radu Ignatescu cu sotia, Marcela
Angela Ciucu
Corneliu Atanasiu
Ioana Dinescu


Salutam in mod deosebit venirea primilor haijini nebucuresteni: Radu cu Marcela, Manuela cu Delia. Speram ca exemplul lor sa fie urmat si de altii din grupul nostru.


Dupa o prezentare a istoricului RoKU, facuta de Corneliu pentru cei noi veniti, s-a intrat direct in miezul problemelor, fara a ne mai „impiedica” de vreo ordine de zi.


Mai intai s-a discutat despre pps-urile produse de Corneliu: haiku pe muzica si poze (deoarece am avut si un laptop, am putut urmari unul dintre acestea). Parerile sunt impartite: Corneliu este un sustinator fervent al acestui mod de prezentare al haiku-ului, eu (impreuna cu alte voci din grupa) sunt reticenta in privinta valorii artistice sau educationale ale acestor combinatii.


Discutia a continuat cu analizarea diferitelor tipuri de haiku, apoi cu stilistica si mecanismele lui de constructie. S-a discutat si despre modurile de receptare diferita, despre deosebirile de sensibilitate ale poetului occidental fata de cel din Orient. Radu Ignatescu ne-a citit cateva haiku-uri proprii care au fost analizate de Corneliu.


In continuare am dezbatut indelung subiectul constituirii asociatiei. Concluzia a fost ca asociatia va fi infiintata de facto pana la sfarsitul lui martie. S-a stabilit si cotizatia pe care ar urma s-o plateasca membrii ei: 120 RON/an. Ea se va numi: Asociatia Romana de Haiku – „Haiku-Do”. Dupa ce aceasta se va fi nascut ca persoana juridica, preconizam si mutarea RoKu de pe blog pe site-ul asociatiei, unde facilitatile ar fi superioare celor oferite de blog.


Urmatorul proiect al lui Corneliu este de a face, in cadrul unui eseu, o paralela intre poetul romantic de tip european si haijin-ul japonez, paralela exemplificata prin alaturarea de versuri din ambele genuri. Suntem cu totii chemati sa contribuim la acest proiect.


Catre final s-a rediscutat necesitatea si oportunitatea comentariilor la haiku-urile saptamanale. La dorinta majoritatii din grupa, s-a stabilit ca incepand cu urmatorul concurs (deci de la 114 incolo) sa se introduca urmatoarea regula:


primii trei clasati (deci doar locurile 1-3, nu si mentiunile) au obligatia de a comenta fiecare cate 3 haiku-uri, si anume: pe cel propriu (care a luat premiul), si inca doua la alegerea lui, oricare dintre cele care au concurat in saptamana respectiva. Timpul pus la dispozitie: pana la inceperea urmatorului concurs (adica pana duminica seara). Cine nu se conformeaza acestei reguli, va fi penalizat prin retragerea premiului. Pentru a „indulci” putin aceasta noua rigoare, vreau sa explic faptul ca prin comentarii nu intelegem o eseistica de "inaltimea" celor practicate de Corneliu sau de Manuela Miga. Suntem chemati sa spunem fiecare, asa cum putem, cu cuvinte simple, cum intelegem si simtim haiku-ul respectiv, de ce ne-a placut, sau - daca vorbim despre haiku-ul propriu - ce-am vrut sa transmitem cu el. Cred ca nu este cazul sa ne (mai) speriem de aceasta cerinta, ci sa vedem in ea in primul rand o sansa de a invata si de a evolua.


Cea de-a doua intalnire din acest an a fost stabilita pentru sambata, 6 februarie, ora 14.00, Cafe Verona – Carturesti.