ŞI ÎN HAIKU, JOCURI DE CUVINTE

Textul de mai jos, aparţinînd lui Radu Patrichi din Constanţa, ilustrează felul în care jocurile de cuvinte pot ridica valoarea unui haiku. El a fost citit la întîlnirea iubitorilor de haiku din 2007 de la Constanţa. Îi mulţumim pentru că ni l-a oferit cu amabilitate pentru a-l pune la dispoziţia celor ce vizitează paginile noastre.

*

ŞI ÎN HAIKU, JOCURI DE CUVINTE

Radu Patrichi

Iubitorii de haiku ştiu că poemul trebuie scris în cuvinte simple, fără epitete, adverbe sau figuri de stil, într-un limbaj cît mai obişnuit.

Dar să nu uităm că, în traducerea poemelor haiku din limba japoneză, se întîmpină uneori greutăţi datorită acelor cuvinte pivot, cuvinte cea au două-trei înţelesuri şi ne pun în faţa unor sensuri deosebite ale frazei, ale poemului. Bineînţeles, acesta a fost şi interesul autorului, acela de a pune cititorul sau ascultătorul să caute mai multe înţelesuri.

Poate în acelaşi sens şi Jane Reichhold, în ale sale Reguli de ieri şi de azi în haiku, care au fost publicate în primele reviste Albatros în 1992 şi 1993, spunea: „Folosiţi jocurile de cuvinte, calambururile şi lăsaţi cuvintele să se joace în haiku.”

Nu mi-am putut permite să analizez, să remarc jocuri de cuvinte în poemele autorilor străini, dar am constatat cu plăcere că destui autori români au folosit din plin această posibilitate.

Să evidenţiez mai întîi cunoscutul haiku al poetului Iulian Dămăcuş, publicat în Surîsul crizantemei:

Asfalt încins –
umbra unui cîine
caută umbră

Nu e vorbă, că la jumătate de an mai tîrziu, poetul Dumitru Ifrim a primit premiul II la un concurs Itoen-Japonia, cu un poem asemănător:

Zi fierbinte de vară –
chiar şi umbrele caută
o umbră

Ştiu că la, timpul respectiv, s-au purtat unele discuţii, fiind vorba de acelaşi joc de cuvinte, dar poemele erau altele şi s-a făcut pace.

Să evidenţiez şi alte jocuri de cuvinte:

Păianjenul ţese aşteptînd –
eu aştept ţesînd,
trişti amîndoi

(Elena Manta Ciubotariu – Albatros)

Infanteristul
venit în permisie –
ea, goală puşcă

(Florin Grigoriu – Un an de haiku)

Ce frumoasă şi ingenioasă legătură între infanterist şi... epitetul popular „goală puşcă”!

Soare în apus –
o umbră ducînd altă
umbră pe umăr

Amurg de toamnă –
pe stradă trece umbra
unei umbrele

(Şerban Codrin – Surîsul crizantemei)

Sau imaginea următoare:

Pe-un vechi drum felinarul
adună în jurul lui
atîta noapte

(Nicolae Ionel - Surîsul crizantemei)

Paşti. Mănînc spanac.
Mielul meu zburdă, paşte –
Asta-i viaţa.

(Manuela Miga – 99 exerciţii de haiku)

Constelaţia
Vărsătorului păzind
fîntîna seacă

(Ioan Marinescu – Sinteze literare nr. 43/2004)

Lîngă moara veche,
greierele măcinînd
liniştea

(Ioan Găbudean – Surîsul crizantemei)

Sau:

În uşa florăriei
o floare de fată
aşteaptă clienţi

(Radu Patrichi – Albatros)

Primăvară –
chiar şi sperietoarea
dă semne de viaţă

(Vasile Moldovan - Surîsul crizantemei)

Ori alăturarea:

Şarpele şi râul
merg alături
şerpuind

(Iulian Dămăcuş)

Cîţiva fulgi de nea.
Pe lama cuţitului
sânge şi pene

(Valentin Nicoliţov – Anotimpul iubirii)

Dar şi joc de omonime:

Uşor se poartă
din poartă-n poartă sărut –
cununi de sânziene

(Olimpia Brendea Deşliu – Leac pentru suflet)

Secera lunii –
neseceraţi de somn
eu şi iubita

(Ioan V. Pop – Cer de cocori)

Cu permisiunea dv., voi prezenta şi cîteva poeme încă nepublicate, al căror autor sînt eu:

Citind în pat
întoarece pagina –
alături toarce pisica

La etajul nouă,
noii vecini stau la geam –
şi stă să plouă

Seară de toamnă –
dâra avionului taie
secera lunii

Coasă crudă –
şi ce crudă e iarba
în octombrie

Pe colţul blocului
pescăruşul se dă mare –
marea e departe

şi

în vitrină
un pui de iguană –
ce lighioană!

Picături de ploaie
pe aripile pescăruşului
planînd

Mi-am permis doar pentru cîteva minute să vă demonstrez că şi în haiku se pot face jocuri de cuvinte, chiar dacă sînt atît de puţine... cuvintele.

Cum limba română este o limbă bogată, sînt convins că autorii de haiku, dacă urmăresc, pot crea poeme cu jocuri de cuvinte noi, calambururi, poate chiar aliteraţii pentru efecte sonore. Eu le urez spor la treabă.

Din tainele prieteniei

Ion Untaru mi-a trimis trei prefeţe la cărţile sale cu rugămintea să le public pe site. Dorinţa dînsului se potriveşte şi se împleteşte cu intenţiile noastre de a acorda un interes sporit comentariului poemelor şi formării unor viitori interpreţi ai poeziei nipone. Concursul pilot care se desfăşoară deja pe forum, dicţionarul de termeni ai poeziei nipone existent tot acolo (care se va îmbogăţi cu siguranţă în curînd) şi o sumă de titluri (49) existente pe site sub eticheta comentarii formează împreună o înzestrare şi o bibliografie care pot stimula pe cei dornici să se instruiască.

Prima dintre prefeţe este mai scurtă şi aparţine lui Radu Patrichi. De fapt, toate trei sînt scrise de autori autentici de haiku, de oameni care au însufleţit mişcarea haiku (şi nu sînt deci nişte texte de circumstanţă). Ea este un scurt cuvînt introductiv la volumul DIN TAINELE PRIETENIEI, poeme tanrenga, Editura Amurg sentimental, 2006, volum scris împreună de cei doi – Ion Untaru şi Radu Patrichi.

Acesta este al doilea motiv pentru care postez acest text, el vorbeşte despre un gen de poem-în-lanţ care poate fi lesne scris prin corespondenţa, ceea ce ar conveni de minune întîlnirii pe internet. Spre deosebire de cei doi autori care şi-au trimis plicuri (şi vă închipuiţi: prin poşta română!) pentru a-şi scrie micile poeme, noi, utilizatori cu conturi grase pe internet, am avea o facilitate în plus ca s-o facem cu mult mai multă uşurşinţă.

*

Tanrenga, forma cea mai simplă de renga, acele poeme legate, specifice literaturii japoneze, a apărut în perioada Heian, cu prilejul concursurilor de poezie de la curtea imperială. Practic, este o tanka scrisă de doi poeţi, primul compunând tristihul – versul de sus – de 5-7-5 onji, iar al doilea răspunzând cu distihul – versul suplimentar sau strofa de jos, de 7-7 onji, astfel că poemul realizat este un poem de-sine-stătător. Răspunsul putea fi dat şi de mai mulţi poeţi, ba chiar putea fi pus în faţa poemului de început.

Poeme tanrenga au apărut şi-n prima antologie de poezie japoneză „Manioshu”, la finele secolului VIII, dar, cu timpul, s-a trecut la poeme renga cu un număr mare de strofe.

La noi, în România, s-a scris despre această formă de poezie, încă, din 1992, în revista „Albatros”, apoi, şi în altele, însă, poeme tanrenga de poeţi români s-au scris puţine, au apărut abia în 1996, fapt pentru care la „Colocviul Naţional de Haiku”, ţinut în luna octombrie 2005 la Constanţa am avut intervenţia intitulată: „Tanrenga – poem evitat”.

Atunci am presupus şi cauzele pentru care nu s-au realizat decât puţine poeme tanrenga, între care: corespondenţa sporadică între poeţi, lipsa comunicării unor poeme haiku realizate de fiecare, teama de a analiza unele poeme primite, eventual a le modifica sau îmbunătăţi, cu alte idei, deci motive interne, care arată lipsa prieteniei adânci, a afecţiunii dintre poeţi.

În final puneam o întrebare: „Pe când o antologie de tanrenga românească?”

Înainte de acel moment de bilanţ, iată că facem începutul cu acest volum de tanrenga, scris doar de doi poeţi.

Suntem apropiaţi ca vârstă, iubitori de poezie haiku, legaţi sufleteşte şi ne înţelegem, ne completăm şi abia aşteptăm să ne apară plicul, unul de la celălalt, în cutia de scrisori, căci... trăim la peste 200 kilometri distanţă şi nu ne-am întâlnit niciodată, decât prin intermediul poeziei. Fiecare este un admirator al celuilalt, şi sperăm că vom reuşi să ne şi întâlnim cândva, să stăm de vorbă, în faţa unor ceşti, chiar dacă nu vor fi cu sake sau ceai japonez. Si, cu siguranţă, atunci vor apare şi alte poeme legate.

Suntem convinşi că poemele noastre nu vor mulţumi pe toată lumea – oriunde este loc de mai bine, de mai frumos – dar, noi, am făcut începutul, e o provocare şi aşteptăm să citim poeme tanrenga ale altor poeţi şi să ne bucurăm de ele.

Cu toată prietenia,
Radu PATRICHI

6 aprilie 2006