„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

Se afișează postările cu eticheta autori - Maria Tirenescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autori - Maria Tirenescu. Afișați toate postările

joi, 2 mai 2013

A plecat dintre noi “Japonezul din Vişeu”



În urmă cu câteva zile, am vorbit la telefon cu unul dintre profesorii mei din liceu. Acum, domnul Petrache Mureş locuieşte în Cluj-Napoca.  Printre altele, m-a întrebat ce mai ştiu despre Marian Nicolae Tomi. Ştiam că e bolnav, după cum îmi scrisese  în mesajul pe care mi l-a trimis în luna martie, grav bolnav.  Eu îl încurajam, dar ştia el mai bine ca mine cât de greu îi era.
Mi-am amintit că revista Radio România a publicat, în anul 2004,  un articol cu titlul  “Japonezul din Vişeu”. De atunci am urmărit, cu mai multă atenţie, activitatea profesorului Marian Nicolae Tomi, cu care am luat legătura în anul în care a publicat monografia Liceului Bogdan-Vodă. Mi-a cerut atunci un fragment din notiţele tatălui meu.
Din 2005, am corespondat sporadic cu scriitorul Marian Nicolae Tomi, în special în urma organizării concursului de poezie AD VISUM. Am făcut schimb de cărţi şi era singurul profesor din Vişeu de Sus cu care ţineam legătura, mai ales prin poşta electronică.



Biografie Marian Nicolae TOMI

Născut la Braşov, la 6 mai 1950, a urmat şcoala generală în com Hărman (Braşov), Braşov, Boiţa (Sibiu) şi Sibiu,  Liceul O. Goga din Sibiu şi facultatea de Filologie-Istorie, secţia istorie, a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca.   
A lucrat ca  profesor la Vişeu de Sus (Maramureş).   
A scris încă din anii '70, când a şi debutat în presa literară (Tribuna, Cronica, Transilvania), dar abia din 2001s-a ocupat serios de literartură. 
Poeme de-ale sale se regăsesc în mai multe antologii şi reviste din ţară, Japonia, Serbia, SUA.
A fost redactor coordinator al gazetei cultural ştiinţifice Astra vişeuană, care a apărut cu intermitenţe în perioada 1996-1998.
Volume: Clipele, cuvintele…, versuri, 2001; Tripticul mielului paşnic, versuri, 2002; Pe ţeava puştii, proză scurtă, 2002; Dinspre Soare răsare, haiku şi tanka, 2003; Nostalgii intermediare, haiku şi tanka, 2003; Despre supliciile perfecte, versuri, 2003; Mereu se întâmplă ceva pe drumul spre rai, roman, 2004; De-a-ndoaselea/De-a v-aţi ascunselea, 2004; Zburând spre Kumamoto, haiku şi tanka, 2005; Maramureşul istoric în documente, 2005; Invitaţie otrăvită, versuri, 2006; Viaţa asta inventată, proza scurtă, Cluj-Napoca, 2007; În căutarea celuilalt, proza scurtă, 2007; Jogging, versuri, 2008; Ghilgameş, teatru,  2008; Copilăria cea de toate zilele, proză scurtă,2009; La margini de împărăţii, proză scurtă, 2010;Oameni sub vremi,proză scurtă, 2010; Cartea de poveşti, basme, 2011; Impromptu, roman, 2011; Aceasta este calea, haiku şi tanka, 2011; Ferestre deschise de vânt, antologie, vol. I (proză scurtă), vol. II (poezie), 2011.

Prezent în: Cartea mea fermecată, 2009; Apus de soare, antologie româno-franceză de haiku, 2010; Când greierii tac…, antologie română de haiku, 2010; Antologia prozei scurte transilvane actuale, 2010; Caietele de poezie Lucian Blaga, 2010; Varză à la Cluj. Bucate felurite de scriitori povestite, 2010; Zi de chenzină, antologie română de senryu, 2012.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

* * *

La concursul internaţional de Haiku „ Kusamakura”, din oraşul japonez Kumamoto, în anul 2004, ediţia a 9-a: MARIAN NICOLAE TOMI, a primit Marele Premiu cu poemul:


flying nowhere 
black birds appearing out of the 
painter’s brush
  
zburând aiurea
păsări negre apar din
pensula pictorului






Din acest articol, aflăm că poetul, omul de cultură Marian Nicolae Tomi s-a stins în 13 aprilie 2013, cu câteva zile înainte de începerea Festivalului “Zâmbete în prier” la care şi-a adus contribuţia an de an.
Vom păstra în amintire zambetul dintr-o fotografie făcută la ediţia din 2012.







MasMarian Nicolae Tomi e cel din primul rând, cu barba albă.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Cel mai recent blog


De câteva zile lucrăm la un nou blog care vrem să îi ajute pe poeţii care doresc să participe la antologii, volume colective sau culegeri de texte pe o anumită temă. Am început blogul în momentul în care am avut o ezitare în privinţa locului în care să postăm informaţiile care, în urmă cu doi ani, erau postate pe ROMANIAN KUKAI.

Blogul iniţial, locul în care am învăţat să lucrăm, să informăm, să ne informăm, să colaborăm, este încărcat. Cu timpul, din el s-au desprins bloguri pentru postarea creaţiilor pe anotimpuri, bloguri pentru tanrenga, haibun, un blog în care sunt anunţate prezenţele poeţilor români în publicaţii peste hotarele României, un blog în care sunt anunţate concursurile internaţionale despre care aflăm, un blog specializat în prezentarea revistelor străine şi bloguri pentru postarea premiilor obţinute de poeţii români.

Cu această prezentare nu am epuizat lista de bloguri specializate. Cele mai multe sunt surse de inspiraţie pentru cei care doresc să înceapă să scrie haiku, senryu, tanka, bloguri pe care poeţii pot să îşi spună părerea, să contribuie la scrierea unui haiku, să comenteze, să înveţe.

Noul blog are titlul „Antologii, volume colective, culegeri…” şi poate fi accesat la adresa www.antologii.blogspot.ro. Vă invităm să citiţi şi să comentaţi!

Dorim ca acesta să fie un loc pentru un schimb de experienţă. Se pot posta comentarii, se pot face noi anunţuri… Vă aşteptăm!

marți, 16 octombrie 2012

APEL urgent



Maxianne Berger din Montréal, Canada, şi Mike Montreuil din Ottawa, Canada, lansează  un apel care se adresează creatorilor de tanka, în vederea publicării unei antologii de tanka în limba franceză, planificată să apară în primăvara anului 2013.

Se are în vedere scurtimea, lejeritatea şi subtilitatea sa. Se caută poeme care prin simpla lor expresie vor evoca o reacţie de emoţie cititorilor şi nu poeme care specifică o emoţie sau un sentiment utilizând numele său abstract. Preferăm tanka  sau linii între fragmente care formează versuri care rămân curgătoare: se evită reţetele de farmacie, nu e necesară legarea tuturor versurilor pentru a explica atunci când juxtapunerea insăşi poate stabili legatura.

Pot fi trimise până la 10 tanka de poet. Nu se cere ca tanka să fie inedite. Noi căutăm excelenţa. Toate celelalte publicări prealabile vor fi recunoscute.

Trimiterea poemelor se face prin internet în perioada
4 septembrie - 31 octombrie 2012.

Adresa la care se trimit poemele este: petitsnuages@bell.net
Subiectul: soumission tanka 2012 <numele vostru aici>

Nu se accepta ataşamente, totul trebuie să apară în mesaj. În plus, trebuie respectat formatul:

Aliniat la stânga,
5 versuri
Un minim de punctuaţie
Numele după fiecare tanka
Numele lucrării unde a apărut, eventual data.

 „premier vers
deuxième vers
troisième vers
quatrième vers
cinquième vers
votre prénom votre nom
détails de publication préalable si cela s'applique“

Din partea Editurii şi a directorului antologiei, fiecare poet publicat va primi un exemplar de antologie după imprimare şi va putea procura şi alte exemplare cu  60% din preţ (încă nefixat).


luni, 2 aprilie 2012

După sondaj…

Mă interesează rezultatele sondajelor. Doar aşa pot şti ce a fost primit bine şi ce mai trebuie să fac pentru a avea rezultate mai bune.

O problemă de înţelegere: nu pricep ce înseamnă blog prăfuit, ce înţeleg cititorii prin blog obosit. Nu pricep, pentru că fiecare cititor sau repondent la chestionar gândeşte în anumiţi termeni. Termenii mei sunt diferiţi de ai tinerilor, ai filozofilor, ai artiştilor.

Poate ar vrea să fie mai colorate. Trebuie să spun, de la început, că sunt împotriva culorilor vii, atunci când e vorba de bloguri. Nu exclud petele de culoare, fotografiile, care reflectă lumea în care trăim. Aş aprecia gestul celor care au curaj să îmi lase un comentariu în care să îmi spună de ce blogul pe care l-am creat nu ii place. Şi aş fi mult mai bucuroasă, dacă mi-ar arăta un blog care nu e prăfuit, dar făcut de o persoană de vârsta mea şi profesia pe care am avut-o, nu a unui blogger foarte tânăr şi nici a unui artist original.

Mă gândeam la acordarea calificativului de prăfuit (sau obosit) acelor bloguri care au o activitate sporadică, mai puţin intensă. În ceea ce mă priveşte, nu pot fi acuzată că nu sunt activă. Mai degrabă ar trebui să devină activi cei care stau deoparte şi constată…

Legat de subiectele publicate, se poate ca ele că nu fie ceea ce şi-au dorit unii. Dar există posibilitatea de a lăsa comentarii pertinente, pe care să le luăm în considerare. Sunt convinsă că orice idee pe care o aduceţi în discuţie va fi analizată şi, dacă e valabilă, va produce o schimbare în forma sau conţinutul blogului.

Vă mulţumesc anticipat pentru păreri, sugestii, opinii!

*

Pentru cei care nu au citit revista RO KU nr. 8, adaug pagina la care se referă Maria:

  A doua întrebare a fost: Cum vi se par site-urile noastre enumerate mai jos? – cu alegerea unuia din răspunsurile prestabilite.



INSTR
UCTIV
INTER
ESANT
ATRĂG
ĂTOR
PLĂCUT
OBO
SIT
PRĂ
FUIT
ROMANIAN KUKAI
26
6
1
2
0
0
OGLINDIRI
2
17
10
2
0
0
PREZENŢE ROMÂNEŞTI
6
19
7
3
0
0
RAFTUL CU CĂRŢI
9
15
7
1
0
0
CÎŞTIGĂTORII CONCURSULUI
 ROMANIAN KUKAI
8
12
7
5
1
1
HAIKU CLUB
16
7
5
5
1
0
CONCURSURI INTERNAŢIONALE
14
15
4
0
0
1
REVISTE INTERNAŢIONALE
10
16
2
2
1
0
IARNA ÎN ROMÂNIA
2
7
11
11
0
0
NICIODATĂ TOAMNA NU FU MAI FRUMOASĂ
1
8
10
11
1
0
PRIMĂVARĂ TÎRZIE
1
9
9
11
0
1
O VARĂ DE NEUITAT
3
7
9
11
1
0
 
Răspunsurile arată că în marea majoritate site-urile noastre sînt INSTRUCTIVE sau INTERESANTE, iar dacă nu sînt aşa, sînt măcar ATRACTIVE sau PLĂCUTE. Aprecierile negative sînt numeric neglijabile.