Am să încep cu un citat dintr-o
încercare mai veche în care remarcam că, mai rar, e adevărat, în haiku este
folosit și text care nu evocă un cadru decupat
din realitate şi oferit direct receptării prin simţuri. Un text care nu
conține (măcar) un substantiv sau un verb, care are ca referent un obiect sau o
manifestare a lui. Un text care, prin urmare, nu aduce în fața ochilor
(simțurilor) noastre o imagine reală.
”În poemul de mai
jos este vorba despre solidaritatea dintre cîine şi vînător. Un începător ar fi
fost tentat să scrie ca prim vers cuvîntul solidaritate,
deconspirînd relaţia emoţională dintre cele două fiinţe şi pierzînd astfel şi
posibila ei concretitudine, şi discreţia poemului. Mereu alături este însă o sintagmă care surprinde concretul, miezul
relaţiei, numind-o prin metonimie. Calchiată pe apropierea unei perechi de
cizme şi a unui cîine care se usucă în faţa sobei, sintagma sugerează de fapt
căldura existentă între alte două fiinţe – omul şi cîinele.
mereu alături –
lîngă sobă cizmele
şi cîinele ud
Radu Ignătescu
Mereu alături alege cuvinte
(două adverbe şi niciun substantiv sau verb) care spun mai puţin, dar sugerează
mai mult. Mărturiseşte reticent doar un detaliu al relaţiei, dar unul simbolic
și esenţial. Construcţia poemului lasă prima imagine într-un anume vag – cine,
ce? - care are nevoie de completarea celei de a doua. Şi cuvîntul lîngă continuă însă pe linia unui
minimalism al etalării plate, lăsînd în seama cititorului perceperea aurei unei
imagini prezentate prea frust. Ni se oferă doar o natură moartă, dar ea musteşte
de sensuri nespovedite. Elipsa, bine construită şi perfect valorificată,
contribuie din plin la provocarea, conlucrarea şi, în cele din urmă, la
gratularea cititorului. Poemul are simultan şi atracţie, şi dificultate, si,
mai ales, spirit ludic.”
Ceea
ce vreau să remarc de data asta este faptul că mereu alături se aproapie foarte mult de limbajul publicitar.
Caracteristic acestuia este faptul că preferă formule cît mai scurte, mai
expresive și mai ușor de ținut minte, avînd un impact cît mai mare asupra celor
cărora li se adresează. Sub forma mereu
aproape, expresia este numele unei organizații umanitare. Expresia este cum
nu se poate mai sugestivă: a-i fi cuiva
aproape înseamnă a fi gata să-l ajuți la nevoie, iar mereu înseamnă
oricînd, constant și fidel. Ne ajută la această percepție și substantivarea
cuvîntului: aproapele nostru este
formula creștină a înțelegerii omului. E adevărat, o sintagmă atît de scurtă
este ambiguă și polivalentă, de aceea poate fi și deturnată cu ușurință.
Cine-și mai amintește de figura lui Sorin Ovidiu Bălan și Brigada (sa) mobilă, nu
va uita cu ușurință somația cu care-și încheia, ținînd degetele în formă de
pistol, prestația: Țineți aproape!
Revenind
la formularea inițială, mereu alături
are o nuanță de solidaritate parcă mai caldă, deși, în contextul poemului, este
vorba de un laolaltă subaltern.
Cîinele e undeva la nivelul cizmelor. Afecțiunea este una între stăpîn și animal,
una bazată pe grijă și supunere.
Iată
însă că, la concursul RK, cineva spune: „Haiku-ul #25 este cam
inspirat/imitat după această etichetă: Gustul
copilăriei la borcan (și după această expresie E gustul copilăriei într-un borcan cu dulceață) folosită de sora
mea pe blogul ei culinar.” Poemul cu pricina este acesta:
gem de măceșe –
gustul copilăriei
prins într-un borcan
N-am o părere prea
clară încotro bate sesizarea. S-ar putea să acuze lipsa de originalitate a
poemului dacă nu cumva ceva mai rău. Este limpede însă că există o afinitate
între formulele limbajului publicitar și cele ale scrierii haiku-ului. Amîndouă
apelează la formulări ale limbajului colocvial. Ambele se remarcă prin concizie
și expresivitate, prin impact asupra cititorului. Și prin faptul că rămîn
întipărite în mintea cititorului.
Poemul nu mi se
pare deosebit. Nu sînt sigur că blogul culinar a fost sursa lui de inspirație.
Și nici de faptul că expresia respectivă este culmea originalității. Și cu atît
mai mult că ar fi o proprietate intelectuală sau literară a cuiva. De cele mai
multe ori, fiind vorba de stilul degajat al limbajului de toate zilele, este
greu de crezut că se poate revendica proprietatea asupra lui.
Chiar dacă autorul
poemului a preluat cu fidelitate această expresie, el merită felicitat pentru
riscul pe care și l-a asumat. Dar mai ales pentru simțul pe care l-a dovedit
încercînd să-l transfere într-un haiku, unde poate funcționa la fel de bine ca
în publicitate. Haiku-ul e un poem umil care poate apela la limbajele cele mai
puțin pretențioase. Totul este să le poată pune în valoare.
