„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 27 aprilie 2009

O antologie de haiku balcanică



Am primit de la Laura Văceanu şi vă trimit tuturor o invitaţie de a participa la o antologie de haiku:


Dear haiku fellows,
For your information.
Please pass on this message.
Thank you.

ANTHOLOGY OF 50 BALKANS' HAIKU ABOUT WAR, HUMAN RIGHT VIOLENCE & DISCRIMINATION

Edited by: Dimitar Anakiev

Number of haiku: not limited.
Both published (the source of the first publication not obligatory) and unpublished.
Accompanied by English translation.

Deadline: ASAP, but no latter than May 10, 2009.
Send to: mao1935@live.com with the subject: "Antologija"

Thank you!
Dimitar Anakiev


Comentariile juriului la poemele lunii aprilie 2009 (IV)


Manuela Miga


6.

La cenaclu:
*ceas cu cuc decedat
iarna aceasta*.


Originala utilizare a cuvântului-temă. Aparent, ceasul cu cuc nu este o „temă” de primăvară, dar, felul în care a fost utilizată absenţa lui – „ a murit în iarna asta” – îl repune în drepturi pe „vestitorul primăverii”, care, de data asta, nu poate să mai vină. Un senryu reuşit despre o stare de lucruri.


18.

Sus pe o cracă

Cu vocea răguşită

Un cuc amărât


Senryu înduioşător şi amuzant despre solitudine.


19.

Grădina mamei -

va trezi oare cucul

bătrânul cais?


Copilărească încredere acordată puterii magice a cucului ce aduce reînvierea. Haiku-ul ar fi avut de câştigat dacă „cucul” din finalul celui de-al doilea vers n-ar fi venit imediat înainte de „bătrânul” de la începutul versului al treilea. Aceasta aşezare aduce monotonie melodică, poticnire. Cucul ar fi stat mai bine la începutul versului.


20.

vântul oprit

linişte în padure:

primul cânt de cuc


Starea de emoţie transmisă la aşteptarea primului cânt al cucului din an. Acesta este haiku-ul care rezonează cu modul meu de simţire. Îi răspund cu : încă odată/s-aud cum cântă cucul – /Ion din Săpânţa.


Structura – trei imagini care gradează emoţia – este potrivită cu mesajul. Singura mea observaţie ar fi că „oprit” poate duce cu gândul la o intervenţie exterioară a cuiva care a oprit vântul; cred că intenţia e mai bine reprezentată de formularea: vântul s-a oprit.


24.

Ziua-nvierii-

în livada cu vişini

cântă iar cucul.


Startul e foarte bun: sărbătoarea spiritului e sincronizată cu a naturii, dar tonul descriptiv nu emoţionează.


25.

Crang verde-n vale-

Mama varuie casa

Ascultand cucul.


Verde e redundant; avem deja un kigo de primăvară – cântecul cucului. Curăţenia de primăvară poate fi citit şi „fiecare cu treaba lui”, dar presupun că autorul a vrut ca prima acţiune să o potenţeze pe a doua; de exemplu, am putea vedea impactul cântecului asupra modului în care mama zugrăveşte (dansând, veselă....).


27.

cucii răguşiţi –

în grădina umbrită

nici un cireş copt.


Nu e soare, nu înfloresc cireşii, bieţii cuci au răguşit degeaba. Un senryu amărui, dar bun.



Înainte de prezentarea lansării de carte de la AGIR



Îi rog pe cei care au mai făcut fotografii să mi le trimită ca să le pot adăuga la montaj. Voi adăug curînd şi textul.

duminică, 26 aprilie 2009

Comentariile juriului la poemele lunii apriliie 2009 (III)

Comentariile mele sînt mai concise şi mai aplicate la cîteva din poemele care mi s-a părut că-mi spun mai multe. Este modul meu de a le citi şi interpreta, unul din multele posibile.


*


Resorturile cucilor


6.

La cenaclu:
*ceas cu cuc decedat
iarna aceasta*.


Poemul este un senryu care surprinde sterilitatea unei activităţi stătute şi anoste care plictiseşte timpul. Pare firesc, în această atmosferă, decesul cucului din pendul şi invitaţia, subînţeleasă, de a părăsi încăperea nearisită pentru a asculta aievea chemarea plină de rost şi încîntare a cucului.


8.

Ultimul ecou

din cântecul cucului –

timp oprit în loc


Un poem care surprinde clipa suspendată a revelaţiei. Poate nu atît ieşirea din timp cît pierderea de sine întru veşnicia pe care acel ecou pierdut o prevesteşte. Poate fi chiar aluzia la o moarte apoteotică.


10.

Ogor înverzit –

doar cântecul cucului

îl iau cu mine.


Un poet spunea că orice frumuseţe îndeamnă la un jaf imposibil. În faţa izbucnirii impetuoase a primăverii simţi această tentaţie neputincioasă şi, dacă ai totuşi gustul penitent al unui lirism discret surdinizat, te rezumi, în cele din urmă, la această imaterială şi delicată chiverniseală.


14.

lunca Crişului-

rătăcită în iarbă

o pană de cuc


Performanţa poemului este aceea de a face din pana de cuc un dublet al însingurării rătăcitoare şi temătoare, al discreţiei răznite de forfota unanimă a acestei ciudate păsări. Simbolismul cucului este astfel completat cu alte faţete pe care nu le prea luăm de obicei în seamă.


18.

Sus pe o cracă

Cu vocea răguşită

Un cuc amărât


O încercare de a transfera dispoziţia personală în răguşeala cucului. Pînă şi limpezimea acelei chemări seducătoare, inivitînd la o rătăcire fără frontiere, se converteşte în hîrîit morocănos şi mahmur.


19.

Grădina mamei -

va trezi oare cucul

bătrânul cais?


Cu discreţie, este evocată doar grădina mamei şi bătrînul cais, fără să ni se spună nimic despre soarta bătrînei, poate un alter-ego al caisului. Avem de a face cu o bogăţie de elemente în relaţie, toate îndemnînd la tandreţe şi compasiune. Trezind natura, cucul deşteaptă parcă şi îngrijorarea noastră.


22.

Sub meri în floare

fântâna părăsită

tot singur cucul.


O expresie bine lucrată a descurajării în ciuda anotimpului prielnic. Fântâna părăsită, simbol al demobilizării autorului, pare a fi pecetluită de prezenţa cucului.


24.

Ziua-nvierii-

în livada cu vişini

cântă iar cucul.


Voit sau ba, poemul face aluzie la cunoscuta piesă a lui Cehov în care totul se încheagă în jurul livezii ce va fi sacrificată. E o livadă, care, iată, la chemarea cucului se reînsufleţeşte. În realitate sau doar în adîncul nostalgiei noastre?


25.

Crâng verde-n vale -

Mama văruie casa

Ascultând cucul.


O frumoasă împletire a motivelor: învierea naturii însoţită de ritualul primenirii primăvăratece. Mama văruieşte casa într-o dispoziţie la fel de pierdută în reverie ca şi cîntecul cucului care o inspiră.


26.

perdea unduind -

în cuprinsul livezii

glãsuie cucul


Tremurul perdelei pare a fi doar o invitaţie discretă să părăseşti odaia către zările largi în care glăsuie cucul.


27.

cucii răguşiţi –

în grădina umbrită

nici un cireş copt.


Cucii (pluralul pare să apeleze la ideea de cor, irealizabilă în fapt pentru cuci) par şi ei contaminaţi de neîmplinirile din grădină. Vrînd-nevrînd ei se preschimbă în corul antic comentînd calamitatea din ogradă.


34.

În zi de Paşte

ecou de cuc din pendul -

gazda plecată.


Fără emfază, este comentată închiderea la adevărata sărbătoare a naturii. Cea care trebuia s-o găzduiască s-a refugiat suspect în artificiu şi ascultă doar pendulul.


43.

Zadarnice

descântecele babei -

boala cucului


Dincolo de realitatea unei boli incurabile, rebelă pînă şi la descîntece, poate fi surprinsă o aluzie maliţioasă la respingerea avansurilor erotice de către cel nărăvit la însingurare.


45.

În prun cucul

Numărând omizile -

Descrescător...


O interpretare îndrăzneţ ironică a prestaţiei cucului. Şi o variantă mai puţin ortodoxă a îmbinării utilului cu plăcutul.


49.

Crucile de lemn –

cucul preocupat doar

de cântecul lui


Meditaţia umană în faţa durerii aducînd o acuză narcisismului lipsit de compasiune al unei păsări răznită de ceilalţi.


50.

haiku de Apus -

hototogisu junior

cântând „cuckoo”


Un poem cu pretenţii critice. O aluzie la amurgul haiku-ului ajuns să cînte în alte limbi nepotrivite firii sale care îmi aduce aminte de un vers al lui Petru Creţia: „în falsa tinereţe a unor evi tot mai tîrzii”.




Comentariile juriului la poemele lunii aprilie 2009 (II)

Comentariul lui Dan Doman este mai bogat în exemple şi în sfaturi oferite participanţilor. Sper ca ele să le fie folositoare.


*


Cucul cîntă, petalele cad...


de Dan Doman


Tema aleasă pentru Concursul lunii aprilie, cuc, părea mult mai uşoară decît cea pe luna martie, mucenici. Părea... Toată lumea a scris cu plăcere, fără grijă aş zice, ca într-o frumoasă zi de primăvară, cînd ai tot anul în faţă. Aşa au apărut o sumedenie de poeme cu două şi chiar cu trei kigo (poemul 3), dar şi unele pleonasme în afara cuvîntului sezonal. Ca să învăţăm puţin din aceste comentarii, să spunem că pomii înfloriţi (cu variantele lor) şi cucul nu au ce căuta împreună în acelaşi poem haiku, fiindcă ambele sintagme desemnează primăvara, fiind pleonastice. La fel, ogor înverzit şi cuc, Buna Vestire sau Ziua Învierii şi cuc, cireş copt si cuc, maci roşii şi cuc... Aş remarca, totuşi, poemele 32, cu două kigo şi 38, cu trei kigo de primăvară, care conţin mult mai mult decît nişte frumoase imagini... nu e păcat de risipa lor?


32

Cuc cîntînd în prun—

sub ploaia de petale

singur tătuţa


38

Flori de măr căzînd

pe sîngele mielului—

cucul a tăcut


Alte poeme, după gustul meu, nu sînt finisate (şi înţeleg prin aceasta că le lipseşte puţin pentru a fi haiku-uri remarcabile):


- poemele 4 şi 11: haijini, hai să lăsăm articolele la locul lor! Formulări gen merg pe stradă cu mîini în buzunare sau tren accelerat 401 soseşte în staţie nu vă zgîrîie urechea? Înţeleg că pentru cei doi autori a contat mai mult numărul de silabe decît curgerea firească a imaginilor... (În plus, în poemul 4 autorul/ autoarea scrie cu litere mari începutul fiecărui vers, ceea ce denotă lipsă de rafinament în haiku; dacă e vorba numai de o greşeală tehnică şi nu de o opţiune estetică, verificaţi setările calculatorului sau reveniţi, cînd poemul este gata şi obligaţi unealta să scrie cum vreţi voi, nu cum vrea ea! În poemul 11 mai vedem o mică inflaţie de de şi o virgulă în interiorul versului al doilea, cu menirea de a înlocui articolul, deşi ştim cu toţii că, pe cît posibil, pauzele ar trebui să fie evitate în haiku – excepţie făcînd, bineînţeles, doar cezura plasată după versul întîi sau al doilea).


4

Pădurea verde—

Doar cucul îngînă

Cîntec stingher


11

Salon de spital—

de-afară, cîntec de cuc

îmi ţine de urît.


- poemul 42: aici avem un cuvînt în plus (poate tot ca să iasă numărul de silabe?)... păcat, fiindcă haiku-ul ar fi trebuit să să ne lase să descoperim singuri ce simţim atunci cînd auzim un cuc, în adîncul codrului, cîntîndu-şi singurătatea (exerciţiu: încercaţi să scoateţi cuvîntul de prisos şi citiţi poemul aşa!)


Adînc de codru—

doar cucul trist îşi cîntă

singurătatea


- în poemul 20 avem trei fragmente, cînd sînt necesare şi suficiente două; introducînd o conjuncţie între primele două versuri, obţinem un haiku adevărat


vîntul oprit

linişte în pădure:

primul cînt de cuc


- poemul 25 este frumos, dar îi lipseşte ceva ca imaginile să se lege între ele, deci mai trebuie lucrat; în plus, de ce scrie autorul/ autoarea cu litere mari la începutul fiecărui vers? Apare O Fragmentare Falsă Acolo Unde Înţelesul Ar Trebui Să Fie Continuu – mama văruieşte ascultînd...


Crîng verde-n vale—

Mama văruie casa

Ascultînd cucul


- poemul 30 – matematica e deconcertantă în haiku, nu lasă loc visării, dar poemul poate fi refăcut cu uşurinţă, păstrînd chiar şi numărul de silabe, şi atunci devine memorabil:


Un ou spart sub pom—

în cuib trei pui de mierlă

şi unul de cuc.


Desigur, şi luna aceasta descoperim nişte mai degrabă senryu-uri decît haiku-uri” (50), metafore atrăgînd atenţia asupra lor, în detrimental poemului (1, 52, 53), explicaţii (41), definiţii (23, 29; la ultimul, ideea e foarte interesantă, dar mai e mult de lucru la ea), cugetări (39), cuvinte inutile (cuprinsul, în poemul 26)…


De curiozitate, am rescris poemele 4, 11, 42, 20, 30, 32, pentru uz propriu; îi asigur pe autori şi autoare că haiku-urile lor finisate sînt bune şi că cinci dintre ele ar fi intrat în selecţia finală (al şaselea, chiar mai frumos decît celelalte, nu se mai încadrează în tematica lunii). Să vedem, totuşi, cu ce zestre de cuci am rămas: am numărat vreo 13-14, însă nu trebuie să ne bucurăm prea mult; poemele, ce-i drept, sînt haiku-uri, dar multe sînt modeste, le lipseşte acel zvîc! care să le facă memorabile. Şi totuşi, printre ele sînt şi cîteva de reţinut:


7 - un pic aduce a cugetare, dar puterea lui de sugestie e mare:


ne cîntă cucul—

lui cine să-i numere

ce ani i-au rămas


De fapt, şi acest poem ar putea fi rescris, exprimarea lui e butucănoasă; noi scriem în limba română şi poemul trebuie să-i placă unui cititor de poezie română, abia apoi numărăm silabele şi ne străduim să ne apropiem de canonul silabic, mai puţin relevant în afara Japoniei, după cum admit japonezii înşişi.. Îi propun autorului/ autoarei varianta:


ne cîntă cucul—

lui cine îi numără

anii rămaşi?


14 - unul dintre puţinii cuci care nu cîntă, dar ne face să ne gîndim la el! Şi uite şi singurătatea, nenumită direct, ci sugerată, ca într-un bun haiku:


lunca Crişului—

rătăcită în iarbă

o pană de cuc


15 - în felul lui simplu, e emoţionant; o liniuţă între Doamne şi ajută ar reda mai bine expresia populară şi aluzia la un ţăran în zori, să zicem, pregătindu-se de muncă sau de drum:


În zorii zilei

cîntatul cucului—

Doamne ajută!


18 - un cuc fără ambiţii mari şi cam răguşit, dar poemul are umor; are chiar şi cezură - prin ruperea versurilor -, după rîndul întîi; însă e valabilă şi observaţia finală de la poemul 4:


Sus pe o cracă

Cu vocea răguşită

Un cuc amărît


19 - minunat poem – aici avem ce spune şi ştim şi cum să o facem! La fel ca la poemul 32, ne place mult că autorul/ autoarea se gîndeşte, în prag de primăvară, la părinţii rămaşi departe. Şi acolo e primăvară, dar bătrînul cais îmbătrîneşte, la fel şi mama. Poate, totuşi, o mai duc un timp­?.... Cîntecul cucului – nenumit direct – este invocat ca un ritual magic al redeşteptării şi al perpetuării vieţii:


Grădina mamei—

va trezi oare cucul

bătrînul cais?


Felicitări cîştigătorului sau cîştigătoarei (domnul Corneliu Traian Anastasiu îi va trece numele, fiindcă eu am comentat în orb, ceea ce mi-a dat posibilitatea să mă refer doar la poeme). Mulţumiri, de asemenea, celor care şi-au încercat pana (de cuc) în competiţie şi sper că însemnările mele vă vor ajuta să scrieţi haiku-uri tot mai bune.


17 aprilie 2009



Comentariile juriului la poemele lunii aprilie 2009 (I)

Pentru luna aprilie, fiecare membru al juriului a scris propriul său comentariu. Începem cu cel al Manuelei Miga mai bogat în idei şi cu o expunere care atinge mai întîi originile japoneze ale poemelor cu tema cucul, ca apoi să facă o incursiune şi în tradiţiile populare care ne oferă totdeauna aura simbolică a temelor legate de calendarul şi obiceiurile de la noi .

*

Cucul
Manuela Miga

Kakkō sau kankodori în japoneză – cucul – este un kigo de vară în acea zonă, dar hototogisu, o specie mai măruntă de cuc, are rolul principal în haiku poate pentru că foloseşte 5 note/onji în cântecul lui ascuţit. Shugyō Takaha a scris un haiku


umi to ifu ookina mimi ni kankodori


ce s-ar putea traduce cam aşa:


întreaga mare

într-o ureche ciulită –

cântecul cucului


Dacă despărţim versurile şi încercăm să le interpretăm separat, dacă numărăm silabele şi kigo-urile sau orice altceva, nu putem înţelege nimic şi nu ne rămâne decât să ne consolăm că japonezii fiind altfel decât noi... În general şi în particular, haiku-ul trebuie înţeles ca un întreg. Lăsând în urmă cunoştinţele şi proiecţiile noastre, preferinţele şi antipatiile (pentru autor, stil, o anume imagine etc.) trebuie să facem tăcere în noi ca să putem auzi ce spune, ce vrea să spună celălalt. Analiza, număratul, puternica conştiinţă de sine şi dorinţa de auto-valorizare a ego-ului clocesc în emisfera stângă a creierului, cea cu care noi lucrăm mai mult, ca buni occidentali ce suntem. Să încercăm să o folosim întâi pe cea dreaptă (amintindu-ne ce aproape suntem de Orientul Apropiat), responsabilă de empatie şi sinteză, de imagini vizuale globale, apoi pe cea stângă. Aceasta este marea taină a dialogului, a celui inter-cultural, printre altele. Altfel vorbim singuri.


Dacă, recitind acest haiku, reuşim să ne lăsăm în braţele empatiei, vom vibra în acelaşi ritm cu autorul, un om copleşit de căldura verii. Ce ar putea fi mai plăcut decât răcoarea şi mirosul mării, foşnetul valurilor, dar marea e departe. Din fericire, un cântec abia auzit, la care apoi ciulim urechea (în japoneză este scris ureche mare, dar, normal, nu ne oprim la sensul fizic), ne aduce, din depărtări, această dorită prezenţă cu răcoare cu tot.


Abia acum putem raţiona: kankodori = kigo (cuvânt sezonal) de vară, kidai (subiect sezonal) = cântecul cucului, kisetsu (emoţii sezonale) dorinţa de răcoare = marea, hon’i (înţelesul esenţial) = căldura, ca esenţă a verii.


Poeţii japonezi au editat şi folosit de câteva sute de ani şi încă produc noi saijiki, un fel de liste/dicţionare/îndreptare pentru începători cu diferiţii termeni grupaţi în teme generale, oferind haiku-uri ca exemple şi preţioase informaţii despre natură (climă, plante, animale, forme de relief etc.), informaţii istorice (când s-a născut şi a murit cutare poet) şi culturale (sărbători religioase, obiceiuri etc.). De exemplu, William J. Higginson a publicat în 1996 Haiku World, un saijiki internaţional de peste 400 de pagini în care figurează şi câţiva autori români. Acesta poate fi utilizat ca o lucrare de referinţă şi înţeles ca un fenomen social şi cultural de grup ce ajută la o mai profundă cunoaştere a haiku-ului.


Ţăranul român a avut calendare populare din care afla când să semene, să cureţe fântânile, ori când să nu lucreze, să nu înjuge boii...


În tradiţiile populare de la noi, citându-l pe Ion Ghinoiu – Zile şi Mituri, cucul începe şi îşi sfârşeşte cântatului la date fixe: „Şi cucul, cum a sosit şi i s-a dezlegat limba, îndată începe a cânta, şi cântă necontenit de la Ziua Cucului – Bunavestire (25 martie, sărbătoare aflată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară) până la Sânziene – Ziua Amuţitului Cucului, sau până la Sânpetru (sărbători din preajma solstiţiului de vară)”. De aici şi până la ceas ori pendulă, cucul n-a făcut decât un salt. Locul de unde se aude prima dată cântecul (în spate, în faţă, în stânga, în dreapta) sau unde este aşezat (pe o ramură verde aduce sănătate, uscată – boală), precum şi ceasul zilei sunt semne bune sau rele. Numărând de câte ori cântă afli câţi ani vor trece până te căsătoreşti sau mori.


Altă legendă anunţă sosirea cucului ceva mai înainte, de Dragobete, numit şi Logodna păsărilor. Neînsoţit – om sau pasăre – singur rămâne tot anul şi fără pui, ca şi cucul, devenit simbol al solitudinii, al lipsei ori depărtării persoanei iubite, al iubirii neîmpărtăşite ori păcătoase. Takao Yoshimwara a scris pentru iubitul ei, un curtean din Edo, în zorii zilei, după plecarea lui:


acum, iubite

eşti lângă Komakata –

strigătul cucului


Singură, neconsolată şi tânjind deja după domnul inimii ei, se întreabă dacă el a ajuns deja, asemenea unei bărci, la ţărm în Komakata, iar plânsul ei seamănă cu strigătul ascuţit şi sfâşietor al hototogisu-lui, asociat aici cu tristeţea întâmpinării zorilor (noaptea de dragoste care se sfârşeşte) şi cu singurătatea.


O legendă (descrisă de C. J. Petroi) îl prezintă pe cuc ca fiind o persoană căzută sub blestemul părintesc: un copil şi-a pierdut fratele în codru şi de-atunci îi e sortit să-l caute neîncetat. În Japonia există o legendă similară (Yanagita Kunio – Japanese Folk Tales): doi fraţi trăiau singuri, în sălbăticie. Fratele cel mic culegea yami, un fel de cartofi sălbatici, pe cei mai buni dându-i fratelui său mai mare, dar acesta se simţea nedreptăţit şi bănuia că el are parte doar de cei mai stricaţi yami. Supărat, a luat un cuţit şi a despicat burta fratelui cel mic, dar spre surprinderea sa, a găsit doar yami găunoşi. De atunci, rotindu-se în zonele în care cresc yami, cucul-fratele cel mare îşi cântă jalea:


Frăţiorul meu,

Eu sap şi gătesc pentru tine.

Bietul meu frăţior,

Sap după yami ca să-i mănânci.


Printre puterile magice ale cucului, în afară de cea oraculară, se află şi puterea de a lua/strica laptele vitelor, de a călăuzi sufletul în lumea de dincolo. Levis Mackensie – The Autumn Wind: A Selection from the Poems of Issa, scrie că în perioada Heian cucul era asociat cu „dealul morţii”. El traduce şi alte poeme cu acest subiect printre care cel al unui anonim:


restul cântului

o să-l aud în ţara morţii –

hototogisu


Nu numai în moartea individuală, ci şi în cea cosmică, pasărea magică joacă un rol principal; astfel, în ritualurile de înmormântare a iernii şi venire a primăverii, de Lăsata Secului pentru Postul Paştelui, în Dobrogea, flăcăi cu măşti de cuci şi cuciţe defilează, apoi bunica cucilor trage trei brazde simbolice în formă de cerc. În final, măştile sunt călcate în picioare într-un ritual de purificare:


Să piară cu tine

Tot ce-i rău în mine

Şi să fie luminat...


În interiorul cercurilor, mirii sunt udaţi şi ciclul cosmic poate reîncepe; în Maramureş flăcăii strigă în această zi numele fetelor care nu s-au măritat şi pricina.


Dar să revenim la cucii noştri, cei de la concursul RK.


28 dintre haiku-uri se referă la cântecul cucului şi la funcţia sa de vestitor al primăverii, în două (18, 27) cucul e răguşit, iar în haiku-ul 53 auzim plânsul cucului; 38 merge chiar mai departe, cucul manifestându-şi prin tăcere revolta la vederea sângelui mielului tăiat (prin etalarea unor imagini patetice, acest poem impresionant se înscrie în genul poeziei lirice). Tot în zona auditivă, dar ca obiecte ce anunţă scurgerea timpului, se numără şi cucii din haiku-urile 6, 34, mai puţin probabil şi 8.


Imaginea sa vizuală o găsim în două haiku-uri (9, 14, acesta din urmă exhibând doar o pană rătăcită). Translatând cucul în domeniul floral – ciuboţica cucului – ne întâmpină numerele 13, 23, 33.


Senryu-ul aflat sub numărul 45 ne explică modul de hrănire al păsării, iar ciudatele sale obiceiuri de cuibărire sunt exemplificate de 30, 35, 51, 39, pe când senryu-ul 47 pune în scenă un cuc familist.


Uciderea cucului face obiectul haiku-ului 31, iar moartea/regenerarea constituie subiectul poemului 44, al cărui autor sigur l-a citit pe Bashō, ba chiar şi-l aminteşte prea tare; şi 49 îl asociază cu moartea (cimitirul), dar în mod indiferent.


În calitatea sa de oracol, conform legendei, cucul anunţă moartea – 7 (oare din ce parte le-o fi cântat?), dar, cântând în zori, vesteşte de bine – 15.


Ca simbol al solitudinii îl găsim în 2, 4, 11, 22, 32, 27, 41 şi 42; 43 ne descrie imposibilitatea vindecării „bolii cucului”, boala dragostei nefericite.


Cucul stimulează lucrări de primăvară (aratul, zugrăvitul) în poemele 12 şi 25.

Asociat sărbătorilor religioase, el începe să cânte de Ziua Cucului (36) şi tot de Buna Vestire cântecul său aduce un val de iubire (17), învie livada cu vişini de Înviere (24), de Paşti îşi face datoria de cuc din pendul (34) iar ultimul recital îl dă, conform legendei, de Sânziene (5).


Pentru că eu cred că a scrie haiku fără a face apel la rădăcinile sale autentice, cele japoneze, mizând doar pe formele contemporane de limbă engleză, este ca şi cum ai construi o casă începând cu acoperişul în loc de a pune întâi temelia, închei cu :


Bashō


Kyoto –

cât tânjesc după Kyoto

în care cântă cucul


departe

unde dispare cucul –

insulă singuratică


hototogisu –

prin pâlcul de bambuşi

se iţeşte luna


Issa


hototogisu –

insecte şi muşte

ascultaţi-l şi voi!


nu eram vărul tău

în viaţa anterioară,

o, cucule?


care, oh, care

este muntele tău?

hototogisu *


un cuc îmi cântă

mie, muntelui,

mie, muntelui *


o asemenea noapte

există oare şi în China?

hototogisu**


*Repetiţia este adesea folosită ca figură de stil, atât în limba cât şi în poezia japoneză, ori teatrul kabuki, dar cel ce nu pătrunde spiritul haiku-ului o consideră eroare, deoarece eroare este în stilul neglijent al limbii şi poeziei române.


**Cucul din China – cucul comun – cântă mai rar. Conform legendei, hototogisu cântă pătimaş, obsesiv, până când scuipă sânge. Pentru acest motiv, pe patul de spital, bolnav de tuberculoză pulmonară, Shiki se compara cu hototogisu.