Interviu cu Horia Ivăşcan, primul cîştigător al unui concurs de haiku online

Am astăzi marea bucurie ca Horia Ivăşcan să fi răspuns în fine la cîteva întrebări pe care plănuiam să i le pun de mult. Cine e Horia? Pentru comunitatea celor ce scriu haiku fără să frecventeze site-urile literare, evident, un necunoscut. Pentru ceilalţi este cîştigătorul primului concurs online de haiku (în interviu, el aminteşte de încă unul din 2002, dar acela nu era doar de haiku). Important este că Horia n-a beneficiat în nici un fel de contactul direct cu mişcarea haiku, nu a cunoscut personal pe cineva care scrie haiku, n-a participat alături de alţii la cercuri sau cenacluri, n-a citit nici o revistă, antologie, volum de poezie niponă. Şi asta pentru că ele sînt greu accesibile, dacă nu aproape inaccesibile.

Horia este dovada faptului că acest lucru se poate realiza la un nivel calitativ superior şi frecventînd doar internetul. Este în acelaşi timp o obligaţie pentru noi – aceea de a face din acest site şi din constelaţia care se configurează în jurul său o reală sursă de informaţie pentru cei ce nu au acces la sursele, greu accesibile, pe hîrtie.

*

Ai fost primul pe care l-am vizat pentru a răspunde la cîteva întrebări. Asta pentru că eşti cîştigătorul primului concurs de haiku online în limba română, lucru pe care ne străduim să-l facem şi noi aici. Ce împrejurări te-au împiedicat să-mi răspunzi atunci? Ce studii faci în continuarea celor din prima tinereţe?

La interviu aş fi răspuns bucuros. În ce priveşte absenţa mea din ultimul timp de pe site-urile literare, ea poate fi oarecum explicată prin lipsa timpului liber şi, de ce nu, prin stresul de la servici din ultimul an. În plus, încerc să-mi îndeplinesc un vis mai vechi, acela de a urma facultatea de psihologie. Când ar fi trebuit să o fac, autorităţile din acea vreme au desfiinţat-o.

Ai cîştigat cu acest poem:

Pe lac liniştit
Trec pescari peste lună
‘ncet risipind-o.

concursul organizat în mai 2005 pe site-ul agonia. Îţi mai aduci aminte în ce conjunctură s-a desfăşurat? Ce urmări a avut pentru participanţi? Dar pentru tine?

De fapt, concursul la care vă referiţi, nu a fost primul de acest gen pe site-ul agonia. Gabriel Niţă a organizat primul concurs de haiku si poezie scurtă nonhaiku în decembrie 2003 intitulat „Dragoste şi gheaţă”. În ce priveşte concursul din 2005, el a fost de departe mult mai bine organizat şi cu mult mai mulţi participanţi. Din păcate, concursul s-a oprit la primă ediţie, nu comentez de ce. Pentru mine a fost o mare bucurie, m-am reîntâlnit în concurs cu mulţi prieteni la care ţin foarte mult şi care din păcate nu mai activează pe site. Pe de altă parte, pentru mine, concursul a fost o mare provocare cu mine însumi. Nu cu multă vreme înainte de concurs începusem să scriu haiku, dar acela nu era haiku. La vremea respectivă eram foarte atent doar la metrică şi foarte puţin la reguli. După aceste concursuri ochiul mi-a devenit mult mai critic.

Din lista celor 27 de participanţi de atunci, 5-6 sînt prezenţi şi în concursul nostru. Crezi că acel concurs ar fi meritat să devină unul periodic?

Cu siguranţă, din păcate pe anumite site-uri literare (nu dau nume), anumite genuri literare au devenit fiice vitrege şi e păcat. Aceste concursuri ar fi putut (ar putea) familiariza cititorul cu ele.

Ai evident simţ şi talent pentru haiku. Cînd ai scris primul poem de acest gen şi ce te-a determinat s-o faci?

Nu mă consider un talent în haiku şi asta fără falsă modestie. Chiar am ezitat să vă trimit acest interviu, sunt mulţi, mulţi alţii mai îndreptăţiţi să îl primească. Mă consider mai degrabă un îndrăgostit, un impătimit de haiku în special şi de poezia scurtă în general.

Faptul că ai găsit pe site-urile literare autori cu aceleaşi preocupări a avut influenţe asupra scrisului tău? Te-a susţinut existenţa acestei mici comunităţi în a persevera într-o activitate care nu prea e recunoscută de comunitatea literară din România?

Primul haiku l-am scris pe agonia cam prin 2002. Aşa cum am mai spus mai sus, la vremea respectivă eram o enclavă de creatori de texte haiku pe poezie.ro, nu-i numesc ca să nu scap vreunul, care ne ”ofeream” în dar texte şi replici la texte intitulîndu-le haiku. Nu în ultimul rând, cred că ar trebui să-i amintesc pe Dan Mitruţ şi mai recent pe Maria Tirenescu şi Traian Atanasiu, care, prin informaţiile pertinente oferite despre acest gen literar mi-au deschis întradevăr o altă perspectivă în a scrie, aflînd cum se scrie şi de ce se scrie haiku.

Ce anume din viaţa ta te-a făcut să adopţi haiku-ul, firea ta, anumite împrejurări, profesia, anturajul?

Cu siguranţa firea. Îmi place natura, îmi place frumosul, îmi place să meditez la ele atunci când am plăcuta onoare să le întâlnesc.

Ai avut ocazia să citeşti şi vreuna din cărţile despre haiku scrise de autori români? Crezi că ele sînt necesare, sînt folositoare? Te ajută să evoluezi mai repede?

Trebuie să recunosc că nu am citit cărţi haiku în adevăratul înteles al cuvântului dar am citit o mare parte din ceea ce se poate citi prin bibliotecile virtuale. Cât priveşte utilitatea lor eu consider că orice lectură te ajută în a evolua, chiar şi lectura de proastă calitate.

Eşti abonat la vreuna din revistele de haiku de la noi? Le citeşti?

Nu sunt, dar aş dori să fiu. Nu cunosc decât despre existenţa celei din Costanţa, dar mi-aş dori să mă pot abona şi chiar vă solicit un ajutor în acest sens.

Ai în bibliotecă antologii publicate la noi sau volume de autori de haiku români?

Recunosc, nu.

Sînt convins că există la noi o lipsă cronică de carte care să contribuie la iniţierea celor ce se apropie de haiku.

Nu aş numi-o chiar cronică, dar din păcate şi cele existente au apărut (şi apar) într-un tiraj foarte mic fără a avea vreo şansă de a fi citite decât poate de către prietenii autorului.

Cum vezi tu concursul nostru? Suplineşte el cît de cît această lipsă?

Numărul în creştere al participanţilor la concurs şi simpatizanţilor blogului Romanian Kukai dovedeşte singur acest lucru.

Scrii haiku permanent sau doar din cînd în cînd? Crezi că un concurs periodic e cumva un stimulent pentru a te menţine mereu în formă?

Aş scrie în fiecare zi haiku dacă ... Aş dori să-mi de-a Dumnezeu sănatate ca măcar la pensie să pot să o şi fac, să încerc să bucur pe alţii cu scrierile mele.

Te-ai hotărît, în fine, să ne onorezi concursul din această lună. E cumva o promisiune de fidelitate?

În general, cei care mă cunosc ştiu că de obicei evit să promit ceva. Pot totuşi să fac o afirmaţie şi totuşi o mică promisiune: vă iubesc dragi iubitori de haiku şi vă promit că de fiecare dată când voi putea, atât ca timp, cât şi ca dispoziţie, voi fi alături de voi.

Nu pot să nu închei mulţumind celui (celor) care au iniţiat acest proiect şi să le urez în continuare mult mult succes.