Şerban Codrin ne onorează cu un comentariu amplu asupra concursului încheiat recent. Chiar dacă unii vor avea impresia că demolează ierarhia, sînt convins că vor găsi şi resursele să vadă adevărul: şi capacitatea de a produce poeme de calitate, şi aceea de a aprecia producţiile altora ţine de un anume discernămînt care se modelează mai uşor într-o comunitate însufleţită de spiritul ludic. Iar întrecerea este una din compoenentele majore ale acestui spirit.
Instrumentele concursului sînt esenţiale pentru a vă urmări evoluţia. Tabelul voturilor nu serveşte doar la transparenţa necesară pentru a avea încredere în corectitudinea concursului, ci şi, aşa cum evidenţiază şi Şerban, la a-ţi aprecia nivelul gustului şi a încerca să-l ameliorezi treptat. Poţi vedea cum votează cei mai buni şi cu timpul, ajutat şi de comentariile maeştrilor, ca să zic şi eu un cuvînt mare, poţi vota tot mai aproape de o apreciere de calitate. Dar mai ales, te poţi bucura atunci cînd se dovedeşte nu doar că ai obţinut un loc bun, ci ai şi votat poeme bune.
Sigur, pentru asta trebuie mai întîi să te dezbari de obiceiul de a-ţi vota doar cunoscuţii, de obicei pentru reciprocitate.
*
CONCURSURI, CONCURENŢI, DAR DIN CINE ESTE ALCĂTUIT JURIUL?
Şerban Codrin
Pretutindeni în lume se organizează concursuri de selecţie ale poemelor renku, haiku, senryu. Este singura modalitate profesională, bazată pe criterii filozofice, estetice şi de teorie literară, care poate promova un poem, un autor, o creaţie în totalitatea ei. Matsuo Bashō a compus, dar juriile l-au promovat, până a ajuns el însuşi o autoritate şi un echivalent al juriilor. Apoi, în posteritate, l-au promovat tradiţia, inerţia, iluzia, dar, la o analiză profundă, creaţia sa rezistă dincolo de orice contestare, opera poetului esta viabilă şi valabilă. În caz contrar, s-ar fi prăbuşit de multă vreme în neant.
Concursurile româneşti organizate de ROMANIAN KUKAI, de Societatea română de haiku, de reviste, de oricine se încumetă şi are posibilităţi de comunicare, au un scop: descoperirea, din mulţimea propunerilor, a poemelor valoroase. În caz contrar, se tipăresc volume fără nici o valoare, ba maculatura este susţinută şi de critici literari fără nici o iniţiere specifică în acest domeniu atât de fragil. Să te ferească Dumnezeu de orgoliile rănite ale poeţilor!
Întotdeauna l-am felicitat pe maestrul Corneliu Atanasiu pentru activitatea sa cu totul extraordinară de a organiza concursurile lunare de selecţie, cu rezultate de multe ori spectaculoase.
După concursul din luna decembrie 2008, când a a fost propus cuvântul sezonal COJOC, am tras cateva concluzii. Una mi se pare principală: poeţii noştri nu au întotdeauna simţul limbii literare, ceea ce este păcat. Sau sunt profund neatenţi, altfel nu s-ar explica avalanşa de PLEONASME, boală cronică a haiku-ului. Ninge pe cojoc, cojocul iernii, cojoc în viscol or fi construcţii sintagmatice normale în poezia de tip aristotelic, occidentală, dar nu în poezia haiku, tanka, senryu. În al doilea rând, când ai la dispoziţie numai 17 silabe, nu-ţi poţi permite luxul redundanţei, textul trebuie să fie simplu, exploziv, paradoxal şi să răspundă la o mulţime de exigenţe estetice.
I-am propus domnului Atanasiu cuvântul sezonal ANUL NOU din mai multe motive. În primul rând, în poezia noastră nu există decât câteva, în orice caz, prea puţine haiku-uri reuşite, dedicate acestui eveniment cu semnificaţii profund simbolice in toate culturile, inclusiv în cea română sau japoneză. Cu ce rezultate?
Sper că este un prim concurs cu această temă, propun de pe acum ca ea să se repete şi în luna decembrie 2009, când poeţii vor fi mult mai pregătiţi de inspiraţia de peste an. Rezultatele prezente nu sunt rele, în orice caz nu am întâlnit erorile din cazul precedent. Recolta începe să se alcătuiască şi în câţiva ani vom putea spune că o ducem cu mult mai bine.
Juriul Romanian Kukai este alcătuit din toţi participanţii, care votează după propriile criterii, cunoştinţe, gusturi, presupun, la nivelul iniţierii fiecăruia. Metoda se practică în multe concursuri, inclusiv internaţionale, dar nu este singura.Când avem un juriu restrâns, în dialog, sau când arbitrul este unic, de exemplu, un maestru, erorile sunt, în orice caz mai puţin frecvente, dar pot să apară.
Ce se întâmplă în concursul abia încheiat? Ceea ce se observă în multe alte cazuri. Juriul abstract premiază multe poeme bune amestecate cu multe poeme rele. Ies în evidenţă poeme excepţionale, construite cu paradox, strălucitoare, şi cad în subsoluri poeme de mare valoare, dar care nu strălucesc prin evidenţă, pentru că autorii aleg un arsenal poetic mai subtil, care scapă unei judecăţi cumulative (ca să nu spun "la grămadă").
Premiul I, un text de Felicia Leş:
Singur de-anul nou -
Vrabia n-a mai venit
La blidul cu mei
Poemul este frumos în sine, dar autorul nu ştie că este permis în haiku să se scrie cu majusculă doar la începutul poemului. În al doilea rând, motivul singurătăţii de anul nou este prea frecvent, aşa ca îţi trebuie mare talent să propui o imagine memorabilă. Dacă mai adăugăm verbul la timpul trecut, devenim suspicioşi şi atragem atenţia juriului abstract că a făcut o alegere greşită, propunând câştigător un poem banal, neinteresant, o umbră a altor poeme pe motivul singurătăţii (sabi).
Premiul al II-lea, un text de Valeria Tamaş:
Noapte între ani -
îţi urează la mulţi ani
doar papagalul.
Se observă că textul este ortografiat corect, fără majuscule inutile, cu verbul la prezent. Noapte între ani este un vers binecunoscut, reluat de mulţi alţi poeţi, ma abţin să-i citez în acest context. Versul al doilea repetă inutil, mai mult decât pleonastic, cuvântul propus drept KIGO, ratând poemul. Din nou juriul greşeşte, poemul nu are ce căuta în fruntea ierarhiei şi nu poate fi selectat în nici o antologie.
Premiul al III-lea,un text de Eduard Ţară:
Noapte de An Nou -
un şir de urme pleacă
şi altul vine
Eduard Ţară ştie prea bine ce este un haiku şi rezolvă provocarea cu un prim vers banal, fără relief, repetitiv la toţi poeţii, unde se află kigo, şi continuă cu un aforism buddhist, rezolvând magistral şi simplu problema. Pentru asta îţi trebuie talent şi Eduard face o demonstraţie de forţă.
În continuare voi merge pe sărite. Dan Norea şi Loredana Dănilă (între timp şi-a luat un pseudonim şi cred că bine a făcut) nu ne propun nici un haiku, în schimb câştigă sufragiile juriului cu două senryu-uri superbe despre şampanie. Propun să se prezinte la concursul de senryu abia lansat (este cu temă sau fără temă obligatorie?) şi vor fi premiaţi din nou, pentru că merită!
Locul VI îi este oferit lui Henriette Berge. Pentru că poemul este excepţional îl voi cita:
Casa bunicii -
ajunul anului nou
nu schimbă nimic
Este, probabil, cel mai frumos poem din concurs. De ce nu a fost laureat la nivelul excepţionalului? Juriul abstract s-a discreditat complet.
Încă un poem de calitate, semnat de Magdalena Dale.
Zori de Anul Nou -
pe mormanul de gunoi
ghetele rupte
In orice caz, textului i se pot da mai multe interpretări, ceea ce este ideal în haiku. Valoarea estetică hai-i potenţează minunat poemul în două puncte esenţiale (gunoi, rupte). Ghetele, cu valoare hai-gon, mă fac să cred că autoarea este din ce în ce mai implicată în iniţiere, pentru că rezultatele se văd în subtilitatea scriiturii.
La premiul al V-lea (Doina Bogdan Wurm) apare metafora (ofranda iernii), deci totul se prăbuşeşte.
Iată PLEONASMUL clasic, a fost premiat cu floricele împletite pe câmpii de veseli copii:
Ninge cu fulgi mari
în noaptea anului nou -
la geam urători
Nu au ce căuta în acelaşi haiku (de aceea este haiku si nu epopee homerică) anul nou lângă urători şi fulgi mari (ninge), pentru că evidenţa este pleonastică, iar poemul este ratat, însă nu pentru juriul care greşeşte grav din nou, tocmai prin prezenţa sa abstractă.
În concluzie, toate discuţiile despre PLEONASM sunt inutile, respinsul şi prigonitul este apreciat pe piaţa de haiku, lângă Obor, unde latrş câinii şi se vând canari.
Mai bine sau mai rău, lucrurile merg până la sfârşit, dar apar în continuare poeme bune neremarcate, deci se face simţită nevoia unui cunoscător, a unui maestru, care sa propună ordine în dezordine.
Eu însumi am participat la concurs cu un haiku neremarcat.
Prima crimă
nerecunoscută din an -
un brad la gunoi
Forma este relativ liberă (4,8,5), dar putea deveni corectă:
Cea dintâi crimă
recunoscută din an -
un brad la gunoi
Am preferat textul mai puţin canonic, pentru că se pierd nuanţe esenţiale. Între nerecunoscută/recunoscută, varianta întâi poartă sensul suprem al poemului, deci nu putea fi ratată. Valorile mushin (nerecunoscută) şi hai-i (crimă, gunoi) sunt prezente, valori esenţiale în haiku. Întreb retoric: câţi poeţi ştiu să le folosească în mod creator, nemaiîmprumutându-le din textele altora?
În al doilea rând, care este structura interioară a unui haiku? Răspundem cu ochii închişi: unde / când / ce? Oare aşa este? Nicidecum. Un haiku are un sens, deci esenţialul este "ce?"
(Recitiţi poemul de mai sus, al unui iniţiat, Eduard Ţară, ca să vă convingeţi.) Cine pierde vremea prea mult cu unde / când? (absolut necesare) ratează sensurile poemului, deci esenţialul.Textul de mai sus pare a nu avea unde / când, totul fiind un "ce?" prelungit pe toată lungimea lui, prin urmare, un câştig esenţial, poemul devenind aforistic.
Propun Domnului Corneliu Atanasiu să alcătuiască un juriu serios pentru selecţia finală în antologia concursurilor (am auzit că deja se ocupă doamna Manuela Miga), pentru ca numărul erorilor să nu fie supărător de mare, ca în orice concurs cu auto-juriu, unde, iată, nu prea funcţionează criteriile echilibrate de selecţie şi se produc erori cu totul ridicole.
Am avut simpla curiozitate să caut în schemele din luna ianuarie 2009 ale patronului spiritual şi nu numai al concursului cine a votat cele două puncte acordate textului meu. Sunt Henriettre Berge şi Victoria Fătu Nalaţiu. Dacă au votat din întâmplare (cad sub această incidenţă mulţi dintre juraţii concursului), ce să mai zic, nu te poţi lupta cu întâmplarea, dar dacă au făcut-o în cunoştinţă de cauză, nu-mi rămâne decât să le felicit pe distinsele doamne şi să le spun că au cunoştinţe despre haiku şi că pot să-şi ducă mai departe făclia, mare, mică, atâta cât este, dar iniţiată. Le propun să-şi adâncească studiul poeziei zen, căci, ştiu, domnul Atanasiu caută iniţiaţi în haiku şi colaboratori de ispravă. Vă ofer câte un exemplar din antologia mea de poezie zen, tocmai ca un semn pentru calităţile pe care le-aţi dovedit.
Felicit pe Eduard Ţară, Henriette Berge, Magdalena Dale pentru câştigarea primului Romanian Kukai pe anul 2009. Aştept cu interes pe Dan Norea şi Florentina Dănilă în Romanian Senryu, unde, parcă prevăd, nu vor câştiga nimic, pe mâna unui juriu atât de, involuntar-năbădăios, deci supus prea multor greşeli.
