Mihail
Buraga - Născut în Suceava la 1 Mai 1973,
crescut la Gura Humorului până în 1992 (un orășel minunat, înconjurat de
dealuri împădurite); scăpat dintr-un liceu industrial am ajuns în capitala unde
locuiesc și în prezent; am absolvit Facultatea de Istorie a Universității din
București; muncesc dintotdeauna în: vânzări, marketing și dezvoltare în aceste
direcții.
1.
Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii haiku?
Am luat contact cu poemele haiku
într-un mod întâmplător, răsfoind prin anii ‘80 o broșură de prezentare a
expoziției unui grafician de carte (domnul Emil Chendea – Galeriile <<Filo>> Cluj-Napoca 1976). Acolo erau câteva
exemple de haiku-uri din doua carți illustrate de dumnealui: <<Din lirica Japoneză>>,
Editura Univers 1970 și <<Haiku –
Antologie Niponă>>, Editura Albatros 1974.
Așa ajuns să citesc pentru prima oară
(fără să știu cine sunt și ce reprezintă in literatură), trei kaiku-uri scrise
de maeștrii: Șokan, Shiki și Buson – trei texte minuscule care au avut un impact
major asupra mea. Îmi aduc aminte că m-a
impresionat modul succinct și enigmatic al acelor poeme, care reușeau totuși să
transmită atât de mult.
Apoi m-am întâlnit cu câteva scrieri
similare ca formă aparținându-i lui Nichita Stănescu și … așa le-am dat de gust;
un mod laconic de a spune lucruri într-o formă poetică, asta erau
haiku-urile pentru mine în adolescență - și un mod la îndemână de a intriga poetele
din liceu.
Nu am avut o continuitate în a le
scrie până prin 2009 când am făcut un blog (încă mă mai credeam exotic, nu
știam de existența vreunei comunități de autori), în care postam când și când.
Abia prin 2012 am început să citesc pe internet despre forma clasică a
haiku-ului, să înțeleg ce e kigo-ul, să mă intrige la început forma cazonă a 5-7-5-ului
(haiku-rile traduse la noi evident că nu o respectau iar asta crea confuzie).
Și cam atât - din 2013 am început să mă
maturizez în breaslă prin participări la kukai și la concursuri.
2.
Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?
Pe lângă cele de mai sus, îi datorez
aprecieri în privință înțelegerii mai depline a ceea ce înseamnă haiku / senryu
și a mediului scriitorilor de gen de la noi domnului Corneliu Traian Atanasiu,
atât din discuții directe cât și prin scrierile și comentariile dumnealui - o
foarte mare contribuție în acest sens, prin atenția constantă pe
care o presupune, o are existența Romanian Kukai, al cărui initiator este tot
dumnealui, kukai pe care îl consider cel mai frumos concurs de haiku la care
particip.
3.
Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat
cineva?
Da, nu pot să nu menționez aici “Abecedarul” lui Henri Brunel <<Haiku înțelepciune
sau nebunie?>> apărut la Editura PRO în 2007, o carte rară (prin prisma
faptului că a
fost prima lucrare de acest fel - didactică - întâlnită de mine în limbă română), carte pe care am
citit-o și recitit-o de multe ori; un autor care m-a făcut să înțeleg că
haiku-ul este mai mult decât “trei versuri scurte” și care mi-a
dezvoltat apetitul pentru acest gen poetic.
Mai am foarte mult de citit și de
observant însă și mă bucură că am de la cine sa învață, un argument în acest
sens fiind cartea domnului Traian Atanasiu <<Mulcom
picurând>>, aparut la Editura PIM din Iaşi in 2013, alături de
creațiile celorlați colegi de la Romanian Kukai unde puterea exemplului
fiecăruia dintre ei, lună de lună, formează o școală de neînlocuit.
4.
Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză
comparativ cu cea occidentală?
Rareori mai evadez și în “poezia
contemporana” așa cum făceam în liceu, într-un stil liber, scăpat de regulile
pe care le presupune disciplina savuroasă a unui haiku, iar când o fac, e mai mult
o bucurie si o relaxare, fără ambiții de “opera poetica”.
În ce privește a doua parte a
întrebării, ar fi un tupeu fantastic din partea mea să îmi permit comparații
între cele două lumi poetice - îmi pare rău dacă dezamăgesc însă în afară unor generalități nu am cultură necesară unui astfel de
demers.
Îmi sunt însă foarte simpatici japonezii
prin modul lor poetic succint, aluziv și am să îmi argumentez spusa prin poemul
de mai jos, care îmi e foarte drag:
DUPĂ
SĂRUT
- Dormi?
- Nu – zise ea.
În mai,
O amiază
Între flori
În soare
pe pajiștea de la
marginea lacului:
- Aș putea să mor cu
ochii inchiși acum,
Spuse ea.
autor:
Miki Rofu
5.
Ai luat locul I la concursul lunii noiembrie 2013 cu un poem foarte reușit (viață
de paznic -/ semințele de bostan /măsoară timpul). Ne poți spune ce/cine anume
te-a inspirat, cum ai reuşit să scrii un haiku atît de bun?
Mulțumesc, și mie îmi place cum a
ieșit; bostan a fost kigo de toamnă la ediția respectivă.
Este vorba despre timp și de
meditațiile asupra trecerii lui. De felul meu am o aversiune față de: ceasuri,
ore, minute și tot felul de supercalculări ale rotației Pământului în jurul
Soarelui.
Prefer (atât cât pot) să trăiesc
timpul ca pe ceva organic, ceva care nu se măsoară ci își face simțită prezența
prin succesiunea dintre zile și nopți, apusuri și răsărituri, Luni pline și Căi
Lactee, odihnă și oboseală, culcatul găinilor și cântatul cocoșului ...
Consider că am ajuns să ne raportăm
la timp într-un mod rigid, forțând viață în felul asta să devină o consecință
tristă a ceea ce numim civilizație și progres.
Ne raportăm la viață și la moarte în
cifre: a trăit doar 39 de ani, "ce tânăr era, cât ar mai fi putut să scrie
...", a trăit 91 de ani, "era și timpul ...", fără să ne gândim
dacă omul respectiv a fost fericit sau trist, ce a lăsat bun în urma sa ... Am
ajuns sa cuantificăm până și bucuriile intime în minute, de parcă viață ar fi o
cursă continuă în care trebuie să atingem indicatori de performanță, iar cel
mai trist este că asta începe să fie măsura bucuriei omului sau reperele unei
vieți reușite în ochii lumii.
Fără să ne dăm seamă am devenit niște
mutanți, niște ceasuri "elvețiene" ambulante care nu mai sunt
compatibile cu ceasul biologic, cu Dumnezeu și cu lumina soarelui; supraviețuim
în orașe "care nu dorm niciodată" și ne bucură asta de parcă viață
omului ar fi un meci de fotbal cu două reprize care ni se cuvin, plus
prelungiri.
6.
Ce valoare au pentru tine premiile obținute atât în țară, cât și în
străinătate?
Premiile sunt motive de bucurie și în
egală măsură încurajări.
Ce este frumos la concursurile de
haiku e lipsa unor interese majore care să distorsioneze calitatea jurizării
(cel puțin așa sper) cât despre kukai-uri, unde fiecare dintre participanți
votează anonim lucrările din concurs fără să le cunoască autorul, satisfacția
pe care mi-o produc aprecierile este direct proporțională cu calitatea poemelor
celorlalți.
7.
Ce înseamnă pentru tine participarea la concursurile de haiku de pe RO KU?
Așa cum am spus și mai sus, este o
școală de neînlocuit; unul dintre reperele mele principale în ce privește
scrierea de haiku în limba română.
8.
Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta personală şi activitatea profesională?
Te ajută sau te încurcă?
Lucrez la KeysFin, o companie care se
ocupă cu furnizarea de informatii de afaceri și analiză financiară, realități
care nu prea au legătură cu poezia, însă îmi e greu să spun că "mă
încurcă", aș spune că mai degrabă se creează o polarizare necesară între
muncă și timpul liber sau "timpii morți" de peste zi.
Ca să mă fac mai bine înțeles, pot
spune că (spre surprinderea mea) au existat vacanțe, concedii ... în care nu am
reușit să scriu nici măcar un haiku (deși am încercat) și momente de respiro
foarte creative (haiku-ul cu bostanul menționat mai sus a fost scris într-un
troleibuz, în drum spre muncă).
Sigur, aici intervine și statutul de
burlac pe care îl am – ce va urma … Dumnezeu cu mila.
9.
Poți numi trei poeme haiku de-ale autorilor români sau străini care îți plac în
mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți?
Mereu întâlnesc astfel de haiku-uri,
fie la colegii din Romanian Kukai, fie pe facebook sau la concursuri, fie
descoperind și redescoperind maeștri japonezi. Iată două dintre ele:
sunset kiss –
our faces turning
slowly orange
autor:
Kevin Bailey
Sfârşit de vară –
de pe vâslă se
scurge
încet lumina
autor:
Eduard Ţară
În primul rând însă, seculara broască
a lui Basho; un reper foarte puternic și o cheie importantă în înțelegerea
poemelor haiku.
10.
Ai publicat vreo carte de haiku? Ai vreun proiect în acest sens?
Singurele locuri în care am publicat
până acum, în afară de haiku-urile care apar în urma concursurilor, sunt: un
blog personal (abandonat în prezent - <<Vârful
Săgeții>> , pe wordpress - mărturia începuturilor mele de autor, mai
mult o joacă și micropoeme cu titlu decât haiku-uri in cunoștință de cauză) în
care scriam împreună cu poeta Miruna Dima până să devin activ în RO KU și să
încep să particip la concursuri, plus unele grupuri de pe facebook (aș remarca
aici grupul îngrijit de Daniela Zglibutiu, unde îmi face plăcere să scriu din
când în când datorită atmosferei relaxate și a statutului de atelier pe care îl
are – <<Haiku de azi și de ieri - atelier>>).
În ce privește tiparul, da, am un
proiect, este vorba despre o poveste trăită prin intermediul tristihurilor:
"haiku, senryu, haiga și alte micropoeme" (acesta va fi și subtitlul
prudent al volumului - ca să nu mă spulbere spiritul critic al haijinilor încă
de la debut).
Poemele sunt scrise, ce mă mai ține
în loc sunt desenele pentru care nu reușesc încă să îmi găsesc liniștea
necesară. Sper că va ieși la lumina în 2015.