„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 30 septembrie 2015

INVITAŢIE DE PARTICIPARE - OCTOMBRIE 2015





Am introdus înscrierea poemelor doar prin completarea
formularului online încorporat în

INVITAȚIA DE PARTICIPARE

trimisă în fiecare lună celor care sînt membri ai


Nu uitați: 
ca să ajungeți la formular
ori vă faceți un cont pe grup, ori intrați pe ROMANIAN KUKAI și căutați invitația postată pe data de întîi a fiecărei luni.

Dragi iubitori de haiku,


Astăzi vă invităm să participaţi la al 103-lea concurs RK, concursul lunii OCTOMBRIE 2015. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şiRegulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Dacă participaţi pentru prima oară, este bine să citiţi în prealabil regulamentul concursului.

Luna aceasta, trebuie să trimiteţi un poem care
să includă cuvântul MĂCEŞE.*







 Cuvântul, fiind kigo de toamnă,  
poemul vostru trebuie să se încadreze în atmosfera acestui anotimp.
Nu uitaţi că poemul e bine să aibă un singur cuvînt kigo,
restul cuvintelor pot în acest fel să aducă altă informaţie
pentru realizarea unor imagini cît mai complexe.


Drept model vă poate folosi poemul:

măceşe roşii 
luna în amurg stingînd
lampioanele
 (Şerban Codrin)



Fiecare participant va trimite un singur haiku, respectînd în compunerea lui tematica anunţată.
AMENDAMENT: Concursul nostru presupune că autorii poemelor votate nu sînt cunoscuți decît după publicarea rezultatelor. Se înțelege că participanții la concurs nu trebuie să prezinte poeme care, în orice fel, au putut fi văzute deja în texte tipărite sau afișate pe internet, nici înainte de, nici în timpul concursului. Din această lună, poemele recunoscute ca atare vor fi eliminate din concurs.
 

 Trimiterea poemului se face completînd toate rubricile din formularul de mai jos, apăsînd la sfîrșit butonul Submit/Trimiteți. Veți primi o confirmare imediat pe site și una ulterioară pe adresa email menționată de voi.
Partea inferioară a machetei

ROMANIAN KUKAI - OCTOMBRIE 2015


    Numele și prenumele *
    nume pe care îl veți folosi și la votare

    Adresa email *
    adresă pe care veți primi confirmarea înscrierii

    Haiku *
    Vă rugăm să încercaţi să vă ortografiaţi poemul în acord cu obişnuinţa deja încetăţenită de a evita pe cît se poate alte semne de punctuaţie decît linioara de despărţire care marchează kireji-ul, precum şi majusculele (în afară de substantivele nume proprii cuprinse în el).

Partea inferioară a machetei
Partea inferioară a machetei

Lista tuturor poemelor pentru votare
va fi inclusă în invitația la vot afișată pe ROMANIAN KUKAI.
Anunțul va fi trimis personal și tuturor membrilor grupuluihttp://groups.yahoo.com/group/INFORMATIIROKU/


Termenele concursului sînt:

primirea poemelor pînă pe 14  OCTOMBRIE ora 24 (a României),
votarea pînă pe 21 OCTOMBRIE aceeaşi oră,
anunţarea rezultatelor pînă pe 27 OCTOMBRIE




Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.


Nu mai trimit înștiințări pe lista LAPNO.
Dacă v-aţi obişnuit să vă sosească prin email
anunţurile, reamintirea şi ultima strigare
pentru concursul lunar
precum și tabelul voturilor
e musai să vă faceţi un cont pe:


Puteţi face acest lucru înscriindu-vă direct pe site
sau cerîndu-mi pe adresa
să vă trimit o invitaţie.

Pînă acum grupul are 124 de membri.






marți, 22 septembrie 2015

REZULTATELE ROMANIAN KUKAI SEPTEMBRIE 2015


         Totul este spus cu o simplitate și o franchețe desăvîrșită. Bătrîna, neajutorată și din cauza vîrstei și pentru că a rămas singură, nu mai dă gură ca să gonească graurii. Își învinge reflexul ancestral de a se opune păsărilor stricătoare. Sînt și ele făpturile Domnului. Ființe care nu s-au înstrăinat de ea și de locul unde au trăit, cu bune și cu rele, la un loc cu cei ce-au fost. Și așa își mai alină singurătatea. Și poate mai perpetuează lumea care a fost și-n care nu s-a simțit niciodată singură. 



REZULTATELE
ROMANIAN KUKAI SEPTEMBRIE 2015




Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele stabilite prin votul participanţilor
pentru concursul lunii SEPTEMBRIE 2015
a cărui temă a fost cuvîntul GRAUR.

NR.
POEM
NUME ȘI
PRENUME
VOT
URI
PENA
LIZĂ
RI
PCTE
LOC
58
Gabriela Beldie
24
24
I
45
Claudia-Ramona Codău
25
2
23
II
9
Daniela Lăcrămioara Capotă
15
15
III
12
Dan Norea
15
15
III
29
Letiția Iubu
15
15
III
6
Adina Enăchescu
13
13
IV
48
Cristina Oprea
13
13
IV
22
Constantin Iliescu
12
12
V
43
Dan Iulian
12
12
V
10
Genovel-Florentin Frățilă
11
11
VI
35
Daniela Zglibuțiu
11
11
VI


FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:

Gabriela Beldie
Maria Tirenescu
LIN
ivi Ciupav
Şi tuturor participanţilor!

        
*

Locul I – 24 puncte

58.

via pustie –
ciugulind asfinţitul
un stol de grauri

Gabriela Beldie

Concursul lunii septembrie 2015


More presentations from Corneliu

Locul II – 23 puncte

45.

singurătate -
bătrâna nu mai alungă
graurii din vie

Claudia-Ramona Codău


Locul III – 15 puncte

9.

crengi dezgolite –
cântecul unui graur
umplând livada

Daniela Lăcrămioara Capotă

12.

competiție -
un graur gălăgios
și mama soacră

Dan Norea

29.

strugurii copţi -
primul la degustare
un stol de grauri

Letiția Iubu


Locul IV – 13 puncte

6.

nor de furtună -
un stol de grauri se-ndreaptă
spre strugurii copți

Adina Enăchescu

48.

cântec de graur -
la fel de nemișcată
sperietoarea

Cristina Oprea


Locul V – 12 puncte

22.

grauri la furat -
tata ia în cătare
sperietoarea

Constantin Iliescu

43.

noiembrie gri -
de pe o creangă vântul
scutură un graur

Dan Iulian


Locul VI – 11 puncte

10.

copii emigranți -
invadată de grauri
via din bătrâni

Genovel-Florentin Frățilă

35.

graurii în zbor -
marea aduce la mal
refugiații

Daniela Zglibuțiu



Locurile ocupate de ceilalţi participanţi pot fi văzute în tabelul voturilor trimis pe site-ul INFORMATIIROKU, precum şi, prescurtat, în tabelul de mai jos. Penalizările cu roșu sînt pentru lipsa la vot, cele cu negru pentru voturi reciproce.



NR.
POEM
NUME ȘI
PRENUME
VOT
URI
PENA
LIZĂ
RI
PCTE
LOC
58
Gabriela Beldie
24

24
I
45
Claudia-Ramona Codau
25
2
23
II
9
Capota Daniela
15

15
III
12
Norea Dan
15

15
III
29
Letitia Iubu
15

15
III
6
Adina ENACHESCU
13

13
IV
48
Cristina Oprea
13

13
IV
22
iliescu constantin
12

12
V
43
Dan Iulian
12

12
V
10
Frățilă Genovel-Florentin
11

11
VI
35
daniela zglibutiu
11

11
VI
17
Daniela Sorina Ciurariu
10

10
VII
50
Vasilica Grigoraș
10

10
 VII
7
Carmen Duvalma
9

9
VIII
21
Ion Hoinaru
9

9
VIII
25
Petru-Ioan Gârda
9

9
VIII
31
vali iancu
11
2
9
VIII
23
Silvestru Miclăuş
8

8
IX
18
Oana Gheorghe
7

7
X
40
BEA HURMUZ
7

7
X
47
Valer G. Pop
7

7
X
66
florin florian
7

7
X
41
Grigore Chitul
6

6
XI
57
Valeria Tamas
6

6
XI
5
Petruţa Ionescu
5

5
XII
54
Horvath Lucretia
5

5
XII
55
Popescu Virginia
5

5
XII
2
calota.rodica
4

4
XIII
13
Gabriela Vlad
4

4
XIII
32
Grigoriu Maria
4

4
XIII
38
Mircea Teculescu
4

4
XIII
39
Mihai Talașman
4

4
XIII
42
vasile_coniosi_mestesanu
4

4
XIII
3
Mariana Tanase
5
2
3
XIV
15
Sorin Zaha
3

3
XIV
27
Iordache Paul-Mircea
3

3
XIV
46
Roxana Dumitrache
3

3
XIV
51
Mihail Buraga
3

3
XIV
53
COJOCARU MIHAELA
3

3
XIV
61
Ana Urma
5
2
3
XIV
1
Ana Drobot
2

2
XV
4
Luminița Ignea
2

2
XV
44
Argentina Stanciu
2

2
XV
49
Maria Tirenescu
2

2
XV
52
Dorina Balan
2

2
XV
56
Maria Doina Leonte
2

2
XV
59
Fărcaş Narcisa Liliana
2

2
XV
64
Doina Bogdan Wurm
2

2
XV
11
ion sulea
1

1
XVI
24
Alex
1

1
XVI
34
Ion Cuzuioc
1

1
XVI
63
Cornelia Tămâian
1

1
XVI
65
Nadin Ghileschi
1

1
XVI
8
Andrei C. Szava
0

0

14
Rafila Radu
0

0

16
Mihai Mateiciuc
0

0

19
Victoria Fătu Nalaţiu
0

0

20
Stănescu Elena
2
2
0

26
Victoria Chitoveanu
0

0

28
Ioana Bud
0

0

30
Miruna Covor
0

0

33
Mihaela Gheorghiu
0

0

36
julia ralia
0

0

60
Rășinaru Ion
0

0

62
Tudosan Radu
0

0

37
Catinca Vlad
1
2
-1











Dacă v-aţi obişnuit să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
 reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa


Pînă acum grupul are 123 membri.