„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 30 noiembrie 2011

INVITAŢIE DE PARTICIPARE DECEMBRIE 2011


Dragi iubitori de haiku,




Astăzi vă invităm să participaţi la al 57-lea concurs RK, concursul lunii DECEMBRIE 2011. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şi Regulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Dacă participaţi pentru prima oară, este bine să citiţi în prealabil regulamentul concursului.



Luna aceasta, trebuie să trimiteţi un poem în care să includeţi


cuvîntul FULG SAU ORICE ALT CUVÎNT DIN FAMILIA SA,


în oricare din formele lor gramaticale.


Cuvîntul fiind kigo de IARNĂ, poemul vostru trebuie să se încadreze în atmosfera acestui anotimp.



Fiecare participant va trimite un singur haiku, respectînd în compunerea lui tematica anunţată, numai pe adresa concursului – soimana@yahoo.com. Deoarece se votează poeme anonime, este indicat să nu trimiteţi poeme care au fost afişate sau publicate sub numele vostru anterior, oriunde în altă parte. Şi nici să nu-l postaţi în altă parte pînă la sfîrşitul etapei de concurs.



Lista tuturor poemelor va fi trimisă pentru votare tuturor partcipanţilor.



Termenele concursului sînt:



· primirea poemelor pînă la 14 DECEMBRIE ora 24 (a României),


· votarea pînă la 21 DECEMBRIE aceeaşi oră,


· anunţarea rezultatelor pînă la 27 DECEMBRIE.



Singura adresă la care trebuie să trimiteţi corespondenţa pentru concurs este:



soimana@yahoo.com



Tot ce trimiteţi la alte adrese nu e luat în consideraţie pentru concurs.



Pentru ca textul dv. să nu fie alterat datorită modului diferit de a vedea diacriticele la destinaţie, e bine să-l trimiteţi în ataşament, aşa cum trimitem şi noi această invitaţie. Poemele odată trimise nu mai pot fi corectate.



Nu uitaţi să semnaţi sub poem şi ulterior sub vot cu acelaşi nume pe care îl doriţi afişat (care poate fi altul decît cel afişat de email). Numele votantului trebuie confruntat cu al participantului pentru că nu vă puteţi vota propriul poem.



Vă rugăm să încercaţi să vă ortografiaţi poemele în acord cu obişnuinţa deja încetăţenită de a evita pe cît se poate alte semne de punctuaţie decît linioara de despărţire care marchează kireji-ul, precum şi majusculele (în afară de începutul poemului şi de substantivele proprii cuprinse în el).



Poemele fără semnătură sub ele (şi nu în adresa email sau oriunde în altă parte) vă vor fi înapoiate pentru a le corecta.



Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.



marți, 29 noiembrie 2011

HAIKU CLUB (XX)



Locul I (19 puncte)


9.

Singurătate –

doar vârtejul de frunze

intră pe uşă


Lucreţia Horvath



Locul II (11 puncte)


3.

în vie vântul –

doar luna din prepeleac*

neclătinată


Maria Doina Leonte


16.

În faţa oglinzii

bătrâna tulburată –

chipul bufniţei


Claudia Ramona Codău



Locul III (10 puncte)


7.

stejar secular –

batranul isi priveste

tacut mainile


Genovel-Florentin Frăţilă


8.

aromă de ceai -

din gutuia de pe raft

iese un vierme


Cezar Florin Ciobîcă




luni, 28 noiembrie 2011

Nengajyou

Am primit de la Patricia acest anunţ. Sunt convinsă că unii dintre cititorii blogului sunt interesaţi de subiect.

După cum vă povesteam şi în urmă cu un an, japonezii tradiţionalişti îşi trimit felicitări în preajma Anului Nou, felicitări numite Nengajyou (ori nengajo). Oficiile postale japoneze se pregătesc special pentru acest eveniment, astfel încât livrările să se facă exact pe data de 1 ianuarie. Mulţi îşi creează propriile felicitări, cu imagini personalizate, design-ul tipic cuprinzând jyunishi (semnul zodiacal) (2012 este Anul Dragonului) şi undeva pe felicitare fiind scris Akemashite Omedetou Gozaimasu (An Nou Fericit).

Shiki Kukai a pornit, ca şi anul trecut, o astfel de listă cu felicitări în lanţ pentru Anul Nou.

Cei interesaţi sunt invitaţi să îi scrie cat mai curând lui Jennie Townsend un mail, pe formatul:

To: jjtwnsnd@gmail.com

Subject: Nengajyou Postcard Exchange

Pentru a evita costurile enorme de a trimite sute de scrisori prin poştă (la toţi membrii, cu toate că până acum sunt înscrişi doar 26), se pot trimite liste mai scurte, cu vreo 15-20 de nume.

Listele finale cu adresele sunt trimise pe data de 10 decembrie.

vineri, 25 noiembrie 2011

Reviste care aşteaptă texte

1. Revista Ploc!

Pentru revista Ploc! nr. 29 puteţi trimite, până în 10 decembrie 2011, fără o temă specială, 3 haiku-uri, 3 senryuri, haibun şi articole referitoare la haiku şi haibun.

Adresa: wow.walter@orange.fr

2. Haiku Canada

Dacă doriţi să contribuiţi, în limba franceză, la revista Haiku Canada, trimiteţi 3 haiku-uri la adresa: beaudrymicheline@hotmail.com

Tema: rochers, pierre, galets etc.
Termen: 20 decembrie 2011.

3. Haibun Today

Scriitorii sunt invitaţi să trimită haibun, tanka proză şi articole pentru numărul din decembrie 2011 al revistei Haibun Today.

Trimiteţi propunerile prin e-mail la Jeffrey Woodward, Editor: haibun.today@gmail.com , până la data de 30 noiembrie 2011.

Vedeţi postarea de la: http://romaniankukai.blogspot.com/2011/11/reviste-concursuri.html

4. L’écho de l’étroit chemin

Pentru numărul 3 al revistei L’écho de l’étroit chemin, l’AFAH cere trimiterea unui haïbun inedit de cel puţin două pagini pe temă liberă sau “Avant la pluie”, la: danhaibun@yahoo.fr

Termen: 31 decembrie 2011.

5. World Haiku Review

La adresele:
kalaramesh8@gmail.com
şi
susumu.takiguchi@btinternet.com

se pot trimite haiku-uri. Amănunte la:

http://sites.google.com/site/worldhaikureview2/aboutworldhaikureview


6. Contemporary Haibun Online

Se primesc propuneri de texte pentru numărul din ianuarie 2012. Detalii la:
http://contemporaryhaibunonline.com/pages_all/submissions.html

Concursuri în prima parte a anului 2012

1. Al 10-lea concurs de haiku din Taol Kurun

Tema aleasă pentru această ediţie este Pasărea.

Fiecare poet poate să trimită câte 3 haiku-uri în franceză, gallo şi breton înainte de 1 ianuarie 2012.

Sunt două categorii: copii 3-12 ani şi liceeni-adulţi.

Haiku-urile vor fi publicate pe saitul Festivalului Taol Kurun şi rezultatul va fi public în 10 ianuarie 2012. Premiile vor fi înmânate în festival.

Adresa de e-mail: taolkurun@laposte.net

Alte detalii pe saitul festivalului:
http://taolkurun.free.fr/pages/concours_haiku_fr.html

2. Concours în Senegal

Ambasada Japoniei din Senegal organizează a 26-a ediţie a concursuluide haiku.

Termenul este 14 ianuarie 2012. Se pot trimite poeme în franceză sau în wolof.

E-mail : keinlamine@yahoo.fr sau yawakman@yahoo.fr

Alte informaţii pe http://www.walf.sn/

3. ITO EN Oi Ocha Haiku Contest

Limita: 6 haiku-uri.

Perioada de trimitere a haiku-urilor: 3 noiembrie 2011 – 29 februarie 2012.

Detalii şi formularul de înscriere pe sait:
http://www.itoen.co.jp/new-haiku/en/rules_regulations/index.html

marți, 22 noiembrie 2011

REZULTATE NOIEMBRIE 2011












REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI NOIEMBRIE 2011




Dragi prieteni ai haiku-ului,


Iată rezultatele stabilite prin votul participanţilor

pentru concursul lunii NOIEMBRIE 2011

a cărui temă a fost să includă în text cuvîntul BUFNIŢĂ.
















FELICITĂRI CÎŞTIGĂTORILOR:




Genovel-Florentin Frăţilă

Speranţa Rubin



Şi tuturor participanţilor!





*









Locul I – 20 puncte




8.

Cânt de bufnița -

bătrâna își aprinde

candela veche




Genovel-Florentin Frăţilă








34.

Bufniţă cântând –

bătrâna gârbovită

asmute câinii




Speranţa Rubin











Locul II – 14 puncte




10.

Noapte adâncă -

doar strigătul bufniţei

tovarăş de drum




Tincuţa Horonceanu Bernevic







Locul III – 13 puncte




28.

Singur acasă -

tânguirea bufniţei

umple pustiul




Dan Iulian







Locul IV – 12 puncte




18.

Casă pustie –

doar bufniţa şi luna

vin din când în când




Annya May




29.

Ploaie de toamnă –

în clopotniţa veche

pitită bufniţa




Andrei Daniel







Locul V – 11 puncte


33.

noapte adanca -

discul lunii spart de un

contur de buha




Manuela Dragomirescu







Locul VI – 10 puncte




25.

Prin ceaţa deasă –

doar strigătul bufniţei

îndrumă paşii




Letiţia Iubu




43.

Faţă in faţă -

luna plină şi bufniţa

pe coamei casei




Popa Anca







Locurile ocupate de ceilalţi participanţi pot fi văzute în tabelul voturilor trimis pe lista LAPNO, precum şi, prescurtat, în tabelul de mai jos:






















































































































































































































































































































PUNCTE

COD

LOC

NUME

20

H

I

Fratila Genovel-Florentin

20

AH

I

Speranţa Rubin

14

J

II

tincuţa horonceanu bernevic

13

AB

III

Dan Iulian

12

R

IV

Annya May

12

AC

IV

Andrei Daniel

11

AG

V

Manuela Dragomirescu

10

Y

VI

Letitia Iubu

10

AQ

VI

P.A.C.

9

D

VII

Marcela Ignatescu

9

BA

VII

MURARU IULIANA

8

M

VIII

Mircea Teculescu

8

AP

VIII

Bea Hurmuz

8

BB

VIII

Virginia Popescu

7

U

IX

Mihaela Băbuşanu Amalanci

6

Q

X

Mariana Tanase

6

BE

X

Cezar Florin Ciobîcă

5

AW

XI

Andronic Andra

5

BD

XI

Rusu Alisia

4

F

XII

Adina Enăchescu

4

L

XII

G.G.G.

4

P

XII

Petru Ioan Gârda

4

X

XII

Cezarina Adamescu

4

AK

XII

Amalia Voicu

4

AL

XII

Henriette Berge

4

AR

XII

Gabriela Beldie

4

AX

XII

Maria Doina Leonte

3

E

XIII

Eduard Ţară

3

T

XIII

Ecaterina Chifu

3

AD

XIII

MIHAI MATEICIUC

3

AI

XIII

Maria Adam

3

AJ

XIII

Florin Grigoriu

3

AS

XII

Ildiko Juverdeanu

3

AU

XIII

Stefanescu Madalina Roxana

3

BG

XIII

Doina Bogdan Wurm

3

BH

XIII

Danila Iuliana

2

B

XIV

alex serban

2

G

XIV

Sandrina Pătrăşcan

2

K

XIV

Monica trif

2

O

XIV

Victoria Fătu Nalaţiu

2

V

XIV

Aurel Conţu

2

Z

XIV

Dan Norea

2

AE

XIV

Sorin Micutiu

2

AV

XIV

Ana Urma

2

AY

XIV

Ailoaei Cristina

2

BC

XIV

Corina Ion

1

I

XV

STOPS

1

W

XV

Victoria Chiţoveanu

1

AA

XV

julia

1

AM

XV

Iuliana Linte

1

AO

XV

Elena Agiu-Neacşu

1

AZ

XV

Cornelia Tămâian

1

BF

XV

Claudia-Ramona Codau

0

A


Florentin Streche

0

C


VASILE CONIOŞI-MESTEŞANU

0

N


anisoara iordache

0

S


Constantin Stroe

0

AF


silvestru miclaus

0

AN


Mareş Octavian

0

AT


Madalina Madalina