Vor intra în calcul doar cei care au acumulat la fiecare etapă măcar 9 puncte, adică jumătate din maximum posibil care ar fi 18 puncte (6x3). Iată cum stăm pînă acum:
locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai
luni, 29 iunie 2009
Ghici cine... iunie 2009
Vor intra în calcul doar cei care au acumulat la fiecare etapă măcar 9 puncte, adică jumătate din maximum posibil care ar fi 18 puncte (6x3). Iată cum stăm pînă acum:
Comentariile juriului la poemele lunii iunie 2009
Manuela Miga:
Fragaria vesca este specia mica, rotunda si parfumata care creste pe meleagurile noastre. Mai e si Fragaria moschata, mai putin parfumata, dar mai cocheta.
in Franta si fragii
sunt mai fini, mai frumosi -
dor de acasa
Prin anii 92-93, d-l Vasiliu - fie-i tarana usoara! - a propus participantilor la intalnirile amatorilor de haiku acelasi cuvant sezonal. Domnul Ticu Valer a scris un haiku in care fragii erau simbol (utilizat in Evul Mediu) al realizarilor (= fructelor) spiritului. M-am bucurat sa-mi amintesc acest episod dupa ce mi-am facut si eu datoria fata de fragi, indemnata si de cererea uneia dintre doamnele cu care m-am intalnit recent la Timisoara si care voia sa vada si haiku-uri scrise de Vasile Moldovan si Serban Condrin, pentru comparaţie.
in anul asta
n-am gustat fragi decat in vis -
brusc, grindina
De data aceasta am hotărît să comentez succint toate haiku-rile.
1.
Fragi copţi în iarbă -
cărarea spre pădure
e tot mai lungă.
Este unul din cele reuşite, cele care schimbă realitatea plată. Cărarea pare mai lungă, deoarece culesul fragilor umple timpul.
2.
În piaţa mare
la picioarele mele
fragi de pădure
O surpriză placută, emoţia pătrunderii pădurii în oraş, dar atât, ca o clădire cu parter, fără etaje, fără reverberaţii.
3.
În buzunarul
sperietorii din lan -
un pumn de fragi
Originală cutie poştală de la care putem inventa o poveste; de exemplu, un băiat face un cadou unei fete.
4.
Din crugul ierbii,
ochii dulci ai fragilor –
pe cer doar luna!
Iar crugul! Iar doar ca să ajungem la cele 5 silabe?
5.
fete tinere -
roşii în obraji lângă
coşuri cu fragi.
Chinuit din condei. Doar o comparaţie, uzată şi ea.
6.
în alb şi negru –
fragii sãlbateci de
odinioarã
Ce trăire/gând a vrut să ne comunice autorul în afara de titlul filmului lui Bergman şi faptul că era alb-negru?
7.
Frăguţe pe câmp -
în gustul lor, verile
copilăriei
Amintiri comune, descrise plat.
8.
fetiţă cu fragi -
la geamul vagonului
nici un călător
O dezamăgire mişcătoare în mod minor.
9.
Singur pe munte
am rătăcit cărarea –
mirosul fragilor
Mai rătăcise cineva drumul de curând, dar mirosul teilor era de vină.
10.
la orizont stea -
mireasma înnoptată
pe gust de fragă
Potrivit din creion şi acesta, departe de aripile muzei.
11.
noapte de vară -
sub tei fraga țigării
și tuse seacă
Când cineva îşi pune în gând să facă un senryu, oricare ar fi cuvântul sezonal pe care trebuie să-l fenteze (isteţ inserat teiul), şi reuşeşte, chiar cu o figură de stil neortodoxă, declarăm o ingenioasă victorie!
12.
O zi fierbinte -
cu soarele-n decolteu
mândra-mi strânge fragi
Descriere în spatele căreia se zăreşte dorinţa de a împlini măcar iluzoriu o relaţie bucolică.
13.
Pentru o clipă
ignorând alergia –
gustul fragilor
Da, e un curaj asumat!
14.
Foşnet de aripi –
după o tufă de fragi
un şarpe furios
Numai la căpşuni s-a reuşit o varietate gen tufă din câte ştiu. Chiar nimic din personalitatea delicată a fragii nu o face demnă de a fi un scut/paravan/ascunzătoare pentru târâtoarea supărată.
15.
Minei* pe iunie -
o floare nouă de fragă
presată-ntre foi
Imaginea ar fi frumoasă, dar nu s-au găsit cele mai potrivite cuvinte. O acţiune mi se pare mai vie: pun la presat o floare / nouă de fragă.
16.
Dulceaţă de fragi -
prea puţin din mireasma
pădurii-n amurg
Decent.
17.
vechiul castel -
o copilă-ntre ruine
cu fragi în poală
O punere în scenă foarte statică.
18.
umbra cetăţii –
prin ierburi înalte
neştiuţi fragii
Nici cetatea, nici umbra ei, nu ar avea motive sa ştie vreodată de existenţa fragilor. Dacă ar fi rămas neştiuţi sub ochii ursului ori ai unui biped...
19.
Vară fierbinte -
sub frunzele fragilor
un greier tace
I-ar fi fost de-ajuns o singură frunză, nu?
20.
Fragii înfloriţi -
împărtăşesc cu luna
singurătatea
Nici o legătură, nici un contrast clar între înflorire şi singurătate. Să deducem că, numai în buna companie, îndelung, se urmărea cu pasiune înflorirea? Mai degrabă fructul.
21.
şoaptă de taină –
păşind uşor spre seară-n
aroma unor fragi
Şoapte e mai firesc, singularul impune prea mult mister. Unor, ca precizare ambiguă, strică tot farmecul; fragilor e preferabil. Păcat, ar fi putut fi un haiku remarcabil.
22.
În coşuleţe
pline cu fragi parfumaţi,
copilăria
Nu cred că încape.
23.
Puncte roșii pe
coala albă - fragi,
zise băiețelul
Proaspăt.
24.
Piață bogată -
puștiul privește cu jind
fragii din coș
Îl înţelegem.
25.
Roşu peste alb
şorţuleţul fetiţei
flori de câmp şi fragi.
Descriere.
26.
Culegătoarea -
pasărea mişcă ramul
scuturând fragii
Stângace exprimare: duce la înţelegerea că fragii cresc pe ram.
27.
Zi călduroasă -
Ilinca adună fragi
la poale de crâng
Şi?
28.
vizita mamei –
aroma fragilor copţi
în toată casa
Reţeta tartei cu fragi.
29.
Dulce şi amar –
ispita primilor fragi
dincolo de gard
Discret erotic. Unul dintre puţinele haiku-uri care joacă pe doua terenuri. Singura problemă ar fi de unde vine amarul? Fructul nu poate fi decât acru.
30.
Uitat în iarbă
coşul cu fragi aşteaptă
îndrăgostiţii.
Frumos, simplu, fără cusur. Aşteaptă e minunat ales, un fericit pivot al acestui haiku.
31.
hulă pe mare –
în casa părintească
aromă de fragi
Greu e când eşti marinar!
32.
fragi în cădere –
din adâncul fântânii
priveşte cerul
Abordare intelectuală în cădere.
33.
fata cu obrajii rosii
mă îmbie sa cumpăr
căpşuni
Căpşuni? Mai bine obrajii roşii.
34.
Gara Buşteni -
năvălesc copii să vândă
cornete cu fragi
Ce desparte kireji-ul?
35.
buzele fetei -
amintiri cu aromă
de fragi sălbatici
Doar amintiri, imaginare, probabil. Explicaţie sunt versurile doi şi trei; in loc de kireji logic ar fi semnul =.
36.
nimeni nu plânge -
pădurea însângerată
năvală în fragi!
Eu am plâns citindu-l şi nu doar pentru fragii zdrobiţi. Acţiunea se petrece desigur în ţara de odinioară a pieilor roşii, odată cu venirea bizonilor.
37.
Cer fără stele –
fragii culeşi vor arde
întreaga noapte
Nu-i mănâncă nimeni?! Masochism...
38.
Fragi proaspeţi culeşi
printre fire de iarbă
buchet oferit
Exprimare şi mesaj neajunse la claritate.
39.
melci scoşi din turnir -
regina nopţii lipsă,
doar parfum de fragi.
Prea multe doreşte autorul să ne spună şi ratează, iar fragii sunt pe ultimul loc şi cu doar în faţă.
40.
pe cărări cu fragi
în loc de felinare
numai licurici
Fragii nu cresc pe cărări şi nici licuricii nu stau, nu pot fi plasaţi ca felinarele. Imaginea e croită de pe dinafară, dupa un algoritm raţional, nefiresc. Mai trebuie să învăţaţi despre fragi de la fragi.
41.
Câmp îmbujorat
de atâţia fragi în pârg -
...şi-un chiot prelung
Exageraţi!
42.
E trist copilul -
doar trei fragi în căniţă
şi două lacrimi
Contabilitate.
43.
gustând tăcerea...
gâză în cana cu fragi:
câtă dulceaţă!
Ambiţios, vizează mai sus decât ţinta.
44.
margine de drum -
în pahare de plastic
doar fragi sălbatici
Simpla descriere cu nelipsitul "doar".
45.
dejun în iarbă -
ceai de fragi înmiresmaţi
provocând liniştea...
Provocând e un cuvânt nefericit aici. Tot descriere...
46.
Vechea oglindă -
parcă mai ieri îmi priveam
fraga buzelor
Parcă...înţeleg...
47.
Frunze crestate -
boabe de rouă şi fragi
mângâie talpa
Ce barbarie! Călcaţi peste fragi!
48.
Tremurătoare
mâini, dar încă harnice -
şi fragi în paner
Descriere , deşi emoţionantă...
49.
poala pădurii...
copilul culegând fragi -
sânge în iarbă
Nu înţeleg; a fost atacat copilul, sângele stă pentru fragi...
50.
frăguţă dulce
la umbra stejarului
vesel anotimp
Eh! Prea vesel!
51.
Un copil vânzând
fragi călătorilor -
tatăl plecat
De unde rezultă asta?
52.
Pe Dealul Vezii
s-au aprins felinare -
fragii în pârgă
Felinare = fragi; prea puţin pentru un haiku.
53.
urs în poiană
la cules de frăguţe -
meniu de criză
Nereuşită satira socială; de secole ori milenii, ursul a apreciat dulceaţa fragilor.
54.
nori negri-n apus -
vechiul povârniş cu fragi
parcă mai abrupt...
Da, trebuie să amânaţi culesul.
55.
ursuleţi la joc
arbitru o albină -
fragii suferinzi
Nu putem pune o schemă atât de umană pe umerii fragilor.
56.
Înăduşeală -
la umbra fragilor copţi
un şarpe pândind
?!! Micuţ şarpe dacă îl ascunde umbra fragilor... O fi cel din Biblie? Pare să fi ajuns cam târziu dacă e precedat de transpiraţie.
57.
fragii neculeşi -
cântecul greierului
trezind universul
A, s-a rezolvat absenţa greierilor din haiku-ul lui Şerban Codrin! Grava pauză a adormit universul... dar acum fragii vor fi culeşi şi armonia restabilită printr-o maiastră mişcare.
Fragi copţi în iarbă -
cărarea spre pădure
e tot mai lungă.
Poemul evocă un ritual repetat fără întrerupere din copilărie: drumul către pădure la cules de fragi. Cărarea, poate urcuşul, cu anii în spate, sînt însă tot mai anevoioase. Pădurea copilăriei, cu prospeţimea ei de fragă, tot mai departe.
Dar poate fi perceput şi altfel: descoperirea fragilor în iarbă este simultană cu nostalgia copilăriei de care ne desparte acum o cale mult prea lungă... insurmontabilă.
noapte de vară -
sub tei fraga țigării
și tuse seacă
În fraga ţigării (în ciuda metaforei) sînt cuprinse mai multe semnificaţii convergente slujind intenţia poemului. Dacă metafora clişeu–erotic, fraga buzelor sau a sînilor, merge pe linia superficială a agreabilului dulceag: drăgălaş, roz, fraged şi parfumat, cea de faţă este, evident, o persiflare, o desolemnizare a motivelor graţioase folosite ca recuzită în poem: noapte de vară, tei, fragă. Accepţiile cuvîntului fragă nu sînt însă cele codificate în mod curent, ci unele mai tainice, cu repercusiuni mai adînci: lumina ţigării, la fel de măruntă şi intermitentă, ascunsă în noapte ca fraga sub frunză şi iarbă; hiperbola savorii supreme a viciului secret, consumat cu nesaţ în obscuritatea complice a nopţii. Finalul deconspiră însă consecinţele obişnuinţei şi subminează orice iluzie. Poate că mergea mai bine şi-o tuse seacă.
Dulceaţă de fragi -
prea puţin din mireasma
pădurii-n amurg
Un mod aluziv de a atrage atenţia asupra încercărilor funciar neizbutite de a conserva evanescenţa. Dulceaţa, blândeţea, bunătatea, duioşia sînt doar produse artizanale, de serie adunate muzeal pentru a satisface o nostalgie pedestră. Dulcegării satisfăcute.
Ultimele versuri pot fi înţelese ca evocînd atmosfera complexă, delicat nuanţată care constituie aura misterioasă a fragilor aflaţi cu adevărat doar acolo unde le e locul. Dar, punînd accentul pe amurg(ul vieţii în opoziţie cu frăgezimea de fragă a începuturilor), şi ca regret tîrziu al celui care simte pierderea irecuperabilă a graţiei cu care acele arome umpleau viaţa. Prea puţin din mireasma pădurii (cu fragi), acum, în amurg.
nori negri-n apus -
vechiul povârniş cu fragi
parcă mai abrupt...
Şi în acest poem e vorba de o piedică aflată în calea către tărîmul unde cresc fragii. De data asta, există un simbolism mai clar al vîrstei şi al neputinţei: viaţa-i spre apus şi norii sînt plumburiu-ameninţători, iar panta nu se mai lasă învinsă...
Dulce şi amar –
ispita primilor fragi
dincolo de gard
Poemul vorbeşte de ceea ce ispiteşte prin gard. De o interdicţie care face ca totdeauna gustul ispitei să fie contradictoriu. Amărăciunea este poate chiar gustul abţinerii, al reţinerii dintr-o exigenţă morală sau doar de teama consecinţelor, iar dulceaţa, presupusă doar, fără a mai fi verificată, rămîne de-a pururi fantasma de dincolo de gardul cuviinţei. Pentru cei mai mulţi, gardul este cel care stabileşte gustul - definitiv conveţional. Şi invers, riscînd să mă întorc la fraga ţigării, cine nu ştie cît de amară a fost acea ţigară (de dincolo de gard) dulce de la început. Dar toţi fumăm doar eticheta prestigiului.