„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 31 octombrie 2007

INTERVIU CU SCRIITORUL SERBAN CODRIN (III)

La 10 ani de la primul interviu publicat aici în două părţi, poeta Angela Baciu Moise revine cu un nou set de întrebări puse lui Şerban Codrin.
Realizat anul acesta, interviul se găseşte în vol. MĂRTURII LA ÎNCEPUT DE VEAC, aflat sub tipar la Ed.”Limes », Cluj Napoca


*

«…poeţii, romancierii, dramaturgii vor avea despre ce să scrie tragedii mai teribile ca Eschil şi romane mai zguduitoare decât cele ale lui Kafka...»

«eu nu lucrez pe orizontală, nu scriu «texte», unul, zece, o sută, o mie, ci construiesc pe verticală, unde fiecare poem devine parte componentă a unei contrucţii ideatice şi formale…»

«Testamentul din strada Nisipuri» (1985 – 1989) a fost un proiect ascuns în sertar.»

ANGELA BACIU M : D-le Şerban CODRIN, mă bucur că reuşim să continuăm un interviu început acum…10 ani (în 1997), mai ţineţi minte? să vedem, astăzi în 2007 cum, dar mai ales, cine sunteţi Dumneavoastra (mai ales pentru generaţiile care poate nu vă cunosc)?

SERBAN CODRIN : D-nă poetă Angela BACIU, strict onomastic, numele meu este Denk ŞERBAN IOAN, fiul inginerului silvic Denk Adolf GHEORGHE şi al Serenei, născută PETROVICI, funcţionară. Bunicul patern, Denk Adolf, silvicultor, avea ascendenţă austriacă; bunicul matern, Petrovici GHEORGHE, croitor-militar, emigrase din Serbia.

În Primul Război Mondial, amândoi luptaseră în armata română fiind căsătoriţi cu două românce. Născută la Castelul din Miclăuşi, astăzi Judeţul Iaşi, mama a fost botezată de Emil RACOVIŢĂ, familia ei primind oaspeţi pe Nicolae IORGA, George ENESCU, Mihail SADOVEANU, George TOPÂRCEANU, Otilia CAZIMIR, Sergiu CELIBIDACHE, Ion ZAMFIR. Denk Adolf condusese la vânătoare în munţii Neamţului pe George TOPÂRCEANU, iar Gheorghe PETROVICI fusese croitorul personal al mareşalilor Ion ANTONESCU, Ion AVERESCU. Părinţii mei au făcut cunoştinţă cu «binefacerile» comunismului. Mama, în anul 1949, tata între 1949-1964, cu o mică întrerupere, au fost condamnaţi şi întemniţaţi sub acuzaţia de «duşmani ai poporului».

Cu totul întâmplător, m-am nascut în Bucureşti, 1945, în dimineaţa zilei de 10 mai.

Regele Mihai a telegrafiat familiei să fiu botezat Victor, dar mama nu a fost de acord.

Am urmat clasele elementare în diferite şcoli de pe Valea Bistriţei, la Ceahlău, Valea-Rea, Bacău, în actualul Colegiu «Ferdinand», fost Liceul «George Bacovia», fosta Şcoală medie-mixtă nr.1. Mi-am început aventura literară prin clasa a II-a, repovestind ceea ce citeam: romane de Alexandre DUMAS, SADOVEANU, piese de teatru de ESCHIL, SOFOCLE, EURIPIDE, SHAKESPEARE, CARAGIALE, chiar marea tragedie “Faust” de GOETHE, în clasa a V-a. După absolvirea Liceului “Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti (1963), am fost student al Facultăţii de Limbă şi Literatură Română, promoţia anului 1968.

ANGELA BACIU M : Ce colegi aţi avut?

ŞERBAN CODRIN : Am fost coleg în grupa 502 cu : Ion ALEXANDRU, Adrian PĂUNESCU, Constanţa BUZEA, Dorin TUDORAN, Liviu GRĂSOIU, Dorin GRĂSOIU. În alte grupe se găseau Gheorghe ISTRATE, Cristian LIVESCU, Teodor CRISTEA, Tia ŞERBĂNESCU, iar primprejur mai mari, mai mici, Laurenţiu ULICI, Mircea IORGULESCU, Stelian TABARAŞ, Alex. ŞTEFĂNESCU, Mirela ROZNOVEANU. Mă numeam Petrovici Şerban, pentru că Denk ŞERBAN era prohibit; devenisem, în acte, frate cu mama şi fiu al lui Petrovici GHEORGHE, croitorul antonescian.

ANGELA BACIU M : Când aţi debutat?

ŞERBAN CODRIN : Am debutat în…1960, dar am tipărit prima carte în 1982, cu pseudonimul Şerban CODRIN.

ANGELA BACIU M: Care este cartea care v-a “chinuit” cel mai mult? Care este cartea pe care o iubiţi cel mai mult?

SERBAN CODRIN: Sunt un autor relativ sărac în titluri. În zona textului versificat, cele 20 de volume au devenit patru, în limbajul criticii literare, “cărţi monumentale”.

Eu nu lucrez pe orizontală, nu scriu «texte», unul, zece, o sută, o mie, ci construiesc pe verticală, unde fiecare poem devine parte componentă a unei construcţii ideatice şi formale. Am terminat «Şapte imnuri către soare» în anul 1964, dar a devenit abia partea întâi din «Carte către exil interior» (1964-1982), tipărită în formă completă în 1997, cu un sumar de 199 de texte. În diferitele ei variante, cartea a fost respinsă de la publicare prin judecata unor anumite concursuri de debut. Întrebaţii pe poetii Liviu Ioan STOICIU, Alexandru MUŞINA, Florin IARU cine pe cine respingea. Dovezile se află în biblioteci, în seria volumelor de debut colectiv de la Editura «Albatros».

Am avut norocul descoperirii luminii tiparului prin voinţa lui Ştefan AUGUSTIN DOINAŞ şi prin opoziţia Constanţei BUZEA şi a lui Laurenţiu ULICI. Fie-i numele binecuvântat, Gabriela NEGREANU şi ciudatul Mircea SÂNTIMBREANU s-au străduit să-i dea dreptate lui Ştefan AUGUSTIN DOINAŞ, încercând o cărţulie din rţmăşiţele altor cinci, cu un titlu de circumstanţă, «Imnuri către soare».

«Testamentul din strada Nisipuri» (1985-1989) a fost un proiect ascuns în sertar. Citeam fragmente prozatorului Aurel Maria BAROS, când ajungeam, rar, în biroul său de contabil la sediul UNIUNII SCRIITORILOR. Reunite în ordine alfabetică, după titlu, textele în verset se numeau: «Poeme din cartea de muncă». În toamna anului 1987, criticul Alex.ŞTEFĂNESCU, probabil prieteneşte, m-a certat: «Fugi de aici. Mizeriile acestea sunt testamentul tău şi nimeni n-o să îndrăznească să ţi le publice vreodată!». În felul acesta, am ajuns la titlul definitiv, pentru că eu locuiam pe Strada Nisipuri din Slobozia. Deci, dispuneam de timp să lucrez domol, fără grabă, pentru că miile de versete deveniseră deja testamentare !

M-a prins 22 decembrie 1989 cu munca neterminată. Creaţie deschiaă, ori avea 4 părţi, ori 40, mesajul se completa, dar în esenţă nu se modifica.

S-a tipărit în anul 2002, la Ed. »Vinea” şi nu a fost remarcat de nimeni. Călăuzit de «omul Virgil», Şerban CODRIN face o năstruşnică drumeţie, în care cunoaşte Infernul, Purgatoriul şi Paradisul secolului de pomină XX, prin grija nomenclatorului de profesiuni, de la acari, cantonieri, culegători, ţărani, hingheri, buldozerişti (Infernul !), la intelectuali şi artişti (Purgatoriul !), pentru ca activiştii, profeţii, dictatorii să ne întâmpine în Paradis, unde tronează Satan, adica Vladimir Ilici, revoluţionarul de profesie. Ioan VIERU şi Nicolae TZONE au reuşit să-mi scoată poemul din sertar şi să-l tipărească, totuşi fragmentar, încă o dovadă că poeţii, cel puţin din când în când, dialoghează, ba chiar destul de apăsat, până la cea mai altruistă colaborare (…).

ANGELA BACIU M : Ce a urmat?

ŞERBAN CODRIN : După tipărirea cărţii «MAREA TĂCERE» (2001), rămas la rândul meu fără ocupaţie, prietenii de la Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, Ion ROŞIANU, Ovidiu DUNĂREANU, Dan Ioan NISTOR, au început să mă chestioneze: acum încotro? Cum răspunsul, spre Slobozia cu microbuzul, nu le era satisfăcător, m-a ajutat Olimpiu VLADIMIROV cu invitaţia să-mi arate Delta Dunării, cel puţin pe la margini. După o noapte de taifasuri şi o dimineaţă prelungită la cafeneaua de lângă geamia din Isaccea cu nimeni altul decât Marian DOPCEA, mare degustător şi risipitor de versuri, am găsit calea.

ANGELA BACIU M : Aveţi pe masă un exemplar din masivul volum «Baladierul».

ŞERBAN CODRIN : Fără să fi fost în posesia unor idei foarte clare despre ce urma să construiesc, proiectul avea să se clarifice după exact un an de muncă. Travaliul, cu reluări permanente, cu renuntâţări şi rescrieri repetate, zi de zi, noapte de noapte, a durat aproape patru ani. În cele din urmă, doborât ca un atlet după cea mai epuizantă cursă, am reuşit să ating, într-un fel, panglica de la linia de sosire… Abia pe parcursul eforturilor mi-am dat seama cât de bine îmi prindeau vremurile când scriesem tanka, renku, cu budhismul ideilor, cu tehnica literară specială, cu exerciţiile mentale, care acum mă ajutau să depăşesc perioadele de criză pentru că eram terorizat de frica rătăcirii, a eşecului.

Da, EMINESCU avusese intuiţie perfectă atunci când se scufundase în oceanul ideatic al lui Budha !

Cele 66 de balade şi 300 de sonete alcătuiesc o arhitectură labirintică, ironic culturală, dincolo de faptul că sugerează lectura unui poem pentru fiecare zi a unui an. Suntem prea grăbiţi, am uitat ce înseamnă meditaţia, dar pe mine nu mă deranjează, continui să gândesc la destin, credinţă, dragoste, timp, absurd, univers, efemeritate, ceea ce poeţii repetă dintotdeauna şi nu vor înceta niciodată să o facă.

ANGELA BACIU M : Sunteţi un om împlinit… profesional, sufleteşte? Descrieţi o zi din viaţa Dumneavoastră.

ŞERBAN CODRIN : Niciun creator nu este întrutotul împlinit, cum spuneţi dragă poetă Angela BACIU, profesional. Dă-mi un singur nume şi am curajul să rostesc din răsputeri: minte, de o mie de ori minte !

Orice autor lasă în urma lui o creaţie neterminată, chiar dacă apelez la nume sacre: EMINESCU, CREANGĂ, CARAGIALE, …BACH, MOZART, WAGNER, ENESCU… Aş fi vrut să scriu mult mai multe piese de teatru, dar am renunţat, datorită răutăţii vremurilor.

Ca poet am un proiect pe care l-am construit mintal în ultimii ani. Pentru că este imposibil de realizat în amploare, câteva fragmente intră în componenţa “Baladierului”. Probabil, un poet al viitorului va ajunge cu puterile sale la aceleaşi idei şi va realiza o creaţie mareaţă. «Testamentul din strada Nisipuri» este fragmentar însă nu se observă. Orice creaţie, de fapt, face parte din altceva mult mai amplu…

Sufleteşte ? Nu se poate răspunde decât prin… truisme… O zi din viaţa mea nu are cine ştie ce relief exterior. Am fost un foarte bun, conştiincios dascăl de catedră, detestat de autorităţi, umilit de proşti, alungat dintr-o şcoală marginală în alta. Lucram la rescrierea «Ţiganiadei» şi-mi risipeam timpul dimineaţa, după-amiaza, seara prin tot felul de clase, cheltuiam 14 ore pentru 4 ore de predare. Conjuraţia imbecililor, împrejur, funcţiona ireproşabil.

După anul 1990 m-am lansat în administraţia culturală, unde m-am izbit de aceeaşi cortina de fontă. Am fost director de instituţii, dar m-am retras prin demisii din revărsarea noroiului pestilenţial. Mi-a rămas creaţia, singurul spaţiu sacru, un fel de Împărăţie a Domnului. Aici, nici o speranţă, loviturile s-au abătut cu aceeaşi frecvenţă din partea aceloraşi nătărăi.

Scriu în singurătate, zi şi noapte, cu lungi perioade, când par total absent de pe această lume.

vineri, 26 octombrie 2007

REGULAMENTUL CONCURSULUI DE SENRYU

Ne-am propus ca în luna decembrie să începem şi un concurs de senryu cu desfăşurare din trei în trei luni. Regulamentul concursului de haiku ni s-a părut adaptabil şi pentru senryu.

*

Motivaţie


La origine, în Japonia, kukaiul era integrat activităţii mai complexe a unei şcoli de haiku. În cursul unei zile de lucru, dimineaţă, se făcea o ieşire în teren, într-un loc din natură unde elevii aveau ocazia să culeagă impresii pe care să le folosească la scrierea unor haiku-uri. Această ieşire de documentare în natură era numită gynko. După-amiază, sub conducerea unui sensei (maestru), avea loc o şedinţă de discuţie a poemelor scrise şi de evaluare a lor. Şi discuţia, şi evaluarea se făcea fără ca autorul să fie cunoscut, avîndu-se în vedere doar poemele şi abia după terminarea discuţiilor şi stabilirea unui clasament erau divulgaţi şi autorii.

Ne interesează ideea de concurs-şcoală, implicită kukaiului, aşa cum a fost ea aplicată online de Shiki Monthly Kukai pe care l-am folosit ca model. Un kukai online rămîne un concurs între egali în care evaluarea se face de către ei înşişi, nu de către un juriu, ci chiar de către participanţi. Rostul kukaiului este de a-i ajuta pe participanţi să aibă conştiinţa unui grup de lucru în care învaţă unii de la alţii să scrie mai bine şi îşi formează discernămîntul în aprecierea creaţiilor valoroase, pentru ca astfel, în cele din urmă, să deprindă gustul pentru haiku-ul autentic.

De asemenea, dorim să atragem autorii de poezie în manieră niponă din România în activitatea susţinută pe internet, ajutîndu-i ca, treptat, să se descurce în aria mai largă a celor de limbă engleză şi, poate, a altor limbi pe care le cunosc mai bine.

Pentru senryu, acestor motive, li se adaugă dorinţa expresă a cîtorva persoane şi rezultatele a două sondaje, care ne-au semnalat apetitul pentru poemul umoristic de sorginte niponă.

Regulamentul concursului

1. Participanţi

a.
Poate participa oricine are o adresa email pe care se poate desfăşura corespondenţa necesară între participant şi secretarul concursului.
b. Participarea se face prin trimiterea a maximum patru poeme senryu pe adresa email a concursului şi nu pe alte adrese ale organizatorilor.
c. O regulă de onoare impune participanţilor să nu trimită de pe mai multe adrese email. Deocamdată, nu ştim cum ar putea fi evitată o astfel de fraudă. Ne mai gîndim.
d. Toţi cei care participă la concurs îşi dau acordul implicit ca poemele cu care participă să poată fi prezente în volumele editate de ROMANIAN KUKAI sau pe site-urile din constelaţia RK.

2. Tema concursului

a.
Poemele înscrise în concurs trebuie să respecte tematica aleasă de organizatori pentru fiecare concurs.

3. Desfăşurarea concursului

a.
Concursul este condus de un secretar care primeşte şi trimite corepondenţa, întocmeşte listele cu participanţii şi poemele primite, calculează voturile şi stabileşte rezultatele.
b. Există trei etape în desfăşurarea concursului: Invitaţia de participare, Invitaţia la vot, Anunţarea rezultatelor.
c. Invitaţia de participare este trimisă listei LAPNO, Lista Amatorilor de Poezie Niponă Online şi, bineînţeles, este afişată şi pe ROMANIAN KUKAI.
d. Invitaţia la vot se face prin trimiterea tuturor poemelor primite către toţi participanţii din acea lună. Acestea sînt numerotate fără a fi menţionat autorul. Din această listă, participanţii vor alege poemele preferate atribuindu-le puncte conform instrucţiunilor ce vor fi menţionate mai jos.
e. Anunţarea rezultatelor se face prin trimiterea către toţi participanţii a listei cu toate poemele participante în ordinea numărului de voturi primite şi prin afişarea ei pe ROMANIAN KUKAI.

4. Obligaţiile participanţilor

a.
Fiecare participant va trimite un număr de maximum patru poeme, respectînd tema anunţată, numai pe adresa concursului. Poemele care nu se încadrează tematicii stabilite, depăşesc termenul limită stabilit pentru trimitere sau sînt trimise pe alte adrese nu vor fi luate în consideraţie.
b. Participanţii au dreptul, nu şi obligaţia, să voteze. În cazul în care însă vor repeta absenţa de la vot, vor fi atenţionaţi şi, eventual, nu vor mai putea participa la concursurile viitoare. Înţelegem prin cele de mai sus că acordăm circumstanţe atenuante celor care nu votează în mod accidental, dar nu încurajăm absenteismul.
c. Haiku-urile ca şi voturile vor avea sub ele numele integral cu care doreşte să semneze autorul. E indicat ca semnătura să poată diferenţia suficient participanţii între ei. În cazul numelor identice vom adăuga pentru diferenţiere indicii din adresa email de pe care a fost făcută trimiterea. Şi poemele, şi voturile fără semnătură nu vor fi luate în consideraţie.
d. Participanţii nu pot atribui voturi propriilor poeme. Voturile celui ce-şi votează propriile poeme este anulat.

5. Votarea

a.
Votează numai participanţii, cei care au trimis poeme în acea lună.
b. Pentru a vota poemele pe care le preferă, participanţii dispun de 6 puncte pe care le pot atribui în tranşe de 1 pînă la 3. Un poem poate primi cel mult 3 puncte. Atribuind cîte 3 puncte fiecărui poem puteţi vota doar 2 poeme, atribunind cîte 1 punct fiecărui poem puteţi vota 6 poeme şi toate variantele posibile
c. O listă de voturi trebuie să arate căror poeme le-au fost atribuite puncte. Poemele sînt numite cu numărul lor de identificare din lista primită de la secretar. Un model de vot găsiţi în anexa de la sfîrşitul regulamentului.
d. Votul trebuie semnat cu acelaşi nume cu care a fost semnat poemul trimis. Votarea sub alt nume e anulată.

6. Atribuţiile secretarului

a.
Trimite şi primeşte prompt toată corespondenţa.
b. Înregistrează cu acurateţe toate poemele pe care le listează fără numele autorului, listînd de asemenea adresele mail ale participanţilor.
c. Trimite notificări de primire a mailurilor cu poeme.
d. Verifică respectarea temei şi existenţa semnăturii.
e. Înregistrează voturile trimise de participanţi, invalidează voturile greşite şi face apoi calculul lor.
f. Trimite notificări de primire a mailurilor cu voturi.
g. Întocmeşte clasamentul concursului.
h. Respectă termenele de trimitere ale invitaţiilor şi rezultatelor.
i. Păstrează arhiva concursului.
j. Afişează rezultatele fiecărei luni pe ROMANIAN KUKAI.

7. Calculul voturilor

a.
Fiecare poem va fi listat în final în ordinea numărului de puncte obţinute.
b. Calculul se face adunînd numărul de puncte primite de fiecare poem şi este afişat în felul următor: 247 = 21. Poemul a obţinut 21 puncte, din 2 voturi de 3 puncte, 4 voturi de 2 puncte şi 7 voturi de 1 punct, total 21 puncte.
c. Nu se iau în consideraţie voturile nesemnate, cele care depăşesc cele 6 puncte puse la dispoziţie şi cele atribuite poemului propriu.

8. Termene

a.
Invitaţia de participare se trimite pe data de 15 a lunii în care se desfăşoară concursul listei LAPNO şi este afişată pe ROMANIAN KUKAI. Ea specifică tema aleasă.
b. Pînă pe data de 30 a lunii, ora 24 (a Europei Centrale) se primesc poemele pentru concurs. Ora 24 rămîne valabilă pentru toate celelate termene.
c. Pînă cel mai tîrziu pe data de 2 a lunii următoare invitaţia la vot. Ea va fi afişată şi pe site.
d. Voturile se primesc pînă pe data de 7 a lunii.
e. Rezultatele vor fi trimise listei LAPNO şi afişate pe ROMANIAN KUKAI pînă pe data de 14 a lunii.

9. Adresa concursului

a. Toate trimiterile oficiale pentru concurs se vor face doar pe această adresă: kukaisenryu@yahoo.com
b. Trimiterile pe alte adrese ale organizatorilor nu vor fi considerate valide.

10. Anexă

Încercaţi să trimiteţi votul vostru în această formă:

# 21 – 2 puncte
# 3 – 2 puncte
# 11 – 1 punct
# 18 – 1 punct - total 6 puncte

11. Comentarii

Kukaiul se doreşte un concurs-şcoală şi în consecinţă va încuraja şi discuţiile despre senryu-urile prezentate în concurs. Cine doreşte să facă şi comentarii la poemele prezente în concurs le poate trimite după votare pe adresa concursului şi, în măsura în care se vor dovedi valoroase, vor fi publicate într-o pagină de comentarii ulterioară.

joi, 25 octombrie 2007

INTERVIU CU SCRIITORUL SERBAN CODRIN (II)

Interviul Angelei Baciu cu Şerban Codrin continuă cu partea a doua (a părţii întîi) în care se vorbeşte şi despre poezia niponă.

*


ANGELA BACIU : Am dinainte un manuscris masiv. E un testament…

SERBAN CODRIN : L-am scris intre anii 1985-1989. Cum imi luasem gândul de a-l tipări vreodată, l-am numit pur şi simplu «Testamentul din strada Nisipuri», o noroioasă ori prăfoasă, dupa anotimp, uliţă din Slobozia, unde locuiesc cocoţat la un etaj oarecare.

ANGELA BACIU : Manuscrisul cuprinde, iată, o primă carte «Infernul», apoi altele, «Purgatoriul», «Paradisul», «Evanghelia dupa lampa lui Ilici, revolutionarul de profesie» si «Confesiune despre mustaciosul tuturor popoarelor, cel mai mare si mai tare, tatucul de la soare-rasare»

SERBAN CODRIN : Sunt cinci carti de poeme in proza, adunate mai apoi sub un singur titlu. In ordine alfabetica descriu zeci si zeci de profesiuni. Polemizez.Fac pe dascalul, ba chiar pe dascalul umanitatii. Ascult marturisiri. Descriu. Schitez sau ingros portrete. Unii se lamenteaza. Pe altii ii arat cu degetul. Sufar pe umarul lor. Ii compatimesc. Imi bat joc. Rad in hohote. Unele profesiuni sunt umile (Iata, Infernul !), pe altii ii trec, ii purific printr-un purgatoriu al culturii, pe cand dictatorii, pantofarii, tortionarii, carmacii, samantaresele parvenite la glorie n-au decat nesansa Paradisului ! Unul scapa din paradis si-si cladeste, la persoana I, un enorm monolog, in patru parti, 96 de capitole : Vladimir Ilici ne face martori, complici si victime ai artei lui inepuizabile de bucatar si de tragator pe sfoara.

Aceste cinci carti alcatuiesc, sa spun asa, o oglinda purtata prin veacul de pomina XX, de la impostori de toata mana pana la eroi anonimi si acari Paun. De la un capat la altul, «Testamentul» este o comedie inumana.

ANGELA BACIU : Ati tiparit ceva ?

SERBAN CODRIN : Daca as fi fost roman in Franta sau in America mi s-ar fi scurtat drumurile spre edituri. As fi facut parte, pai nu-i asa, din diaspora. Dar eu fac parte din sinistra diaspora interna si aici e aici ! De la New York la «Cartea Romaneasca» se ajunge simplu, dar de la Slobozia la acelasi stabiliment e o cale de mii de ani lumina! N-am avut sansa emigratiei, sunt numai un prapadit de exilat in propria tara! Dupa decembrie 1989 au razbatut cateva texte pe ici pe colo, ingropate in ziare. Nici un editor nu s-a lasat ademenit. In definitiv e o carte masiva, nici roman, nici volum de versuri. Se pare ca secolului de pomina XX nu-i place propria mutra, inca se plange ca-i oglinda stramba!

ANGELA BACIU : Aveti atunci incredere in secolul XXI ?

SERBAN CODRIN: Nici una! Alt secol de pomina! Va fi mai infiorator, mai lipsit de speranta. Secolul XX a debutat stralucitor si s-a prabusit in doua razboaie fara cusur de mondiale si de cinice, ca sa nu mai vorbim de haul decadentei, puciul din octombrie, care a varat in morminte anonime toata credinta lui Kant.

Si cerul cu stele. Si legea morala. Absolut totul. Am ramas noi, mortii vii fara morminte. Mai bine am fi ramas fara Vladimir Ilici ! Fara bucatarul si gurmandul revolutiei. Istoria nu s-ar fi pricopsit nici cu Hitler, nici cu al doilea cataclism mondial, nici cu gulagul diavolului rosu, nici cu abatoarele templierului negru.

ANGELA BACIU : In acelasi ton grav sa fie perceput si ultimul Dumneavoastra titlu, «O sarbatoare a felinarelor stinse« ?

SERBAN CODRIN : Aici incerc sa ajung in alta lume. A simplitatii. A resemnarii. Pe aproape e umbra lui Budha. E voluptatea singuratatii.

ANGELA BACIU : Scrieti tanka, gunsaku, renga, haiku…

SERBAN CODRIN : E panoplia poemelor japoneze in forma fixa. Dupa…12 ani m-am reintors la poezie.

Pot spune, poezie fara poezie. Sau, cel putin, o poezie fara canoanele stilistice occidentale, in schimb cu altele, mai dure! O poezie fara retorism, obiectiva si austera, o arta redusa la observatia naturii, nicidecum o arta a cuvantului. Aceasta poezie nu se scrie, cum sa ma exprim, cu vorbe, ci se traieste, este o cale de initiere.

Am studiat arta compunerii poemului haiku in limitele necunoasterii limbii japoneze. Exista traduceri, carti in alte limbi straine, dar mai exista un suprasimt: intuitia. Poetii japonezi au descoperit esentialul: poezia este numai sugestie. Nimic nu se spune, totul se ascunde in golul dintre semne, dintre randuri, in golul dintre un gol si altul.

ANGELA BACIU : Ati tiparit doua volume la Editura «Haiku», Bucuresti.

SERBAN CODRIN : Repet, pentru ca totul e numai intamplare. Candva a FOST MARIN PREDA. Acum este Florin VASILIU. A fondat in 1990 «Societatea romana de haiku» dar, mai important, a scris doua carti de initiere in artele poetice nipone.

Acest fapt este esential.

ANGELA BACIU : Bineinteles, exista cartile. Totusi, explicati acest esential…

SERBAN CODRIN : Pe urmele Domnului Florin VASILIU, s-au avantat profitorii in sensul prost al cuvantului. Au ciupit putina meserie, apoi s-au apucat sa impleteasca sforile unei adevarate mafii fara legatura cu literatura insa in numele ei.

Astfel, grafomani care habar n-au sa scrie un vers rezonabil, atat, un vers, s-au proclamat maestri si alte asemenea nimicuri. In asa-zisa lume a haijinilor se ingramadesc o multime de esuati, de orgoliosi, de invinsi la posta redactiei, o fauna de tot hazul. Se chinuie sa compuna cate un poem in forma libera, pentru ca n-au acces la disciplina poeziei, fara sare si piper, de aproximativ 17 silabe (numar canonic) si se proclama poeti de reputatie internationala in tara lui Eminescu si Arghezi !

Nici nu a aparut o poezie kaiku romaneasca si lipsa de talent a confectionerilor a si compromis-o, a neantizat-o! Nici eu nu am fost destul de precaut. Am scris in 1993 doua volume de micropoeme, «Intre patru anotimpuri» si « Dincolo de tacere ».

Mai apoi mi-am dat seama de pericole, cu toate ca micropoemele nu sunt izolate, ci formeaza opt mari secvente. M-am repliat, cum se spune in limbaj militaresc si am inceput sa calc mai atent, mai precaut pe solul miscator si inselator al poemului haiku. Nimic nu pare mai simplu, pentru ca acest tip de poezie nu are inaltime, ci numai adancime. A compune haiku e aproape imposibil. E un capat indepartat de drum, un capat inaccesibil, mai ales cand mama natura nu ti-a pus la indemana o lumanare, iar in varf, o flacara, cat de mica, dar flacara in bezna. Asa am renuntat la ambitia tuturor de a scrie haiku. Am luat-o iarasi pe alte cai. Pentru un japonez, poezie inseamna tanka.

Asadar, pentru a demonstra ce este un poem tanka, sa-l rasadim in limba romana! Japonezul o face de… 1400 de ani! «O sarbatoare a felinarelor stinse» e o astfel de carte-demonstratie, care se tot implineste zi de zi.

Mai departe, iata o avalansa de poeme renga in trei carti, «Salcii vechi si noi», «Pasari ezoterice», «O pata pe zid». Unele poeme renga sunt compuse in dialog cu cativa dintre adevaratii si talentatii nostri poeti de haiku : Manuela MIGA, Valentin BUSUIOC, Constantin SEVERIN.

ANGELA BACIU : Mi-ati citit cateva poeme renga. Sunt o experienta cu totul noua pentru literatura romana. Daca in poezia haiku incercari au mai existat, dumneavoastra ati creat, prin cartile de fata, poezia tanka, renga si gunsaku romaneasca, preluand experienta artelor literare nipone si adaptand-o la geniul limbii lui Eminescu si Blaga.

SERBAN CODRIN : Cele mai multe poeme renga, un fel de aranjamente de micropoeme–in-lant, le-am scris singur; solo, cum se spune. Lunga mea experienta de dramaturg trecut pe sub toate furcile caudine imi prinde de minune!

Stiu sa transform un monolog in dialog, nu am complexe, pot canta pe instrumente si voci diferite. «O pata pe zid» e un poem renga format din 366 de micropoeme-in-lant, cate o poezie pentru fiecare zi a unui an (21 iunie 1995 – 21 iunie 1996). E cel mai amplu poem renga cu un singur autor din lume, dupa cate stiu. Japonezii nu au o astfel de incercare. Am fost acuzat de un oarecare haijin ca am avut curajul sa-l scriu, pentru ca nu are antecedent. Nu-i nimic, i-am raspuns, acum are! Alte experiente ale poeziei nipone le-am esentializat in poemele gunsaku sau in secventele haiku, respectand in joaca regulile de compozitie, pentru ca literatura e libertate in rigoare. “Luceafarul” si “O scrisoare pierduta” sunt culmi ale rigorii.

ANGELA BACIU: La Dumneavoastra, «O pata pe zid»!

SERBAN CODRIN : Abia acum ajung la esenta a ceea ce voiam sa spun, din lantul extrem de complex al poemului renga se desprind unele versuri grele, bogate, pline de talc. Iata poemul haiku! Experienta mea de scriitor, care am tocit pana acum destul de multe penite, ma avertizeaza: nu exista haiku fara purgatoriul si exigenta compozitionala a altor specii literare, formand la un loc o familie unita, nicidecum divergenta.

Sa te prefaci haijin e nimic, sa scrii prost e cu atat mai lejer. Poemul haiku, atat cat il poate asimila limbajul poetic romanesc, nu e de conceput in afara creatorilor de tanka si renga, specii literare care cer spontaneitate, rigoare, truda si flacara puternica in varful lumanarii…

ANGELA BACIU : Dupa atatea poeme stralucitoare, sa facem o pauza. Scrieti un roman…

SERBAN CODRIN : Draga poeta Angela Baciu, am observat intr-o carte de interviuri consemnate cu inteligenta de catre doamna Kazuko DIACONU, cu cat o personalitate japoneza avea un grad mai inalt de instructie culturala, de initiere, cu atat scurta discutia…

ANGELA BACIU : Conduceti Centrul Cultural «Ionel Perlea» - Ialomita, ati fondat doua reviste de arte martiale literare, o scoala de poezie tanka si renga, festivaluri de poezie…

SERBAN CODRIN : …Sa va recit un poem tanka. L-am scris de curand…

ANGELA BACIU : Se adauga sarbatorii cu felinare stinse!

SERBAN CODRIN : UN BARBAT SINGUR / SI O FEMEIE PRIVESC / LUNA COBORAND / PESTE ORASUL UNDE / NU SE INTAMPLA NIMIC /

31 de silabe in cinci versuri cum masura 5, 7, 5, 7, 7. Fara ritm. Fara rime. Fara figuri de stil evidente. Cu karumi, adica simplitate adanca. Si fara multi alti fara. Nimic mai simplu. Tocmai de aceea dificil de scris.

Daca nu imposibil.

VREAU SA-MI PLATESC O DATORIE MULTUMIND LUI MARIN PREDA SI FLORIN VASILIU.

ANGELA BACIU : D-le Serban CODRIN, sa apelam la intelepciunea orientala. Mai aveti ceva de spus ?

SERBAN CODRIN : NU.

marți, 23 octombrie 2007

Premiile lunii octombrie


Comentariile lui Dan Florică au sosit ca de obicei fără întîrziere. Le dăm curs şi pentru a vă bucura de ele, dar şi pentru a vă provoca să vă încercaţi la rîndul vostru capacitatea de interpreta.

*

Pe tema libelulei, propusă de conducatorul site-ului în luna in curs, s-a scris indeajuns şi cu bune rezultate. Poemele premiate sunt în număr de opt, toate exprimând, aproape altceva despre această vietate fermecătoare care ne-a strâns laolaltă la actualul concurs.

1. In vals cu vântul/ prin câmpia săracă/ o libelulă , poemul haiku cu nr-ul 2, care a obţinut premiul I, nu este unul strălucitor. Totuşi a atras multe voturi. În ce să fi constat atracţia lui? Ideea valsului în care sunt antrenaţi , în nesfârşirea timpului libelula şi vântul este una inedită. Dar nu ea dă greutate poemului. Versul doi, pe câmpia săracă, vine ca o contrapondere şi adaugă negativitate poemului (tocmai ceea ce avea nevoie), ne trezeşte la realitate şi ne dezmeticeşte, insistând că ne aflăm în faţa unui haiku. Autoarea ne sugerează astfel că nici măcar pe un fundal sărăcăcios, valsul celor doi parteneri, pe valuri de timp, nu este unul de ignorat, de refuzat. Puterea poemului e concentrată în primele două versuri, cel de-al treilea eliberând semnificaţia lor. Valsul, vântul, libelula sunt entităţi efemere. Eterna câmpie, săracă de astă dată, e capabilă să descătuşeze resortul din care ţâşneşte acest haiku neaşteptat, într-o formă destul de estompată. Răspunde acest poem celor trei intrebari: Cine? Unde? Când? Răspunde, numai că la una din ele raspunsul este dat indirect. Atmosfera poemului este una de wabi/sabi.

2. Firul de iarbă - / o libelulă îndoaie/ uşor lumina, ca poem haiku a obţinut cu acelaşi punctaj (14) tot premiul întâi. De astă dată strălucirea poemului e evidentă si la propriu şi la figurat. Primele două versuri pot fi la îndemâna oricui. Al treilea, e mult mai greu de conceput... Autorul, nimeni altul decât Eduard Ţară, atunci când observă firul de iarbă îndoindu-se sub greutatea totuşi semnificativă a frumoasei insecte, nu mai are în faţa ochilor decât firul de lumină sălăşluind pe trupul ierbii, aflat în bătaia soarelui. Este adevărat că se îndoaie lumina? E adevărat, dar exprimă un anumit etaj al realităţii pe care poetul preferă să îl păstreze în faţa ochilor săi fascinaţi de miracolul naturii... Dar are negativitate acest poem? Consider că da şi ea este rezultatul acelei acţiuni de îndoire a luminii. Categoria estetică ce se degajă din poem consider că este aceea de hosomi...

3. O libelulă / pe băţul pescarului - / singurul zâmbet. Negativitatea poemului este evidentă, într-o atmosferă de wabi/sabi. Ea implică şi acel băţ, care ţine loc de undiţă, dar mai ales sugestia că bietul nostru pescar, aidoma ca într-un haiku ce a avut ca temă lotusul, nu a avut parte de peşte în acul undiţei, ci, în recompensă, de o frumoasă libelulă care să se aşeze mângâietoare şi răsplătitor pe ceva cu menire de undiţă. Pescarul nu pare unul profesionist, ci unul de ocazie care vine să-şi omoare timpul, sau pur şi simplu să scape de atmosfera apăsătoare de acasă sau de la serviciu... Eternul nu are nici un corespondent în acest haiku, acţiunea derulată implicând numai efemeriăţi, rezultatul fiind cel de faţă.

4. Premiul al II-lea debutează cu un haiku frumos, amintind într-un fel de cel al domnului Eduard Ţară dar construit, de astă dată, pe tema umbrei: Umbra trestiei / unduindu-se uşor... / o libelulă. A trestiei umbră, în acest poem se unduieşte ca o totalitate, deşi o libelulă nu are puterea să producă acest efect. De aceea, bănuim, în subsidiar şi vântul de care autorul (Vasile Moldovan), nu ne spune absolut nimic. Negativitatea pe care tocmai o căutăm este însăşi umbra, ca un alter ego al plantei, adusă în prim planul poemului. Numai că este o negativitate îndulcită de acea unduire, sugerată a fi provocată de sosirea unei libelule pe suprafaţa sa. Căutând răspuns la cele trei întrebări fundamentale ale haiku-ului perfect, găsim răspuns cert la două, la a treia, trebuie să-l căutam cu atenţie. Categoria estetică care ne întâmpinâ în poem este wabi/sabi. Autorul făureşte acest frumos haiku uzând de efemerităţi, cărora le dă strălucire o vietate la fel de trecătoare.

5. Aripi brumate -/ o libelulă moartă / suflată de vânt. Izbitoare de la bun început, negativitatea poemului prin aripi brumate şi moarte. În primul vers autoarea pare să ne spună cauza care provoacă extincţia acesteia. Şi versul trei este tot în sensul accentuării negativităţii, întrucât nici fără viaţă libelula nu-şi găseşte liniştea, vântul subliniindu-i în continuare efemeritatea. Moartea libelulei însă ne arată o situaţie inedită, aceea că efemeritatea a ajuns deja în pragul descompunerii în etern (neprecizat ca detaliu). Categoria estetică uzitată este wabi/sabi. Ca şi în haiku-urile de mai sus răspunsurile la întrebările fundamentale nu le regăsim în totalitate.

6. O libelulă / în piatra de chihlimbar -/ talisman în sân, se dovedeşte un haiku surpriză constând în ineditul trasformării, cu concursul naturii, a efemerului (libelula) în etern (prin încorporare în piatra de chihlimbar, devenită talisman). Numai că transformarea în talisman, şi situarea lui în sân , pune piatra semipreţioasă în serviciul efemerităţii. Cumva, ne aflăm într-un cerc vicios din care vom ieşi prin simpla derulare a proceselor din natură. De astă dată răspunsurile la cele trei întrebari le regăsim cu claritate în textul poemului şi nu putem fi decât multumţi. Patina timpului imbraca in poem o forma remarcabila dar este evidenta şi utilizarea categoriei estetice de shiori (simpatie).

7. Premiul trei ne aduce în prim plan poemul: Ce-i dincolo de / aripile libelulei - / aproape totul. O întrebare cu tâlc şi un răspuns pe măsură conţine poemul. În fond, primele două versuri sunt banale. Dar răspunsul... este magistral. Greu de explicat acest haiku. Dar este oare haiku? O calitate e sigură: sugestivitatea debordantă. În debutul poemului dăm nas în nas cu efemerul sub forma aripilor libelulei. Dincolo de ele este totul şi sigur eternul ca parte componentă indestructibilă. Dar unde este negativitatea haiku-ului. Este ea dincolo? Cu siguranţă. Şi totodată ca parte componentă a totului. Aş pune acest haiku tot sub pecetea hosomi-ului.

8. Iată şi ultimul haiku premiat: O libelulă / poposind pe-o creangă - / tremur de frunze. El se înrudeşte prin idee cu poemul 7. Şi de astă dată poemul nu este complicat, autorul exprimând perfect ceea ce vede fără rafinamente. Este totuşi un haiku reuşit. Aşa cel puţin exprimă punctele acordate. Dar şi conţinutul său. Negativitatea lui este exprimată de acel tremur de frunze. Unei acţiuni de poposire a libelulei , autorul îi adaugă o acţiune de tremur a frunzei. Aceste doua acţiuni sunt contrapuse şi dau substanţă poemului. Aci este toată esenţa lui. Atmosferă de wabi/sabi. Răspunde coerent la cele trei întrebări şi încheie cu bine premiile acordate.

Încă un concurs

Căutând pe internet, am găsit la adresa

http://haiku-tanka.aceboard.fr/237749-10081-0-Evenements-cours-autour-haiku-tanka.htm

un anunţ pentru cei interesaţi de concursurile de haiku şi senryu.

Se pot trimite 3 haiku-uri şi 3 senryu, în limba franceză, pe adresa personală a lui Daniel Py,

dpy1@free.fr

înainte de 31 octombrie 2007.

INTERVIU CU SCRIITORUL SERBAN CODRIN (I)


Cu banderola SENZAŢIONAL!, poeta Angela Baciu Moise, pe care cei care au fost prezenţi la colocviul de la Constanţa au avut ocazia să o cunoască, în contrast cu vremea, ca pe o fiinţă vulcanică, ne trimite partea întîi a unui interviu cu Şerban Codrin realizat în 1997 la Slobozia. Aşa cum v-am obişnuit, pentru uşurinţa lecturii într-un spaţiu atît de mic, vom fragmenta în alte două părţi această primă parte.

*

· “O pata pe zid”

· “L-am zarit pe Nicolae LABIS la o sezatoare literara a scolii medii mixte…”

· “Eu fac parte din sinistra diaspora interna…”


ANGELA .BACIU : V-as ruga mai intai, D-le Serban CODRIN sa va prezentati, cine sunteti Dumneavoastra ?

SERBAN CODRIN : Nimeni…


ANGELA BACIU : Nici chiar asa. Si apoi, o spuneti cu ironie. Sunteti autorul multor carti, ati scris poezie, teatru, proza si aveti un nume recunoscut.

SERBAN CODRIN : Pe un act de adentitate. Pe copertile cartilor, atatea cate sunt, trei, patru, gasiti un pseudonim fara nici o circulatie in lumea scriitorilor, daca e sa-i numim astfel pe profesionistii condeiului.

ANGELA BACIU : Atunci va ajut eu. Va numiti, dar sa trecem si semnati cu pseudonimul Serban CODRIN, corect pana aici ?

SERBAN CODRIN : Draga poeta Angela BACIU, ascendenta mea familiara e destul de incarcata, balcanica pot spune.

Mama e fiica unui sarb din Serbia, avusese incurcaturi pe acolo, devenit ofiter in armata romana, si a unei romance, dintr-o casa de mici boieri moldoveni, de la Scheia, Judetul Iasi. S-a nascut imedit dupa Primul Razboi Mondial in castelul de la Miclauseni, unde a copilarit. Tata coboara dintr-o familie germana, de sivicultori, de care era foarte mandru. Inginer silvic, specialist de o importanta prestanta si de o exceptionala cultura, era blond cu ochii albastri, autoritar, disciplinat. L-au incatusat tovarasii timp de aproape…14 ani plimbandu-l pe gratis prin toate inchisorile pentru a face cunostinta cu morala proletara.

Cat despre mine ? Sunt nascut cu totul accidental in Bucuresti, dar am copilarit pe Valea Bistritei, printre calugari la Manastirea Durau, printre silvicultori la Brosteni, Borca, Galu, Ceahlau, Roznov, Blagesti, adica de la Toance pana la Bacau, unde am urmat clasele 5-8 la actualul liceu «George Bacovia».

Eram printre elevi oaia neagra, fiul criminalului. L-am zarit pe Nicolae LABIS la o sezatoare literara a scolii medii mixte, cum se numea pe atunci liceul, dar un professor vigilent m-a scuturat zdravan de urechi, zvarlindu-ma afara, pentru ca locul meu nu era in preajma Jebelenilor, Beniucilor, Dragomirilor. Cateva saptamani mai tarziu, Nicolae LABIS murea intr-un accident mai mult sau mai putin regizat. Acelasi belfer, de altfel, un poetas al epocii, observi, ii evit numele, venind in clasa, ne-a citit cu lacrimi in ochi «Moartea caprioarei».

Dupa cativa ani cu adevarat aventurosi, ajungeam elev al Liceului «Dimitrie Bolintineanu» din Bucuresti. Scrisesem deja cateva romane, dupa modelul lui SADOVEANU, repovestisem piesele de teatru ale lui Shakespeare, habar neavand de Mary si Charles LAMB, compusesem poeme lungi si palpitante cu osteni neinfricati dupa lecturi de PUSKIN. Citeam enorm, totul, dar mai ales dramaturgii antici, istoricii greci si latini, eram un elev neintrecut cand venea vorba de egipteni, asirieni, persi, evrei, indieni, imperiul roman. Nu avem sorti de izbanda pentru a urma nici facultatea de istorie, nici facultatea de filozofie. M-am pregatit de unul singur in biblioteci si, dupa examenul de bacalaureat, in 1963, am devenit student al Facultatii de limba si literatura romana…

ANGELA BACIU : Si ati nimerit intr-o grupa de poeti.

SSERBAN CODRIN : Multi, de nu aveai unde arunca un ac. Unul a facut o cariera zgomotoasa de bard, sacrificand paduri intregi pentru voluminoasa lui inspiratie. A bantuit prin tara pana mai deunazi cu un cenaclu in numele partidului si carmaciului. Intre timp istoria si-a schimbat cursul in mod dramatic, insa nimic nu pare sa-l fi afectat pe torentialul versificator si candidat la tronul patriei. Altul a venit de la Cluj, dupa un conflict cu Mircea Zaciu ; recita prin cenacluri pastorite de Eugen BARBU niste poeme de o duritate rece, cu colti de diamant, apoi a cotit-o brusc, pe o aratura, cu imnele Moldovei, Transilvaniei, luand pruncutii voievozilor si hramurile manastiresti la rand, intolindu-l pe Iisus in itari, iar pe apostoli in cojoace mioritice, naclaiala de unde nu a mai reusit sa evadeze. Mai era si o poetesa pudica, mereu cu ochii peste cap, de prin Drumul Gazarului, mahala simbolica, a carei unica opera pare a fi proza insailata saptamanal la o posta a redactiei intr-o binecunoscuta revista literara si asta de ani si ani si ani. Printre atatia bubuitori colegi de grupa nu se auzea vocea frageda a lui Dorin TUDORAN. In baiatul subtire si timid s-a aprins cu timpul un spirit curajos de luptator, poate dinadins, pentru a razbuna o timiditate si o delicatete.

ANGELA BACIU : Profesorii ?

SERBAN CODRIN : Personalitati fara zorzoane : Nicolae MANOLESCU, Alexandru DIMA, Eugen SIMION, Emanoil VASILIU, Ovidiu DRAMBA, Ion DIACONESCU (un mare filolog si un om de aceeasi masura). Dar…si inzorzonati fara personalitate, fosti proletcultisti la ora reciclarii deseurilor. Unul ocupa, totusi, un loc special. Ii apreciem spiritul caustic, vorba in doi peri, de parsiv destept. M-a haituit ani de zile, lipind de numele meu eticheta etnica de evreu. In cele din urma s-a dumirit cu stupoare ca fusese din clasa intai pana la bacalaureat coleg de naveta cu sareta si de banca…pai cu cine crezi ? Cu DENK ? Adica neamtul, tatal meu ! Acesta era profesor universitar docent Alexandru PIRU, omul tuturor titlurilor si ideologiilor; ca tot romanul, impartial !...

ANGELA BACIU : Cand ati debutat ?

SERBAN CODRIN : De o multime de ori. In «Contemporanul» 1963, cu o poezie in metru antic. In “Luceafarul” 1967, cu “Elegia celor sapte elegii”. In “Amfiteatru” 1968, cu “Elegii”. In “Luceafarul” 1978, cu “Balade”.

ANGELA BACIU: Aveti cinci volume de versuri…

SERBAN CODRIN : Intr-un anumit fel…In anul I si II de facultate am scris cele «Sapte imnuri catre Soare» si «Orfeu Rascumparatorul».

ANGELA BACIU : Cum au fost primite aceste carti ?

SERBAN CODRIN : Cartile au fost respinse de la editare de tovarasii vigilenti, cenzorii de ieri si pensionarii de azi ai UNIUNII SCRIITORILOR, acest siloz de drojdii grele.

A fost un inceput promitator. Intre timp ma aventuraseram in teatru, tot asa, fara nici o sansa. Aici functiona alta mafie ireprosabila, iar eu nu eram decat fiul criminalului. Dupa absolvirea facultatii m-am ingropat definitiv si irevocabil in satucul Giurgeni, la o margine a judetului Ialomita. Acolo am scris «Baladele cum s-au fost intocmite de magistrul S.C.in veacul de pomina XX». Dupa concursuri si amanari si lehamite, am debutat direct cu o anthologie (!) in anul 1982, la Editura « Albatros », dand mari batai de cap cenzurii, care a ciopartit, a indreptat, a carpit si a ferchezuit cu perdaf nabadaioasele versuri, care se culcau stramb in sicriul epocii, ca moartea lui Ivan Turbinca.. Asa se face ca prea multe dintre balade sunt inedite pana in ziua de azi, la …25 de ani de la scriere ! Dar, in in 1982 mai aveam ispravite alte doua carti : «Incantatii», poeme gnomice si «Heliodii», 37 de imnuri catre soare, unde am ascuns printre randuri un intreg univers mitologic.

Acestea sunt cartile mele de versuri si de naduf, reunite undeva, intr-un sertar, sub o singura coperta. «Cinci carti dintr-un exil interior». Si cu asta am pus punct !

Cine o mai scrie versuri in epoci de aur, ca mine sa pateasca.

ANGELA BACIU : Cu poezia s-a terminat ! Dar cu teatrul ?

SERBAN CODRIN : La fel. Nimic. «Mesagerul», tragedie, e din 1972. Nu am mai citit-o de atunci. Dar m-am ingrozit scriind-o. Au urmat apoi doua constructii impunatoare. Pentru «Intemeietorii» proiectasem doua tetralogii. Voiam sa rescriu povestea a 200 de ani din istoria arhaica in opt piese de teatru.

Pentru ca totul e numai o intamplare, Marin PREDA a citit trei dintre aceste piese. I-au placut atat de mult, incat m-a anuntat : «Sa nu mai scrii un rand, ca strici totul !». Obosit de munca, l-am crezut. Astazi regret ca nu am dus la capat intreg proiectul. Dar nu e nimic. Cele trei tragedii, «Intemeietorii», «Vestitorii» si «Seceratorii» sunt epopeea mea ! Au fost editate cu amputari la Editura «Cartea Romaneasca», 1984. In treacat fie spus, Marin PREDA povesteste subiectul farsei «Ion cel bun» in «Cel mai iubit dintre pamanteni», pentru ca ii dusesem textul tiparit intr-o obscura revista. Dar sa nu divagam. Tot pana in 1982 am scris trilogia «Horeadele».

ANGELA BACIU: Un titlu imprumutat din manuscrisele lui Mihai EMINESCU, asa e ?

SERBAN CODRIN : Exact. In facultate devenisem expert in teatrul lui Mihai EMINESCU si, in general, in istoria teatrului romanesc. Asadar, « Horeadele », o adevarata evanghelie despre Horea cel jertfit spre mantuire in culisele istoriei. O comedie si doua tragedii, “Judecata”, “Rasplata”, “Roata”. S-a incercat o punere in scena la Teatrul “Casandra” al studentilor actori, dar cenzura a intervenit in forta. A transformat spectacolul in pantomime; Dem RADULESCU m-a injurat, Octavian COTESCU nu stia pe unde sa scoata camasa, taind textul la pretioasele indicatii pana au amutit actorii. Apoi nimic, reprezentatiile au fost interzise, spre gloria puritatii ideologice a maselor. In anii 1988-1989 am ispravit a doua aventura o data cu farsele tragice «Paradisul» si «Pe drumul Parisului», ultimele mele iluzii si piese de teatru.

ANGELA BACIU : Intr-un anumit fel ultimele iluzii, pentru ca au inceput sa apara poemele in proza.

SERBAN CODRIN : Nu sa apara, ar fi insemnat prea mult, ci sa fie scrise, cu discretie si vigilenta ! Anul 1982 a fost decisiv. M-a mantuit de poezie. Mantuirea de teatru am mai amanat-o, cum ti-am spus deja. In criza de sanse, am cautat altele. Asa ca m-am apucat din nou de munca. Ce? Sa traversez inca un desert, sau inca o desertaciune, cum vrei. Desertaciunea prozei. Astfel, am asezat gospodareste pe hartie «Ion Budai-Deleanu. Tiganiada. Un poem in proza de S.C.»

ANGELA BACIU: Ce inseamna?

SERBAN CODRIN: “Tiganiada” este o piramida de stanca si moloz, de frumuseti si de penibile balacareli ideologizante, o sinteza a culturii si o rafuiala in numele ateismului, o obraznicatura si un copil minune. Despre limba literara, ce sa mai vorbim ! Nu e vina ilustrului filolog, jurist, lexicograf, istoric, poet, polemist iluminist, dar vina cuiva trebuie sa fie. Si atunci, vorba cuiva, ce-i de facut ? Am dat raspunsul cel mai simplu cu putinta : sa o refac pe fata si pe dos, pe scara de marmura si pe scara slugilor ; dupa toate canoanele literaturii, salvand ce-i de salvat, restaurand ce-i de restaurat, calmand ce-i de calmat, rescriind ce-i de rescris.

Am inlocuit versul cu versetul, iar cu rigoare, intr-o limba romaneasca mustoasa, virila, trecuta prin forjele si mestesugurile stilistice. In cele din urma, a rasarit o opera, zic eu, noua, proaspata, ironica, tragica. S-a editat la “Dacia”, Cluj, 1994, cu unele mici erori.

luni, 22 octombrie 2007

REZULTATELE ROMANIAN KUKAI OCTOMBRIE 2007

REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI OCTOMBRIE 2007

Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele concursului din luna OCTOMBRIE 2007,
pentru care tema propus
ă a fost libelula.

Poemele sînt listate în ordinea punctajului acumulat din voturile pe care le-aţi trimis.

Fiecare poem este însoţit de numele autorului şi formula de votare în paranteze.

Exemplu de voturi obţinute: (0,2,7 = 11)

Asta înseamnă: niciun vot de 3 puncte, 2 voturi de 2 puncte, 7 voturi de 1 punct = pentru un total de 11 puncte.

FELICITĂRI CÎŞTIGĂTORILOR:

Eduard Ţară,

Loredana Florentina Dănilă,

Horia Ivăşcan

Şi tuturor participanţilor!

Dar mai ales celor ce ne-au fost cei mai fideli şi au participat
la toate cele şapte concursuri:

Chiţoveanu Victoria, Enăchescu Adina, Florică Dan,
Iordache Anişoara, Pop Anghel, Rusu Cristina,
Tamaş Valeria, Tănase Mariana, Tirenescu Maria,
Bogdan Wurm Doina.




Locul I – 14 puncte

2.

In vals cu vântul
Prin câmpia săracă –
O libelulă

Loredana Florentina Dănilă (02 10 = 14)

7.
Firul de iarba -
o libelula-ndoaie
usor lumina

Eduard Ţară (038 = 14)

30.
o libelulă
pe băţul pescarului –
singurul zâmbet

Horia Ivăşcan (135 = 14)

Locul II – 12 puncte

21.
Umbra trestiei
unduindu-se uşor...
o libelulă

Vasile Moldovan (036 = 12)

26.
Aripi brumate –
o libelulă moartă
suflată de vânt.

Gabriela Marcian (036 = 12)

38.
o libelulă
în piatra de chihlimbar –
talisman în sîn

Simona Dobrescu (214 = 12)

Locul III – 10 puncte

4.
ce-i dincolo de
aripa libelulei –
aproape totul

Elia David (115 = 10)

5.
Boabe de bruma
pe aripi de libelula
adormita-n flori

Ana Ruse (123 = 10)

Locul IV – 9 puncte

3.
Libelule -
sageti vii printre trestii.
Balta vibreaza

Dumitru Roşu (114 = 9)

11.
o libelulã
poposind pe-o creangã –
tremur in frunze ;

MIRKO (122 = 9)

Locul V – 8 puncte

28.
firul unditei
leganandu-se usor -
o libelula

Flavia Muntean (016 = 8)

32.
numărând norii
lîngă o libelulă-
muntele sacru.....

altfel (016 = 8)

Locul VI – 7 puncte

15.
toamna captivă
in ochiuri de vitralii –
libelule-n zbor

Daniela (007 = 7)

20.
Lacul nemişcat.
Coboară libelula
Spre nufărul din cer

Elisabeta Negreanu (015 = 7)

Locul VII –6 puncte

13.
în plină vară –
aripa libelulei
smulsă de copil

Petre Fluieraşu (103 = 6)

14.
pe malul apei
salcii si libelule -----
batute de vant.

Adina Enăchescu (014 = 6)

Locul VIII – 5 puncte

18.
In vals peste val,
Printre raze şi trestii-
O libelulă.

Doina Bogdan Wurm (005 = 5)

Locul IX – 3 puncte

3.
Libelule -
sageti vii printre trestii.
Balta vibreaza.

Vali Iancu (011 = 3)

9.
Frunzele moarte
Libelule si ganduri –
Tacerea noptii.

Mishu Popescu (003 = 3)

17.
vînt moale în sălcii –
pe luciul apei pîlpîie
o libelulă

Soriu Nakata (011 = 3)

23.
degeaba, fluturi!
tot libelule-n pumnii
fetei cu ochi verzi

Rafila Radu (003 = 3)

33.
negură în zori –
libelula albastră
peste vechiul dig

Maria Tirenescu (011 = 3)

Locul X – 2 puncte

6.
pe o tufa de ambra
decupata in eter -
libelula

Artur (002 = 2)

10.
Scâncetul frunzei-
Ultima libelulă
În mreaja toamnei.

Henriette Berge (002 = 2)

24.
Vibrand in aer
libelula rosie
intre noi doi

Magdalena Dale (002 = 2)

27.
Vibraţii calde,
Sub cer senin, frunze cad
… o libelulă.

Pau’la BB (002 = 2)

36.
pictura iernii -
pe fereastra îngheţatã,
o libelulã...

Valeria Tamaş (002 = 2)

Locul XI – 1 punct


1.
libelule in
mirajele salciei:
coarde vibrează.

anisoara iordache

12.
Libelula e
model de elicopter -
pentru Da Vinci.

Mariana Tănase

16.
Frunză cu rouă
Aeroport lunecos –
O libelulă

Dan Norea

19.
Sfârşit de toamnă.
Cu ultimele zboruri
Libelulele

Jules Cohn Botea

22.
Pe mãrul dulce
Freamãt de libelule -
Ospãţ cu dive.

Victoria Chiţoveanu

29.
ceas de toamnă cald -
cum sclipesc aripi rupte
de libelulă!

Anghel Pop

31.
lin mişcat de vânt
pod plutitor din ramuri,
libelule-n zbor

Cristina Rusu


35.
Batand din aripi
in ciocul ratei -
Plapanda libelula...

Adriana C. Iacob

34.
în faptul serii –
coboară libelula
pe firul ierbii, stând

Florică Dan

37.
Poartă de castel
Aripi de libelulă
Se aud bătând

Marian

Niciun punct

25.
O libelulă
zboară grăbită spre cer –
apar nori grei

Coca Elena Gheorghiu