*
Totul a început cu concursul de haiku organizat pe blogul Romanian Kukai. Prin mai am aflat întâmplător că Florinel – pe numele ei lung Loredana Florentina Dănilă - a câştigat locul II pe etapă şi am felicitat-o. De altfel nu s-a oprit aici, ulterior a mai luat un loc II şi un loc III. La textele postate pe agonia am replicat în stilul meu – 17 silabe umoristice. Se pare că i-au plăcut pentru că m-a îndemnat să particip şi eu, iar într-un schimb de email-uri chiar mi-a cerut părerea, avea două- trei variante şi era nehotărâtă. Pentru moment n-am dat curs invitaţiei, ce să caut eu într-un concurs de haiku ?
În schimb mă uitam din când în când pe Kukai pentru a afla noutăţile. La etapa din august am avut surpriza deosebit de plăcută să constat că locul I fusese câştigat de Simona Dobrescu iar locul II de Florinel. Simona, constănţeancă şi ea ca şi mine, este una din poetele mele favorite. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât lipsea de luni de zile de pe site-urile literare.
Am felicitat-o şi pe ea prin email şi aşa a demarat o discuţie interesantă despre poezia japoneză. Simona mi-a mărturisit că a abordat genul haiku din dorinţa de a scrie ceva nou. Neastâmpăr, căutare, încercarea puterilor. Dar şi din cauză că pe site-uri sunt din ce în ce mai multe sonete, rondeluri, parodii, adică genurile abordate de ea în trecut. În schimb îşi arăta o nemulţumire – genul haiku nu prea i se potriveşte. A recunoscut sincer că textul cu care a câştigat etapa a fost ales dintr-un set de şapte cu creierul nu cu sufletul. Lirismul profund, contemplarea îndelungă a naturii, surprinderea unui moment anume nu sunt în consonanţă cu firea ei activă.
I-am dat dreptate, şi eu simt acelaşi lucru. De fapt ăsta e şi motivul pentru care nu am scris pînă acum haiku-uri decât sporadic, în comentarii. Mai mult, am opinat că în general, poporul român are alte tradiţii decât poporul japonez, căderea unei frunze în amurg nu impresionează cititorii. Haz de necaz sau haz pur şi simplu – da, asta are priză la public. Se pare că vibram pe aceeaşi frecvenţă.
- Tocmai de aceea m-am gândit să trec pe un alt gen, care mi se potriveşte mai bine – senryu. Şi am abordat problema cât am putut de serios. I-am cerut informaţii lui Cornel Atanasiu, am tradus şi am postat pe Kukai două articole, am căutat cât mai multe exemple. Ţi le trimit şi ţie dacă vrei.
Am vrut, evident. Să vă spun în rezumat ce concluzii am tras. Diferenţa esenţială dintre haiku şi senryu nu este umorul. Există şi haiku-uri pline de umor, fie ca atare, fie botezate haikai. Diferenţa e alta - în haiku apar elemente din natură sau sezoniere, în senryu - elemente de natură umană sau socială. Păi da, aici e loc de umor, de satiră, de ironie… Epigramistului din mine îi tresaltă sufletul. Aşa încât m-am arătat amator să merg şi eu pe drumul ăsta.
- Se pare că prin octombrie va fi organizat un concurs de senryu.
Până atunci, ca să-mi dau mâna, am trimis un haiku la etapa din septembrie de pe Kukai. Fără prea mari speranţe, evident.
- Bun, dar cum ai ajuns tu pe Kukai ? mă întreabă Simona.
- Datorită lui Florinel, îi răspund eu şi îi povestesc ce v-am povestit şi vouă.
- Florinel ? Ştii, o admir de câţiva ani, i-am citit textele de pe agonia. Crezi că se supără dacă îi scriu ?
- Cum să se supere ! E o femeie inteligentă, amabilă şi plină de bun simţ.
Şi în acel moment mi-a venit IDEEA ! Ce-ar fi să ne întâlnim faţă în faţă ? Florinel stă la Slobozia, nu e prea departe de Constanţa. Le-am scris şi au fost de acord. Am convocat-o şi pe Elia David, n-avea cum să lipsească. E constănţeancă şi pasionată de poezia japoneză. De altfel a participat şi ea la câteva etape pe Kukai.
Uite aşa ne-am întâlnit cu toţii sâmbătă 15 septembrie după amiază. Am stat în jurul unei mese la o cafenea din Mall, la etajul III. Loc clasic, de altfel în primăvară mai avusesem acolo câteva întâlniri într-o formaţie uşor diferită, cu Simona, Elia şi Adelina Ionescu.
Întâlnirea a fost plăcută şi interesantă în acelaşi timp iar discuţia – animată în permanenţă. Am discutat mult despre poezia japoneză. Simona şi cu mine le-am povestit despre senryu, Simona chiar a reprodus unul care i-a rămas la suflet.
sunt foarte bolnav –
voi lua medicamente
să mor sănătos
(Jules Chon Botea – senryu premiat)
Elia ne-a mărturisit că în haiku se simte încorsetată, din cauza asta din toată poezia de inspiraţie niponă preferă poemele într-un vers.
Florinel ne-a povestit, plină de umor, cum a ajuns să scrie pe Kukai un text despre Şerban Codrin, un scriitor cunoscut din Slobozia, inclusiv pentru haiku-urile sale.
O temă controversată a fost dacă lecturile despre teorie şi istorie -e vorba de poezia japoneză- te stimulează sau te inhibă.
Dar nu numai astea au fost subiectele. Fiecare a vorbit câte ceva despre textele vechi, zgândărit de ceilalţi. Publicări de carte – insistenţe ca Elia să îşi publice poeziile pentru copii. Evenimente la zi de pe site-urile literare, presupuneri despre identitatea ultimelor clone apărute. Diferenţele şi apropierile între psihologie şi psihiatrie – specialitatea Eliei, care a fost colegă la medicină cu Simona. Religie şi influenţa pozitivă sau negativă a literaturii asupra cititorilor. Aici tot Elia a vorbit mai mult, e un om profund religios, spre deosebire de noi ceilalţi trei, care avem legături mai slabe cu religia şi aproape inexistente cu biserica.
În final am vizitat împreună librăria Diverta de la etajul III, prospăt deschisă şi bine organizată. Constanţa chiar simţea lipsa unei librării serioase, cele clasice din centru căpătaseră demult alte destinaţii.
Ne-am despărţit pe seară, concluzia unanimă fiind că ne-a făcut tuturora plăcere şi că întâlnirea va fi cu siguranţă repetată. Poate chiar în octombrie, când la Constanţa se va desfăşura un important eveniment haiku. Ce eveniment ? Informaţi-vă şi veniţi şi voi la Constanţa, vă aşteptăm cu plăcere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu