„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 11 septembrie 2007

Între program şi schiţă de proiect (II)

Sigur că ideea concursului ţinea de o intenţie mai articulată. Avusesem ocazia să simt pulsul unor mici zvîcniri pe site-uri literare ale celor ce încercau destul de neajutoraţi haiku-ul. Un număr nu prea mare de amatori, unii nu mai mult decît diletanţi, aflaseră de aşa ceva, dar nu avuseseră nici un contact cu autori mai versaţi sau cu cercuri în care se practica haiku-ul. Şi, pentru că o literatură accesibilă nu există, n-aveau nici o şansă să ajungă la surse – volume de şi despre poezia niponă, reviste vechi sau noi specializate. Exista posibilitatea de a găsi informaţie din belşug pe net, dar ori necunoaşterea englezei, ori proverbiala lene românească făcea sursele aproape inaccesibile.

Pe acele site-uri se posta totuşi şi se comenta poezie niponă, dar fără un orizont prea limpede. Cam în acelaşi timp, trei persoane, eu, Maria Tirenescu (poate mai devreme) şi Magdalena Dale, am simţit nevoia să oferim celor ce dibuiau doar calea spre haiku surse mai consistente de informaţie asupra poeziei pe care o încercau. Şi am purces la postarea unor mici articole lămuritoare, a unor traduceri şi comentarii de poeme. Maria a introdus în biblioteca virtuală de pe agonia (proiect care nu mai funcţionează acum) cîteva eseuri ale lui Şerban Codrin, iar Magda un număr al revistei Haiku şi poemele unor autori.

Atmosfera de pe respectivele site-uri nu era însă prea stimulativă. Şi cei care doreau să scrie haiku erau descurajaţi de persoane suficiente, cu ifose literare, care simţeau că-şi pot întreţine o aură scălîmbă şi coclită denigrînd genuri de care evident habar n-aveau. O ultimă iniţiativă pe aceste site-uri a fost aceea de a aduna laolaltă într-o listă de linkuri tot ceea ce ştiam că se află postat pe acele site-uri în româneşte sub titlul: Biblioteca poeziei nipone.

Concursul kukai l-am lansat deci nu doar ca un concurs în sine, ci şi ca un mod de a întreţine dorinţa de a învăţa ce e haiku-ul şi a deprinde într-un ambient propice gustul său. Emulaţia rămîne doar miezul său emoţional, dar ţinta este aceea de a-i determina pe participanţi, bucurîndu-se de atmosfera concursului, să se apropie cu seriozitate de sursele care îi pot ajuta să se perfecţioneze.

Participarea alături de cei care sînt abia la începuturi a unor autori versaţi care au obţinut premii la concursuri internaţionale ridică valoarea concursului şi le dă prilejul primilor să-şi compare prestaţia cu una de o valoare certă şi atestată. La aceasta am încercat să adăugăm şi comentarea poemelor de calitate din concurs pentru a le pune mai bine în valoare articulaţiile şi valenţele sugestive.

Niciun comentariu: