„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 4 februarie 2008

MAREA TĂCERE (I)

Dan Florică devine un comentator nu doar mai prolific, ci şi mai laborios. Cînd ne-a spus că are de gînd să lase pe seama altora sarcina de a comenta poemele cîştigătoare în concursul nostru, nu ne divulgase faptul că avea în lucru comentarea volumelor lui Şerban Codrin. Astăzi însă ne gratulează cu o primă parte a comentariului la Marea Tăcere, volum care cuprinde două cicluri de haiku-uri ale poetului din Slobozia.

*

Mă aplec în rândurile ce urmează, şi cele care vor urma, asupra unei cărţi de căpătâi a haiku-ului românesc. Am numit astfel apariţia editorială din anul 2001 intitulată “MAREA TĂCERE” aparţinând aceluia care a fost şi este răsplătit pentru meritele sale literare de excepţie, în materie de scriitură de sorginte niponă, cu epitetul “BASHŌ AL ROMÂNILOR”, primul dintre haijinii români, ca meşteşug şi informaţie – scriitorul din Slobozia, ŞERBAN CODRIN. Cartea putea fi un bestseller la vremea apariţiei (va deveni însă în timp), dacă cititorul român fascinat de natură , înclinat spre exotic, şi criticul autohton din elita literară, ar fi fost pregatiţi, şi unul şi altul, s-o înţeleagă, în semnificaţiile ei profunde.

Înainte de a aborda conţinutul ei, tema haiku-ului, voi sublinia una din semnificaţiile monumentale ale titlului cărţii pe care ne-a oferit-o din prea plinul sufletului său de contemporan, prin neliniştea de nestăvilit şi puterea talentului ce-l singularizează printre semeni. Sigur, tăcerea este o tema abordată direct sau indirect în micropoemul nipon, eu însă caut insistent semnificaţia dată de autor acestui cuvânt pe care l-a îndrăgit, în contextul în care urmărim ecolul scrierilor sale de sorginte niponă . La prima impresie, realizez că poetul are un gust amar, pe care îl resimte dureros şi care e indus de ceea ce se întâmplă în jurul creaţiilor de excepţie, din literatura română, de după 1989. Cred însă, cunoscandu-i tenacitatea că această răceală a dat impuls apariţiei, mai întâi, a unei perle literare iar apoi prin strălimpeziri succesive , a unei adevărate capodopere a literaturii actuale. Autorul s-a aşteptat, ca mulţi dintre noi, la o deschidere maximă spre valoare şi spre talentul literar, plin de merite ... Din nefericire, în paginile noastre de renaştere spirituală şi învăţatură, ce vedem?... Alunecări înspăimântătare spre derizoriu, spre neantul spiritual şi literar. El, poetul vine în aceste vremuri tulburi până la vatra gândurilor noastre cele mai scumpe, cu o replică impetuoasă, pe măsura talentului său excepţional. Spun aceasta nedorind să nedreptăţesc alte, puţinele, realizări literare de mare anvergură pe care le sorbim spiritual, cu mare lăcomie.

MAREA TĂCERE a fost sintetic definită de un confrate al nostru, David Alexandru mai bine decât oricare, altul. Iată, ce spune: “Cartea ...nu însumează fragmente, oricât ar fi de perfecte şi sugestive, ci este un singur poem amplu, clădit cu un rafinament extrem, pe drept cuvânt oriental, un puzzle uriaş, un joc de go, unde piesele sunt tanka şi haiku, organizate dibaci în poeme-în-lanţ şi secvenţe, totul formând în cele din urmă un monument fascinant, de cea mai pură esenţă a poeziei ca magie a sugestiei. Pentru fiecare dintre noi, dintre voi, dintre ei, poemul se va umple mereu de înţelesuri şi se va goli de altele, pentru că în tăcerile lui există tocmai acele goluri, unde spiritul se simte protejat, fericit, liber.”

Cartea m-a atras ca un magnet, în special, prin cele două capitole de haiku, care au fost iniţial două plachete cu conţinut mereu îmbunătăţit , după canon eminescian, astfel: “Între patru anotimpuri” şi “Dincolo de tăcere”. Tăcerea din titlul cărtii şi tăcerea peste care am dat, acum, sunt tăceri diferite. Ultima... are semnficaţie şi sugestie de inspiraţie niponă. Se întâmpla prin anii 1993, dacă nu mă înşel. Mesajul acestui cuvânt îl furnica sub frunte pe Şerban Codrin încă de la începuturile sale nipone. Autorul are ocazia şi bucuria nesperată să dezvăluie, prin aceste două cărţi (iniţiale), toate frumuseţile absorbite din natură de sufletul său, cu ştiinţa omului matur, şi să le îmbogăţească generos cu sugestii, în toate direcţiile.

Dând pagina la subcapitolul “Primavara” din ambele capitole, surprindem o splendidă poezie scurtisimă despre natură, în care sunt presărate trăirile sale, izvorând din societate. Expresia poetică e de obicei halucinantă, ieşită din comun, atât de imprevizibil e autorul în fulgurantele sale observaţiile, dar are şi adâncimea cunoştinţelor etalate privind universul mirific în care trăim.

Prezint în continuare două prime secvenţe (poeme), luate aproape la întâmplare, pentru că poţi să nu alegi şi tot dai peste poeme ieşite din comunul unei inspiraţii obişnuite:

Lângă salcia / înflorind neştiută - / Calea Lactee

Toţi după o pâine - / nimeni la sărbătoarea / ciocârliilor

De obicei, salcia atrage atenţia poeţilor prin tristeţea sa cu aspecte lacrimogene. Aici, însă, înflorirea ei (fără referire la mireasma pe care o răspîndeşte cu mare dărnicie) stă în prim planul observaţiei şi o situează, prin opoziţie şi asemănare, în vecinătatea Căii Lactee. Ca o desprindere de teluricul ce o ţine încătuşată, prin rădăcini. Poetul e un vizual, aici, nu un olfactiv. Un frumos cuplu: salcie înflorind (efemeritate strict delimitată în timp) şi Calea Lactee (eternitate de proporţii), luminează îndelung semnificaţia poemului. Două substantive (salcia şi Calea Lactee), conţin opt silabe din cele şaptesprezece ale poemului. Constatăm o atmosferă de sabi pe un fond de trăire pozitivă. Adjectivul neştiută are menirea să sublinieze negativitaea specifică poemului .

In celălalt poem tâşneşte, pur şi simplu, relaţia: pluralitate–singularitate (toţi-pâine), împletită cu o alta: mulţime vidă–singulariate (nimeni–sărbătoarea ciocârliilor). Autorul interpune, ca nimeni altul, între pluralul toţi şi singularul sărbătoare o mulţime vidă , de fapt nimicul (zeroul), în exprimarea noastră cotidiană. Dincolo de acest prilej de bucurie, descoperit şi propus de autor, ne este indusă necondiţionata căutare a unei pâini, în lumea satului, ca în vremuri de penurie, de către cel ce poartă pe tălpi ţărâna ţării şi vine tocmai din negura timpurilor străvechi. El, Măria Sa, Ţăranul Român! Cel ce ne-a păstorit ţara de peste...7500 de ani. Prestaţia sacră a ciocârliilor din înălţimea cerului nu mai e gustată, ca odinioră, de urmaşii primului agricultor european, din prea uitatele vremi, la Schela Cladovei, în vecinătatea Cazanelor Dunării.

Atmosfera e tot de sabi. Asistăm la o supradominanţă a efemerităţii. Negativitatea poemului o întâlnim concentrată în numeralul “nimeni”. Trei substantive (pâine, sărbătoare, ciocârlii ) conţin 11 din cele 17 silabe ale poemului. Lipsa verbului sporeşte sugestivitatea redeşteptată. Încheiere promtă printr-un substantiv.

Pe tema ciocârliei, pasăre mult iubită de români (şi nu numai de ei), prin prestaţia ei de înaltă clasă în ale măiestriei exprimate sonor, încât e imitată şi în creaţia populară şi în cea cultă, întâlnim mai multe poeme. Cu unul am făcut cunoştinţă mai sus. Prin el se înalţă în faţa aşteptărilor noastre cuvântul sărbătoare, ca semn de apreciere la superlativ a păsării în cauză. Iată-le şi pe celelalte:

Trudind pământul - / ciocârlia deasupra / nu osteneşte

Proptit în sapă - / de dimineaţă număr / ciocârliile

Din greu vrabia / în zbor printre ciocârlii / şi ea ciripind

Două dintre poemele de mai sus (primele) sunt scrise în strânsă legătură cu munca de la câmp. Idolatrizarea păsării măiastre o resimte fiecare dintre noi. Am putea spune că este o opţiune naţională. Negativitatea, specific niponă, a celor două, dar şi al celui de al treilea, e trădată de cuvinte precum: “trudind”, “nu”, “proptit în sapă”, “din greu.” Negaţia nu, pusă la timp, schimbă sensul cuvântului osteneşte , şi îi induce efectul necesar pentru haiku. Verbul trudind cu care începe poemul conţine şi el din plin, negativitate. Pare să descindă din cuvântul rusesc, similar, dar care se află în bagajul nostru uzual de cuvinte dintru începuturi şi semnifică o muncă istovitoare. Este preţul, de o veşnicie, al păcatului originar prin care descindem din Adam şi Eva. Şi iată un contrast: cineva trudind osteneşte, pe când ciocârlia prin efortul ei efectuat mult deasupra solului, în văzhuh, nu oboseşte nicicum. Devine clară relaţia: jos (ţăranul trudind) – deasupra (ciocârlia cîntînd). Deşi element de efemeritate, ciocârlia e privită mereu cu neasemuită admiraţie; ea reprezintă o măsură în funcţie de care se evaluează alte componente ale poemelor. Şi este, totodată, reper şi element constitutiv, al vieţii potenţate fericite de la ţară.

În poemul Trudind pământul - / ciocârlia deasupra / nu osteneşte, relaţia efemer-etern este deplin conturată şi cunoaşte forma: pământ-ciocârlie. Atmosferă este de sabi şi e generată de două singurătăţi legate prin fire nevăzute, doar de noi ştiute. Şi auzite.

În următorul poem elementul etern este de negăsit, el abundând în efemerităţi (sapă, dimineaţă, ciocârlii). Acelaşi lucru îl constatăm şi în poemul al treilea, din grup (vrabie, zbor, ciocârlii). Negativitatea se degajă din cuvântul proptit (urmare a ostenelii accentuate), cu scopul de a se odihni o leacă într-un fel, răgaz în care, truditorul, îmbătat de formidabile sonorităţi, cu privirea aţintită în sus, găseşte de cuviinţă să numere...

Expresia din greu din poemul al treilea deconspiră atmosfera specifică haiku-ului, indusă de către vrabie, care, neagilă în ale zborului la înălţime, mai şi ciripeşte printre ciocârlii, crezând că le poate egla. Să ciripeşti printre ciocârlii, ce infatuare... Negativitatea se resimte indirect şi prin comparaţia celor două stiluri, cu sau fără triluri... Contrastul pe care-l căutăm se conturează între vrabia care din greu zboară şi ciocârlia care cântă dumnezeieşte, îşi desfoaşoară repertoriul la mare înălţime şi nu osteneşte. Vrabia are curajul să şi ciripească, dar ce ridicol răsună prin comparaţie! Acest epiosod îşi găseşte corespondent în unele manifestări umane, în plină desfăşurare, la noi în ţară. Acum.

Un alt grup de poeme care încântă ochii, auzul, simţirea şi gîndirea, e acesta:

E seară, copii - / într-un snop de rapiţă,/ vă aduc luna

Sat părăginit - / prin geamuri luminează / măceşii în floare

Stinge lumina - / sub fereastră bujorul, / tocmai se-aprinde

Străvechiul şopron - / dintr-o dată fericit - / un prun în floare

Stea în crepuscul - / pe pajişte se-aprind / păpădiile

Drumeţ noaptea - / un răzor de rapiţă / îl luminează

Şase poeme în care rapiţa , măceşii, bujorii, prunii, păpădiile sunt în floare generând prin inflorire, lumina, deconspirând totodată un spectacol formidabil: snopul de rapiţă înfăţişează luna, măceşii mai luminează prin geamul satului părăginit (în lipsă de alt ceva), bujorul, alb surâzând, se poate stinge lumina de cu seară, prunul înflorind ne fericeşte subit, cu mult peste ce pot face făpturile umane ce-au încropit străvechiul şopron, păpădiile, solare ca şi floarea soarelui, realizează un dialog luminos cu steaua în crepuscul. Din nou, rapiţa luminează pe răzor, noaptea, drumul calătorului întârziat. Natura, deci, în momentul înfloririi, primăvara, prin entitatea ei in expansiune ciclică , ne îmbogăţeşte existenţa dincolo de simpla şi neobservata, în general, realitate.

Urmărită, cu atenţie, negativitatea caracteristică este prezentă peste tot sub forma: seară, sat părăginit, stinge, străvechiul şopron, noaptea, stea în crepuscul. Dintr-o dată, imaginea dintâi e inundată de cununi de frumuseţi graţie transformării firescului natural din preajma noastră, prin efort imaginativ, în cu totul altceva, complet neaşteptat, dar îmbogăţit prin cultură şi talent rarisim.

Poetul se slujeşte cu lejeritate de substantiv, ca prim material de construcţie a poemului. Trei-cinci substantive ne întâmpină în fiecare dintre poeme. Printre ele, elemente ce ţin de etern (lună, stea), puţine faţă de întreg, în schimb multe efemerităţi: snop, rapiţă, geamuri, măceşi, floare, fereastră, bujor, prun, crepuscul, pajişte, păpădii, drumeţ, răzor. Prin ele capată conţinut şi înfăţişare frumuseţile din preajma şi din sufletul nostru. Verbul, unul singur, coordonează acţiunea şi o reliefează. În primul poem din grup, autorul dialoghează cu copii şi le face cunoscută o minune: le aduce luna... Pentru ca în al treilea să folosească inspirat, în premieră, vocativul sub forma “Stinge lumina...” Categoria de wabi ne este deconspirată în două dintre poeme prin expresiile: sat părăginit şi străvechiul şopron. Peste tot... hosomiul, expresie a super talentului, introduce nedispreţuirea lucrurilor neînsemnate, cu trimitere către unii dintre noi, plictisiţi de tot şi de toate. Dar cu tot ce şi-ar putea dori în jur. Graţie lui... visurile noastre neştiute sunt frumos desluşite. Spre a rămâne şi noi învingători în mijlocul tuturor vicisitudinilor vremurilor noastre.

Dacă vi se pare că am exagerat în aprecieri , încercaţi să scrieţi la fel ca Şerban Codrin. Încerc să dau CEZARULUI ce este al CEZARULUI. Dacă e cumva prea mult să rămân singurul vinovat. Cezarul însă să ştie că nu toţi îi aprofundează poemele cu inima pregătită să se bucure, ca de o minune a naturii, care se obiectivează. Şi să nu se supere. N-ar servi la nimic.

Dacă se întamplă să fim în majoritate pe aceeaşi lungime de undă, voi mai reveni. Am da gând să comentez în întregime cele doua capitole de haiku ale cărţii şi ceva din celelalte, care îmi sunt accesibile. Am avea toţi de învăţat, de la mai marele nostru întru haiku – ŞERBAN CODRIN.

Cu recunoştinţa datorată unui făuritor de capodoperă,

Florică Dan

Un comentariu:

Anonim spunea...

Intr-adevar, o carte rara si deosebita Marea Tacere. Am avut bucuria sa o citesc la scurta vreme dupa aparitie, si de atunci o tot recitesc.
Inspirata ideea de o comenta, cred ca ar trebui continuat. Este util pentru noi, invataceii, desi, oricate lectii am lua, haiku-ul are nevoie de ceva mai mult pentru a fi scris - o anume scanteie, care nu vine din studiu ci dintr-un soi de simtire. Pe care Serban Codrin o are din plin, nu degeaba este Basho al haiku-ului romanesc.
Cu stima,
Florinel