Iulian Dămăcuş, născut în comuna Cătina, judeţul Cluj, este profesor de franceză la Gherla. Debutează editorial în antologia Eterna epigramă în 1990. Este prezent apoi într-o serie de alte antologii de epigrame şi haiku, ca şi în paginile multor reviste. Cîteva dintre volumele publicate: Epigrame, 1998; Beţivul, haiku, 1998; Pînza de păianjen, haiku şi tanka, 2003; Cînd singurătatea, 2000; Galeria cu tablouri, 2003; Viespar în orbite, 2005; Ochii albaştri ai bunicii, proză, 2005; Triptice, poezie, 2007. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Răspunzînd la cîteva întrebări, a făcut-o cu laconismul caracteristic celui ce scrie epigramă şi haiku.
*
Sînteţi profesor de franceză. Studiile v-au apropiat de literatură sau pasiunea literară v-a îndemnat să alegeţi filologia?
- plăcerea lecturii, unele încercări de a scrie poezie/proză, frica de matematică…
Pentru mine cel puţin, rămîneţi un veteran al haiku-ului. De cînd scrieţi haiku, în ce împrejurări aţi aflat de el şi cum aţi reuşit să vă apropiaţi de spiritul său?
- cred că prin 90, la Cenaclul de epigramă din Cluj unde se mai afla o asociaţie Niponica ce promova cultura japoneză; dintre epigramişti câţiva frecventau întâlnirile acestei ”asociaţii”, apoi cele organizate de F. Vasiliu.
Ştiu de existenţa unui cerc de haiku la Cluj, aţi fost cumva membru al lui, cine mai făcea parte din el şi cine l-a condus? Ce activitate a avut, cît timp a rezistat?
- un timp (vreo 3 ani) cenaclul şi-a ţinut sedinţele la sediul rev. Steaua sub patronajul scriitorului Aurel Rău; au participat şi alţi scriitori clujeni; am colaborat f.b. cu A.Rău, cu care am participat şi la două întâlniri org. de S.CODRIN la Slobozia.
- după aceea cenaclul a activat în alte locaţii;
V-a atras, bănuiesc că înainte de a şti ce e haiku-ul, epigrama. Sînt cele două genuri într-o relaţie de interferenţă pozitivă? Sau sînt fundamental divergente?
- criticul lit. Petru Poantă zicea că senryu-ul este o epigramă…; haiku-ul este altceva, evident…
- am publicat într-o rev. japoneză câteva consideraţii personale despre senryu.
Obişnuit cu internetul, mi se pare că perioada anterioară lui a fost una dificilă pentru iubitorii de haiku, dispersaţi în ţară, de multe ori în localităţi mici, şi beneficiind de puţine reviste şi surse de informare. Ce ne puteţi spune despre felul în care totuşi ei au reuşit să constituie o comunitate, prin ce mijloace de comunicare? Cu ce eficacitate?
– dacă vă spun ca ceea ce se obţine prea usor nu mai are aşa farme … o să înţelegeti raspunsul, dar astea-s vremurile
Sînteţi un utilizator versat al compului? Cum vi se pare universul internetului? Credeţi că în lumea haiku-ului românesc genul de comunicare pe care îl facilitează va avea un impact salutar?
– nu-s prea priceput, ati văzut, cred, însă azi când oamenilor nu le mai ajunge timpul, netul e necesar în orice domeniu…
Ce părere aveţi despre concursul nostru? Dar despre constelaţia noastră de site-uri?
– e un demers curajos şi salutar; sa nu uitati de exigenţă!...
I. Dămăcuş, 11 mai, 2008,GHERLA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu