Primul clopoţel

Primul clopoţel -
bătrânul învăţător
ascultă greieri

Pentru a interpreta poemul lui Eduard Ţară, Dan Florică face o analiză psihologică a stării ciudate, paradoxale a învăţătorului: abstras de la ocazia festivă a începerii anului şcolar, bătrînul, oarecum dezabuzat de rutina vieţii şcolare, este pierdut în ascultarea unor greieri prezenţi sau poate doar închipuiţi. În larma şcolarilor, învăţătorul se sustrage realităţii anoste şi îşi permite să trăiască într-una îmbogăţită de vechi şi perene nostalgii.

Propun o lectură în ton cu aplecarea lui Eduard Ţară spre folosirea întregului poem ca o metaforă extinsă. O asemenea structură uzează de folosirea scenariului primar doar ca unul simbolic. Elementele care compuneau scena reală pot fi recunoscute şi ca acelea ale unui scenariu iniţiatic.





Primul clopoţel, simbol al toamnei şcolare, devine astfel semnul inaugural al unei primăveri simbolice. Este ghiocelul bătrîneţii care marchează debutul unui nou anotimp existenţial. Este clopoţelul care trezeşte miraculos din dogmaticul somn al realismului rudimentar şi deschide alte zări mai vaste existenţei umane.

În sintagma bătrînul învăţător, cuvîntul învăţător capătă altă valoare care tinde spre înţelesul de maestru spiritual. Meseria searbădă a dascălului este înlocuită de înţelepciunea senectuţii.

Învăţătorul îşi schimbă şi locul unde îşi exercită prestaţia, şi ucenicii. El ascultă (examinează, instruieşte) greieri. Ceea ce face învăţătorul ascultînd greieri este mai curînd o slujbă, oficierea unui serviciu sacru.

Întreaga scenă este plasată astfel în alt context şi capătă o valoare de ritual existenţial.