Interviul Angelei Baciu cu Şerban Codrin continuă cu partea a doua (a părţii întîi) în care se vorbeşte şi despre poezia niponă.
*
ANGELA BACIU : Am dinainte un manuscris masiv. E un testament…
SERBAN CODRIN : L-am scris intre anii 1985-1989. Cum imi luasem gândul de a-l tipări vreodată, l-am numit pur şi simplu «Testamentul din strada Nisipuri», o noroioasă ori prăfoasă, dupa anotimp, uliţă din Slobozia, unde locuiesc cocoţat la un etaj oarecare.
ANGELA BACIU : Manuscrisul cuprinde, iată, o primă carte «Infernul», apoi altele, «Purgatoriul», «Paradisul», «Evanghelia dupa lampa lui Ilici, revolutionarul de profesie» si «Confesiune despre mustaciosul tuturor popoarelor, cel mai mare si mai tare, tatucul de la soare-rasare»
SERBAN CODRIN : Sunt cinci carti de poeme in proza, adunate mai apoi sub un singur titlu. In ordine alfabetica descriu zeci si zeci de profesiuni. Polemizez.Fac pe dascalul, ba chiar pe dascalul umanitatii. Ascult marturisiri. Descriu. Schitez sau ingros portrete. Unii se lamenteaza. Pe altii ii arat cu degetul. Sufar pe umarul lor. Ii compatimesc. Imi bat joc. Rad in hohote. Unele profesiuni sunt umile (Iata, Infernul !), pe altii ii trec, ii purific printr-un purgatoriu al culturii, pe cand dictatorii, pantofarii, tortionarii, carmacii, samantaresele parvenite la glorie n-au decat nesansa Paradisului ! Unul scapa din paradis si-si cladeste, la persoana I, un enorm monolog, in patru parti, 96 de capitole : Vladimir Ilici ne face martori, complici si victime ai artei lui inepuizabile de bucatar si de tragator pe sfoara.
Aceste cinci carti alcatuiesc, sa spun asa, o oglinda purtata prin veacul de pomina XX, de la impostori de toata mana pana la eroi anonimi si acari Paun. De la un capat la altul, «Testamentul» este o comedie inumana.
ANGELA BACIU : Ati tiparit ceva ?
SERBAN CODRIN : Daca as fi fost roman in Franta sau in
ANGELA BACIU : Aveti atunci incredere in secolul XXI ?
SERBAN CODRIN: Nici una! Alt secol de pomina! Va fi mai infiorator, mai lipsit de speranta. Secolul XX a debutat stralucitor si s-a prabusit in doua razboaie fara cusur de mondiale si de cinice, ca sa nu mai vorbim de haul decadentei, puciul din octombrie, care a varat in morminte anonime toata credinta lui Kant.
Si cerul cu stele. Si legea morala. Absolut totul. Am ramas noi, mortii vii fara morminte. Mai bine am fi ramas fara Vladimir Ilici ! Fara bucatarul si gurmandul revolutiei. Istoria nu s-ar fi pricopsit nici cu Hitler, nici cu al doilea cataclism mondial, nici cu gulagul diavolului rosu, nici cu abatoarele templierului negru.
ANGELA BACIU : In acelasi ton grav sa fie perceput si ultimul Dumneavoastra titlu, «O sarbatoare a felinarelor stinse« ?
SERBAN CODRIN : Aici incerc sa ajung in alta lume. A simplitatii. A resemnarii. Pe aproape e umbra lui Budha. E voluptatea singuratatii.
ANGELA BACIU : Scrieti tanka, gunsaku, renga, haiku…
SERBAN CODRIN : E panoplia poemelor japoneze in forma fixa. Dupa…12 ani m-am reintors la poezie.
Pot spune, poezie fara poezie. Sau, cel putin, o poezie fara canoanele stilistice occidentale, in schimb cu altele, mai dure! O poezie fara retorism, obiectiva si austera, o arta redusa la observatia naturii, nicidecum o arta a cuvantului. Aceasta poezie nu se scrie, cum sa ma exprim, cu vorbe, ci se traieste, este o cale de initiere.
Am studiat arta compunerii poemului haiku in limitele necunoasterii limbii japoneze. Exista traduceri, carti in alte limbi straine, dar mai exista un suprasimt: intuitia. Poetii japonezi au descoperit esentialul: poezia este numai sugestie. Nimic nu se spune, totul se ascunde in golul dintre semne, dintre randuri, in golul dintre un gol si altul.
ANGELA BACIU : Ati tiparit doua volume la Editura «Haiku», Bucuresti.
SERBAN CODRIN : Repet, pentru ca totul e numai intamplare. Candva a FOST MARIN PREDA. Acum este Florin VASILIU. A fondat in 1990 «Societatea romana de haiku» dar, mai important, a scris doua carti de initiere in artele poetice nipone.
Acest fapt este esential.
ANGELA BACIU : Bineinteles, exista cartile. Totusi, explicati acest esential…
SERBAN CODRIN : Pe urmele Domnului Florin VASILIU, s-au avantat profitorii in sensul prost al cuvantului. Au ciupit putina meserie, apoi s-au apucat sa impleteasca sforile unei adevarate mafii fara legatura cu literatura insa in numele ei.
Astfel, grafomani care habar n-au sa scrie un vers rezonabil, atat, un vers, s-au proclamat maestri si alte asemenea nimicuri. In asa-zisa lume a haijinilor se ingramadesc o multime de esuati, de orgoliosi, de invinsi la posta redactiei, o fauna de tot hazul. Se chinuie sa compuna cate un poem in forma libera, pentru ca n-au acces la disciplina poeziei, fara sare si piper, de aproximativ 17 silabe (numar canonic) si se proclama poeti de reputatie internationala in tara lui Eminescu si Arghezi !
Nici nu a aparut o poezie kaiku romaneasca si lipsa de talent a confectionerilor a si compromis-o, a neantizat-o! Nici eu nu am fost destul de precaut. Am scris in 1993 doua volume de micropoeme, «Intre patru anotimpuri» si « Dincolo de tacere ».
Mai apoi mi-am dat seama de pericole, cu toate ca micropoemele nu sunt izolate, ci formeaza opt mari secvente. M-am repliat, cum se spune in limbaj militaresc si am inceput sa calc mai atent, mai precaut pe solul miscator si inselator al poemului haiku. Nimic nu pare mai simplu, pentru ca acest tip de poezie nu are inaltime, ci numai adancime. A compune haiku e aproape imposibil. E un capat indepartat de drum, un capat inaccesibil, mai ales cand mama natura nu ti-a pus la indemana o lumanare, iar in varf, o flacara, cat de mica, dar flacara in bezna. Asa am renuntat la ambitia tuturor de a scrie haiku. Am luat-o iarasi pe alte cai. Pentru un japonez, poezie inseamna tanka.
Asadar, pentru a demonstra ce este un poem tanka, sa-l rasadim in limba romana! Japonezul o face de… 1400 de ani! «O sarbatoare a felinarelor stinse» e o astfel de carte-demonstratie, care se tot implineste zi de zi.
Mai departe, iata o avalansa de poeme renga in trei carti, «Salcii vechi si noi», «Pasari ezoterice», «O pata pe zid». Unele poeme renga sunt compuse in dialog cu cativa dintre adevaratii si talentatii nostri poeti de haiku : Manuela MIGA, Valentin BUSUIOC, Constantin SEVERIN.
ANGELA BACIU : Mi-ati citit cateva poeme renga. Sunt o experienta cu totul noua pentru literatura romana. Daca in poezia haiku incercari au mai existat, dumneavoastra ati creat, prin cartile de fata, poezia tanka, renga si gunsaku romaneasca, preluand experienta artelor literare nipone si adaptand-o la geniul limbii lui Eminescu si Blaga.
SERBAN CODRIN : Cele mai multe poeme renga, un fel de aranjamente de micropoeme–in-lant, le-am scris singur; solo, cum se spune. Lunga mea experienta de dramaturg trecut pe sub toate furcile caudine imi prinde de minune!
Stiu sa transform un monolog in dialog, nu am complexe, pot canta pe instrumente si voci diferite. «O pata pe zid» e un poem renga format din 366 de micropoeme-in-lant, cate o poezie pentru fiecare zi a unui an (21 iunie 1995 – 21 iunie 1996). E cel mai amplu poem renga cu un singur autor din lume, dupa cate stiu. Japonezii nu au o astfel de incercare. Am fost acuzat de un oarecare haijin ca am avut curajul sa-l scriu, pentru ca nu are antecedent. Nu-i nimic, i-am raspuns, acum are! Alte experiente ale poeziei nipone le-am esentializat in poemele gunsaku sau in secventele haiku, respectand in joaca regulile de compozitie, pentru ca literatura e libertate in rigoare. “Luceafarul” si “O scrisoare pierduta” sunt culmi ale rigorii.
ANGELA BACIU: La Dumneavoastra, «O pata pe zid»!
SERBAN CODRIN : Abia acum ajung la esenta a ceea ce voiam sa spun, din lantul extrem de complex al poemului renga se desprind unele versuri grele, bogate, pline de talc. Iata poemul haiku! Experienta mea de scriitor, care am tocit pana acum destul de multe penite, ma avertizeaza: nu exista haiku fara purgatoriul si exigenta compozitionala a altor specii literare, formand la un loc o familie unita, nicidecum divergenta.
Sa te prefaci haijin e nimic, sa scrii prost e cu atat mai lejer. Poemul haiku, atat cat il poate asimila limbajul poetic romanesc, nu e de conceput in afara creatorilor de tanka si renga, specii literare care cer spontaneitate, rigoare, truda si flacara puternica in varful lumanarii…
ANGELA BACIU : Dupa atatea poeme stralucitoare, sa facem o pauza. Scrieti un roman…
SERBAN CODRIN : Draga poeta Angela Baciu, am observat intr-o carte de interviuri consemnate cu inteligenta de catre doamna Kazuko DIACONU, cu cat o personalitate japoneza avea un grad mai inalt de instructie culturala, de initiere, cu atat scurta discutia…
ANGELA BACIU : Conduceti Centrul Cultural «Ionel Perlea» - Ialomita, ati fondat doua reviste de arte martiale literare, o scoala de poezie tanka si renga, festivaluri de poezie…
SERBAN CODRIN : …Sa va recit un poem tanka. L-am scris de curand…
ANGELA BACIU : Se adauga sarbatorii cu felinare stinse!
SERBAN CODRIN : UN BARBAT SINGUR / SI O FEMEIE PRIVESC / LUNA COBORAND / PESTE ORASUL UNDE / NU SE INTAMPLA NIMIC /
31 de silabe in cinci versuri cum masura 5, 7, 5, 7, 7. Fara ritm. Fara rime. Fara figuri de stil evidente. Cu karumi, adica simplitate adanca. Si fara multi alti fara. Nimic mai simplu. Tocmai de aceea dificil de scris.
Daca nu imposibil.
VREAU SA-MI PLATESC O DATORIE MULTUMIND LUI MARIN PREDA SI FLORIN VASILIU.
ANGELA BACIU : D-le Serban CODRIN, sa apelam la intelepciunea orientala. Mai aveti ceva de spus ?
SERBAN CODRIN : NU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu