Creaţia lui Dumitru Radu între poezie şi critică literară (I)

Acest eseu, pe care îl voi posta în două păriţi, a fost citit de Şerban Codrin la recentul colocviu de la Constanţa. Îi mulţumim autorului că ni l-a încredinţat pentru cititorii noştri.

*

Medicul, doctorul în ştiinţe medicale, poetul şi eseistul Dumitru Radu este una dintre personalităţile care au marcat profund intrarea în literatura română a artelor poetice orientale/nipone. O dimensiune a fenomenului aparţine lui Florin Vasiliu, fondatorul Societăţii române de haiku şi al revistei de interferenţe culturale româno-japoneze Haiku. Personalitate controversată, Florin Vasiliu are mertiul unui incontestabil pionier, cu urcuşuri şi coborîşuri aproape neverosimile.

Fiindcă domeniul sacru al poeziei nu are sens în afara poeţilor, aceştia s-au impus parţial sau au fost împiedicaţi să se remarce. Urmează, probabil, să se singularizeze în viitor, iar dacă nu, să se aştepte revelaţii de la generaţia următoare, reprezentată deocamdată numai de Sonia Cristina Coman la dimensiuni care să justifice importanţa aşteptării. Clelia Ifrim, Eduard Ţară, Vasile Moldovan, Bogdan I. Pascu, Radu Patrichi, Ion Găbudean, Iulian Dămăcuş, Nicolae Marian Tomi se află încă pe calea afirmării.

Revistele româneşti dedicate fenomenului, Haiku, Albatros, Orfeu, nu au susţinut numele niciunui poet de profundă rezonanţă, nimeni nu se detaşează din plutonul compact şi mediocru. Revista Orion, redactată de Şcoala de tanka, renku şi haiku de la Slobozia, a fost o rampă de lansare în forţă a poeziei lui Şerban Codrin, dar şi a altor autori cărora li s-au dedicat şi tipărit medalioane în limitele creaţiei fiecăruia.

Micul Orion începe să fie socotită principala revistă de susţinere a artelor literare oriental/nipone din perioada anilor 1990-2000, tocmai pentru că şi-a atins scopul: promovarea poeziei respinse de Haiku şi Albatros. Dovezi sînt şi menţionările ei în lucrări academice, dicţionare şi istorii literare alături de sau înaintea revistei Orion.

În aceste împrejurări de căutare, definire, creaţie în spaţiul românesc a unor specii literare exotice, a apărut contribuţia lui Dumitru Radu. Probabil s-a grăbit, pentru că poezia, asemenea vinului, cere un răstimp de aşezare, de cuminţirea frustrărilor, de aşteptare. Dintr-o dată, un eseist extrem de cultivat, perfect cunoscător al artelor literare şi suprasensibil drămuitor al mesajelor poetice s-a apucat gospodăreşte, moldoveneşte, de treabă într-o comunitate de poeţi încă prea cruzi, în formare. Pentru că nu a lăudat inexistenţa poeziei unora bine înfipţi în ierarhiile societăţilor de haiku, a fost blamat, pus la colţ, marginalizat, pentru că a remarcat existenţa poeziei altora, primii l-au lovit cu atît mai apăsat peste obraz, iar ultimii nu i-au mulţumit.

Nu încape îndoială, ca un român verde şi respectabil, Dumitru Radu se vrea, dincolo de orice alte preocupări ştiinţifice, de cercetător în domeniile fiziopatologiei şi biochimiei, de profesor la licee sanitare, de conferenţiar universitar, de medic primar de laborator clinic, de muzician, interpret la pian şi vioară al unor creaţii de Johann Sebastian Bach, întîi şi întîi - poet.

Aşa se face că venerabilul maestru a tipărit nu mai puţin de patru cărţi de haiku: Prispa cu greieri (2001), Escadrila de fluturi (2003), Vară printre sălcii (2004), Ispita cărării (2006). Alte volume, Vama clepsidrei (2003), Toaca de seară (2004), Tîrziu de septembrie (2006), antologhează poeme într-un vers, iar Foşnet de filă (2007) cuprinde o primă selecţie din abundenta eseistică a poetului.

Flori de cicoare
pe margine drumului –
doar cerul le vede

Atît a rămas
din poveştile verii –
prispa cu greieri

(Prispa cu greieri)

Cînd îmbogăţind
cînd sărăcind chilia –
flacăra lumînării

Toamnă tîrzie –
iedera acoperă
un zid în ruină

Gata de drum –
deasupra cabanei
ultimele stele

(Escadrila de fluturi)

Pacea amiezii –
pe-un bostan de pe prispă
o pălărie

Amiază de vară –
în pînza de păianjen
se zbate-o frunză

(Vară prin sălcii)

Deces în vecini –
la poartă un prun
îşi scutură floarea

Noapte geroasă –
pulberea Căii Lactee
se vede mai bine

(Cît mai sunt greieri)