„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 16 octombrie 2007

Senryu – Kyoka, un surâs în stil nipon (II)

Nu trebuie să reiasă că a scrie haiku sau senryu este un lucru facil, un simplu hobby, pentru că tocmai această falsă părere a dus la o adevărată inflaţie de poeţi de haiku sau senryu, deşi prea puţine poeme ale lor ar merita nominalizarea.

Jules Cohn Botea
şi-a făcut un zmeu
n-a putut să-l înalţe.

Multe par simple... Poate şi mai bine a spus Paul Valery: “Mă îmbogăţeşte doar cel care mă face să văd cu totul altfel, ceea ce văd în fiecare zi.“ Unele poeme rămân la pământ, sunt însă altele care se ridică în înaltul cerului, dăinuind.

Ar trebui să tragem concluzia că poetul nu este un om obişnuit? Este un om obişnuit, dar care are în plus o aptitudine de a ridica banalul la sublim. Iată un exemplu despre natura poetului:

Faleza în zori —
pescarii urmăresc pluta
eu răsăritul

Radu Patrichi

Nimic nu convinge mai sigur, decât exemplul. Cerându-mi scuze anticipat celor necitaţi din lipsă de spaţiu, din neştiinţă sau din frica de a nu exagera. Dealfel, Voltaire scrie undeva: ”Secretul de a-i plictisi pe alţii, este acela de a încerca să spui totul.“

În mai toate sursele cercetate se pune mereu întrebarea: unde este graniţa clară, precisă între haiku şi senryu?

Ultimul greier
mi-a intrat ieri în casă --
doar pentr-o iarnă

Jules Cohn Botea

Are kigo, are kireji, dar şi un… zâmbet. Să ne ocupăm în continuare de senryu.

Am făcut un tic —
câtă-i ziua de lungă
număr silabe

Jules Cohn Botea

Unii poeţi se cantonează pe respectarea strictă a regulilor, îndeosebi pe regula 5-7-5, pierzând din vedere esenţialul care este “spiritul haiku”, acea adiere poetică greu de definit fără de care avem de a face totdeauna cu un non haiku, cu un tristih “în stil haiku” cum spun adesea poeţii care nu sunt siguri pe ei.

Dârză femeie –
dar n-a putut să-i vândă
frunzele toamnei

Anonim japonez

Avem posibilitatea de a vedea că există deosebiri în perceperea humorului.

Uite cum cască
cocoşul pe gard--
zice surdul

Anonim japonez

Aparent, se face o greşeală impardonabilă râzând de infirmitatea unui om. Dar nu este aşa, situaţia este comică şi se potriveşte cu zicala noastră “surdul nu aude, dar le potriveşte”.

Fustiţă simbol —
şi-a croit-o din cravata
lui tătâne-su

Florin Vasiliu

Folosind hiperbola, autorul îşi arată nemulţumirea că vremurile când adolescentele aveau candoare şi decenţă fac parte doar din trecut. În acelaşi timp putem vedea însă şi conservatorismul datorat poate vârstei.

Fete pe stradă.
Hercule cu frunza lui
e mult mai decent

Ştefan G. Theodoru

Pe aceaşi temă cu senryu-ul de mai sus, autorul, supralicitând, micşorează oferta de la cravată la o frunză, întorcându-ne la origini, la Adam şi Eva.

Transformând fenomenele cosmice în situaţii prozaice:

Tună întruna.
pesemne că a răcit
sfântul Ilie

Ştefan G.Theodoru

Puţin beteagă –
sperietoarea din lan
e încă bună

Cornelia Atanasiu

Transpare cu uşurinţă aluzia la unii dintre noi, care betegi pe ici pe colo, mergem totuşi înainte. Parafrazând, am scris şi eu :

M-a învins viaţa ?
poate m-a pus în genunchi
dar nu-s la pământ

Iulian Dămăncuş:

Vechiul Trabant –
umilit zilnic
de câinele vecinului.

Este adevărat că mulţi umileau prin comparaţii sau constatări maşinuţa din carton, dar nimeni nu o făcea atât de concret, ca acest câine.

Sfârşitul zilei –
tolba vănătorului
plină de poveşti

Vasile Moldovan

Este prea obişnuită această situaţie, ca să nu fie remarcată de poet, reabilitând cunoscuta sintagma “poveşti vânătoreşti“.

Poate pe alt plan, dar la fel de obişnuit, am scris:

Poveşti de demult .
Poţi să te lauzi cât vrei
martori nu mai sunt...

Rătăcit prim oraş,
mânzul roade un tomberon
vopsit verde.

Viorica Referendaru–Borisov

Cum se poate exprima mai bine candoarea lipsei de experienţă a bietului mânz, care crede că tot ce-i verde e sinonim cu “iarba verde de acasă“?



Niciun comentariu: