„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 23 octombrie 2007

INTERVIU CU SCRIITORUL SERBAN CODRIN (I)


Cu banderola SENZAŢIONAL!, poeta Angela Baciu Moise, pe care cei care au fost prezenţi la colocviul de la Constanţa au avut ocazia să o cunoască, în contrast cu vremea, ca pe o fiinţă vulcanică, ne trimite partea întîi a unui interviu cu Şerban Codrin realizat în 1997 la Slobozia. Aşa cum v-am obişnuit, pentru uşurinţa lecturii într-un spaţiu atît de mic, vom fragmenta în alte două părţi această primă parte.

*

· “O pata pe zid”

· “L-am zarit pe Nicolae LABIS la o sezatoare literara a scolii medii mixte…”

· “Eu fac parte din sinistra diaspora interna…”


ANGELA .BACIU : V-as ruga mai intai, D-le Serban CODRIN sa va prezentati, cine sunteti Dumneavoastra ?

SERBAN CODRIN : Nimeni…


ANGELA BACIU : Nici chiar asa. Si apoi, o spuneti cu ironie. Sunteti autorul multor carti, ati scris poezie, teatru, proza si aveti un nume recunoscut.

SERBAN CODRIN : Pe un act de adentitate. Pe copertile cartilor, atatea cate sunt, trei, patru, gasiti un pseudonim fara nici o circulatie in lumea scriitorilor, daca e sa-i numim astfel pe profesionistii condeiului.

ANGELA BACIU : Atunci va ajut eu. Va numiti, dar sa trecem si semnati cu pseudonimul Serban CODRIN, corect pana aici ?

SERBAN CODRIN : Draga poeta Angela BACIU, ascendenta mea familiara e destul de incarcata, balcanica pot spune.

Mama e fiica unui sarb din Serbia, avusese incurcaturi pe acolo, devenit ofiter in armata romana, si a unei romance, dintr-o casa de mici boieri moldoveni, de la Scheia, Judetul Iasi. S-a nascut imedit dupa Primul Razboi Mondial in castelul de la Miclauseni, unde a copilarit. Tata coboara dintr-o familie germana, de sivicultori, de care era foarte mandru. Inginer silvic, specialist de o importanta prestanta si de o exceptionala cultura, era blond cu ochii albastri, autoritar, disciplinat. L-au incatusat tovarasii timp de aproape…14 ani plimbandu-l pe gratis prin toate inchisorile pentru a face cunostinta cu morala proletara.

Cat despre mine ? Sunt nascut cu totul accidental in Bucuresti, dar am copilarit pe Valea Bistritei, printre calugari la Manastirea Durau, printre silvicultori la Brosteni, Borca, Galu, Ceahlau, Roznov, Blagesti, adica de la Toance pana la Bacau, unde am urmat clasele 5-8 la actualul liceu «George Bacovia».

Eram printre elevi oaia neagra, fiul criminalului. L-am zarit pe Nicolae LABIS la o sezatoare literara a scolii medii mixte, cum se numea pe atunci liceul, dar un professor vigilent m-a scuturat zdravan de urechi, zvarlindu-ma afara, pentru ca locul meu nu era in preajma Jebelenilor, Beniucilor, Dragomirilor. Cateva saptamani mai tarziu, Nicolae LABIS murea intr-un accident mai mult sau mai putin regizat. Acelasi belfer, de altfel, un poetas al epocii, observi, ii evit numele, venind in clasa, ne-a citit cu lacrimi in ochi «Moartea caprioarei».

Dupa cativa ani cu adevarat aventurosi, ajungeam elev al Liceului «Dimitrie Bolintineanu» din Bucuresti. Scrisesem deja cateva romane, dupa modelul lui SADOVEANU, repovestisem piesele de teatru ale lui Shakespeare, habar neavand de Mary si Charles LAMB, compusesem poeme lungi si palpitante cu osteni neinfricati dupa lecturi de PUSKIN. Citeam enorm, totul, dar mai ales dramaturgii antici, istoricii greci si latini, eram un elev neintrecut cand venea vorba de egipteni, asirieni, persi, evrei, indieni, imperiul roman. Nu avem sorti de izbanda pentru a urma nici facultatea de istorie, nici facultatea de filozofie. M-am pregatit de unul singur in biblioteci si, dupa examenul de bacalaureat, in 1963, am devenit student al Facultatii de limba si literatura romana…

ANGELA BACIU : Si ati nimerit intr-o grupa de poeti.

SSERBAN CODRIN : Multi, de nu aveai unde arunca un ac. Unul a facut o cariera zgomotoasa de bard, sacrificand paduri intregi pentru voluminoasa lui inspiratie. A bantuit prin tara pana mai deunazi cu un cenaclu in numele partidului si carmaciului. Intre timp istoria si-a schimbat cursul in mod dramatic, insa nimic nu pare sa-l fi afectat pe torentialul versificator si candidat la tronul patriei. Altul a venit de la Cluj, dupa un conflict cu Mircea Zaciu ; recita prin cenacluri pastorite de Eugen BARBU niste poeme de o duritate rece, cu colti de diamant, apoi a cotit-o brusc, pe o aratura, cu imnele Moldovei, Transilvaniei, luand pruncutii voievozilor si hramurile manastiresti la rand, intolindu-l pe Iisus in itari, iar pe apostoli in cojoace mioritice, naclaiala de unde nu a mai reusit sa evadeze. Mai era si o poetesa pudica, mereu cu ochii peste cap, de prin Drumul Gazarului, mahala simbolica, a carei unica opera pare a fi proza insailata saptamanal la o posta a redactiei intr-o binecunoscuta revista literara si asta de ani si ani si ani. Printre atatia bubuitori colegi de grupa nu se auzea vocea frageda a lui Dorin TUDORAN. In baiatul subtire si timid s-a aprins cu timpul un spirit curajos de luptator, poate dinadins, pentru a razbuna o timiditate si o delicatete.

ANGELA BACIU : Profesorii ?

SERBAN CODRIN : Personalitati fara zorzoane : Nicolae MANOLESCU, Alexandru DIMA, Eugen SIMION, Emanoil VASILIU, Ovidiu DRAMBA, Ion DIACONESCU (un mare filolog si un om de aceeasi masura). Dar…si inzorzonati fara personalitate, fosti proletcultisti la ora reciclarii deseurilor. Unul ocupa, totusi, un loc special. Ii apreciem spiritul caustic, vorba in doi peri, de parsiv destept. M-a haituit ani de zile, lipind de numele meu eticheta etnica de evreu. In cele din urma s-a dumirit cu stupoare ca fusese din clasa intai pana la bacalaureat coleg de naveta cu sareta si de banca…pai cu cine crezi ? Cu DENK ? Adica neamtul, tatal meu ! Acesta era profesor universitar docent Alexandru PIRU, omul tuturor titlurilor si ideologiilor; ca tot romanul, impartial !...

ANGELA BACIU : Cand ati debutat ?

SERBAN CODRIN : De o multime de ori. In «Contemporanul» 1963, cu o poezie in metru antic. In “Luceafarul” 1967, cu “Elegia celor sapte elegii”. In “Amfiteatru” 1968, cu “Elegii”. In “Luceafarul” 1978, cu “Balade”.

ANGELA BACIU: Aveti cinci volume de versuri…

SERBAN CODRIN : Intr-un anumit fel…In anul I si II de facultate am scris cele «Sapte imnuri catre Soare» si «Orfeu Rascumparatorul».

ANGELA BACIU : Cum au fost primite aceste carti ?

SERBAN CODRIN : Cartile au fost respinse de la editare de tovarasii vigilenti, cenzorii de ieri si pensionarii de azi ai UNIUNII SCRIITORILOR, acest siloz de drojdii grele.

A fost un inceput promitator. Intre timp ma aventuraseram in teatru, tot asa, fara nici o sansa. Aici functiona alta mafie ireprosabila, iar eu nu eram decat fiul criminalului. Dupa absolvirea facultatii m-am ingropat definitiv si irevocabil in satucul Giurgeni, la o margine a judetului Ialomita. Acolo am scris «Baladele cum s-au fost intocmite de magistrul S.C.in veacul de pomina XX». Dupa concursuri si amanari si lehamite, am debutat direct cu o anthologie (!) in anul 1982, la Editura « Albatros », dand mari batai de cap cenzurii, care a ciopartit, a indreptat, a carpit si a ferchezuit cu perdaf nabadaioasele versuri, care se culcau stramb in sicriul epocii, ca moartea lui Ivan Turbinca.. Asa se face ca prea multe dintre balade sunt inedite pana in ziua de azi, la …25 de ani de la scriere ! Dar, in in 1982 mai aveam ispravite alte doua carti : «Incantatii», poeme gnomice si «Heliodii», 37 de imnuri catre soare, unde am ascuns printre randuri un intreg univers mitologic.

Acestea sunt cartile mele de versuri si de naduf, reunite undeva, intr-un sertar, sub o singura coperta. «Cinci carti dintr-un exil interior». Si cu asta am pus punct !

Cine o mai scrie versuri in epoci de aur, ca mine sa pateasca.

ANGELA BACIU : Cu poezia s-a terminat ! Dar cu teatrul ?

SERBAN CODRIN : La fel. Nimic. «Mesagerul», tragedie, e din 1972. Nu am mai citit-o de atunci. Dar m-am ingrozit scriind-o. Au urmat apoi doua constructii impunatoare. Pentru «Intemeietorii» proiectasem doua tetralogii. Voiam sa rescriu povestea a 200 de ani din istoria arhaica in opt piese de teatru.

Pentru ca totul e numai o intamplare, Marin PREDA a citit trei dintre aceste piese. I-au placut atat de mult, incat m-a anuntat : «Sa nu mai scrii un rand, ca strici totul !». Obosit de munca, l-am crezut. Astazi regret ca nu am dus la capat intreg proiectul. Dar nu e nimic. Cele trei tragedii, «Intemeietorii», «Vestitorii» si «Seceratorii» sunt epopeea mea ! Au fost editate cu amputari la Editura «Cartea Romaneasca», 1984. In treacat fie spus, Marin PREDA povesteste subiectul farsei «Ion cel bun» in «Cel mai iubit dintre pamanteni», pentru ca ii dusesem textul tiparit intr-o obscura revista. Dar sa nu divagam. Tot pana in 1982 am scris trilogia «Horeadele».

ANGELA BACIU: Un titlu imprumutat din manuscrisele lui Mihai EMINESCU, asa e ?

SERBAN CODRIN : Exact. In facultate devenisem expert in teatrul lui Mihai EMINESCU si, in general, in istoria teatrului romanesc. Asadar, « Horeadele », o adevarata evanghelie despre Horea cel jertfit spre mantuire in culisele istoriei. O comedie si doua tragedii, “Judecata”, “Rasplata”, “Roata”. S-a incercat o punere in scena la Teatrul “Casandra” al studentilor actori, dar cenzura a intervenit in forta. A transformat spectacolul in pantomime; Dem RADULESCU m-a injurat, Octavian COTESCU nu stia pe unde sa scoata camasa, taind textul la pretioasele indicatii pana au amutit actorii. Apoi nimic, reprezentatiile au fost interzise, spre gloria puritatii ideologice a maselor. In anii 1988-1989 am ispravit a doua aventura o data cu farsele tragice «Paradisul» si «Pe drumul Parisului», ultimele mele iluzii si piese de teatru.

ANGELA BACIU : Intr-un anumit fel ultimele iluzii, pentru ca au inceput sa apara poemele in proza.

SERBAN CODRIN : Nu sa apara, ar fi insemnat prea mult, ci sa fie scrise, cu discretie si vigilenta ! Anul 1982 a fost decisiv. M-a mantuit de poezie. Mantuirea de teatru am mai amanat-o, cum ti-am spus deja. In criza de sanse, am cautat altele. Asa ca m-am apucat din nou de munca. Ce? Sa traversez inca un desert, sau inca o desertaciune, cum vrei. Desertaciunea prozei. Astfel, am asezat gospodareste pe hartie «Ion Budai-Deleanu. Tiganiada. Un poem in proza de S.C.»

ANGELA BACIU: Ce inseamna?

SERBAN CODRIN: “Tiganiada” este o piramida de stanca si moloz, de frumuseti si de penibile balacareli ideologizante, o sinteza a culturii si o rafuiala in numele ateismului, o obraznicatura si un copil minune. Despre limba literara, ce sa mai vorbim ! Nu e vina ilustrului filolog, jurist, lexicograf, istoric, poet, polemist iluminist, dar vina cuiva trebuie sa fie. Si atunci, vorba cuiva, ce-i de facut ? Am dat raspunsul cel mai simplu cu putinta : sa o refac pe fata si pe dos, pe scara de marmura si pe scara slugilor ; dupa toate canoanele literaturii, salvand ce-i de salvat, restaurand ce-i de restaurat, calmand ce-i de calmat, rescriind ce-i de rescris.

Am inlocuit versul cu versetul, iar cu rigoare, intr-o limba romaneasca mustoasa, virila, trecuta prin forjele si mestesugurile stilistice. In cele din urma, a rasarit o opera, zic eu, noua, proaspata, ironica, tragica. S-a editat la “Dacia”, Cluj, 1994, cu unele mici erori.

Un comentariu:

Maria Tirenescu spunea...

Interesant interviul!

Aştept cu nerăbdare să citesc şi continuarea. Scriitorul Şerban Codrin este o personalitate puternică în lumea scriitorilor români.

Cu prietenie, Maria