INTERVIURI RO KU(XXV) - CFC cu LILIANA NEGOI

LILIANA NEGOI

Născută pe data de 10 februarie 1979 în Craiova, judeţul Dolj, după încheierea cursurilor Liceului de Artă „Marin Sorescu” din oraşul natal, a studiat pianul în cadrul Conservatorului din Bucureşti, continuând apoi cu Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Universităţii „Gheorghe Cristea” din capitală. Prin forţa circumstanţelor a devenit ulterior traducător, meserie pe care o desfăşoară şi în prezent.

Activitatea literară constă atât în creaţie de poezie cât şi de proză, în limbile română, engleză şi, mai rar, franceză. În general publică pe paginile personale http://curcubeeinalbsinegru.wordpress.com în limba română şi http://summaryofmysoul.wordpress.com în limba engleză. A făcut şi face parte din echipe de bloggeri pe pagini internaţionale („The River” şi „The B Zine”), şi este partener şi editor principal al paginii de cultură şi artă românească „Din dragoste pentru artă”. Pe lângă acestea mai este şi membră a Cenaclului de Seară din Bucureşti.

În ceea ce priveşte creaţia de haiku, se bucură să fi câştigat locul al III-lea în anul 2013 la concursul Kusamakura din Japonia şi să facă parte din grupul ROMANIAN KUKAI, unde continuă să se perfecţioneze în arta poeziei de origine niponă.

1. Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii  haiku?

Prima mea tentativă de haiku s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă, şi a fost exact ceea ce am spus, adică o încercare de respectare a formei şi nimic mai mult. Avea, într-adevăr, 17 silabe distribuite în trei versuri, însă conţinutul era departe de ceea ce reprezintă un haiku veritabil. A fost scris în engleză, la îndemnul unui cunoscut de-al meu din Statele Unite, care între timp a dispărut dintre noi, dar care, la vremea respectivă, mă îmboldea să scriu în tot felul de forme, încercând, zic eu, să mă facă să aflu direcţia spre care am înclinaţii. Deşi mare amator de poezie, Michael Meddings nu cunoştea însă subtilităţile unei forme atât de complexe în simplitatea ei cum este haiku-ul, aşa că nu a ştiut să mă înveţe mai mult decât structura fizică a acestuia, şi chiar şi aceea mi s-a părut extrem de migăloasă. Eram foarte încurcată de faptul că nu înţelegeam cum poţi „înghesui” atâta informaţie în doar trei rânduri. În acest sens, engleza m-a ajutat oarecum prin faptul că are multe cuvinte monosilabice şi astfel reuşeam să construiesc un mesaj inteligibil din punctul meu de vedere, dar care nu era nimic mai mult decât un tristih. Fiind încă abia la început, alte forme au avut mai mare succes în cazul meu – vorbesc despre sonete, sestine, şi am avut chiar şi câteva exemple de poeme tanka destul de reuşite. Însă abia după nişte ani am început să înţeleg ceea ce presupune cu adevărat un poem haiku. Cred că, real vorbind, scriu haiku (aşa cum trebuie adică) doar de vreo trei ani. Sunt încă o începătoare, dar abia acum cred că sunt o începătoare care „corespunde tehnic” :).

2 Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?

Structura de trei versuri/17 silabe o cunosc, după cum am spus, încă de la prima încercare. Regulile reale însă, referitoare la kigo, rostul kireji-ului, conţinut, diferenţele dintre haiku şi senryu şi altele le-am înţeles în timp. Persoanele datorită cărora am aprofundat această formă au fost mai multe, aş menţiona aici însă în primul rând pe domnul Atanasiu care, direct sau indirect, m-a îndrumat în limba română, şi pe Dimitar Anakiev care mi-a explicat anumite aspecte în limba engleză. De metafore şi de tendinţa de „înfrumuseţare” a poemului m-a „lecuit” cu greu un alt prieten de peste hotare, care, deşi bun cunoscător al spiritului haiku-ului, scrie foarte rar, din motive personale. Aceştia ar fi pilonii principali. Însă fiecare poem pe care îl citesc îmi îmbogăţeşte înţelegerea, iar în această categorie se încadrează absolut toate poemele care îmi ajung în faţa ochilor, mai vechi sau mai noi, reuşite sau nereuşite.

3.Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?

Cred că e impropriu să spun că am urmat nişte modele. După cum spuneam mai sus, fiecare poem pe care îl citesc mă face să văd lucrurile în altă lumină, indiferent cui îi aparţine. Nu am urmat un model, o linie anume. Pur şi simplu am citit cât de mult am putut, lăsând timpul să mă ajute să filtrez informaţia.

4.Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?

De scris am scris şi scriu în multe forme şi genuri, atât în română cât şi în engleză. Poeziile pe care le scriu pot fi cu sau fără rimă, ritm, metru etc. Lungimea este relevantă doar în măsura în care este reprezentativă unei anumite forme. Am reuşit să scriu în engleză, de exemplu, un poem lung de 50 de octete, am scris sestine, sonete, la fel cum am scris şi poeme în vers alb, inclusiv poeme tanka, iar temele au fost destul de variate. Cred că diferenţa dintre lirica japoneză şi cea occidentală se leagă de nevoia de a sugera, mai degrabă decât de a exprima, trăirile în cuvinte. Japonezii sunt un popor care a învăţat, de-a lungul istoriei, să îşi reprime sentimentele, să privească „la rece” ceea ce se întâmplă. Asta nu înseamnă că ei nu simt nimic. Înseamnă doar că acolo unde un sonet se va lamenta cu privire la o dragoste pierdută, un poem tanka va menţiona cu delicateţe toamna acoperind cu frunze uscate un pod dărâmat. Fiecare dintre poezii va atinge o coardă în interiorul nostru, doar că nu pe aceeaşi. Şi nici nu trebuie să o atingă pe aceeaşi. Tocmai asta e frumuseţea poeziei, faptul că vibrăm diferit la acelaşi stimul sau vibrăm la fel la stimuli diferiţi. Ceea ce contează în cele din urmă este imaginea, trăirea. Indiferent de natura ei.

 5.Ai obținut premiul al treilea la concursul Kusamakura, 2013, cu un poem  reușit

curtain fluttering -

bravely surfing on its waves

a small ladybug

perdea fluturând -

dârză pe valurile ei

o buburuză mică

Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum  ai reuşit să scrii un haiku atît de bun?

Păi inspiraţia a fost...chiar o buburuză. Tocmai aflasem de concursul în cauză şi mă bătea gândul să particip, dar nu aveam încă un poem pe care să îl trimit, aşa că mă uitam, cumva în gol, aşteptând inspiraţia :). Care a apărut sub forma unei gărgăriţe agăţate de perdeaua camerei copiilor mei, perdea care, din cauza curentului care se formase (erau deschise mai multe geamuri şi uşi prin casă), flutura în toate părţile, ca valurile unei mări. Buburuza însă, în ciuda mişcărilor destul de violente ale perdelei, rămânea în acelaşi loc, amintindu-mi cumva de surferii care „călăresc” valuri uneori extrem de puternice, şi făcându-mă să mă gândesc şi la felul în care oamenii sunt nevoiţi uneori să reziste pe valurile vieţii, în faţa cărora nu sunt cu nimic mai mari decât o buburuză. Poemul a venit de la sine, eu n-am făcut decât să îl notez pe hârtie şi-apoi să îl trimit la concurs.

6. Ce valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu? 

Valoarea oricărui premiu în acest domeniu constă în primul rând în satisfacţia pe care o am în momentul în care mi se confirmă corectitudinea fiecărui pas pe care îl fac pe acest drum. Motivul este datorat, după părerea mea, şi faptului că haiku-ul a fost pentru mine un munte care s-a lăsat cucerit cu greu, un munte pe care mai am mult de urcat, un munte care m-a întors înapoi la esenţa lucrurilor. 

7. Ce înseamnă pentru tine participarea la  concursurile de haiku de pe RO KU?

În primul rând înseamnă să citesc în permanenţă textele celorlalţi participanţi, lucru care îmi aduce o multitudine de imagini noi în suflet în fiecare săptămână în care particip. În ultima perioadă am participat mai rar, din diverse motive, însă cu aceeaşi plăcere de fiecare dată. Am avut norocul să primesc anul acesta seria cărţilor concursului, şi, trecând prin ele, am putut observa frumuseţea creşterii împreună a membrilor acestui grup, frumuseţea învăţării laolaltă a acestei forme.

8. Ce rol joacă în ceea ce scrii  viaţa ta personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?

De încurcat, niciodată. Ba încă, atunci când duc sau iau copiii de la şcoală, mă surprind încercând să văd diverse momente suspendate în câte un poem. Fiul meu cel mare, văzându-mă scriind la un moment dat un haiku, m-a intebat ce e acela. Explicându-i în linii foarte mari, a vrut să încerce să compună şi el – lucru pe care l-a făcut în ziua următoare, pe când ne întorceam de la şcoală. După acel moment, la sugestia învăţătoarei lui, am mai avut un fel de lecţie cu clasa pregătitoare în care învăţa atunci Cristi, lecţie în cadrul căreia copiii au creat câteva poeme, e adevărat, încă rudimentare, dar având în vedere vârsta lor (şapte ani) mi-am permis un puseu de optimism în ceea ce priveşte evoluţia lor ulterioară în acest sens. Poate, cine ştie, într-un viitor nu foarte îndepărtat, voi reuşi să iniţiez un nucleu de iubitori de lirică niponă aici, în satul unde locuiesc eu :).

9.Poți numi trei poeme haiku de-ale autorilor români si/sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însăți?

O, dar sunt multe poeme :). O să aleg trei, însă aş vrea să se înţeleagă că lista e mult mai lungă!

O, melcule,

Urcă muntele Fuji

Dar încet, încet!

Kobayashi Issa

Pe acesta l-am numit şi pentru că îmi regăsesc în el propria călătorie pe tărâmul haiku-ului :).

pescăruş în zbor -

dintr-o dată răcoarea

unui evantai

Şerban Codrin

câmpul pârjolit-
jilavă doar crucea de
piatră a mamei

Ioana Bud

10.Ai publicat vreo carte de haiku? Ce proiecte ai pe viitor?

Nu am publicat încă un volum de haiku, nici în română nici în engleză, deşi recunosc că am speranţe în realizarea unui asemenea proiect pe viitor. Ce am publicat mai demult, cumva legat de acest subiect, este un volum de buzunar conţinând poeme tanka în limba engleză – acum, privind în urmă la momentul când am scos acea colecţie, trebuie să recunosc că aş fi tentată să îl mai „perii”. Pe de altă parte însă, cred că îl voi lasă exact aşa cum e, concentrându-mă mai degrabă asupra unei colecţii de haiku-uri în limba engleză şi a uneia de haiku-uri în limba română, care sunt, momentan, amândouă în lucru. Nu ştiu când ar putea fi gata – în clipa de faţă am alte două proiecte „pe rol”, care sper să vadă hârtia în această toamnă, o colecţie de poezii şi un volum de proză, ambele în limba română, aşa încât volumele de haiku vor mai avea niţel de aşteptat, mai ales şi pentru că încă nu mă consider destul de „învăţată” cât să scot aşa ceva în varianta tipărită. Mai degrabă îmi voi lua inima în dinţi şi voi publica în varianta electronică acele două colecţii, lăsându-le la libera citire a celor interesaţi.

Alte proiecte de viitor legate de haiku...nu ştiu, cred că să continui să mă perfectionez, pur şi simplu. Avantajul (sau dezavantajul?!) haiku-ului este că este absolut imposibil să scrii „cel mai bun haiku”. Nu ai cum, pentru că e ca şi cum ai vrea să alegi cel mai frumos strop de apă dintr-un ocean. Aşa că o să mă mulţumesc să „privesc” pe rând câte un „strop”, admirându-i, în lumina soarelui (sau a lunii) frumuseţea unică :).