Născută în satul Robeasca,
Judeţul Buzău. Absolventă a Facultăţii de
Filosofie, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi.
Cărţi publicate: Fragmente de spiritualitate românească, Bucureşti, Edit. Oscar
Print, 2001; Petre Iosub - Un destin
exemplar, Vaslui, Edit. Thalia, 2008; ediţia a doua 2011; Anghel Rugină - Omul şi savantul, Vaslui, Edit. Thalia, 2011 (coautor); Raze de soare pentru Sara : versuri pentru
copii, Vaslui, Edit. Thalia, 2012; a doua ediţie, Bucureşti, Edit. Oscar
Print, 2012; Aşa vreau eu : povestiri
pentru copii, Bucureşti, Edit. Oscar Print, 2012; Reflecţii filosofice : Convorbiri cu prof. dr. Petre Iosub, Vaslui,
Edit. Thalia, 2015; Odă prieteniei :
Jurnal de călătorie în Noua Zeelandă, Bucureşti, Oscar Print, 2015.
În decursul timpului am colaborat la mai multe
publicaţii periodice din ţară şi din străinătate, pe suport hârtie şi în format
electronic.
1.Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii
haiku?
Am citit
prima oară haiku după anii ’90, când au apărut cărţi cu micropoeme nipone pe
piaţa editorială din România şi în biblioteci. De la
început am îndrăgit haiku-ul şi l-am considerat a fi ”esenţă tare în sticlă
mică”. Unele chiar mă fascinau, lectura lor îmi dădea o stare de spirit
pozitivă, interesantă. Tot citind şi recitind, la un moment dat, mi-am zis:
ce-ar fi să încerc să şi scriu? Acest lucru s-a întâmplat în anul 2012, la
frageda vârstă de 16 ani (a se citi ca în japoneza tradiţională, de la dreapta
la stânga). A fost curiozitate, poate
copilărească, o joacă, o provocare, un
pariu cu mine însămi... sau toate la un loc. Dacă la prima vedere, a scrie
haiku pare ceva simplu, pot spune că nu este deloc aşa (cel puţin pentru mine).
Cred că pentru a scrie haiku, pe lângă inspiraţie sunt necesare: percepţie, observaţie,
imaginaţie şi reprezentare, meditaţie, precum şi efort. Trebuie să-ţi mobilizezi întreaga
fiinţă: simţurile, sufletul, mintea. Mai cred că este nevoie de echilibru între
analiza şi sinteza unor fapte, fenomene, întâmplări, imagini… Este nevoie să încerci
să vezi toate faţetele acestora, să le despici în aşa fel şi-n aşa măsură încât
să sesizezi esenţa, însă să ai şi forţa şi capacitatea de a sintetiza totul în tiparul versuri/silabe, pe care îl
cunoaştem, fără însă a povesti, a dezvălui, a spune totul. Zicerea este doar o aluzie,
un apropo, scena fiind compusă/recompusă de cititor. Uneori, scrierea unui
haiku poate veni spontan, să curgă precum un flux de inspiraţie, alteori poate
fi un proces lent, asemenea realizării unei sculpuri. Întâi schiţezi proiectul,
ridici piloni de rezistenţă, încărcând spaţiul dintre ei cu mult mai mult
material decât este nevoie, apoi începi să ciopleşti, să şlefuieşti, să cizelezi,
adaugi lumină şi culoare până îi dai forma care te mulţumeşte.
Apropierea de
haiku a fost treptată, bâjbâind uneori printre cele 3 versuri şi 17 silabe, hălăduind
printre imagini şi trăiri, trecând de la veridic la metaforă (neacceptată în
haiku, dar tentant de folosit) şi invers. Încă mă mai confrunt cu aceste
lucruri, însă întotdeauna am fost o şcolăriţă dornică de a învăţa şi cunoaşte
mai mult, aşa că voi persevera.
Şi, ca să
mai şi glumim, mă tot gândesc dacă să cred sau nu în reîncarnare! Am aflat că,
într-o viaţă anterioară m-am născut în Nordul Japoniei, în jurul anului 1575.
Aş putea zice că de-acolo mi se trage aplecarea spre lirica niponă!!
2 Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?
Ca în multe
lucruri din viaţă, şi în creaţia de haiku am început ca autodidact. O mare
bucurie a fost pentru mine descoperirea
celor patru concursuri de haiku (la cele trei: CSH, RK şi CH, adaug şi
Haiku la fotografie, exprimându-mi regretul că nu mai funcţionează). Astfel am regăsit o bună şi dragă prietenă din
tinereţe, poeta vasluiancă, Ana Urmă. Îi sunt profund recunoscătoare şi îi
mulţumesc pentru toate discuţiile avute pe tema haiku şi încurajările ei. O
admir sincer şi o felicit pentru tot ceea ce scrie, ca şi pe mulţi alţi autori.
Nu dau nume, tocmai din respect pentru toţi.
De
asemenea, lectura poemelor şi a materialelor
despre haiku m-au făcut să înţeleg mai
bine ce este un haiku, dar şi ce nu este un haiku. De un real folos mi-au fost,
îmi sunt şi, cu certitudine îmi vor fi comentariile pertinente ale mentorului mişcării
de haiku din România, Corneliu Traian Atanasiu, respectat şi preţuit de noi
toţi. Unele comentarii mi-au confirmat că sunt pe drumul cel bun, altele mi-au
dat a înţelege că mai am multe de învăţat. Pentru toate, sincere mulţumiri!
3.Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în
seamă? Te-a ghidat cineva?
Am povestit
mai sus despre întâlnirea cu Ana şi ajutorul ei, însă n-aş putea spune că am avut sau am urmărit anumite modele. În creaţie,
modelele, uneori încurcă. Aici e vorba de
inspiraţie, de puterea de sugestie şi imaginaţie, de trăiri şi experienţe
personale. Chiar şi în concursul Club Haiku, unde se cere imitarea unui poem
este nevoie de a pune o amprentă personală asupra poemului, de a-i da parfumul
care crezi că te reprezintă şi, în final să fie un cu totul alt haiku decât cel
propus spre exemplu. Mai pot aminti şi
faptul că am citit haiku-uri ale multor autori, am urmărit autorii care s-au
remarcat în concursurile româneşti şi internaţionale, le-am apreciat reuşita
şi, firesc, îmi doresc să pot să scriu şi eu haiku-uri cât mai adevărate.
4.Ce alt gen de poezie mai
abordezi?
Când am
devenit bunică am simţit nevoia să scriu versuri pentru copii şi mă bucur.
Poezia pentru copii te ”teleportează” în locurile şi timpurile cele mai apropiate
de suflet, cele mai frumoase din viaţă. Te ajută să retrăieşti crâmpeie din
copilărie, să mai visezi nevinovat, să te mai crezi a fi zmeu, să mai zbori cu
aripi şi fără de aripi... Asemenea sentimente le retrăiesc uneori şi atunci
când scriu poezie niponă: haiku, senryu,
tanka, haibun. Ar fi minunat dacă cineva
ar avea iniţiativa să ne provoace la o competiţie de poeme tanka în limba
română. Aş afla cam pe unde mă aflu şi în postura de autoare de tanka şi, sunt
convinsă că mulţi dintre noi am avea de învăţat.
Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?
În ciuda
tuturor diferenţelor de civilizaţie, filosofie, religie… între Extremul Orient
(Japonia…) şi Occident, asistăm la o tendinţă din ce în ce mai tenace de
universalizare a culturii, a literaturii, implicit a poeziei. În acest sens, este
evident faptul că haiku-ul a devenit universal. Se scrie haiku în întreaga
lume, pe toate meridianele şi continentele, în toate limbile. Este un mod
de comunicare a culturilor şi nu este nimic rău în acest lucru atât timp cât
fiecare îşi păstrează specificul ţării, al poporului respectiv. Importat de
alte popoare, haiku-ul original nipon îşi pierde din strălucire, împrumutând
din patina limbii în care este scris şi a culturii neamului căruia îi aparţine
autorul. Departe de mine gândul de a nu remarca şi aprecia frumuseţea şi
expresivitatea haiku-ului scris în alte limbi, cu atât mai mult în limba
română. Ca o paralelă, cred că nimeni în
această lume nu poate să scrie o doină mai frumoasă ca a noastră, fie şi numai
datorită faptului că doar limba română are în lexic cuvântul dor.
Dacă mă
refer la poezia niponă şi cea românească aş putea spune că au deosebiri
fundamentale care vin din istoria şi viaţa profundă a celor două popoare, însă
au şi asemănări. Aş menţiona doar câteva aspecte. Atât în poezia japoneză cât
şi în cea română, temele principale sunt iubirea şi natura. În ambele poezii se
foloseşte o limbă care a fost întotdeauna aceea a inimii. E drept, cu invazii
mai mult decât nepotrivite în anumite perioade, mult mai accentuate în prezent.
Despre român se spune că s-a născut poet, în Japonia este cunoscut faptul că
orice persoană ştie în orice moment să improvizeze un haiku.
5.Ai obținut premiul III la concursul ROMANIAN
KUKAI cu un poem reușit
candelă
vie-
un licurici
prin rouă
sub crucea
mamei
Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum ai reuşit să scrii un haiku
atât de bun?
Da, este un
haiku de suflet, ştiu foarte bine ce-am vrut să spun, am vie imaginea din poem,
voi încerca să şi explic. Copilă fiind, îmi plăcea să merg cu mama la cimitir
în anumite zile în care se tămâiau mormintele. Conform unor credinţe sau
supersiţii, mergeam cu noaptea în cap, când abia începea să se crape de ziuă.
Odată, am văzut că sclipea ceva lângă crucea unui mormânt. Întrebând-o pe mama
ce este, mi-a spus că este un licurici, pe care l-a trimis Doamne-Doamne să
lumineze mormântul mătuşii. Întâmplarea şi imaginea au rămas în tolba mea de
amintiri, alături de multe altele (păpuşile din pănuşi, ulcica gătită cu cireşe
la moşii de vară, cloşca cu puii pe prispa proaspăt lipită, mielul din tindă…).
Acum ceva timp, am simţit nevoia să scriu un haibun, în memoria scumpei mele
măicuţe, intitulat: Mama şi mirarea
copilăriei, postat pe blogul meu Grădina
cu lecturi https://gradinaculecturi.wordpress.com/2015/02/03/vasilica-grigoras-mama-si-mirarea-copilariei-haibun/
Cu această ocazie, printre alte
haiku-uri, l-am scris şi pe acesta.
Fiind mai
la distanţă de locurile natale, merg mai rar sau în fugă la mormintele
părinţilor. Mă gândesc că, poate sclipirea unor licurici mai luminează măcar
din când în când locul în care odihnesc somnul de veci ai mei părinţi. Dumnezeu
să-i odihnească!
6. Ce valoare au pentru tine premiile obținute
în acest domeniu?
Cum e şi
firesc, premiile mă bucură şi mă
motivează să merg înainte. Însă, nu scriu neaparat pentru premii. Scriu pentru
că asta îmi doresc să fac, scriu pentru că îmi place ce citesc pe site-urile
autorilor de haiku şi mă bucur că sunt şi eu printre ei. E frumos şi
interesant concursul în sine. Sunt o adeptă a concursurilor, a confruntărilor
bazate pe fairplay, sentiment învăţat din perioada liceului, fiind sportivă de performanţă, jucătoare de
baschet. Este frumos să câştigi, însă a învăţa să recunoşti că şi alţii au
merite, că uneori pot fi mai buni decât tine este o valoare de necontestat care, din păcate, astăzi este
pe cale de dispariţie sau rara avis. În acest sens, poate nu e rău să atragem
cât mai mulţi copii şi tineri în rândurile autorilor de haiku. Am văzut câteva
iniţiative în acest sens, şi-i felicit sincer pe iniţiatori, mentori, formatori
şi, nu în ultimul rând pe autori.
7. Ce înseamnă pentru tine participarea la concursurile de haiku de
pe RO KU?
Scrierea de
haiku şi participarea la concursuri înseamnă o "ţinere în priză" a
spiritului şi minţii. Astfel, îmi asigur o parte din hrana spirituală, urmez un
"tratament de întreţinere" cât se poate de natural, la îndemână
şi fără nicio cheltuială. Fără teama de a exagera, pot spune că mi-am
reconfigurat stilul de viaţă, am dat culoare anilor de pensie, am descoperit
noi izvoare de energie pozitivă şi de bună dispoziţie, iar publicarea
haiku-urilor, chiar şi numai în mediul virtual este o bucurie, o împlinire, şi,
de ce nu o fomă de generozitate, oferind şi altora ceea ce-mi trece prin minte.
Este o oportunitate ideală de a-mi petrece o parte din vremelnicia acestei
vieţi, de a socializa şi relaţiona, de a-mi abate mintea de la tot ceea ce se
întâmplă urât în aceste vremuri în ţară şi în întreaga lume. Cu puţină atenţie, scriind aceste micropoeme încerc
să-mi schimb cumva modul de a gândi, să văd viaţa dintr-o perspectivă mai luminoasă,
să am o atitudine plină de iubire faţă de mine, faţă de ceilalţi, faţă de
Divinitate şi creaţia Sa.
8. Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta personală şi activitatea
profesională? Te ajută sau te încurcă?
Din punct
de vedere profesional am fost privilegiată de viaţă. Din cei patruzeci de ani
de muncă, câţiva am fost dascăl, iar în cea mai mare parte bibliotecar. Domenii care
permit şi facilitează informarea şi formarea, cunoaşterea şi creaţia. Am
parcurs perioade în care m-am aplecat spre toate acestea, însă au fost şi
vremuri în care preocupările pentru familie, copii, nepoţi au fost priorităţi
şi, e bine că a fost aşa, acum mă bucur de roade. O împletire a acestora chiar este o soluţie bună,
poate nu uşoară, de a trece peste încercări, probleme, neajunsuri. Se spune că
o problemă are cel puţin o soluţie sau, alţii spun că nu există probleme, ci
doar soluţii. Ei, scriind câteva haiku-uri sau alt gen de poezie, putem alunga
o stare de spirit proastă care nu foloseşte nimănui şi putem atrage lucruri
frumoase în viaţă.
9.Poți numi trei poeme haiku de-ale autorilor români şi/sau străini care îți plac
în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți?
Ce întrebare grea! Tare dificil
acest lucru! Sunt atât de multe poeme extrem de frumoase, geniale chiar. Şi la unele
concursuri îmi este greu să votez, dar acum, şi mai şi. Dacă asta este regula
jocului, voi încerca.
pelerinul porneşte
deşirând mătăniile-
ploaie de iarnă
(Masaoka Shiki)
soare în amurg-
aninată de pleoape
ultima rază
(Ana Urmă)
vechea troiţă –
vântul I-aşează pe răni
petale de prun
(Cezar Florin Ciobîcă)
10.Ai publicat vreo carte de haiku? Ce proiecte ai pe viitor?
Nu am
publicat un volum de autor. Sunt inclusă în Antologia Chemarea cocorilor, Anul VII de concurs, Romanian Kukai.
Printre
fişiere din calculator stau cuminţi şi aşteaptă câte un volum de haiku, senryu,
tanka şi haibun. Nu ştiu când le voi publica, însă ştiu
că pentru toate există un moment oportun. Doamne ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu