„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 2 iunie 2008

Scriind senryu

Articolul de mai jos a apărut în numărul 55, din 1999, al revistei japoneze AZAMI din Osaka, Japonia. Autorul său, Iulian Dămăcuş, a avut amabilitatea să ni-l trimită pentru a-l publica şi pe site-ul nostru.

*

Iulian Dămăcuş

Afirmaţia din Haiku Spirit, numărul 2, din iunie 1995, cum că „senryu”-ul ar putea fi conceput drept o specie neserioasă de haiku, îmi pare cel puţin improprie în raport cu o carte ca Viaţa şi caracterul japonez în senryu.

Dacă ar fi (doar) o glumă în trei versuri, atunci, din asta, nu s-ar putea conchide nici asupra psihologiei în senryu, nici asupra – ataoji – care atestă nu numai valoarea literară, dar şi profunzimea cu care el descrie întîmplările cotidiene.

Am îndrăznit să public o plachetă de senryu intitulată Beţivul în care totul este focalizat pe aceeaşi temă.

Personajul apare pe un fundal romantic:

Noapte cu lună –
Beţivul numărînd plopii
Răsturnaţi

Fericirea omului obişnuit, mai puţină, există şi în actuala perioadă de tranziţie, dar ea constă doar în aspectele materiale ale vieţii:

Zi de chenzină –
Vecinul vine spre casă
În pas de vals

Natura îl ajută să uite, trecînd peste partea neplăcută a lucrurilor:

O duşcă numai
Şi amintirile se şterg –
E primăvară doar

Şi îl face mai simpatic:

Printre flori –
Nasul beţivului
A înflorit

Fiind o fire sensibilă, între violenţă şi minciună, el o alege pe ultima:

Beţivul e fericit
Mergînd către casă, a găsit
O altă minciună

Abandonarea sticlei poate fi totală sau temporară, cine ştie? Dar cît trăieşte, el este mereu învăluit de o mică tristeţe:

Paşi depărtaţi –
Lîngă sticla goală
Cîntă un greier

Beţivul meu nu este cu totul prins în capcana alcoolului, el reprezintă doar o latură a existenţei umane a multora dintre noi... Se mai poate vorbi neserios despre asta?

Niciun comentariu: