„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 5 iunie 2008

PIXUL

Încă un haibun al Manuelei Miga. Proza în care sînt presărate cîteva poeme este savuros de sinceră şi are şarmul spontaneităţii.

*

Manuela Miga

Îmi făcusem bagajul în grabă, dar acum, în autobuz, mă liniştisem, pentru că ştiam că voi ajunge la timp. Gânduri plăcute mă legănau.

descumpănită
laba pisicii albe-
musca s-a ascun

În tren am revăzut imaginile care mă amuzaseră.

laba pisicuţei
s-a oprit în aer –
bâzoiul nicăieri !

unde-i bâzoiul ?
oprită în aer
laba pisicuţei

Nu plec niciodată la drum fără hârtie şi pix, dar acum…

Pe măsuţa rabatabilă din faţa mea, deasupra unor reviste cu integrame era un pix.

- E al dumneavoastră ? l-am întrebat pe bărbatul din dreapta mea. Aşa cum eram aşezaţi, aşa după cum arăta, numai al lui putea să fie.

- Nu, a răspuns el.

L-am înşfăcat şi, pe dosul biletului de tren, am început să scriu. Dacă nu scriu imediat, uit; pierd, adesea, bucăţile de hârtie pe care am mâzgălit în grabă un haiku. Eh ! Poate acest al treilea haiku…

Pixul, lung şi îngust, şi culorile lui, erau întru-totul pe gustul meu. Nu-mi închipuiam cum putuse cineva să-l abandoneze. La coborâre, dacă rămâneam ultima, aş fi putut să-l iau. Gândul acesta m-a umplut de bucurie. Din dorinţa de a mai scrie cu el, am început să completez o integramă.

- Doamnă, CE faceţi ?

Am înţeles că revista aparţinea călătorului din faţa mea. Şi pixul. Dar de pix nu-i păsase.

Cu fruntea de două degete, cu o mustaţă ridicolă şi picioare scurte în pantofi ascuţiţi, insul era stupid. Îl uram.

Pixul nu avea să mai fie al meu.

nimic în pumnii strânşi –
în părul lăsat liber
spiritul vântului

Niciun comentariu: