VASILE CONIOȘI-MESTEȘANU - M-am născut în 18 iunie 1973, în Satu Mare.
După ce am terminat liceul, profil silvicultură, am refuzat
să lucrez în domeniu. Am cochetat cu actoria, însă am făcut Literele la Iaşi, unde neavând accent de
moldovean, eram luat drept ungur.
Sunt profesor de limbă şi literatură română la Liceul
Tehnologic din localitate, membru în tot
felul de comisii şi comitete.
În Tarna Mare, unde locuiesc, sunt 7-8 oameni cu numele Conioşi Vasile,
majoritatea pe strada Conioşeni, astfel că am preluat la căsătorie şi numele
soţiei, devenind o familie unică şi
neconfuzabilă (onomastic vorbind).
1.Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De
câtă vreme scrii haiku?
L-am descoperit în liceu, mi-a atras oarecum atenţia, dar
abia peste ani am priceput chemarea lui,
când am fost invitat de colegul şi prietenul Cezar Ciobîcă să realizăm
un parteneriat şcolar . Din 2010 de când am început să gust din acest meniu
minimalist, exotic, dar atât de savuros, nu mă mai pot opri. Recunosc, sunt
dependent!
2 Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?
Iniţial în marea grădină a internetului, găseam suficiente
exemple, iar după ce m-am înrolat în comunitatea RO KU am început să deschid
ochii, iar comentariile săptămânale m-au ajutat să mă exprim mai bine. Erau
vremuri (am impresia că timpul era dilatat) când poemele saptamanale erau
tocate mărunt, cu bune şi cu rele. Ţin minte(n-aş avea cum să uit) când un poem
de-al meu a fost desfiinţat pentru o succesiune de greşeli impardonabile
(metaforă+ imagine declarativă). Duşul rece m-a trezit la realitate şi de
atunci încerc să mă ţin ancorat în ea. Dacă la început verificam băbeşte 5/7/5,
kigo, cu timpul am înţeles că alte resorturi dau trăinicia unui haiku bun.
Categoric, domnul Corneliu Traian Atanasiu m-a ajutat să prind curaj, să
perseverez, să înţeleg şi să mă minunez de câtă filosofie poate fi comprimată
în cele câteva cuvinte ale unui haiku exemplar. Pe de altă parte, am învăţat
multe de la Cezar Ciobîcă, Ioana Dinescu, Dan Norea, Petru Ioan Gârda, Ildiko
Juverdeanu şi continui să învăţ de
fiecare dată.
3.Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne
de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?
Nu pot spune că am avut modele, dar am ascultat tot ce mi s-a spus direct sau mai voalat de
către cei din jur.
4.Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai
despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?
Scriu, deşi în ultima vreme tot mai rar, versuri albe. Încep deja să mă întreb pentru
cine.
Despre lirica japoneză voi răspunde mai târziu, când voi fi
înţeles mai bine, dincolo de prezumţia de inocenţă a copilului care stă gură cască în faţa vitrinei cu
dulciuri.
5.Ai obținut locul II la concursul lunii
decembrie 2012 cu un poem foarte reușit(la gura sobei -/ pe
genunchii bunicului/ doar peticele). Ne poți spune ce/cine anume
te-a inspirat, cum ai reuşit să scrii un haiku atât de bun?
În general folosesc ca tehnică de scriere surpriza ultimului
vers. Tatăl şi bunicii mei mai trăiesc doar în amintiri, şi cum nu prea am amintiri
de joacă în preajmă, îmi imaginez cum ar fi fost dacă ne-am fi jucat. Casa de
100 de ani a bunicilor mei, cu livada de pruni şi meri până sub pădure e un
veşnic izvor de inspiraţie pentru mine. Acolo am făcut cunoştinţă cu tot felul
de superstiţii, acolo am cunoscut
lighioanele pădurii, gustul ciupercilor ori accidentările iarna când
coboram pe doage de butoi, în loc de schiuri. Bunicul meu, Pavel, paralizat 10
ani de la brâu în jos, n-a prea uzat pantalonii, însă mi-l amintesc culegând
căpşuni pe ploaie. Era noroi şi îşi făcuse un fel de genunchiere din pungi de
nailon, pentru a nu se murdări şi uda când culegea în genunchi.
6. Ce valoare au pentru tine premiile obținute în
acest domeniu?
La puţin timp după ce am început să particip, surprinzător,
au venit şi premii. Am prins şi mai mult curaj, iar de la o vreme mă simţeam
frustrat de fiecare dată când aveam impresia că nu am fost votat/înţeles pe
deplin. Acum tratez cu o mai mare detaşare clasamentele/ premiile, şi bucuriile şi dezamăgirile durând puţin,
până la următoarea confruntare.
7. Ce înseamnă pentru tine participarea la toate
concursurile de haiku de pe RO KU?
Un calendar competiţional foarte încărcat, pentru a compensa
neparticiparea încă la competiţiile externe. Pentru concursul săptămânal,
printez diplomele la un format apropiat de al celorlalte plastifiate şi le aşez
cu mândrie în mapă.
Participarea e
benefică, un antrenament continuu, iar atunci când nu câştig vreun
premiu, vorba lui Pierre de Coubertin „ Cel mai important lucru (...) nu este să câştigi,
ci să participi, aşa cum in viaţă nu contează triumful, ci lupta.”
Când spui că săptămână de săptămână, lună de lună, an de
an, nicio absenţă, pari conştiincios. La mine e aşteptarea unei noi provocări.
8. Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta
personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?
Majoritatea poemelor sunt inspirate din trăiri personale. Viaţa
mea e într-o oarecare măsură o rutină. Când
aflu o temă de concurs, mă gândesc la soluţii, astfel că timpii morţi de la
serviciu sau de acasă îi transform în căutări. Mergând după lapte ori coborând
în beci să mai pun lemne pe foc, am în cap diferite versuri. Când ies să fac
fotografii în natură, văd versurile peste tot (Problema e cu transcrierea lor).
Saptamanal, în bisericuţa din şcoală, le vorbesc despre palmaresul etapei
încheiate.
9.Poți numi trei poeme haiku de-ale
autorilor români sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi
vrut să le scrii tu însuți?
Nu. Sunt atât de multe, încât mi-ar fi greu. Mi-a rămas în
cap poemul lui Ildiko Juverdeanu : sfârşit
de vară – / între noi n-a fost nimic / nici măcar cămaşa.
10.Știu că pasiunea pentru haiku o cultivi și în
rândul elevilor tăi.
Ne poți dezvălui ce întreprinzi cu ei?
În fiecare an, ies cu elevii în parc, în curte, la pădure,
unde organizăm concursuri fulger de compus haikuuri. Lecturăm în colectiv poeme
cât mai diferite ca factură,din biblioteca personală, încercând apoi să le comentăm. În cadrul
săptămânii Şcoala altfel, organizez ateliere de creaţie, vizionarea unor
diaporame pe această temă, toate având drept scop principal încurajarea
participării lor la concursul de haiku organizat pentru elevii de gimnaziu de
haijinul Cezar Florin Ciobîcă.
11.Ai publicat vreo carte de haiku? Ce
proiecte ai în acest sens?
Nu încă, dar cât de curând va vedea lumina tiparului primul
meu volum pe această linie. Pasiunea pentru fotografie şi niponofilia se vor
regăsi şi ele în acest proiect mult aşteptat.
Cu
mulţumiri şi recunoştinţă,
Vasile
Conioşi-Mesteșanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu