Vineri, 13 martie 2020
După anul 2012 începe
o efervescenţă creatoare în domeniul fotohaikuului din România.
M.H.H.: După un început atît de promiţător
(reamintesc faptul că mult timp s-a considerat la noi că haishin-urile lui Jules Cohn Botea sunt primele fotohaikuuri din
lume), cum a evoluat poemul fotohaiku în
ţara noastră?
D.D.: Poemul
haiku a fost cunoscut mai bine în
Occident începînd din anii ’50 ai secolului trecut, iar la noi în ţară din anii ’70 ai aceluiaşi secol. Poemul fotohaiku a luat naştere ceva mai tîrziu, unul dintre primii autori
din lume fiind, aşa cum aţi arătat şi dumneavoastră., Jules
Cohn Botea. După ce
în anul 2001 acesta a publicat cartea Imagini în boabe de rouă / Images
in Dew Beads, Editura Verus,
Bucureşti, au urmat trei expoziţii individuale de fotohaiku ale aceluiaşi autor,
la Bucureşti (în 2008, 2010 şi 2013), Jules Cohn Botea fiind, probabil, mulţi
ani singurul creator solid de fotohaiku de la noi. În anul 2010, Ioana Dinescu
a organizat prima expoziţie colectivă de fotohaiku, tot la Bucureşti, în mai
multe locaţii, prima fiind la selecta ceainărie Serendipity. Autorii , afiliaţi
la grupul Roku, au fost, în ordine alfabetică: Corneliu Atanasiu, Livia Ciupav,
Loredana Florentina Dalian, Ioana Dinescu (factotumul expoziţiei), Dan Doman
(singurul care şi-a ilustrat cu fotografii proprii cele trei poeme), Manuela
Dragomirescu, Dan Norea.
După anul 2012 începe
o efervescenţă creatoare în domeniul fotohaikuului de la noi, odată cu cartea
mea o cărare prin ierburile toamnei / a path through autumn grasses, Photo-Haiku
and Other Visual Poems, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012, avînd ca prefaţă
un strălucit eseu al lui Dumitru Radu privind estetica poemului fotohaiku. [6]
Tot în 2012, Ioana Dinescu a organizat o amplă expoziţie de fotohaiku, la
Bucureşti şi Timişoara, Oraşul,
expoziţie colectivă la care au participat cu fotohaikuuri un număr impresionant
de fotografi şi poeţi, 35 de fotografi şi 14 poeţi, dacă am numărat bine, pe
care nu-i mai notez aici.
Înainte
de a trece mai departe, aş vrea să discut un aspect legat de caracterul dual al
poemului fotohaiku: el poate fi privit atît ca / sau mai ales ca fotografie, cît
şi ca / sau mai ales ca poem vizual. Pe de o parte, ca fotografie, fotohaikuul va
intra în circuitul artistic şi în istoria fotografiei: s-au făcut atîtea şi atîtea
expoziţii, unele fotografii caşerate vor fi achiziţionate de, să zicem, Muzeul
Fotografiei şi vor fi expuse acolo, altele vor fi depozitate la subsol, că nu
va fi loc să fie expuse permanent, ba chiar unele fotohaikuuri de acest tip, pe
format mare, vor fi multiplicate şi scoase la vînzare în marile librării, însoţite
de semnătura autorilor fotografiei şi haikuului.
Pe
de altă parte, ca poem vizual fotohaikuul are altă cale: autorul adună mai
multe poeme, le grupează după anumite criterii (cel clasic fiind pe anotimpuri,
dar nu numai; în grupaje poate fi vorba şi despre poluare, oamenii străzii,
cerşetori, copii orfani sau cu părinţii la lucru în vestul Europei, războaie,
refugiaţi, coronavirus, bolnavi de Alzheimer, snow windsurfing, deci fotohaiku
modern), face selecţii şi editează cărţi de fotohaiku. Aceste cărţi pot fi
clasice, pe hîrtie sau electronice, dar sunt în primul rînd cărţi şi îşi găsesc
locul printre celelalte cărţi de poezie. Sunt deci opere literare.
Intermediar
între expoziţii şi cărţi sunt site-urile şi concursurile de fotohaiku online,
unde acestuia i se spune de multe ori, aşa cum am arătat, prin deturnarea
sensului primar, “haiga”. Inclus în această categorie, poemul fotohaiku şi-a
pierdut numele şi stă printre printuri, colaje, desene etc., peste care s-au
imprimat versuri haiku. Nu cred că aceasta şi-ar fi dorit fotohaikuul la naştere,
să fie trupete, ştiut fiind că el a fost ursit unei cariere de stea a poeziei
vizuale!
Revenind
la fotohaikuul din România, voi arăta că după 2012 s-au organizat în continuare
expoziţii: Jules Cohn Botea, la Bucureşti, în 2013, tot o expoziţie individuală;
expoziţii colective la Bacău, în 2014, 2015, organizate de Mihaela Băbuşanu,
Constantin Broşu şi Oana Gheorghe, sub numele Declic în silabe; una dintre ele a ajuns şi la Constanţa, în aprilie
2017, avînd pe afiş un reuşit fotohaiku al Iuliei Ralea; o expoziţie colectivă
de fotohaiku la colocviul de haiku de la Constanţa, realizată de membrele SHC, Gabriela
Vlad, Mihaela Cojocaru, Gina Stanciu, Olga Duţu, în septembrie 2016. În mod
sigur numărul expoziţiilor de fotohaiku este mai mare, chiar dacă nu le ştiu pe
toate.
Mai
important, consider eu, este faptul că în acestă perioadă au continuat să apară
cărţi de fotohaiku. Prima dintre ele îi aparţine tot lui Jules Cohn Botea, care
este, iată, un pionier şi în domeniul cărţilor online (fiind, de altfel,
singura carte de acest fel de la noi): Umbrele
noastre / Our shadows, fotohaiku, fără an de publicare, dar postată pe “Calaméo” la începutul anuui 2014, de
Corneliu Traian Atanasiu. Fotografa ieşeancă Lavana Kray, care a început să
lucreze cu Ioana Dinescu cu prilejul expoziţiei din 2012, s-a apropiat de
poemele de origine niponă, s-a perfecţionat şi s-a lansat, cam de prin 2016, la
concursurile de fotohaiku din Japonia (zise “haiga”) şi de prin alte părţi ale
lumii, unde a cîştigat numeroase premii, fiind cea mai titrată autoare de
fotohaiku din România. Ea a publicat două cărţi simetrice, în 2017 şi 2018, una
grupînd poeme fotohaiku şi alta fototanka: Tempo
rubato, Haiku şi fotografii,
Editura PIM, Iaşi, 2017, repectiv Contrapunct,
Tanka şi fotografii, Editura PIM, Iaşi, 2018. Ioana Dinescu, deşi
nu a tipărit încă nici o carte, e foarte activă pe internet, cu blogul ei Haiku-ind, pe care organizează începînd
din 2011 concursul Haiku la fotografie,
fiind ajutată de Cezar Florin Ciobîcă, Lavana Kray (pînă s-a plictisit de el!)
şi, ocazional, de mine. Să nu o uităm nici pe Clelia Ifrim, care a publicat pe
internet multe fotohaikuuri rafinate, avînd suficient material pentru o carte;
la fel şi Cezar Florin Ciobîcă. La sfîrşitul anului 2019, prin strădania
Corneliei Atanasiu a apărut o carte de fotohaiku colectivă a membrilor SRH,
intitulată Hoinar prin lume. I – Anotimpurile, Editura
Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2019, din sumarul căreia fac parte
poeme de: Jules Cohn Botea, Nicolae Eugen Atanasiu, Vali Iancu, Letiţia Lucia
Iubu, Cornelia Atanasiu, Utta Siegrid Köning, Magdalena Dale, Constantin Stroe,
Victoria Fătu Nalaţiu, Vasile Moldovan, Dan Doman, Adina Enăchescu, Dumitru
Roşu. În sfîrşit, cum am arătat deja, în 2018 şi în 2020 am publicat şi eu alte
două cărţi de fotohaiku: noi şi o stea /
we and a lone star, Sequences of Photo-Haiku and Other Visual Poems, apărută
în 2018, la Bucureşti şi
urmele paşilor tăi / the
traces of your footsteps, Fotohaiku şi alte poeme vizuale / Photo-Haiku and
Other Visual Poems, Bucureşti, Editura Societăţii Scriitorilor Români,
2020.
Făcînd
un scurt bilanţ editorial, în România au apărut, între 2001 şi începutul anului
2020, opt cărţi de fotohaiku, publicate de: Jules Cohn Botea, în 2001 şi 2014;
Dan Doman, în 2012, 2018 şi 2020; Lavana Kray, în 2017 şi 2018; prima carte
colectivă a membrilor SRH, în 2019. E mult, e puţin? Fără să răspund la
întrebare, observ, totuşi, că în ultimii şase ani au fost publicate şase cărţi,
în medie una pe an, pe cînd în primii treisprezece ani nu au fost publicate decît
două cărţi.
De
asemenea, observ că activitatea fotohaiku, luînd în considerare cărţile şi
expoziţiile, se desfăşoară cu predilecţie la Bucureşti, Bacău şi Iaşi. Acestor
oraşe li se adaugă, ocazional, Constanţa şi Timişoara; dar, datorită reţelelor
de pe internet, oricine e atras de frumoasa poezie vizuală poate participa la
efervescenţa creatoare din domeniu. Mi se pare remarcabilă activitatea băcăoanilor,
mai ales dacă ne gîndim că Dumitru Radu, singurul eseist al fotohaikuului de la
noi şi unul dintre puţinii din lume,
era tot din Bacău.
Notă
[6]
Semn şi culoare de Dumitru Radu, p. 7-47, prefaţa volumului o cărare prin ierburile toamnei / a path through autumn grasses, Photo-Haiku
and Other Visual Poems by Dan Doman, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu