„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 19 martie 2020

Dan Doman sau Când pasiunea pentru fotohaiku devine artă (IV)


Vineri, 13 martie 2020





După anul 2012 începe o efervescenţă creatoare în domeniul fotohaikuului din România.

M.H.H.După un început atît de promiţător (reamintesc faptul că mult timp s-a considerat la noi că haishin-urile lui Jules Cohn Botea sunt primele fotohaikuuri din lume), cum a evoluat  poemul fotohaiku în ţara noastră?

D.D.: Poemul haiku a fost  cunoscut mai bine în Occident începînd din anii ’50 ai secolului trecut, iar la noi în ţară din anii ’70 ai aceluiaşi secol. Poemul fotohaiku a luat naştere ceva mai tîrziu, unul dintre primii autori din lume fiind, aşa cum aţi arătat şi dumneavoastră., Jules Cohn Botea. După ce în anul 2001 acesta a publicat cartea Imagini în boabe de rouă / Images in Dew Beads, Editura Verus, Bucureşti, au urmat trei expoziţii individuale de fotohaiku ale aceluiaşi autor, la Bucureşti (în 2008, 2010 şi 2013), Jules Cohn Botea fiind, probabil, mulţi ani singurul creator solid de fotohaiku de la noi. În anul 2010, Ioana Dinescu a organizat prima expoziţie colectivă de fotohaiku, tot la Bucureşti, în mai multe locaţii, prima fiind la selecta ceainărie Serendipity. Autorii , afiliaţi la grupul Roku, au fost, în ordine alfabetică: Corneliu Atanasiu, Livia Ciupav, Loredana Florentina Dalian, Ioana Dinescu (factotumul expoziţiei), Dan Doman (singurul care şi-a ilustrat cu fotografii proprii cele trei poeme), Manuela Dragomirescu, Dan Norea.
După anul 2012 începe o efervescenţă creatoare în domeniul fotohaikuului de la noi, odată cu cartea mea o cărare prin ierburile toamnei / a path through autumn grasses, Photo-Haiku and Other Visual Poems, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012, avînd ca prefaţă un strălucit eseu al lui Dumitru Radu privind estetica poemului fotohaiku. [6] Tot în 2012, Ioana Dinescu a organizat o amplă expoziţie de fotohaiku, la Bucureşti şi Timişoara, Oraşul, expoziţie colectivă la care au participat cu fotohaikuuri un număr impresionant de fotografi şi poeţi, 35 de fotografi şi 14 poeţi, dacă am numărat bine, pe care nu-i mai notez aici.
Înainte de a trece mai departe, aş vrea să discut un aspect legat de caracterul dual al poemului fotohaiku: el poate fi privit atît ca / sau mai ales ca fotografie, cît şi ca / sau mai ales ca poem vizual. Pe de o parte, ca fotografie, fotohaikuul va intra în circuitul artistic şi în istoria fotografiei: s-au făcut atîtea şi atîtea expoziţii, unele fotografii caşerate vor fi achiziţionate de, să zicem, Muzeul Fotografiei şi vor fi expuse acolo, altele vor fi depozitate la subsol, că nu va fi loc să fie expuse permanent, ba chiar unele fotohaikuuri de acest tip, pe format mare, vor fi multiplicate şi scoase la vînzare în marile librării, însoţite de semnătura autorilor fotografiei şi haikuului.
Pe de altă parte, ca poem vizual fotohaikuul are altă cale: autorul adună mai multe poeme, le grupează după anumite criterii (cel clasic fiind pe anotimpuri, dar nu numai; în grupaje poate fi vorba şi despre poluare, oamenii străzii, cerşetori, copii orfani sau cu părinţii la lucru în vestul Europei, războaie, refugiaţi, coronavirus, bolnavi de Alzheimer, snow windsurfing, deci fotohaiku modern), face selecţii şi editează cărţi de fotohaiku. Aceste cărţi pot fi clasice, pe hîrtie sau electronice, dar sunt în primul rînd cărţi şi îşi găsesc locul printre celelalte cărţi de poezie. Sunt deci opere literare.
Intermediar între expoziţii şi cărţi sunt site-urile şi concursurile de fotohaiku online, unde acestuia i se spune de multe ori, aşa cum am arătat, prin deturnarea sensului primar, “haiga”. Inclus în această categorie, poemul fotohaiku şi-a pierdut numele şi stă printre printuri, colaje, desene etc., peste care s-au imprimat versuri haiku. Nu cred că aceasta şi-ar fi dorit fotohaikuul la naştere, să fie trupete, ştiut fiind că el a fost ursit unei cariere de stea a poeziei vizuale!
Revenind la fotohaikuul din România, voi arăta că după 2012 s-au organizat în continuare expoziţii: Jules Cohn Botea, la Bucureşti, în 2013, tot o expoziţie individuală; expoziţii colective la Bacău, în 2014, 2015, organizate de Mihaela Băbuşanu, Constantin Broşu şi Oana Gheorghe, sub numele Declic în silabe; una dintre ele a ajuns şi la Constanţa, în aprilie 2017, avînd pe afiş un reuşit fotohaiku al Iuliei Ralea; o expoziţie colectivă de fotohaiku la colocviul de haiku de la Constanţa, realizată de membrele SHC, Gabriela Vlad, Mihaela Cojocaru, Gina Stanciu, Olga Duţu, în septembrie 2016. În mod sigur numărul expoziţiilor de fotohaiku este mai mare, chiar dacă nu le ştiu pe toate.
Mai important, consider eu, este faptul că în acestă perioadă au continuat să apară cărţi de fotohaiku. Prima dintre ele îi aparţine tot lui Jules Cohn Botea, care este, iată, un pionier şi în domeniul cărţilor online (fiind, de altfel, singura carte de acest fel de la noi): Umbrele noastre / Our shadows, fotohaiku, fără an de publicare, dar postată pe “Calaméo” la începutul anuui 2014, de Corneliu Traian Atanasiu. Fotografa ieşeancă Lavana Kray, care a început să lucreze cu Ioana Dinescu cu prilejul expoziţiei din 2012, s-a apropiat de poemele de origine niponă, s-a perfecţionat şi s-a lansat, cam de prin 2016, la concursurile de fotohaiku din Japonia (zise “haiga”) şi de prin alte părţi ale lumii, unde a cîştigat numeroase premii, fiind cea mai titrată autoare de fotohaiku din România. Ea a publicat două cărţi simetrice, în 2017 şi 2018, una grupînd poeme fotohaiku şi alta fototanka: Tempo rubato, Haiku şi fotografii, Editura PIM, Iaşi, 2017, repectiv Contrapunct, Tanka şi fotografii,  Editura PIM, Iaşi, 2018. Ioana Dinescu, deşi nu a tipărit încă nici o carte, e foarte activă pe internet, cu blogul ei Haiku-ind, pe care organizează începînd din 2011 concursul Haiku la fotografie, fiind ajutată de Cezar Florin Ciobîcă, Lavana Kray (pînă s-a plictisit de el!) şi, ocazional, de mine. Să nu o uităm nici pe Clelia Ifrim, care a publicat pe internet multe fotohaikuuri rafinate, avînd suficient material pentru o carte; la fel şi Cezar Florin Ciobîcă. La sfîrşitul anului 2019, prin strădania Corneliei Atanasiu a apărut o carte de fotohaiku colectivă a membrilor SRH, intitulată Hoinar prin lume. I Anotimpurile, Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2019, din sumarul căreia fac parte poeme de: Jules Cohn Botea, Nicolae Eugen Atanasiu, Vali Iancu, Letiţia Lucia Iubu, Cornelia Atanasiu, Utta Siegrid Köning, Magdalena Dale, Constantin Stroe, Victoria Fătu Nalaţiu, Vasile Moldovan, Dan Doman, Adina Enăchescu, Dumitru Roşu. În sfîrşit, cum am arătat deja, în 2018 şi în 2020 am publicat şi eu alte două cărţi de fotohaiku: noi şi o stea / we and a lone star, Sequences of Photo-Haiku and Other Visual Poems, apărută în 2018, la Bucureşti şi urmele paşilor tăi / the traces of your footsteps, Fotohaiku şi alte poeme vizuale / Photo-Haiku and Other Visual Poems, Bucureşti, Editura Societăţii Scriitorilor Români, 2020.
Făcînd un scurt bilanţ editorial, în România au apărut, între 2001 şi începutul anului 2020, opt cărţi de fotohaiku, publicate de: Jules Cohn Botea, în 2001 şi 2014; Dan Doman, în 2012, 2018 şi 2020; Lavana Kray, în 2017 şi 2018; prima carte colectivă a membrilor SRH, în 2019. E mult, e puţin? Fără să răspund la întrebare, observ, totuşi, că în ultimii şase ani au fost publicate şase cărţi, în medie una pe an, pe cînd în primii treisprezece ani nu au fost publicate decît două cărţi.
De asemenea, observ că activitatea fotohaiku, luînd în considerare cărţile şi expoziţiile, se desfăşoară cu predilecţie la Bucureşti, Bacău şi Iaşi. Acestor oraşe li se adaugă, ocazional, Constanţa şi Timişoara; dar, datorită reţelelor de pe internet, oricine e atras de frumoasa poezie vizuală poate participa la efervescenţa creatoare din domeniu. Mi se pare remarcabilă activitatea băcăoanilor, mai ales dacă ne gîndim că Dumitru Radu, singurul eseist al fotohaikuului de la noi şi unul dintre puţinii din lume, era tot din Bacău.

Notă

[6] Semn şi culoare de Dumitru Radu, p. 7-47, prefaţa volumului o cărare prin ierburile toamnei / a path through autumn grasses, Photo-Haiku and Other Visual Poems by Dan Doman, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012.

Niciun comentariu: