Într-un volum care poate fi socotit reprezentativ pentru a cerceta structura poemului haiku, Între patru anotimpuri al lui Şerban Codrin, din cele 100 de poeme, doar 25 sînt fără verb. Restul au verb la:
· Gerunziu 32
· Indicativ prezent 27
· Participiu trecut 9
· Indicativ prezent + gerunziu 6 (cîte 2 verbe)
· Infinitiv 1
Le voi analiza pe rînd.
*
Gerunziul, numit şi participiu prezent, este modul verbal care se pretează cel mai bine la a exprima ceva ce se petrece, este în desfăşurare (şi durează) fără a preciza cînd a început şi cît va mai ţine. Cu ajutorul lui putem crea impresia că aceasta este condiţia, modalitatea de a fi a unui lucru, o stare cu o durată neprecizată care uneori tinde spre veşnicie.
Contrar ideii că în haiku este vorba de un instantaneu, de o clipă în care are loc un eveniment, gerunziul ne îndeamnă să privim mai degrabă o evoluţie răbdătoare, lentă şi persistentă. Ca într-un tablou al lui Dali, ceasul nu mai bate clipa, ci se înmoaie, se deformează şi curge fără grabă:
Desăvârşindu-şi
cu răbdare lucrarea –
coji de ou sub cuib
Muzică mută –
înserări cu rapiţă
vibrând pe şesuri
Lângă salcia
înflorind neştiută –
Calea Lactee
Foamete în sat –
câinii sorbind cu ochii
Calea Lactee
Muzica sorţii –
de aseară crivăţul
scrâşnindu-mi la geam
Cum se vede limpede, lucrurile se derulează, continuă, trenează. Prelungire care se poate preschimba într-un prezent etern, într-o modalitate de a fi care tinde să devină esenţă neschimbătoare (şi neodihnită) a lucrătorului de pe cîmp sau a atmosferei vitrege de iarnă:
Trudind pământul –
ciocârlia deasupra
fără odihnă
Zi fără sfârşit –
topindu-se în aur
un secerător
Seară de iarnă –
umbra sperietorii
căzând peste sat
Moşii de iarnă –
vântul unduind puful
mâţişorilor
O treaptă mai sus pe această cale şi clipa se suspendă pentru a se transfigura în emblemă:
Un hoţ de iarbă
ducând luna în spate –
noapte albastră
Într-un ciob străvechi –
încolţitul grâului
dezgheţând geamul
Timpul se opreşte şi veşnicia îşi pune pecetea pe suprafaţa lumii, se reliefează şi se solidifică într-un basorelief.
Sigur, poate fi evocat prin gerunziu şi un singur gest a cărui semnificaţie, ca în poemul de mai jos, este una de evidentă eliberare şi de întîmpinare entuziastă a verii:
Descălţându-se
cu un picior pe altul –
zintâi de vară
sau unul dureros reumatic, învins parcă de prospeţimea roadelor:
Vechi dureri în mâini –
sapa răscolind primul
cuib de cartofi noi
Tot în nota, mai degrabă comună, se poate evoca, folosind gerunziul, o succesiune de fapte:
Murind cantorul –
ţârâitul în orgă
al greierului
Dându-mi gutuia –
întâi o înveleşte
în ziarul Timpul
Ridicând ochii –
de lună se loveşte
cârdul de cocori
Ultimul, mai subtil, vorbeşte parcă despre o treaptă iniţiatică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu