Tocmai văzusem că ieri am făcut o sută de postări începînd de la înfiinţarea blogului şi mă gîndeam că e o ocazie de a face o mică retrospectivă, cînd am primit de la Gabriela Grosseck un mesaj că m-a nominalizat pentru Blog Day. Am lăsat baltă urgenţa ca să văd ce comedie mai e şi asta. Aflînd, încerc să mă conformez sărbătoreşte.
Pentru că nu sînt un vînător de bloguri o să mă limitez la bloguri care au însemnat ceva pentru iniţierea mea în ale internetului:
Primul, nu doar pentru reciprocitate, este Despre chestii din viata (cu si fara tehnologie), blogul unei tinere universitare, Gabriela Grosseck, care predă informatica şi împreună cu Carmen Holotescu se ocupă şi de mişcarea blogger. De la ea am învăţat multe în legătură cu instrumentele de afirmare pe net.
Al doilea este Quilt Univers, al Danielei Gugurel, de la care am aflat ce este o comunitate de bloggeri care au o pasiune comună.
Al treilea este maria toamna, al Mariei Tirenescu, dar este doar unul dintr-o constelaţie pe care o foloseşte pentru a-şi posta poemele, constelaţie pe care o veţi găsi lesne şi singuri.
Al patrulea este Poezia in casa mea de lut, blogul Cristinei Rusu remarcabil pentru bunul gust al culorii şi imaginilor selecţionate.
Al cincilea este OGLINDIRI, blogul pe care am postat premiile obţinute de autorii de haiku români la diverse competiţii interne şi internaţionale. Ăsta, fiind tot al meu, nu e în ton cu sărbătoarea, dar îmi place să-l semnalez.
Adaug şi două linkuri în legătură cu blog day:
http://technorati.com/tag/BlogDay2007
http://www.blogday.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu