Un incident ciudat

 Șerban Codrin

         Mi s-a întâmplat la Festivalul Internaţional de haiku-haiga, Constanţa, 7-11 august 2013. După dezbateri, într-o pauză, care pretindea o ceaşcă de cafea, am făcut cunoştinţă cu o domnişoară. Mi s-a prezentat cu numele Flavia Muntean. O cunoşteam într-un anume fel. Când alcătuisem Stâlpi de felinar, antologie de poezie epigramatică haiku îmi atrăseseră atenţia nişte poeme proaspete, oarecum cinice, care depuneau mărturia unui talent poetic cert. A doua zi Flavia Muntean nu a mai apărut, nici a treia. Întrebând-o pe Laura Văceanu, preşedinta Societăţii de haiku din Constanţa, co-organizatoare a evenimentului, mi-a răspuns că nu s-a înscris nimeni la festival cu acest nume. Peste noapte, răsfoind antologia, i-am găsit şi recitit poemele: da, nu mă înşelasem, talentul se afla acolo unde îl ştiam.

         Revenit la Slobozia, am căutat internet pe maestrul Corneliu Traian Atanasiu, coordonatorul cu surplusuri de competenţă al sitului Rumanian kukai, care mi-a răspuns de unde credeţi, de la Sofia, Bulgaria: o cunoaşte pe poetă, dar probabil nu a fost prezentă la Constanţa. La rândul ei, Laura Văceanu mi-a expediat o adresă electronică, ceea ce m-a ajutat să încerc necunoscutul şi, culmea culmilor, mi s-a răspuns. Flavia Muntean tocmai revenise din Grecia şi habar nu avea despre un festival internaţional de haiku în oraşul lui Ovidiu. I-am relatat incidentul, drept urmare mi-a expediat câteva poeme, dintre care selectez:

Marginea râpei –

mǎceşul înfloreşte

dintotdeauna

De Sfântul Francisc -

doi ţânţari bǎtrâni iau

cina în oraş

Arşiţa zilei -

scârţâitul căruţei

umple câmpia

Cade o frunzǎ –

licuriciul se stinge

în Cassiopeea

Fulger aproape -

căruţaşul lasă

biciul deoparte

Liniştea nopţii -

teiul intră neştiut

în ceainărie

Noapte cu greieri -

vecina întinde

rufe la uscat

Echinox -

ocolesc doar umbrele

ce mă ocolesc

Ciobanul beţiv -

din baltă-n baltă mână

luna spre casă

Furtunǎ bruscǎ -

amantul strânge-n grabǎ

rufele soţului

Soare prin ceaţă -

aproape îl stinge

orice adiere

Iar pǎrǎsitǎ -

cu câtǎ grijǎ pune

luna la murat

Ziua recoltei -

doi vagabonzi impart

acelasi puric

Lăsat în urmă -

puiul de stârc pǎşeşte

singur pe lunǎ

Tabăra de ski -

deja mă împrietenesc

cu un tânăr brad

Cerul limpezit -

vântul închide poarta

în urma lunii

Şaptezeci de ani –

îl viziteazǎ pe rând

câteva stele

Mai scriu un poem –

e bine că mai am cu ce

aprinde focul

Anticariat –

bătrânu-alege cărţile

fără sfârşit

         Ei da, aceasta e poezia! Poemele cuprind de toate: inabilităţi tehnice dar multă observaţie concretă, fină, surprinzătoare, lipsă de pastişă, o ironie foarte personală, jocuri subtile de cuvinte, ambiguităţi între haiku şi senryu, altfel zis, destule semne pentru a descifra talentul. Ce mai trebuie? Multe, prea multe, în primul rând iniţiere aprofundată, cultură zen, răbdare şi putere de a compune sute şi sute de poeme, imaginaţie de a le organiza, adică acel devotament creator pentru a ajunge şi a te menţine la nivelul poeziei înalte.

         Ar fi păcat ca un astfel de talent surprinzător să se mulţumească numai cu treptele de jos ale edificiului, la dispoziţia de multe ori uitucă a antologatorilor.