(Eduard Țară mi-a precizat că „în familie” înseamnă în comunitatea iubitorilor de haiku și deci a cititorilor ROMANIAN KUKAI.)
Trei
haikuuri
sau despre un poem care merită titlul de haiku al anului
2013
(un mic comentariu "în familie"...)
Eduard
Țară
Dulceaţă de fragi -
prea puţin din
mireasma
pădurii în zori
pădurii în zori
(Şerban Codrin)
Parfum sălbatic -
crizanteme galbene
în vaza de lut
(Laura Văceanu)
Lăcrămioarele
-
tot parfumul
pădurii
în cana de lut
(Virginia Popescu)
Personal,
cred că poemul Virginiei are acea gingăşie şi simpatie pentru lucrurile simple
(uneori umile) din jurul nostru aşa cum numai maestrului Şerban Codrin i-a
reuşit cu un firesc şi cu o uşurinţă greu de egalat. Citiţi primul poem şi apoi
pe al treilea şi veţi constata că sunt pe aceeaşi lungime de undă, au vibraţii
din acelaşi registru. Cel puţin din acest punct de vedere poemul
al treilea este un câştig evident faţă de al doilea. Poemul Laurei e de
apreciat prin austeritatea exprimării şi obiectivitate dar nu trezeşte în
cititor acea gingăşie pe care o menţionam mai sus. Recitiţi
cu atenţie de câteva ori ultimele două poeme şi veţi sesiza diferenţa de
nuanţe, registrele diferite.
Eu nu cred că poemul Virginiei putea fi "meşterit" atât de
bine.
Văd, mai degrabă, o clipă de inspiraţie care trece dincolo de istovitoarea
povară a potrivirii cu orice preţ a cuvintelor cu ideea. Poate fi adevărat că
foloseşte cuvinte, sintagme care duc la poeme asemănătoare, dar... Dar, înainte
de a bănui pe cineva de însuşirea intenţionată a unor sintagme sau idei în
redarea acelui fior autentic al momentului "evrika", să nu uităm că
poetul are variante limitate de exprimare în vorbe.
Să nu dăm în cineva cu piatra atunci când reuşeşte să scrie atât de bine
chiar dacă altcineva înaintea lui a folosit aceleaşi cuvinte, a avut aceleaşi
trăiri. Ghinionul (care poate fi şi al nostru, al celorlaţi) e că toate
cuvintele sunt luate din acelaşi dicţionar şi că o trăire anumită i se poate
întâmpla şi altuia la fel de bine, nu numai nouă.
Un comentariu:
O poveste adevărată cu lăcrămioare.
Voi începe prin a mulţumi domnului Eduard Ţară şi tuturor colegilor care au perceput la fel acest poem.
În câteva cuvinte voi încerca să spun povestea acestui poem de suflet, deoarece e unul la care ţin în mod deosebit.
Lăcrămioarele sunt florile mele preferate pentru mirosul lor suav, discreţia, gingăşia şi delicateţea lor.
Sunt florile pe care de obicei le primesc de ziua mea, în aprilie. Cum sunt atât de delicate nu pot fi puse decât într-o ulcică de lut.
Le-am privit, le-am mirosit şi apoi le-am făcut o fotografie.
După cum spune Proust, mirosul e cel ce rezistă foarte mult timpului. Prin acel miracol al memoriei involuntare, m-am revăzut deodată copilul de-altădată, colindând alături de alţi copii prin pădurea Dobrinei din Huşi, la cules de lăcrămioare.
Odată cu bucheţelul aduceam acasă parfumul pădurii şi al primăverii.
Aşa a luat naştere prima variantă a poemului :
lăcrămioarele –
parfumul copilăriei
într-o ulcică
Am renunţat în final la «copilăriei» pentru silaba în plus şi am ajuns la forma cu care am participat la concurs.
Am fost mai mult decât surprinsă că din atâtea poeme bune şi foarte bune a fost ales acesta.
Probabil că am reuşit să pun în el ceva din sufletul meu de copil care există în fiecare din noi.
Vreau să spun că nu am cunoscut poemul D-nei Laura Văceanu decât atunci când am citit articolul d-lui Atanasiu.
Dar dacă ar fi să scriu din nou poemul meu el ar suna la fel, deoarece eu nu văd nicio asemanare cu celălalt.
Şi un poem într-un vers pentru a încheia povestea.
Lăcrămioara / Le muguet
O cupă de sidef doar pentr-un bob de rouă.
Une coupe de nacre pour une goutte de rosée.
În linkul de mai jos puteţi vedea poemul trilingv de pe blogul meu, ilustrat de fotografie .
http://wp.me/pu54g-27Q
Trimiteți un comentariu