Singurătatea (II)

CUVINTELE ABSENŢEI (continuare)

O altă posibilitate de a denota absenţa este folosirea prepoziţiei cu sens privativ fără între două substantive, primului lipsindu-i ceva firesc, propriu, definitoriu sau de-a dreptul esenţial numit de cel de al doilea.

Nopţi fără greieri –

ceva i se întâmplă

universului

Oră târzie.

Singurătatea mă-nvăluie

ca o cochilie fără melc

Se ridică neguri -

pe baltă-n derivă

o barcă fără pescar

Cer fără stele -

atât de săracă

vara asta

Parcul în doliu.

Arbori fără coroană -

regi agonizând

purtată de val

o barcă fără stăpân

caută ţărmul

Noapte de mai -

pe cerul fără stele

pescăruş solitar

Întunecime.

Pustie casa

fără păianjeni

În alte cazuri, fără este folosit pentru a evoca ilimitarea, un spaţiu virtual numai bun pentru a fi populat de ceva impalpabil: liniştea, credinţa, zborul, reveria.

Spuză de stele -

mănăstirea din vale e

fără margine

Deasupra mării

linişte fără margini -

şi numai o stea

Fluture scăpat

Din plasa unui copil -

Zbor fără popas.

Zile albastre.

Sâmbete fără sfârşit

flori de plumeria căzând

Absenţa poate fi sugerată însă şi prin felul în care întreaga înscenare a poemului atestă prezenţe insolite, nepotrivite în locul evocat:

În laţul întins

pentru păsărele –

soarele toamnei

Linişte.

În plasa păianjenului:

luna, noaptea şi eu

la fel de bine, cum poate fi subînţeleasă din alte lipsuri sau urme ale întîmplării:

E tristă curtea.

Nu mai scârţâie scara

sub paşii mamei

Doar pene pe jos.

Mîţa-i sătulă: bestia,

să-nghiţi un cântec...

În urma broaştei

un plescăit în noapte –

şi luna în ţăndări

Octombrie pe ducă.

Nu se aud greieri –

tic-tac de ceasornic

Nu-i loc de greieri.

S-a micşorat pămîntul –

...nici de visare

O vijelie –

păpădia a rămas

doar amintire

Cu un pas mai aproape de pustiul singurătăţii ne aduc, surprinse în scene bine regizate, prezenţa solitară şi hieratică a sperietoarei sau sublimarea lucrurilor şi întîmplărilor aievea în litanie nesfîrşită a greierilor.

Totul s-a cules –

doar sperietoarea

aşteaptă noul an

Atât a rămas

din poveştile verii:

prispa cu greieri