Primăvară în noiembrie

Am primit, surprins, la început de an un plic cu un titlu inspirat de o expoziţie de haiga. Dumitru Radu, al cărui scris de mînă are o caligrafie aparte, departe de reputaţia scrisului indescifrabil al colegilor din breasla medicală, ţinea să-şi comunice impresiile asupra unei expoziţii pe care cu siguranţă nu o văzuse. Sau n-o văzuse decît prin intermediul slide-show-ului de pe site-ul nostru şi a plachetei din BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI.

Dumitru Radu nu are încă dotarea necesară pentru internet, deşi îşi propune de mult acest lucru. Se vede însă că şi aşa simte că acesta înlesneşte o comunicare de invidiat.

*

Primăvară în noiembrie

(cutezanţa liniei, frumuseţea versului)

Dumitru Radu

Schimbarea opticii europocentrice a dus la noi deschideri spre culturile orientului extrem, literatura şi arta acestora putând fi receptate în ciuda barierelor lingvistice şi filosofice.

În acest context, poezia clasică niponă a trezit un interes aparte prin micropoemul haiku dar şi prin alte speciii poetice înrudite (tanka, renku, haibun).

Semnalăm însă că în ultimii ani a crescut interesul pentru nişte poeme ce asociază haiku-ului imaginea (desen sau fotografie), adică pentru haiga şi foto-haiku. Acestea polarizează interesul receptorului care descoperă în ele o complementaritate între palierul plastic şi cel textual. Numeroase expoziţii din lume şi de la noi demonstrează acest impact ce solicită deopotrivă imaginaţia şi creaţia.

De la prima expoziţie de haiga a Paulei şi a Adinei Romanescu din Bucureşti, 1994, au mai fost şi altele la Constanţa şi la Târgu Mureş. O reuşită expoziţie de foto-haiku a fost cea a lui Jules Cohn Botea, care a expus la Cercul Militar din Bucureşti, la începutul lui 2008.

Sfârşitul anului a marcat o nouă expoziţie de haiga, cea a graficianului şi poetului Dumitru Roşu şi a poetei Vali Iancu, deschisă între 18 şi 30 noiembrie 2008, la sala Dalles din Bucureşti.

Cutezanţa liniei şi frumuseţea versului sunt îngemănate în creaţiile lui Dumitru Roşu. Fascinat de stampele lui Hokusai, autorul realizează un miniciclu Fuji în diverse ipostaze:

Fascinaţie –

erupţia soarelui

pe muntele Fuji

Într-o a doua imagine, auditivă, tăcerea adâncurilor mării concurează cu înălţimea celebrului pisc:

Popas pe Fuji –

ascult din vârf

tăcerea adâncului

Altă temă exotică abordează deşertul şi cromaticile sale contrastante:

Apus de soare –

printre dune sângerii

gri... dromaderii

Prezenţa a două haiku-uri „erotice” nu ne convinge ca realizare, regulile tematice ale haiku-ului excluzând elementul erotic.

Cel mai reuşit mi se pare a fi un topos autohton ce păstrează peste timp tristeţea poetului exilat:

La malul mării

tristeţea lui Ovidiu

cioplită în piatră

Puse în balanţă, valoarea plastică şi cea poetică, înclină în favoarea celei dintâi, numărul mic de haiga nepermiţând aprecieri critice mai ample.

Experienţa poetică, activitatea în cadrul şedinţelor de lucru în Societatea Română de Haiku, publicarea în periodice, dă posibilitatea poetei Vali Iancu să dezvolte o amplă paletă tematică, de la gând la temporalitate, de la floare la retrăirea amintirii.

Să ne oprim asupra câtorva haiga:

Vechiul şemineu –

năluca tinereţii

dansează în flăcări

Trăirile intense ale tinereţii sunt suprapuse aici peste flăcările care le definesc în acelaşi timp intensitatea şi perisabilitatea.

Gândul oprit pentru o clipă deasupra unei halbe de bere consumate pe jumătate e în consonanţă cu zborul frunzelor, amândouă la fel de şovăielnice în plutirea lor nesigură.

Poeta se dovedeşte şi un fin „acuarelist” prin mângâierile abia percepute de umbră asupra altor umbre (sfinţii) peste care timpul aşterne şi el o umbră:

umbra frunzelor

mângâie chipuri de sfinţi

în vechi vitralii

Cultivând contrastele, Vali Iancu opune violetele din fereastra mamei cu o primăvăratecă ninsoare:

Fereastra mamei

plină de violete –

afară ninge

Abilitatea de a crea o atmosferă autumnală în care domneşte tăcerea este dovedită într-un alt poem. Brahms, vulcanic de obicei, se-aude şi el, în consonanţă cu nuanţele stinse ale toamnei, doar în surdină:

Se-aşterne bruma –

afară nicio gâză

în surdină Brahms

Am lăsat la final un poem, remarcat demult, care ar onora orice antologie. E un poem care surprinde clipa, element de constanţă al trăirii nipone în haiku:

un flutur hoinar

mi s-a lăsat pe umăr –

amici de-o clipă

Graficianul Dumitru Roşu a înţeles intenţiile poetei ilustrând cu subtilitate poemele, surprinzând totdeauna prin inedit.

O haiga trebuie admirată în context expoziţional şi nu într-o carte sau pe internet, pe micul ecran, unde-şi pierde mireasma, pentru că, într-o sală, câmpurile energetice, lumina, atmosfera, prezenţa creatorilor amplifică receptarea.

Pleci de la această expoziţie cu un aer primăvăratec, deşi afară e noiembrie şi e frig. Textul poemelor pus pe crengi dă iluzia unei atmosfere de florar, linia şi versul făcând o simbioză pe care n-o uiţi curând.

Parafrazându-l pe Arghezi, care, asistând la recitalul unui violonist, remarca faptul că „întâlnirea unei secunde de arcuş cu secunda unei corzi naşte un fior de eternitate”, asistăm aici la altă întâlnire: cea a unei priviri cu linia îngemănată de un vers ce naşte o trăire.

Felicitându-i pe realizatori pentru sărbătoarea oferită ochiului şi spiritului, îi îndemnăm a-şi uni din nou valenţele creatoare şi pentru alte sărbători.