Tema din decembrie a fost un cuvînt kigo. A existat prin urmare obligativitatea de a folosi cuvîntul cojoc în poem şi totodată de a construi poemul în aşa fel încît să sugereze iarna. Dar această împrejurare a scos la iveală una din metehnele frecvente în construcţia poemelor: repetiţia inutilă, pleonastică a cuvintelor care denotă anotimpul. Repetiţie care arată stîngăcie în compunerea poemului, dar şi sărăcie a informaţiei utile pierzînd silabe în plus pentru a spune iar şi iar acelaşi lucru. Iată cîteva poeme care au comis acest abuz:
“Cojoc de iarnă, / Zăpada lin aşterne,” – iarna este numită şi sugerată cu 3 cuvinte,
„Iarna pe uliţi / scuturându-şi cojocul- / prima ninsoare.” – din nou 3 cuvinte sezonale,
“nici cojocul iernii / nu mai e ce-a fost” – 2 cuvinte într-o metaforă,
„Crivaţ şfichiuind- / Sub cojoc de zăpadă” – 2 cuvinte cu aceeaşi metaforă,
„Zapada iernii – / in liniste pamantul / doarme sub cojoc.” – 3 cuvinte,
“Ninge cu fulgi mari... / peste bordeie si pomi / cojocul de nea” – 4 cuvinte.
Despre pleonasmul în haiku găsiţi un eseu în trei părţi al lui Şerban Codrin, Peştele înecat în apă şi spiritul critic (I), (II), (III), pe ROMANIAN KUKAI.
Cuvîntul cojoc a fost folosit cel mai des clişeistic în metafore referitoare la stratul de omăt al iernii. La propriu, în cojocul cald s-au oploşit mieluţi, purici, molii, pui, pisoi, cîini, pisici, orfanul, o buburuză şi moşul, iar la figurat bordeie şi pomi, pămîntul, grîul, sevele, pîinea de mîine. Metehnele cojoacelor au fost peticele şi rupturile. Într-un singur poem şi un ac... de tirbuşon. Alte funcţii, mai rare şi mai valoroase, ale cojoacelor au fost: să sugereze părăsirea şi singurătatea – “cojocul în cui”, să arate nepotrivirea mărimii cu colindătorii copii – “se–mpiedică-n cojoace”, să noteze un moment de tandreţe în care bărbatul – „şi-acopera fruntea / cu cojocul femeii”. Pe scurt, inventivitatea a fost cam limitată.
Dintre poemele nepremiate merită remarcate cîteva pentru calităţi trecute cu vederea de cei mai mulţi votanţi.
Greierul tace -
În cojocul ponosit
Molia moartă
Felicia Les
Remarcabil prin economia de mijloace, prin modul în care schimbă macazul sezonal dinspre înafară înspre înăuntru, dinspre toamnă înspre iarnă, dinspre natura intrată în amorţire înspre universul domestic oricum mai restrîns şi mai prăpădit. Molia moartă pare a fi chiar sufletul nostru lipsit de sevele care-i drenau nu demult umorile încremenite acum sub brume.
Pisoii in cojoc -
pentru prima ninsoare
iau doar paltonul
Ana Ruse
O remarcă simplă şi tandră a unei renunţări fireşti în favoarea vieţii abia ivită pe lume. Notaţia de o naturaleţe lipsită de orice zorzon sau expresie întortocheată.
câmpul viscolit -
sub momâia cu cojoc
doi corbi stau la sfat
Dan Norea
O imagine în alb şi negru surprinsă cu ochiul unei ironii subţiri care consimte la felul în care urgia se domoleşte de la sine în tabloul contemplat. Cojocul folosit subtil pe muchia subţire dintre propriu şi figurat.
nămeţi cât gardul;
trecând în fugă cu un
pisoi sub cojoc...
Anişoara Iordache
O scenă surprinsă pe viu vorbind de la sine despre izolarea în care e prins satul şi despre... circulaţia fugară a pisoilor din casă în casă.
linişte pe câmp -
pe sub cojoace grâul
sună-nfrăţirea
Ion Corina
O frumoasă paralelă şi opoziţie între planuri, între cîmpul îngheţat şi tăcut şi vegetaţia mocnind sub nea. Sună-nfrăţirea bine găsit pentru jocul subtil de cuvinte.
noapte senina –
pisica se piteste
in cojocul vechi
Maria Tirenescu
O legătură nespusă, ingenios mascată, între noaptea senină şi gestul autoprotector al pisicii – noaptea cu cît e mai senină, e mai geroasă. Tot sub surdină este şi jocul de cuvinte dintre abandonat (ca uzat) şi intim, familiar pentru că e folosit de multă vreme de pisică – perspective diferite asupra aceleiaşi vechimi a cojocului. Poemul spune puţine. Sugerează însă mult.
(va urma partea a doua cu comentarea poemelor premiate)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu