Răsfoiesc în continuare numărul 40/2008 al revistei '' Haiku'' şi aflu câte ceva despre haiku-ul nord american de limbă engleză. Acesta evoluează spre anihilarea formei şi substanţei obligatorii a haiku-ului japonez clasic; haiku-ul american actual apelează la tehnici suprarealiste şi figurative, prozodia normală e eliminată, subiectul uman ia locul naturii (Bruce Ross).
Am recitit o microantologie de poeme tanka, semnată de poeţi români. Într-un poem, motivul trecerii timpului, cu inflexiuni blagiene, este răstălmăcit, interpretat ca un început de poveste, dar obiectivul de filmat se mută alături şi surprinde veşnicia, sugerată de legănarea eternă a valurilor: ''Marea trecere /dinspre viaţă spre moarte /e o poveste.../Marea îşi leagănă lin /neadormitele valuri''. De la veşnicie, poeta trece la secvenţele trecătoare, banale , ale vieţii zilnice, înfăţişând un decor al spaţiului uranic, rece, tăiat de zborul rândunelelor, adăugând un blitz, cu imagini terestre, în care actul creaţiei este surprins în universul intim al căminului:'' Rândunelele / taie aerul rece / al dimineţii. /Eu stau pe balcon scriind /un poem despre tine'' (Adina Enăchescu).
O toamnă cu semnificaţii profunde aduce în prim - plan căderea frunzelor, în lumina aurie care învăluie cuplu. Pe de o parte, frunzele sugerează degradarea vegetală şi prin transfer, înaintarea în vârstă, pe de altă parte, puritatea, nobleţea la care trimite lumina aureolată. Şi, în acest cadru intim, liniştit, apare un mesager(libelula) care impresionează prin alcătuirea miniaturală şi prin culoarea roşie, cu rol de avertizare: Frunzele care cad /în lumina aurie /dintre noi doi; /o libelulă roşie / ne poartă visele''. O fereastră, ca o deschidere spre altă lume, oferă contemplatorului un semn al efemerului( o frunză ofilită) amintind de o comparaţie abstractă din domeniul iluziilor deşarte: ''La fereastră / o frunză ofilită, /trecătoare /ca visele mele / în timpul vieţii'' (Magdalena Dale).
Un alt poet înfăţişează o imagine apocaliptică a lumii de altădată mistuită, purificată,exprimată metaforic, într-o casă în flăcări; o imagine bântuită de spaime care culminează cu ţipătul sfâşietor( de natură expresionistă) a unei păsări: ''Casă în flăcări- /se mistuie trecutul, /o întreagă lume. /Printre râuri de spaime /ţipătul unei păsări.'' În opoziţie cu aceste cadre întunecoase, sunt reliefate în culori plăcute, de pastel primăvăratic, elemente paradisiace: dumbravă, culori, ciripituri, completate cu metafore din aria seraficului( grădina Raiului), întâlnite în colinde: ''Într-o dumbravă, / invazie de culori / şi ciripituri.../În grădina Raiului /când înfrunzeşte cerul'' (Mihai Merticaru).
Un interesant poem tanka evocă florile cunoscute sub numele'' gălbenele'', care sunt amintite abia în final, după un cumul de atribute privitoare la relaţia acestora cu macrocosmosul, cu stihiile, astrele, şi spaţiul acvatic:'' Ferite de vânt, /mângâiate de-un soare / ieşit din ape, /zâmbesc şi-n decembrie / micile gălbenele''. În altă parte, o dezlănţuire stihială a prăbuşit doi plopi, fenomen marcat de indici spaţiali (în satul de vacanţă) şi indici temporali(toamna). Acest eveniment permite o analogie cu oamenii, supuşi unor răsturnări de situaţii: Furtuna toamnei / în satul de vacanţă / a culcat doi plopi- /la fel ca şi oamenii /nu toţi rezistă la greu'' (Radu Patrichi).
Toamna este privită din două perspective. Pe de o parte, este un anotimp fascinant, care oferă o baie de culori ca urmare a reflexelor luminii în fructe, iar pe de altă parte, este vremea melancoliei şi tristeţii exprimată de viţa de vie, cuprinsă de jale, cu o ţinută vestimentară învechită, pătată, ruginie: ''Baia din amiezi / în mijlocul grădinii /pârguiri de fruct; /jalea viţei de vie / cu frunze second-hand''. Cu adevărat miraculoasă, nunta micilor vieţuitoare aduce o notă de optimism, amintind de finalul poemului '' Călin(file din poveste)'' de M. Eminescu. Dar, intonaţiile corului de greieri, la gătitul miresei, vin cu un plus de originalitate. De astă dată, mireasa e o viespe mlădioasă, îmbrăcată cu o rochie din pânză de păianjen: ''Mlădioasă viespe / paingul o îmbracă / în strai de lună / vesel corul de greieri: / să trăiască mireasa'' (Paula Romanescu).
Luna priveşte prin copaci, în stil arghezian, într-un poem alcătuit dintr-un pastel al înserării şi o schiţă de portret - femeia care meditează în singurătate, la fereastră, amintind de fata de împărat, din poemul ''Luceafărul'' de M. Eminescu: ''Seară de toamnă. /Luna priveşte / prin arţar. /Singură la fereastră / îmi amintesc chipul tău'' (Maria Tirenescu).
Altădată, notele picturale se degradează, albul dispare o dată cu metamorfoza intemperiilor şi în spaţiul închis, de sub pod, animaţia este asigurată de o căţea cu pui. Poeta surprinde opoziţia dintre iarna care se sfârşeşte şi apariţia căţeilor în peisaj, vegheaţi de vânt şi protejaţi de noapte. Această comuniune între stihii şi lumea animală, în spaţiul profan, trimite, indirect, la semnificaţii mitice: ''Neaua s-a topit. /În culcuşul de sub pod / o căţea cu pui. /Doar vântul stă de veghe /şi noaptea îi ascunde''(Ana Udrea).
Valentin Nicoliţov semnează o recenzie la cartea lui Ban’ya Natsuishi, intitulată ''Pelerinaj terestru'', Editura Albalibri din Milano, Italia, 2007. În numeroase poeme, în stil haiku, poetul transfigurează secvenţe din călătoriile sale, fără a mai respecta caracteristicile poemelor tradiţionale. Aceste mici poeme moderne reprezintă un voiaj liric, în diferite ţări, un amestec de sensibilitate, hiperrealism, sugestie discretă având menirea să descrie o emoţie de moment, o viziune, concepte despre viaţă şi lume, un mozaic de impresii, cu trimitere la natură, spre realitatea cosmică, spre Dumnezeu, cum afirmă Julius Franzot, autorul prefeţei. Un grupaj de poeme senryu evidenţiază sensibilitatea, tehnica şi viziunea unui grup de poeţi, atraşi de aspectul enigmatic, constatativ, filmic, naturist, de comuniunea om-natură, metamorfoze, teatralitate, sacru-profan, mitologie românească etc. Printr-un condiţional-optativ, declarativ, poetul îşi exprimă o dorinţă, pe care tot el o anulează, printr-o precizare suspendată, intenţionat confuză(vârsta sau comoditatea?): ''Aş merge la schi- /dar mi-e greu să mă aplec / să-mi leg bocancii''.
Într-un alt micropoem, întâlnim un motiv cultural livresc, îndrăgit de melomani, care înfăţişează o acţiune repetitivă a artistului de operă, acţiune cu un final interogativ exprimând nedumerirea, dar în care desluşim o atenţionare: ''Ieri la operă / Tosca a ucis din nou. / Cum e posibil?''(Jules Cohn Botea).
Unele texte mizează pe o poantă cu rol justificativ, care intersectează două planuri: unul al inocenţei şi altul al iniţierii, cu preţul maturizării. Copilul plăpând iese din universul lui, din motive nutriţionale, cunoaşte o ascensiune, în urma unei iniţieri în arta ceaiului, o satisfacţie culminând cu maturizarea: '' Neavând lapte, /băieţelul învaţă / arta ceaiului''. O idilă plasată în mediul rustic are ca protagonişti doi cărăbuşi, iar ca spaţiul de manifestare, o balegă uscată, element al esteticii urâtului. În opoziţie cu acest cadru, observăm o desfăşurare dinamică a sentimentului, o explozie de bucurie, dar intuim şi ironia subtilă: ''Pe balega uscată / doi cărăbuşi- /iubirea n-are margini!'' (Iulian Dămăcuş).
Trecerea timpului este subliniată de punctele de suspensie. Într-o primă secvenţă, poeta surprinde aspectul ludic, inocenţa copilului care se imaginează un cal din poveste, zburând ca vântul şi ca gândul. Cea de a doua secvenţă înfăţişează un personaj maturizat excesiv, purtând semnele şcolarizării, dar alunecând într-o inevitabilă degringoladă, cu mişcări lente, obositoare:'' Trap de nepot.../Abia trăgându-şi sufletul / bunic cu ghiozdan''. O idee asemănătoare exprimă poeta într-un alt micropoem, în care vede omul în devenire ca urmare a comprimării timpului. Este evidenţiată feminitatea în portretul fizic. La fel ca în filmele SF, în prospeţimea fetei se ascunde o bătrână, cu mască de pudră: ''Obraji de jună- /Sub stratul de pudră /aceeaşi bătrână''(Florica Iacob).
Un alt micropoem are ca temă viaţa cotidiană, sufocată de informaţia necesară, banală, repetitivă. Din acest lanţ al comunicării nu lipsesc vrăbiile gureşe care, într-un anume fel, reprezintă comentatorii improvizaţi ai evenimentelor zilnice. Neavând conştiinţa timpului modern, păsările guralive, optimiste, simbolizează natura autentică, armonia, liniştea exterioară:'' Ştirile la zi- /pe antena colectivă / vrăbii gureşe''. Dar , iată şi un interior cu aspect cărturăresc, unde cărţi foarte scumpe rămân necitite, iar casa pare a se afla sub zodia unui blestem, fiind o casă cu fiţe. De astă dată, ironia vizează simpli arlechini ai culturii moderne: ''Casă cu fiţe- /nerăsfoitele cărţi/ legate-n piele''(Vali Iancu).
Uneori, satira are ca obiect universul domestic. Modificarea vremii atrage după sine şi modificări de natură umană: pe de o parte răceala sexuală a soţiei, pe de altă parte apetitul exagerat al soacrei care, prin analogie cu rasa canină, se află în călduri. Aici, ironia iese în evidenţă prin folosirea unui limbaj argotic: ''Se schimbă vremea: /soţia tot mai rece, / soacra în călduri''. În altă parte, surâsul este provocat de jocul de cuvinte, de sensul secundar al unor sintagme, menite să reliefeze constituţia unor părţi anatomice. Prin extensie, mărul lui Adam, de pildă, amplifică ironia, fiind plasat într-un context neadecvat, în lumea vegetalului, deşi originea sa a fost una mitică: ''În luna recoltei /un singur fruct necules: /Mărul lui Adam''( Vasile Moldovan).
Anul Nou, personificat, îşi anunţă, indirect, venirea. În locul ţinutei de sărbătoare, ai casei vor îmbrăca pijamale, ceea ce semnifică cel puţin patru situaţii: familism, singurătate, lipsuri, sfidare. Oricum evenimentul va fi marcat de şampanie: ''Vine Anul Nou.../de-acum bem şampania/ în pijamale'' (Valentin Nicoliţov).
Unele poeme senryu valorifică motive folclorice, între care şi cel referitor la rolul berzei în ritualul maternităţii. Pasărea este dezorientată, dar înţelege în cele din urmă, condiţia emigrantului: 'Nedumerită / barza cu pruncul în cioc.../mama în Spania''. Cărţile de joc, în urma unor întâmplări banale, sunt golite de sens şi resemantizate, în limbajul lui Don Juan, într-un spaţiu profan, rustic, limitat la condiţia unei uliţi patriarhale: ''Carte căzută /în praful din uliţă /dama de pică''(Dan Norea).
Într-o locuinţă degradată, singurul proprietar este şoarecele, care manifestă repulsie faţă de intruşi. Mai întâi o simplă constatare, după care tensiunea creşte treptat, pe coordonate interogative. Enunţul încărcat de revoltă, rămâne suspendat, având ca ţintă musafirii nepoftiţi: ''Şoarecele stăpân- / musafirii nepoftiţi /chiar nu mai pleacă?''( Paula Romanescu). Un motiv biblic trimite la pomul cunoaşterii, la ispită, la refacerea traseului iniţiatic, prin întoarcerea la origini, simbolizate de sâmburi, amintind de'' Mirabila sămânţă'' a lui Blaga.
Renaşterea lumii, în forma ei pură, din aceste elemente miraculoase, ar însemna salvarea omenirii şi reinvestirea ei cu funcţie sacră: ''Din mărul Evei / doar sâmburii au rămas- /să-i însămânţăm?''. Într-un alt text, dominanta este reprezentată de răceala străzii moderne, unde se evaluează condiţia umană, în asociere cu viaţa de câine, prin reducerea la animalitate. Obiectivul de filmat trece repede de la grupul cenuşiu: boschetar - câine, la magazinul de lux, ademenitor, tipic american, de peste drum: 'În frigul străzii /un boschetar şi-un câine- /peste drum Fast-Food''(Dumitru Roşu).
Ironia vizează, uneori, aspecte etice şi un simplu fapt banal este tălmăcit în termeni juridici iar reacţia fiziologică pare a fi plasată la nivel cosmic. Interdicţia va fi interpretată ca o vină universală: ''În flagrant: /o viespe înţeapă /mâna hoţului''. Tipul încornoratului este schiţat caricatural, cu amănunte care amplifică situaţia de adulter. Este subliniată naivitatea unui detectiv, victimă în triunghiul conjugal: ''Deşi detectiv, /nu ştie că nevasta /îl înşeală''(Ana Ruse).
În cămin , informaţia nu are auditoriu, totul se rezumă la un monolog surd, pe fondul unui sforăit. Desigur, această reacţie poate fi interpretată ca un fenomen fiziologic, caracteristic celor atinşi de senectute, dar şi ca o atitudine ostilă, faţă de adevărul trunchiat: ''La televizor / ştirile de seară- /bunicul sforăie''. Altădată, bătrânii sunt identificaţi cu vişinii şi în două enunţuri eliptice de predicat, intuim finalităţi diferite, după sex: ''Vişinii s-au copt- / bunicul vişinată /bunica dulceţi'' (Ştefan G. Theodoru).
Câteva secvenţe înfăţişează o toamnă liniştită, exuberantă, cu beţii dionisiace, sugerate de punctele de suspensie, dar şi plină de rivalităţi, simbolizate de scaieţii ridicoli: ''Mă întorc /din grădina cu struguri.../plin de scaieţi''. Într-o altă secvenţă, este prezentat ţăranul modern, care face apel la tehnologia de ultimă oră, în imperiul bălegarului. Contrastul alimentează ironia, umorul sănătos, caracteristic mediului rustic: ''Ţăranul modern / cară bălegar la câmp / vorbind la mobil''( Ion Untaru).
George Bădărău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu