DE LA HAIKU PRIN RENGAY CĂTRE RENGA

Comunicarea cu titlul DE LA HAIKU PRIN RENGAY CĂTRE RENGA aparţine Manuelei Miga şi a fost susţinută la Colocviul Naţional de Haiku, Constanţa-Mamaia, 8-10 septembrie 1995. Ea a fost publicată ulterior în revista ORION nr. 5 din 1996.

Îi mulţumim doamnei Manuela Miga pentru că ne-a îngăduit publicarea ei aici şi pentru faptul că ne-a prilejuit astfel o premieră, primul articol despre un gen aparte - poemul în lanţ.

*

Lectura cărţilor şi articolelor despre poezia în lanţ m-a fermecat şi m-a umplut de inhibiţii, mai ales „Japanese Linked Poetry” de Earl Miner, Princeton University Press.

Oare când şi cu cine aş putea scrie măcar o iisute (o scurtă secvenţă de poezie în lanţ fără un număr fix de strofe)? Să încerc singură? Ar fi prea trist.

Incubată iremediabil de haiku, necutezând încă să scriu (ceva care să semene cu renga), la iniţiativa confratelui Şerban Codrin, am exersat rengay, această formă neortodoxă, un hibrid al poeziei în lanţ născut în preagrăbitul nostru deceniu.

Împreună cu Şerban Codrin, am hotărât să adoptăm forma ce ne era cunoscută din numărul 2 al volumului 2 al reviste Albatros. Varianta rengay în care unul din autori scrie primele 3 strofe şi celălalt îi răspunde în următoarele 3 ni s-a părut şi mai lipsită de justificare, iar varianta cu trei autori ne-a stârnit rengay-fobia din cauza zgârceniei cu care acordă spaţiu de manifestare fiecărui poet (3+2 versuri!). Oricum, noi eram doar doi. M-am văzut nevoită să inventez un sens pentru anomalia structurii sale (3 –2 –3 –3 –2 –3) ce încalcă regula de succesiune a poemului în lanţ, în care 3 versuri (5–7–5) trebuie să fie urmate de două versuri (7–7). Am considerat, deci, că rengay este compusă din două secvenţe simetrice de câte 3 – 2 – 3 versuri şi două cezuri mobile ce modifică sensul celor două subunităţi 3 + 2 şi 2 + 3 versuri. Am gândit a doua secvenţă – strofele 4, 5, 6 – ca fiind o replică la prima secvenţă – octava superioară a strofelor 1, 2, 3. Cu entuziasm juvenil, am hotărât să nesocotesc o regulă cardinală a poemului renga: nici o strofă nu se leagă integral şi continuu ca sens cu nici o altă strofă cu excepţia celei imediat anterioare (maeku) şi imediat posterioare (tsukeku). Am decis să leg strofa 4 de cea iniţială printr-o legătură de corespondenţă similară cu cea dintre trăsăturile 1 şi 4, dar mai ales 2 şi 5 din hexagramele I Ching-ului. Liniştea mea sufletească a fost regăsită când am citit că rengashi, precum inventivul şi nonconformistul Soin, şamanicul Saikaku, poeţi din şcoala Danrin, însuşi Bashō şi, ocazional, adepţi ai stilului Teimon au scris subsecvenţe, mai precis contrasecvenţe de renga utilizând un tip de legătură nonstandard – over low link* (legătură revărsată).

Deci: în structura noastră de rengay cea mai importantă strofă trebuie să fie strofa a patra, strofa-pivot, urmând apoi – ca grad de intensitate – strofa a şasea, conclusivă. Fiind vorba de un număr foarte mic de strofe în lanţ, titlul – important –, va trebui să pună în evidenţă unitatea întregului desenat prin zigzagarea printre unităţile semantice în care „ceva continuă şi ceva se schimbă”.

Nu am intenţia acum să încerc o analiză detaliată a temei, motivului, ritmului, tonului, semnificaţiei şi tipurilor de legături decelabile în cele trei poeme pe care le-am scris cu Şerban Codrin. Voi cita pe rând o rengay şi voi atinge, parţial, doar câteva elemente de bază ale construcţiei în care am încercat să aplicăm procedee şi stiluri de legături utilizate în renga clasică (atât cât am putut să le pătrundem şi să ne pătrundem de ele).

„HANARENGAY”

Şerban Codrin şi
Manuela Miga

Când înfloreşte
magnolia străduţa
capătă nume (SC)

O bătrână culege
flori de muşeţel din şanţ (MM)

Vorbesc în şoaptă
cu fata vecinului –
polen pe-o geană (SC)

În acea clipă –
flori galbene de lotus
pe-aleea Eden (MM)

Floarea viţei de vie
neştiută de nimeni (SC)

Sarmale în foi
de viţă – şarpele, vai!
linge smântâna. (MM)

În „Hanarengay” (hana înseamnă în japoneză floare, iar plantele, în regulile de renga ale lui Shokaku, sânt considerate o categorie lexicală), a patra strofă introduce schimbarea locului acţiunii din prima secvenţă (străduţa fără nume) în paradis al cuplului de îndrăgostiţi, care se transformă în cuplu mistic (lotuşi, cuplu primordial). Procedeul de transfer al locului şi al persoanelor este cunoscut sub numele de ba-ninjo. Strofa a patra se leagă printr-o legătură de conţinut (kokoro-zuke) cu strofa întâi – numele străduţei este Eden; cu strofa a treia, legătura poate fi definită ca ţinând, într-un mod mai subtil, de rangul persoanelor (kurai); îndrăgostiţii devin fiinţe/flori mistice. Este o legătură îndepărtată (distant link), unul dintre cele patru tipuri utilizate de Bashō în stilul nioi-zuke** (scent link – legătură mireasmă).

Strofa a şasea, în tonalitate ironică, aduce în scenă frunzele de viţă în locul florilor cu care ne obişnuisem în fiecare strofă (în strofa a treia există doar sugestia – polen). Atmosfera laică din strofa iniţială, cârmeşte către sacru în micro-poemul al patrulea, chiar dacă finalul este de un cinism balcanic. Paradis fără şarpe nu există şi, dacă eşti flămând, fructul oprit al cunoaşterii nu are nici o şansă în faţa sarmalei. În Balcani, barca iubirii se transformă foarte repede în cratiţă de bucătărie. Avantajul este că Adam şi Eva rămân inocenţi. Dacă ar fi fost japonezi, poate că ar fi ales şarpele.

HOŢII DE HAINE

Şerban Codrin şi
Manuela Miga

Haine de vară
îndesate în dulapul
cu uşa spartă (SC)

La ultima vizită
Hoţii nu s-au pricopsit (MM)

Ar fi preferat
să-i acopere ploaia.
Nici un nor pe cer (SC)

Printre pescăruşi –
trupul gol al femeii
azvârlit pe ţărm (MM)

O voce a nimănui
odată cu refluxul (SC)

În raza lunii -
roi de efemeride
începând nunta. (MM)

În „Hoţii de haine”, legăturile, mai puţin evidente, pot fi clasate ca legături îndepărtate cerând cititorului să decodifice textul colajului. Nerecomandată începătorilor, legătura uşoară (light link) este foarte atrăgătoare; în treacăt fie spus, karumi a fost folosit de Bashō mai curând pentru stilul sistemului de legături nioi-zuke inventat de el în haikai no renga, nu ca termen estetic. Hainele sânt unul dintre motivele unei tematici de renga zo (amestec); simplu veşmânt în prima secvenţă, ele devin corp (veşmânt al spiritului) în secvenţa a doua, iar hoţii se metamorfozează într-un simbol al reabsorbţiei. Ritmul rămâne acelaşi cu accente pe a patra şi a şasea strofă, aceasta din urmă sugerând veşnica întoarcere (ca hexagrama 24, Fu) prin moarte, reabsorbţie şi renaştere în lumea efemeră. În strofa a treia, pluteşte o aluzie la un splendid haiku al lui Kikaku, aluzie anticipată în strofa întâi:

The beggar.
He has Heaven and Earth
For his Summer clothes.

(tradus de Blyth)

Cerşetorul.
Cerul şi Pământul
sânt hainele lui de vară.

Acest tip de legătură se evidenţiază prin permanenta schimbare a tonului: neutru (1), batjocoritor (2), pur, romantic (3), tragic (4), filosofic (respiraţia lui Brahma, care, inspirând, cheamă făpturile la el şi expirând le creează (5,6).

VISUL URSITOARELOR

Şerban Codrin şi
Manuela Miga

Somnul de amiază –
ciocănitoarea bate
în coada sapei (SC)

Pădurarul tresare
la sforăitul propriu (MM)

Braconierul
citind în tren romanul
„Braconierii” (SC)

Punte viselor
paşii ursitoarelor
un copil plânge (MM)

Mireasă şi regină
Îi va deveni mama (SC)

Viteazul bărbat
sprijinit într-un toiag
în sfârşit vede. (MM)

„Visul ursitoarelor” este susţinut, în general, de legături de tip kokoro-zuke (emoţie, concept, semnificaţie). Demersul poemului se concretizează în negaţii succesive: când sapa se odihneşte, sabotându-i coada şi somnul pădurarului, cea care „sapă” e pasărea (1); nu ciocănitoarea, ci sforăitul produce zgomotul (2); nu pădurarul este acela care doarme şi visează, ci un personaj antitetic, braconierul, citeşte această poveste într-o carte (3); nu povestea este depănată la naşterea copilului de către ursitoare, ci copilul visează (5). Suportat cu bravură, destinul copilului ce a parcurs destinul (complexul) lui Oedip este transgresat prin sacrificiul care anulează hybrisul, vina tragică. Orbirea‚ negare a vederii fizice, limitate, duce, în mod aparent paradoxal, la iluminare(6). Acest gen de legătură prin aluzie este numit în şcoala Danrin nuke-zuke. Titlul afirmă că poveştile fiecăruia sânt incluse în visul altcuiva, superior ca rang. Dar cine ţese visul ursitoarelor?

Desigur, experienţa scrierii acestor trei rengay a fost un joc captivant şi a dus la stabilirea unei relaţii cu o persoană cu care, anterior, schimbasem doar câteva fraze. Sōgi a spus: „Dacă legi bine strofele, este ca şi cum ai fi capabil să fii în relaţii bune cu un străin; dacă eşti slab în domeniul legării strofelor, este ca şi cum ai fi în relaţii proaste cu propriile tale rude.”

Însăşi existenţa, potrivit buddhismului, este definită ca relaţie. Desigur, cu cât ele sânt mai ample, cu mai multe armonice. În Tibet se practică un mod de a cânta în care, datorită unei ciudate impostaţii, armonicele sunetelor se emit separat, aşa cum separat pot fi descifrate niveluri şi feluri de legături în poemul în lanţ. În tratatul său de renga, „Hitooigoto”, Ueshima Onitsura a spus: „Calea învăţăturii este fără sfârşit şi, dacă progresezi, misterul ei nu are limite.” Din păcate, pe calea aceasta nu este îmbulzeală. În veacul nostru preagrăbit hotarele alungă misterul; limitele duc la separare, iar izolarea, inevitabil, duce la sărăcie şi moarte. Să ne întoarcem la bucuria dialogului, să revenim la renga practicată ca o autentică progresie de idei şi de imagini întru adevăr şi sinceritate (makoto), să ne reîntoarcem chiar şi cu o poticneală în pantofii prea strâmţi şi din înlocuitori ai celor 6 strofe de rengay. Să-i schimbăm cât mai repede cu sandalele de paie, care şed atât de bine călătorului pe calea celor patru anotimpuri.

____________________________________

*) Vezi Christopher Drake, „The collision of Tradition in Saikasu’s Haikai”, Harvard Journal of Asiatic Studies, vol. 2, nr. 1, 1996, pag. 43-45.

**) Vezi Haruo Shirane, „Matsuo Bashō and Poetics of Scent”, Howard Journal of Asiatic Studies, vol. 52, nr. 1, 1992.