„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 19 ianuarie 2014

Un incident ciudat



 Șerban Codrin

         Mi s-a întâmplat la Festivalul Internaţional de haiku-haiga, Constanţa, 7-11 august 2013. După dezbateri, într-o pauză, care pretindea o ceaşcă de cafea, am făcut cunoştinţă cu o domnişoară. Mi s-a prezentat cu numele Flavia Muntean. O cunoşteam într-un anume fel. Când alcătuisem Stâlpi de felinar, antologie de poezie epigramatică haiku îmi atrăseseră atenţia nişte poeme proaspete, oarecum cinice, care depuneau mărturia unui talent poetic cert. A doua zi Flavia Muntean nu a mai apărut, nici a treia. Întrebând-o pe Laura Văceanu, preşedinta Societăţii de haiku din Constanţa, co-organizatoare a evenimentului, mi-a răspuns că nu s-a înscris nimeni la festival cu acest nume. Peste noapte, răsfoind antologia, i-am găsit şi recitit poemele: da, nu mă înşelasem, talentul se afla acolo unde îl ştiam.

         Revenit la Slobozia, am căutat internet pe maestrul Corneliu Traian Atanasiu, coordonatorul cu surplusuri de competenţă al sitului Rumanian kukai, care mi-a răspuns de unde credeţi, de la Sofia, Bulgaria: o cunoaşte pe poetă, dar probabil nu a fost prezentă la Constanţa. La rândul ei, Laura Văceanu mi-a expediat o adresă electronică, ceea ce m-a ajutat să încerc necunoscutul şi, culmea culmilor, mi s-a răspuns. Flavia Muntean tocmai revenise din Grecia şi habar nu avea despre un festival internaţional de haiku în oraşul lui Ovidiu. I-am relatat incidentul, drept urmare mi-a expediat câteva poeme, dintre care selectez:

Marginea râpei –
mǎceşul înfloreşte
dintotdeauna

De Sfântul Francisc -
doi ţânţari bǎtrâni iau
cina în oraş

Arşiţa zilei -
scârţâitul căruţei
umple câmpia

Cade o frunzǎ
licuriciul se stinge
în Cassiopeea

Fulger aproape -
căruţaşul lasă
biciul deoparte

Liniştea nopţii -
teiul intră neştiut
în ceainărie

Noapte cu greieri -
vecina întinde
rufe la uscat

Echinox -
ocolesc doar umbrele
ce mă ocolesc

Ciobanul beţiv -
din baltă-n baltă mână
luna spre casă

Furtunǎ bruscǎ -
amantul strânge-n grabǎ
rufele soţului

Soare prin ceaţă -
aproape îl stinge
orice adiere

Iar pǎrǎsitǎ -
cu câtǎ grijǎ pune
luna la murat

Ziua recoltei -
doi vagabonzi impart
acelasi puric

Lăsat în urmă -
puiul de stârc pǎşeşte
singur pe lunǎ

Tabăra de ski -
deja mă împrietenesc
cu un tânăr brad

Cerul limpezit -
vântul închide poarta
în urma lunii

Şaptezeci de ani –
îl viziteazǎ pe rând
câteva stele

Mai scriu un poem –
e bine că mai am cu ce
aprinde focul

Anticariat –
bătrânu-alege cărţile
fără sfârşit

         Ei da, aceasta e poezia! Poemele cuprind de toate: inabilităţi tehnice dar multă observaţie concretă, fină, surprinzătoare, lipsă de pastişă, o ironie foarte personală, jocuri subtile de cuvinte, ambiguităţi între haiku şi senryu, altfel zis, destule semne pentru a descifra talentul. Ce mai trebuie? Multe, prea multe, în primul rând iniţiere aprofundată, cultură zen, răbdare şi putere de a compune sute şi sute de poeme, imaginaţie de a le organiza, adică acel devotament creator pentru a ajunge şi a te menţine la nivelul poeziei înalte.

         Ar fi păcat ca un astfel de talent surprinzător să se mulţumească numai cu treptele de jos ale edificiului, la dispoziţia de multe ori uitucă a antologatorilor.



Un comentariu:

iulia ralia spunea...

As ruga sa fie examinate cateva inabilitati tehnice aici, cu exemple...
Scopul ? Sa invat(eu, sa invatam, noi)... Inca...